Ardeiul iute este originar din America Centrală și de Sud, iar acum este cultivat în întreaga lume.Primele consemnări ale acestei plante într-un document au apărut în 1493, o data cu călătoriile lui Columb.
În scurt timp ardeiul iute a ajuns să fie cunoscut ca mirodenie în întreaga lume.În afara utilizărilor lui în bucătărie, ardeiul iute mai este cunoscut și ca plantă decorativă și nu în ultimul rând pentru proprietățile lui vindecătoare.
Ardeiul iute este un stimulent antiseptic care conține o mare cantitate de vitamina C și beta-caroten.
El poate regulariza curgerea sângelui, întărește inima, arterele și nervii.
Dacă vreodată simțiți cum se apropie gripa, consumați puțin ardei iute pentru a îndepărta simptomele neplăcute.Proprietățile curative ale ardeiului vor stimula circulația care vă va ajuta să transpirați.
În medicină cel mai utilizat este ardeiul din varietatea cayenne deoarece are o importanță medicinală mărită.
Ardeiul iute conține capsaicină, care are proprietatea de a reduce durerile și inflamațiile.
Medicina populară consemnează utilizarea ardeiul iute contra durerilor de urechi la copii.
Medicina chinezească ne spune că dacă poftiți la mâncăruri condimentate este un semn că suferiți de afecțiuni pulmonare.Acest lucru se poate explica având în vedere deficitul de oxigen din țesuturi indus de reducerea capacității funcționale a plămânilor bolnavi.Condimentele iuți activează circulația sangvină și, drept urmare, aportul de oxigen.Poate fi vorba și de o insuficiență cardiacă, pentru a căror ameliorare organismul solicită aceste produse.
După ghimbir, ardeiul este foarte căutat pentru digestie, dar gătit poate crea, alături de alimentele condimentate, arsuri, iritații ale sistemului digetiv sau chiar ulcere.
Tinctura de ardei iute poate fi utilizată contra alcoolismului:
Se mărunțesc 2-3 ardei iuți și se amestecă cu 100 ml alcool.Se lasă la macerat 14 zile la temperatura camerei, agitându-se din când în câțnd, după care se filtrează.Se administrează câte 5-10 picături de tinctură de ardei iute la un litru de alcool, de preferință cel mai căutat de persoana alcoolică.După un timp, dacă alcoolicul va coopera, va apărea aversiunea față de băutură.
Utilizările externe ale pudrei de ardei iute:
Sub formă de pudră, ardeiul iute poate fi utilizat și extern pentru videcarea rănilor deoarece pudra de ardei iute uscat se presupune că are cele mai mari proprietăți vindecătoare.Uscând ardeiul iute se pare că acizii care cauzează efectele negative sunt eliminați.Aplicând o fâșie subțire din această pudră pe zona afectată, ea va curăța rana făcându-și imediat efectul.
O altă utilizare externă a ardeiului iute este în cazul congestiei sinusurilor.Adăugați puțină pudră de ardei iute intr-un pahar cu apă și trageti încet pe nas pe fiecare nară în parte.Astfel vă puteți elibera de congestie și veți scăpa de infecție.Nasul înfundat se mai poate desfunda dacă inspirați în dreptul unui ardei iute tăiat.
Această plantă este cunoscută pentru vindecarea infecțiilor apărute la nivelul gingiilor, eliminând durerile și abcesele.Puneți pe periuța de dinți puțina pudră de ardei iute și spălați-vă așa cum procedați de obicei.Această operație este benefică pentru gingii, iar dacă faceți gargară cu o soluție de ardei iute, aceasta este foarte benefică în cazul durerilor de gât.
Unele persoane ascultă cu plăcere muzică clasică, alții rock, alții hip-hop, dar chiar dacă stilurile sunt diferite, rezultatul este același: relaxarea.Dar aceasta nu este singura binefacere pe care o oferă muzica, ea putând fi unealta unei terapii: meloterapia.Și, ca în orice terapie, există un pacient și un psihoterapeut, în acest caz, un meloterapeut, ședinte individuale și sedinte de grup.
Meloterapia apelează la tehnici de apropiere verbale și nonverbale prin asocierea sunetului, a corpului și grafismului, utilizând suporturi instrumentale, expresii ale corpului și ale vocii, la fel ca și încercarea unei destinderi psihomuzicale și a relaxării.Aceste tehnici au ca scop acționarea asupra diferitelor dereglări de personalitate și crearea unei reglări, atât emoțională, cât și relațională la copii, cât și la persoanele în vârstă.
Meloterapia există de aproximativ 40 de ani, fiind utilizată mai întâi în Germania, Argentina și Brazilia. și este acea parte a medicinei care studiază complexul sunet – ființa umană – sunet, având ca scop, prin utilizarea mișcării, a sunetului și a muzicii, de a deschide canale de comunicare ale ființei umane, cu obiectivul de a obține efecte terapeutice, psihoprofilactice.
Bilanțul de receptivitate, un mijloc de apropiere muzicală a bolnavului:
Prin bilanțul de receptivitate se înțelege un mijloc de apropiere muzicală a bolnavului.Prezentarea muzicii trebuie făcută ca o expresie, un limbaj, un mesaj, pentru că bilanțul de receptivitate nu este un test.După ce a ascultat un fragment muzical care a durat 3 minute, pacientului îi este propus să formuleze cu voce tare ceea ce era interiorizat.Bilanțul este compus din zece fragmente pentru adulți și șase pentru copii.
Conversația este foarte utilă în meloterapie.Ea are ca scop explicarea termenului de meloterapie și rolul pe care îl joacă din punct de vedere terapeutic, aflarea gusturilor muzicale ale pacientului și dacă el poate recepta muzica ca pe un mijloc terapeutic, pentru că nimeni nu poate fi vindecat fără dorința sa.În cazul în care există dificultăți de expresie verbală, o ascultare muzicală, în timpul conversației, ar putea stabili un contact.
Bilanțul psihomuzical activ:
Bilanțul muzicoterapiei active este inspirat din lucrările doctorului Benenzon și demonstrează mai ales interesul comportamental în ceea ce privește instrumentul decât posibilele cicatrice ale pacientului.
Un bilanț psihomuzical activ este compus din două părți:
- Pe fondul unor instrumente cu utilizare simpă, pacientului îi este cerut să facă ce dorește.
- Același lucru îi este cerut să facă sub influența a patru fragmente reprezentative prin ritm, armonie și electroacustică dintr-o melodie.
Scopul este de a cunoaște comportamentul pacientului în funcție de descoperirea instrumentului favorit, înainte de a incepe o ședința de meloterapie.
O îngrijire bună a părului presupune îngrijirea atât a scalpului, cât și a întregului corp.Majoritatea problemelor generate de păr sunt, de fapt, generate de scalp, care poate produce o cantitate prea mare sau prea mică de grăsime, prezintă dermatite sau alte infecții.
Creșterea părului este influențată de stres și de modul în care corpul absoarbe vitaminele, mineralele și alte elemente nutritive.
Dacă părul dumneavoastră este prea gras sau prea uscat, fragil, cade, se despică la vârfuri sau are o stare generala proastă, toate acestea pot fi indicii că este bine să faceți un consult medical.Un deficit de nutriție poate fi cauza unor probleme ale părului.Unii specialiști afirmă că părul nostru reflectă starea generală de sănătate.Unele probleme ale părului pot fi cauzate de un deficit de zinc, vitamina A, vitamina B12, vitamina C sau fier.Drojdia de bere și vitamina B5 sunt de asemenea bune pentru păr.
Pentru a vă hrăni cel mai corect părul este bine să:
- consumați cât mai multe alimente naturale și să păstrați o dietă echilibrată.
- faceți cât mai multă mișcare.
- limitați consumul de alcool, zahar, cafea și de alimente grase.
- suplimentați aportul de acizi grași care se găsesc în caise, germeni de grâu și semințe de in.
- apelați la multivitamine, este bine să luați întregul complex de vitamina B decât să le luați separat.
Spălarea corectă a părului:
Întotdeauna utilizați un șampon bun care este potrivit tipului dumneavoastră de păr.Puteți, de asemenea, să adăugați în șampon puțin ulei estențial care, în afara efectelor aromoterapeutice, vă ajută și la hrănirea firelor de par.
Atunci când vă spălați părul este bine să:
- folosiți apă călduță pentru umezirea parului deoarece apa prea fierbinte va arde scalpul și va degrada firele de păr.
- utilizați doar puțin șampon pe care să-l puneți în palmă.
- întindeți șamponul pe păr cu degetele.
- masați bine părul, timp de 1-2 minute, pentru ca șamponul să ajungă la toate firele de păr, pentru că un astfel de masaj este minunat pentru circulația sângelui în scalp.
- dacă aveți părul lung nu șamponați capetele firelor, ele vor fi spălate atunci când vă clătiți părul.
- clătiți-vă bine de șampon, dacă este multă spumă înseamnă că șamponul dumneavoastră poate este prea bogat în chimicale, ceea ce nu este un lucru bun pentru păr.Clătiți foarte bine până ați îndepărtat tot șamponul.
- spălați părul doar atunci când este murdar.
- nu vă periați părul cât timp este ud pentru că se poate rupe ușor.
Tipuri de păr:
În general, există mai multe categorii de păr.
Unii oameni au părul gras, ceea ce înseamnă că glandele sebacee sunt superactive, producând multă grăsime care lubrifiază părul și pielea, dând un aspect gras.
Părul poate să fie și uscat, cu vârfurile despicate, datorită unei slabe activități a glandelor sebacee sau datorită excesului de produse chimice (șampon, vopsea, balsam etc).
Se poate însa să aveți un păr normal, nici prea gras, nici uscat.
Mătreața este de asemenea o problemă cu care se confruntă și cei cu păr gras, și cei cu părul uscat.Aceasta apare datorită unei dereglări a glandelor sebacee ale scalpului care produc mai multe celule ale pielii decât este necesar.
Periatul corect al părului:
Este foarte bine să vă periați părul înainte de a-l spăla pentru a înlătura celulele moarte de pe piele și pentru a-l descurca.Întotdeauna să fiți atenți la capetele firelor în timp ce vă periați pentru a evita ruperea și despicarea lor.Periați încet și blând până la capătul firelor.Folosiți periile acelea tip arici, care vor ajuta la distribuția uniformă a grăsimii pe păr pentru a proteja și pentru a hrăni și capetele firelor.
Alimentație în funcție de tipul dumneavoastră de păr:
Pentru părul gras consumați multe fructe proaspete și alimente care conțin vitamina B2, cum ar fi drojdia de bere, iaurturile naturale, brânza, ouăle, ficatul, spanacul și alte vegetale cu frunze verzi.
Pentru părul uscat consumați mai mulți acizi grași care se găsesc în nuci, fructe și legume, roșii, gălbenuș de ou, brânză, lapte, iaurt.
Pentru părul cu mătreață consumați orez brun, pâine graham, paste făinoase, fructe și legume dar și alimente bogate în proteine, cum sunt carnea, ouăle, nucile și laptele.
Continuăm această postare cu informații noi și folositoare despre morcovi.
Calitățile terapeutice ale morcovilor:
Tonic, remineralizant, anianemic, factor de creștere, depurativ, diuretic, vermifug, cicatrizant al rănilor, întineritor tisular și cutanat, fluidifiant biliar, antiputrid, cicatrizant gastric, reglementator intestinal (antidiareic și laxativ totodată), antiputrid și cicatrizant intestinal.Morcovul sporește numărul de globule roșii și hemoglobina, întărește imunitatea naturală, favorizează lactația.
Principalii constituenți cunoscuți din morcovi:
Vitaminele A, B, C, provitamina A (caroten); zaharuri 3-7% levuloză și dextroză direct asimilabile; numeroase săruri minerale: fier (până la 7%), fosfor, calciu, sodiu, potasiu, magneziu, arsenic, mangan, sulf, cupru, brom, o esență (carotină); asparagină; daucarină.
Câteva adevăruri legate de morcovi:
Să nu se curețe morcovii de coajă, ci să se spele de pământ și să se perie sub un jet de apă rece (pielița este partea cea mai savuroasă).
Pentru a înlesni ieșirea dinților la copiii mici, este recomandat să li se dea un morcov crud să-l roadă.
Din morcovi se extrage o substanță: daucarina, element puternic vasodilatator, mai ales la nivelul arterelor coronare.
Morcovul conține, după părerea unor cercetători, estrogeni care acționează asupra aparatului genital feminin.
Alături de praz, ceapă, usturoi, cimbrișor, rozmarin, nap, cuișoare, dafin, țelină, pătrunjel, morcovul și frunzele lui uscate, dau savoare deosebită rețetelor.
Tonifiante, remineralizante, detoxifiante, reechilibrante, supele sau ciorbele cu aceste ingrediente sunt excepționale decocturi vegetale, călduros recomandate chiar și persoanelor cu kilograme în plus.Ele sunt, într-adevar, diuretice, înzestrate cu proprietăți circulatorii.Activitatea lor se manifestă deopotrivă la nivelul glandelor endocrine.
Dacă ne gândim că morcovul sporește numărul globulelor roșii și procentajul hemoglobinei, pe care o reînnoiește, reîntinerește în definitiv celulele și țesuturile, ca și lichidul interstițial, stimulează funcțiile hepatice, opunându-se gastritelor sau ulcerelor gastroduodenale, înțelegem că reprezintă un puternic factor de echilibru și că poate să redea vitalitatea și pofta de viață.
Părți utilizabile ale morcovilor: pulpa, sucul (zeama de morcovi), frunza uscată, semințele.
Atât caisele cât și zarzărele sunt gustoase și sunt bogate în vitamine și oligoelemente.Caisele coapte, zemoase și moi sunt de preferat, dar nici cele pârguite și puțin acrișoare nu sunt de lepădat.Copiii se dau în vânt după sâmburii de caise, unii preferă dulceața de caise: verzi sau coapte, cu sâmburi sau miez de nucă.Caisele constituie leacuri eficiente, indiferent dacă sunt consumate în formă proaspătă sau uscată.
Pentru menținerea tonusului general al organismului:
O cantitate de 100 g caise uscate (fără sâmburi) se opăresc cu o cantitate de apă în clocot, cât să acopere fructele.Se lasă 40-60 minute, apoi caisele înmuiate se mărunțesc, se adaugă 100 g morcov ras și o lingură zahar pudră.Se amestecă bine și se va consuma de trei ori pe săptămână, pentru îmbunătațirea acuității vizuale.
Se amestecă 100 g caise sau zarzăre uscate cu miezul de la două nuci (atât caisele cât și nucile vor fi bine mărunțite), apoi cu o lingură de miere.Luând câte una-două lingurițe din acest amestec, înainte de culcare, se menține tonusul general și capacitatea de muncă pe durata urmatoarei zile.
Peste 100 g caise sau zarzăre uscate se toarnă apă în clocot și se fierbe timp de 15 minute.Fiertura se răcește și se bea din ea de două ori pe săptămână, pentru restabilirea echilibrului bioenergetic.
Peste 10 caise uscate se toarnă apă în clocot, astfel încât să acopere fructele.Se lasă așa, cu apă, 40-60 minute, după care apa se scurge, iar la caisele înmuiate și strivite se adaugă miezul de la o felie mai mare de lămâie și o linguriță de miere.Amestecul mărește rezistența la îmbolnăvire, întărește sistemul imunitar.Se pot folosi, desigur, în locul caiselor uscate, 10 caise proaspete, mari și bine coapte.
Peste 100 g zarzăre sau caise uscate și 50 g stafide se toarnă apă în clocot.Se lasă să se tragă 40-60 minute.Se mănâncă fructele și se bea zeama rezultată, până se va termina toată cantitatea preparată.Leacul acesta se va prepara și consuma de două ori pe săptămână, în stările de oboseala cronică, fizică și psihică, pentru a lichida epuizarea organismului.
Se pun la înmuiat trei caise, turnând peste ele apă în clocot.După o oră, apa se scurge.Se fierbe jumătate de pahar de fulgi de ovăz, apoi se amestecă fiertura de fulgi sau ovaz cu caisele înmuiate, bine mărunțite.Câte o doză astfel preparată se va consuma, de patru ori pe săptămână, dimineața și seara, în curele de slăbire, pentru eliminarea reziduurilor din organism.
Remediu calmant:
Se pune la uscat un sâmbure de caisă sau zarzără, apoi se scoate miezul.Sâmburele tare se sparge mărunt, se pune pe o tablă și se aprinde.Se lasă bucățelele de sâmbure să ardă în încăpere timp de cinci minute (în încăperea respectiva nu trebuie să se afle nici o persoană).După cinci minute sâmburele arzând se scoate din încăpere, iar după alte zece minute se aerisește bine camera in care s-a ars sâmburele.Mirosul rămas dupa ce s-a aerisit are un efect calmant asupra sistemului nervos.De asemenea, sâmburele ars este și un remediu antimicrobian, fiind eficient în boli infecțioase.Procedeul nu trebuie aplicat decât cel mult o dată pe săptămână.
Se usucă un sâmbure de caisă sau zarzăre, se scoate miezul, iar partea lemnoasă se sparge mărunt și se aprinde.După ce va arde 15 minute, se presară deasupra pulbere de aloe.Se ia tăvița pe care ard sâmburele și pulberea de aloe și se da ocol prin toată casa, prin toate colțișoarele (mai ales unde sunt îngrămădite mai multe obiecte).Apoi se aerisește încăperea în care a ars la început sâmburele.Metoda se folosește, pe lună plină, pentru a purifica locuința de toate necurățeniile existente și a restabili pacea și echilibrul sufletesc.
Remediu extern:
Se toarnă apă clocotită peste câteva caise uscate, astfel încât lichidul să acopere fructele.Se lasă circa o oră, apoi se scurge apa.Caisele înmuiate se freacă bine, până ajung ca o pastă omogenă.Această pastă se aplică pe față, într-un strat uniform, pentru 10 minute.Se șterge pasta de pe față cu un șervet, apoi se aplică un al doilea strat, format din struguri verzi, striviți, lăsându-l și pe acesta 10 minute.Apoi se înlătură stratul de struguri cu un alt șervet, după care se clătește fața cu apă fiartă și răcită, în care se adaugă puțină zeamă de lămâie (o linguriță de zeamă proaspăt stoarsă la 250 ml apă).Masca se aplică o dată la două săptămâni pentru o curățare în profunzime a tenului și tonifiere.Desigur, caisele uscate pot fi înlocuite cu succes cu caise proaspete (se rupe caisa în două și se aplică direct pe fața curată, miezul copt și moale).
Peste caise uscate se toarnă apă în clocot și se fierbe timp de 5-7 minute.Se lasă să se tragă fiertura cam o oră, apoi se scurge apa și se răcesc fructele.După ce s-au racit, se freacă până se transformă într-o pastă omogenă.Această pastă se întinde în strat uniform pe o fașă de bumbac și se aplică direct pe porțiunea de piele afectată (tăietură, arsură etc.), căci compresa aceasta are efect bactericid.Se lasă 20-25 de minute.Este un mijloc excelent de a dezinfecta rănile și de a grăbi vindecarea lor.
Trei caise coapte, proaspete, se freacă bine și se amestecă cu două linguri de smântână.Amestecul se aplică pe piele, în cazul arsurilor (mai ales a celor datorate expunerii îndelungate la soare).Se lasă 5-10 minute, apoi se spală cu infuzie călduță de ceai verde.
Ne dorim un abdomen plat, mai ales în sezonul estival, când costumul de baie trebuie să arăte perfect pe un corp lucrat și bronzat.
Să vedem câteva idei pentru obținerea abdomenului mult dorit.
Uneori se întâmplă să avem abdomenul “umflat”, chiar dacă silueta noastră este perfectă.În acest caz se recomandă adoptarea unui stil de viață sănătos.
Bea un pahar de apă dimineața pe stomacul gol, este un bun remediu împotriva constipației și ajută la eliminarea toxinelor.
Renunță la guma de mestecat pentru că poate favoriza balonările mărind cantitatea de aer absorbită.
Atunci când iei masa mestecă bine alimentele pentru că saliva are o acțiune predigestivă și fără ea în intestin ajung multe bacterii (acestea fermentează și formează gaze, ducând la balonare).Nu mânca repede și dacă este posibil ia masa într-o ambianță cât mai relaxantă.
Îndreaptă spatele chiar și atunci când stai pe scaun, adoptă poziții sănătoase pentru ca sunt indispensabile pentru păstrarea unui abdomen plat.
Dacă ai burtică, nu purta haine prea strânse pe talie.
Limitează consumul de prăjeli, mâncărurile cu sos sau prea sățioase, care încetinesc digestia și cresc riscul de balonare.
Bea 2 litri de apă plată sau ceaiuri, pe zi și renunță la băuturile alcoolice și răcoritoare acidulate.
Desigur, rezultatele nu au cum să apară dacă nu apelăm și la puțin sport, ori de câte ori avem ocazia.O serie de exerciții fizice ușoare vă stă la dispoziție în următoarele rânduri:
Stai în șezut, cu coatele sprijinite pe podea și trage picioarele la piept. Fa două serii a câte 16 exerciții.
Așează-te pe o parte, stai sprijinită într-o mână și ține picioarele (cu talpa flexată) ușor ridicate de la podea.Ridică piciorul de 16 ori, apoi schimbă partea și repetă exercițiul.
Stai culcată pe spate, cu picioarele îndoite și mâinile la ceafă, cu coatele în exterior.Fă două serii a câte 16 abdomene.Dacă nu poți să te ridici, fă abdomene ridicând trunchiul la 45 de grade.Exersează două serii a câte 16 abdomene cu picioarele ridicate la 90 de grade.Din aceeași poziție, fă 16 abdomene în timp ce tragi genunchii la piept.
Stai culcată pe spate, cu brațele sub cap.Ridică picioarele la 45 de grade și coboară-le.Repetă exercițiul de 16 ori.Rămâi în aceeași poziție, cu brațele pe lângă corp și picioarele ridicate la 45 de grade.Fă 20 de forfecări verticale și 20 orizontale.
Din poziția culcat pe spate, sprijină-te în brațe și picioare.Ridică trunchiul de la podea de 16 ori, apoi fă și balansări mici în acea poziție.
Stai pe spate, cu palma dreaptă pe abdomen și piciorul drept îndoit pe genunchiul stâng.Apropie cotul opus piciorului.Fă câte 16 exerciții pe o parte, apoi schimbă picioarele.
Stai în genunchi, sprijinită în palme, înconvoie spatele, apoi extinde-l.
Căile respiratorii aeriene se împart în căi respiratorii superioare, medii și inferioare.Pentru că aceste căi sunt în contact permanent cu mediul înconjurator ele pot fi afectate foarte frecvent de infecții și alergii.
Infecțiile cele mai frecvente ale tractului respirator sunt cele virale cum ar fi: răceala comuna, gripa, mononucleoza la adolescenți și altele.
Infecțiile bacteriene sunt mai rare.Ele sunt produse de infecția cu pneumococ sau pneumonia clasică lobară, dar și de alte bacterii mai virulente cum ar fi: safilococul auriu și bacteriile gram negative la bolnavii imunosupresați, diabetici, alcoolici, bătrâni.Acestea pot da bronhopneuomonii, pleurezii, infecții generalizate care uneori sunt grave și necesită asistare mecanică a respirației. Alteori plămânul se umple de lichid și bolnavul e într-o stare gravă.
Tuberculoza care făcea ravagii înainte, acum e rară.Cel mai frecvent, infecția tuberculoasă trece neobservată, poate apărea ca o răceală și apoi se vindecă.
Pot rămâne sechele care se văd pe radiografii ca zone de fibroză și calcificări tipic la vârfurile plămânilor.Bacilul tuberculos poate sta latent ani și zeci de ani.
Când se produce scăderea rezistenței organismului, infecția se poate declanșa clinic cu tuse și sputa purulenta și cu sânge, așa-zisa hemoptizie.Starea generală este alterată, evoluția e subacută.Bonavul are febră, friguri, transpirații, oboseală, pierde în greutate.Alteori aspectul este acut ca și în celelalte pneumonii.Radiografia pulmonară arată infiltrat pulmonar și caverna tipică (o gaură în țesutul pulmonar).Testul la tuberculină sau PPD-ul e pozitiv.
Tratamentul tuberculozei este azi bine stabilit și foarte eficient, dar de lungă durată, de obicei luni de zile.Bolnavul se poate vindeca complet sau cu sechele minime dacă nu există rezistență la antibiotice ca și în pneumoniile cu alte bacterii sau funguși.
Infecțiile pulmonare pot trece aproape neobservate, pot exista pneumonii duse pe picioare în care starea bolnavului e bună și chiar fără febră și se poate trata acasă daca medicul consideră adecvat.
Infecțiile virale nu trebuie tratate cu antibiotice pentru că nu raspund la ele.Dacă suprainfecția cu bacterii apare, sputele sunt galbene, verzi, maro etc. și atunci trebuie instituit tratamentul cu antibiotice.La fel se întâmplă cu secrețiile nazale în rinită sau sinuzită bacteriană.În majoritatea lor, infecțiile căilor respiratorii, mai ales cele virale, se vindecă fără sechele.Uneori pot apărea cronicizări, cu infecții dormante, inflamații si fibroză.Simptomele nu sunt severe, dar sunt supărătoare și pot afecta sănătatea și calitatea vieții.În timp se produc complicații.
Sinuzitele cronice pot da dureri de cap și împreună cu bronșitele cronice și cu exacerbările lor, duc în timp la scăderea bunei oxigenări a organismului mai ales dacă se asociază cu emfizem pulmonar.De aceea infecțiile căilor respiratorii trebuie tratate prompt și adecvat.
Prevenirea infecțiilor căilor respiratorii se face prin evitarea aglomerațiilor si focarelor infecțioase și prin vaccinări antigripale și antipneumococ, mai ales la cei imunosupresați, diabetici, bolnavi pe dializă și bătrâni.
Încercăm astăzi să vă prezentăm cele mai des folosite trucuri pentru ca exercițiile de forță să dea rezultate.Atunci când mergeți la sală, trebuie să aveți un plan conturat în minte și este necesar să nu vă abateți.
Folosiți greutăți libere la toate seturile grele: oricât de sofisticate vi s-ar părea aparatele, acestea nu vor construi atâta masă musculară ca și greutățile libere.
Folosiți mișcări compuse, care implică tot corpul: dacă doriți masivitate și mărime, nu faceți mișcări de izolare, ci insistați pe genoflexiuni, îndreptări, împins din culcat, împins de la umeri cu bara, flexii cu bara și tracțiuni.
Găsiți părți care pot fi îmbunătățite: stabiliți care părți ale corpului necesită mai multă muncă, intrați în sală concentrați pe acestea și lucrați-le la începutul antrenamentelor. Începeți antrenamentele voastre cu haltera, apoi treceți la gantere, iar dacă folosiți cabluri, faceți-o pe final.
Experimentați pentu a găsi ce exerciții construiesc mai multă masă musculară pentru voi: doar pentru că unele exerciții lucrează bine pentru alții, nu înseamnă același lucru și pentru voi în mod obligatoriu.
Evitați accidentările: evitați mișcările cu un risc ridicat, mai ales dacă nu sunteți bine încălziți.Folosiți forma corectă de execuție tot timpul și nu riscați să vă accidentați încercând să ridicați prea mult prea devreme.Dacă vă accidentați nu vă puteți antena,deci nu veți crește.Mai puțin, înseamnă mai mult.
Nu depăsiți numărul optim de seturi pentru grupele musculare: încercați să faceți doar atâtea seturi cât simțiți că este productiv pentru corpul vostru.
Nu numărați exercițiile: nu există un număr optim de exerciții, cei mai mulți culturiști propun patru exerciții pentru fiecare grupă musculară, dar pentru grupele musculare mici aceastea pot duce la supraantrenament.
Efectuați un număr optim de repetări: antrenați-vă cât mai greu posibil, în forma corectă pentru a face cât mai multe repetări (cu greutăți mari, 6-10 pentru grupele musculare mari, 8-12 pentru grupele musculare mici).Nu vă feriți de repetările maximale: de câte ori vă simțiți odihnit și simțiți că antrenamentul "merge", încercați câte o repetare maximală, în mod piramidal.
Nu uitați să vă mâncați proteinele: cu cât mâncați mai multe proteine, cu atât mai bine.Cele mai bune proteine pentru masa musculară sunt cele din carne roșie,de unde vă luați nutrienții necesari creșterii.Proteinele concentrate din zer sunt de asemenea importante.Faceți un mod de viață din alimentația proteică abundentă și veți câștiga masă musculară solidă.
Căldurile mari din timpul verii ne copleșesc pe toți, adulți sau copii.Asa că, la mare sau la munte, sursele de apă sunt o binefacere.
Vara este bucuria copiilor pentru că se pot bălăci în voie în piscină, în mare, în râuri, la ștranduri.Dar există și unii copii cărora le este teamă de apă, așa că încercăm să aflăm cauzele.
Primele noastre luni de existență, ca embrion, s-au petrecut în apa, în lichidul amniotic, în pântecele mamei.Totuși, pe unii copii apa îi înspăimântă.
Este adevarat că apa, de cele mai multe ori, este sinonimă cu plăcerea.Cufundarea sugarilor în apă provoaca pielii acestora senzații agreabile, pe care ei și le manifestă prin zâmbete și gângureli.Totuși, nu toți sugarii par să împărtășească aceasta bucurie și unii își manifestă reacția prin plânsete.
Anumiți psihologi leagă frica precoce de apă cu un traumatism particular în momentul nasterii: ruperea apei poate fi asociată cu o senzație foarte stresantă și neliniștitoare pentru bebeluș, care si-a fixat senzația în memorie.
Câteodată, anumiți părinți sunt uimiți de copiii lor, bebeluși-înotători sau care se comportă ca peștele în apă.Familiarizarea cu apa este tot o învățare, la fel ca și mersul.Copiii trec adesea prin perioade de mari progrese sau prin momente de regresie.Este adevărat și faptul că obișnuirea copilului cu apa, acțiune care are loc în propria baie, poate să-l determine pe copil, când se mărește, să-i fie frică de imensitatea mării și să-l înspăimânte.
Teoretic, copilul nu resimte frica de apă până la 4 luni.Dupa această vârstă, fiecare bebeluș are multe motive pentru a-i fi frică de apă, fiecare copil având deja propria istorie și propriul motiv de a-i fi teamă.Poate fi vorba despre o experiență neplăcută cu apa.Fără să știe, copilul a păstrat-o în memoria sa și de fiecare dată când se ivește ocazia de a intra în apa, această amintire se declanșează si îi provoacă teamă.De exemplu, se poate ca, atunci când era mai mic, să fi făcut baie cu apa prea caldă, sau să fi băut un ceai fierbinte, sau poate ca și cufundarea lui în apă să-i fi provocat o otită dureroasă.
Se poate ca la școala copilul să fi fost împins în apă de un alt copil contrar dorinței sale sau să fi fost ținut cu forța în apă, sau să fi fost forțat să sară de pe trambulină.Aceste motive pot fi suficiente pentru a-i provoca teama de apă.
În anumite perioade ale creșterii sale, mai ales după vârsta de 2 ani, copilului îi poate fi frică de apă, mai ales daca el crede ca ea are puterea de a-l înghiți.Este deci victima imaginației sale bogate și a dificultății sale de a diferenția realitatea de imaginar.
Câteodată, fără ca totuși copilul să aibă vreo teamă, spaima bruscă de apă să fie expresia unei indispoziții interioare care să nu aibă vreo legătură particulară cu apa.Cauzele trebuie cautate în mediul în care trăiește: ele pot fi legate de nașterea unui fratior sau a unei surioare, divorțul părinților, mutarea dintr-o locuință într-alta sau pot fi legate de faptul că a învățat prea repede să facă altă acțiune, de exemplu, să meargă.
Ca unuia dintre părinți să-i frică de apă, este o situație foarte frecventă, căci numeroși adulți (unu din patru, conform statisticilor) se tem, de asemenea, de apă.Este deci posibil ca, chiar fără să-și fi manifestat aceasta frică, părintele să-i fi transmis copilului frica de apă.
Anumitor copii le este frică de apă la fel cum altora le este teamă de păianjeni sau de șerpi fără să îi fi văzut vreodată.Este vorba despre o adevarată fobie, adică o frică inexplicabilă fără ca ea să aibă legatură cu o amintire neplăcuta cu apa.
Un tonic depsebit de eficient pentru toate tipurile de ten este următorul:
- 1/4 ceaşcă de suc de castravete,
- 1/8 ceaşcă de suc de morcov,
- 1/2 ceaşcă de infuzie de mentă,
- 1/4 ceaşcă de infuzie de muşeţel,
- 1/2 ceaşcă de suc de lămâie.
Se pregăteşte întâi sucul de castravete şi morcov, apoi infuziile de mentă şi muşeţel care se lasă la răcit, după care se combină toate aceste ingrediente într-un recipient şi se amestecă bine.
Dacă veţi congela această mixtură în cuburi de gheaţă, puteţi scoate doar câte un cub şi să îl aplicaţi pe faţă, atunci când doriţi.
Castraveţii, care au acelaşi pH ca pielea noastră, sunt excelenţi pentru strălucirea şi sănătatea tenului nostru deoarece sucul lor este un emolient foarte liniştitor.Castravetele este minunat pentru ten, datorită proprietăţilor lui hidratante, nutritive şi astringente.Acţionează într-o manieră protectoare, refăcând învelişul natural.Prin aplicarea unei felii de castravete pe tenul obosit şi iritat, acesta se va revigora şi va deveni catifelat.
Morcovii sunt bogaţi în vitamina A şi minerale care hrănesc şi vindecă pielea, ajutând la regenerarea ei.
Menta stimulează şi curăţă pielea datorită proprietăţilor ei antibacteriene şi antiseptice, iar muşeţelul este nu numai bogat în minerale, dar ajută la prevenirea ridurilor, este antiinflamator şi hidratant.
O altă reţetă pentru ten:
Ingrediente:
- 5 frunze proaspete de mentă,
- un sfert de castravete de mărime medie,
- un albuş de ou,
- apă plată.
Se amestecă menta cu castravetele curăţat de coajă şi seminţe, cu ajutorul unui blender sau mixer până obţineţi o pastă.Separat bateţi albuşul până se întăreşte şi apoi amestecaţi-l uşor în mixtura obţinută anterior.
Se apliă această mixtură uniform pe faţă şi gât şi se lasă timp de 20 de minute.Se curăţă cu apă minerală sau plată.
Laptele de migdale este deosebit de indicat pentru pielea uscată şi îmbătrânită.Uleiul de migdale linişteşte tenul iritat, iar glicerina ajută la hidratarea ei.
Ingrediente:
- o jumătate de ceaşcă de apă distilată sau apă de levănţică sau trandafiri,
- o lingură de glicerină vegetală,
- o jumătate de lingură de ulei de migdale,
- 12 picături de extract de seminţe de grepfrut,
- opţional: 5-10 picături de ulei esenţial cu o aromă preferată.
Apa de levănţică sau trandafiri se pregăteşte uşor: se pune o mână de petale de trandafiri, uscate, sau de flori de levănţică, uscate, într-un vas de sticlă sau porţelan şi se acoperă cu apă fierbinte.Se lasă pînă a doua zi şi apoi se foloseşte la prepararea laptelui de migdale.
Următoarele recomandări sunt valabile şi pentru inflamaţiile articulare, deformările articulare şi fenomenele de uzură.Acestea sunt vindecabile, durerile dispar încetul cu încetul, chiar şi deformările se retrag treptat într-o perioadă de unul până la doi ani. Bolnavii care merg în baston sau în cârje pot fi recuperaţi.Artroza este o boală care afectează mai ales populaţia de peste 45 de ani şi este cauzată de degenerarea cartilajului articular.
Vara se recomandă băile cu frunze şi tulpini de roşii, fierte o oră în apă.
Se bea dimineaţa, cu o 1/2 oră înainte de micul dejun, şi seara, cu o 1/2 oră înainte de cină, o ceaşcă cu ceai de coada-calului (coada-calului este opărită şi lăsată 1/2 minut în repaos), iar în timpul zilei se consumă 4 ceşti cu ceai de urzici (şi urziciie se opăresc şi se lasă într-un scurt repaos de 1/2 minut).Din aceste 4 ceşti se scoate de 3 ori câte 1/2 ceaşca şi se toarnă de fiecare dată o lingură de bitter suedez înâuntru.Cantitatea se bea, repartizată în porţii, înainte şi după fiecare masă.
Se masează locurile dureroase cu tinctură de tătăneasă sau gălbenele, ori cu alifie din aceleaşi plante.
Artroza poate apărea în orice articulaţie, deşi cele mai afectate sunt cele care suportă greutatea corporală: genunchi, şold, coloană.
Se poate aplica peste noapte, pe locul dureros, pedicuţă amestecată cu puţină apă caldă.
În orice regiuni ar apărea dureri, la genunchi sau alte încheieturi, se pun comprese cu bitter suedez şi se lasă timp de 4 ore.Pielea trebuie unsă în prealabil cu alifie de filimică, iar de fiecare dată după tratament se pudrează ca sa nu apara mâncărimi.Se calcă cu fierul de călcat frunze de varză creaţă (varză nemţească) sau de varză albă, se aplică pe încheieturtie dureroase şi se leagă cu o bucată de pânză pentru a se păstra calde.
Se fac băi cu paie uscate de ovăz sau scuturătură de fân, circa 10 g la 5 l de apă clocotită, care se strecoară şi se adaugă în apa de baie, timp de 21 de zile.
Şi fricţionările încheieturilor cu esenţă de tătăneasă ajută, pentru ameliorarea durerilor.În caz de inflamaţii articulare sunt indicate compresele cu aburi de coada-calului.
Se aplică o cataplasmă cu muştar negru sau cu hrean ras, amestecat cu puţină apă fierbinte, atât cât să se formeze o pastă, care se aplică pe un tifon şi se înveleşte locul dureros.
Pe lângă frunzele de varză, se recomandă compresele cu frunze de brânca-ursului, numită şi crucea-pământului, talpa-ursului sau urechea-porcului.Aceasta plantă se găseşte pe povârnişuri, pante, câmpii, ca şi în pădurile rare, umede, de foioase sau de foioase amestecate cu conifere sau în zăvoaie, crescând ca buruiană.Planta are flori mari, grupate, plate, şi sare în ochi pe câmpii, datorită mărimii ei deosebite.
Foarte indicată ar fi o dată pe lună o baie de şezut cu coada-calului, din 100 grame de plante care se lasă în apa rece să se înmoaie peste noapte; a doua zi, totul se încălzeşte; durata baii: 20 minute.Apa de baie mai poate fi turnată de 2 ori înapoi peste plante, reîncălzită şi folosită pentru alte două băi de şezut.
Se spală zilnic picioarele cu apă rece şi oţet, seara, timp de 1 lună.
Debutul artrozei este gradat, primul simptom care se observă este durerea care tinde să crească în timp.Ulterior apar diminuarea mobilităţii articulare, contractura musculară, deformarea articulară apărând în stadiile avansate de boală.Durerea articulară are caracter specific, apare dimineaţa, la primele mişcări, când articulaţiile par înţepenite.Este de scurtă durată, aproximativ 15 minute.Durerile dispar pentru restul zilei şi reapar seara, odată cu oboseala.La multe persoane, durerea articulară este meteodependentă.
Acest regim vă poate ajuta să scăpaţi de 7-8 kg în doar 13 zile.Dieta se ţine după programul de mai jos, pentru primele 6 zile, după care, dieta se ţine începând din a şasea zi, spre prima zi.
Prima zi:
La micul dejun: cafea neagră.
La prânz: varză gătită, 2 ouă şi un pahar cu suc de roşii.
La cină: peşte la grătar sau fiert.
A doua zi:
La micul dejun: cafea neagră, pâine integrală, neapărat prăjită.
La prânz: salată de legume cu foarte puţin ulei şi peşte.
La cină: 200 gr. carne de vită macră, fără grăsime şi iaurt degresat.
A treia zi:
La micul dejun: cafea neagră, pâine integrală şi neapărat prăjită.
La prânz: legume la grătar sau fierte şi un măr.
La cină: 200 gr. carne de vită macră şi fără grăsime, un ou şi salată de varză.
A patra zi:
La micul dejun: cafea neagră.
La prânz: un ou, 3 morcovi fierţi şi 15 gr.brânză.
La cină: 200 gr. carne de vită.
A cincea zi:
La micul dejun: limonadă şi un morcov.
La prânz: 1 porţie mare de peşte.
La cină: peşte şi suc de roşii.
A şasea zi:
La micul dejun: ceai.
La prânz: 250-300 grame de carne pui.
La cină: 250-300 grame de carne de pui şi salată verde.
A şaptea zi:
La micul dejun: cafea.
La prânz: peşte şi suc de roşii.
La cină: oricare cină din cele şase, cu excepţia cinei din a treia zi.
Cum acţionează râsul:
Asemenea excitaţiei, râsul acţionează asupra pielii şi a sistemului neuro-simpatic, pe care îl stimulează şi îl accelerează.Râsul destinde numeroase părţi ale corpului: faţa, gâtul, pieptul, abdomenul, braţele, picioarele.Diminuând tonusul muscular, elimină tensiunile şi agresivitatea.De asemenea, circulaţia sangvină se accelerează, ca şi procesul de eliminare a toxinelor acumulate, digestia este uşurată prin contracţii abdominale şi se evacuează tensiunea nervoasă.Prin urmare, corpul cedează unei destinderi regeneratoare.Este efectul morfinelor naturale secretate de creier, endorfinele, în momentele când râdem cu poftă.Pe scurt, râsul scade tensiunea, ameliorează digestia şi garantează un somn liniştitor.Nu degeaba se spune că oamenii bolnavi care râd din tot sufletul se vindecă mai repede decât cei trişti.
Hohotele de râs sunt bune pentru inimă:
Un grup de cardiologi a efectuat un studiu vizând stabilirea efectului râsului asupra inimii. 300 de persoane de vârste apropiate au fost împărţite în două grupe: de o parte suferinzii de inimă şi de cealaltă parte cei sănătoşi.Autorii studiului au observat că suferinzii de inimă se dovedesc a fi persoane foarte serioase şi stresate.Astfel, 40% dintre aceştia au afirmat că râd foarte rar, nici măcar atunci când, în mod normal, ceilalţi nu se mai satură de râs.Cercetătorii sunt de părere că râsul acţionează ca un scut împotriva afecţiunilor cardiace, susţinând că hohotele ar trebui să facă parte din arsenalul terapiilor recomandate în cazul bolilor de inimă.
Nu apelaţi la râsul artificial:
În Occident, unii dintre cei care se simt total nefericiţi şi nu pot găsi motive de râs cu nici un preţ, apelează la gazul ilariant.Este unul din oxizii azotului, incolor, cu miros şi gust dulceag care odată inhalat poate provoca râsul.Cercetatorii au publicat un raport asupra impactului pe care îl poate avea gazul ilariant asupra tinerilor.În ciuda efectului recreativ, consecinţele consumului acestui medicament asupra sănătăţii sunt extrem de nefaste.Excesul de gaz ilariant contribuie la apariţia durerilor de spate şi chiar la degenerarea coloanei vertebrale.Gazul ilariant blochează acţiunea vitaminei B12, puţini ştiind de legătura medicamentului cu efectele nocive asupra sănătăţii.Studiile ştiinţifice arată că, folosit în operaţii chirurgicale de scurtă durată (de exemplu, în stomatologie, la procesul de anesteziere), gazul ilariant poate avea efecte mortale.Orice incercare de a provoca râsul altfel decât în mod natural, nu numai ca este sortită eşecului, dar este şi periculoasă pentru sănătate.
Ajutorul dat de cătină:
Atunci când este mai rece, observăm un consum redus al substanţelor vitaminate, mai ales la persoanele care nu consumă fructe şi legume bogate în vitamine.Acest deficit poate apărea şi la cei care nu prea mănâncă în sezonul rece murături (obţinute prin fermentaţie, adica prin saramură), borş, pâine neagră, tărâţe.Mâncărurile rafinate, chiar dacă sunt plăcute ochiului şi gustului, pot fi, mai degrabă, obiceiuri nesănătoase.De aceea, mai ales în sezonul rece, cătina albă aduce organismului vitaminele necesare, ca şi acizii graşi esenţiali.După cum se ştie, după măceş, cătina conţine cea mai mare cantitate de vitamina C.
Pielea trebuie mereu protejată şi ajutată să facă faţă schimbărilor climatice, mai ales următoarele zone mai expuse: faţa, mâinile, picioarele, care pierd vitaminele liposolubile necesare metabolismului. Indicate în tratarea mâinilor, a feţei (în special la femei) sunt preparatele vitaminate, dar şi cele cu extract de cătină (vitamine solubile în grăsimi).
Haideţi să vedem două reţete, folsitoare şi uşor de preparat:
Ulei de cătină:
Se usucă 100 g fructe de catină la 60 grade C.Se macină apoi boabele în râşniţa de cafea, rezultând 20-25 g pulbere uscată, care conţine 2,5 ml ulei pur.Peste pulbere se adaugă 50-70 ml ulei (de soia, floarea soarelui, de germeni ori de măsline) şi se amestecă.Se lasă încă două zile, amestecând din când în când.Se foloseşte partea de deasupra a amestecului, fie ca atare, fie în amestec cu o cremă oarecare.Se ung faţa, mâinile şi picioarele.
Ceai de cătină:
Se face un ceai din fructe uscate de cătina (la o cană de apă se pune o linguriţă de fructe uscate) şi se dă un clocot.Înainte de a fi îndulcit, se scot din ceai câteva linguriţe de lichid şi se tamponează faţa, apoi se unge cu crema preparată după reţeta anterioară.Restul de ceai se poate consuma, eventual îndulcit cu miere.
Organismul are nevoie câteodată să işi autoregleze energia şi în acest scop trebuie activate procesele oxidative.Procesele energetice necesită aport de grăsimi, dar şi aceste arderi au nevoie de complexul B, vitaminele PP, B2, C (provenite şi din tărâţe de grâu şi grâu încolţit), completate cu celelalte substanţe din cătină.
Cele două preparate dau o mare energie organismului, stimulează procesele aerobiotice, generatoare de căldură.
Semiluna de la baza unghiei şi diabetul:
Dimensiunea mare a semilunei de la baza unghiei, este legată de tahicardie.
Absenţa semilunei de la baza unghiei este semn al nevrozei inimii, al insuficienţei cardiace şi al tulburărilor în circulaţia sangvină.
În afară de acestea: semiluna de culoare albăstruie vorbeşte despre tulburări în funcţionarea ficatului; semiluna de culoare roşie este semn al insuficienţei cardiace; dacă semiluna este despărţită de cealaltă parte a unghiei printr-o linie orizontală, asta înseamnă că persoana respectivă suferă de diabet.
Pieliţele din jurul unghiilor arată deficitul de albumine, de vitamina C şi acid folic în organism (cauza deficitului este folosirea insuficientă a acestor substanţe sau asimilarea proastă a acestora).
Unghiile despicate arată un nivel scăzut al focului digestiv, indică de asemenea că circulaţia sangvină, sistemele sexual şi nervos sunt tulburate (mai întâi de toate, acest lucru se referă la funcţionarea testiculelor şi a ovarelor), iar reacţiile nervoase scad în intensitate.
Unghiile care se cojesc sunt un fenomen provocat de consumul în exces al fructelor, sucurilor, băuturilor nealcoolice, al produselor artificiale, al medicamentelor, care lipsesc corpul de minerale, dând naştere unui dezechilibru în nutriţie.În acest caz apar indigestia, formarea gazelor în intestin, oboseala, menstruaţie neregulată, slabiciune sexuală, depresii, stări de nervozitate, insomnie şi alte asemenea stări.
Liniile de pe unghii indică alimentaţia dezechilibrată:
În medicina contemporană există posibilitatea diagnosticării unei boli luând în consideraţie schimbările de formă şi de relief ale unghiilor.
Liniile orizontale pe unghii vorbesc despre o alimentaţie dezechilibrată sau despre boli netratate la timp.Acestea se pot manifesta şi atunci când apare o schimbare în alimentaţie.Suprafeţele fărâmicioase pe unghii înseamnă depuneri de sare.
Liniile verticale pe unghii semnalează înrăutăţirea digestiei (folosirea în exces a acizilor graşi şi a sării), proces prin care mineralele şi albuminele se asimilează foarte greu, şi de asemenea deficitul de vitamina B12 şi fier.Pot aparea în acest caz afecţiuni ale intestinului.Funcţia digestivă, funcţia ficatului şi a rinichilor pot fi reduse, poate apărea o oboseală generală.
Unghiile roase sunt un semn al nervozităţii, al deficitului de minerale sau al prezenţei unor paraziţi în intestin.Sunt în acelaşi timp un simptom al nevrozei, al gastritei, al disfuncţiilor sexuale la femei.
Unghiile mari, bombate, în formă de bulb, care depăşesc cu mult suprafaţa degetului (unghiile în formă de con) indică slăbiciunea inimii şi a plămânilor (tuberculoza).Sunt un sindrom al frigului, al lipsei de energie în plămâni.
O umflătură la capătul unghiei vorbeşte despre o infecţie cronică a pămânilor.
Unghia concavă (care are forma unei linguri), în care se poate reţine o picătură de apă, indică deficitul de fier.Este un sindrom al frigului, al lipsei de energie a plămânilor, dar şi un simptom al unei forme moştenite de alcoolism.
Unghia triunghiulară indică afecţiunile coloanei vertebrale şi ale măduvei spinării.
Unghia strâmbă, dar netedă (asemănătoare unui cioc de papagal) vorbeşte despre o formă înnăscută de astm, despre bronşită, tuberculoză, tuse cronică.
Unghiile fărâmicioase sunt un semn al conţinutului scăzut de fier şi vitamina A în organism, al funcţionării proaste a glandei tiroide sau a rinichilor, al unei proaste circulaţii sangvine.
Vitamina B12, pentru o stare generală bună:
Ultima vitamină descoperită, B12, este singura din complexul B pe care organismul o reţine în principal în ficat.
Indispensabilă în reproducerea celulelor, în special ale celor roşii, vitamina B12 intervine în producerea substanţelor care afectează starea de spirit.Ea favorizează transformarea alimentelor în energie.Este un element nutriţional necesar sănătăţii sistemului imunitar.
Un aport zilnic recomandat de vitamina B12 este de 3 micrograme pe zi.O carenţă a vitaminei B12 determină oboseala, crampele musculare şi pierderea memoriei.
Alimentele de origine animală sunt principalele surse de vitamina B12: carne de pui, peşte, fructe de mare, ouă, brânză şi produse lactate.
Vitamina A, pentru o privire pătrunzătoare:
Vitamina A sau retinol stocată în ficat este dată de grăsimile animale.Organismul transformă în vitamina A beta-carotenul şi alte carotenoide ale fructelor şi legumelor.
Vitamina A joacă un rol esenţial în diferenţierea celulară.Este indispensabilă pentru vedere şi intervine direct în procesele imunitare.Carotenoidele protejează celulele de deteriorările provocate de radicalii liberi.
Aportul necesar de vitamina A reprezintă 900 micrograme pe zi.Carenţa de vitamina A este rară, dar se poate observa la femeile care ţin un regim strict şi la persoanele în vârstă.Provoacă tulburări ale pielii, o rezistenţă mică la infecţii, o vindecare lentă a rănilor.
Găsim vitamina A în ficat, peşte foarte gras, unt, margarină, ouă, brânză.În ceea ce priveşte carotenoidele se regăsesc în legumele şi fructele bine colorate.
Vitamina C, pentru o bună imunitate:
Vitamina antioxidantă, vitamina C, permite combaterea alteraţiilor provocate de excesul de radicali liberi.Organismul nu o depozitează şi o elimină repede.
Ajută la fortificarea vaselor capilare şi a pereţilor celulelor şi joacă un rol important în formarea colagenului.Ea activează cicatrizarea şi păstrează sănătatea ligamentelor, tendoanelor şi gingiilor.Favorizează producerea hemoglobinelor în celulele roşii şi facilitează asimilarea de fier furnizat de alimente.Nu poate împiedica apariţia guturaiului, dar simptomele şi durerea sunt ameliorate.
Aportul zilnic recomandat de vitamina C este de 60 la 100 micrograme pe zi.Un deficit de vitamina C diminuează rezistenţa la infecţii.Carenţa mare de vitamina C se manifestă prin scorbut (în special la marinarii lipsiţi o perioadă mai lungă de legume şi fructe proaspete).
Citricele, cireşele, kiwi, legumele verzi, piperul, coacazele şi căpşunile sunt principale surse de vitamina C.
Vitamina E, are puteri antioxidante:
Vitamina E este depozitată în ţesuturile grase şi în ficat.
Graţie proprietăţilor antioxidante, vitamina E neutralizează radicalii liberi care pun celulele în pericol.Împiedică procesele inflamatorii şi stimulează funcţiile imunitare.
Aportul recomandat este de 12 mg pe zi.Carenţele de vitamina E sunt rare.
Uleiul din germeni de grâu, uleiurile vegetale, seminţele de floarea soarelui, migdalele conţin multă vitamina E.
Există momente când oamenii nu se simt bine şi au impresia că lumea s-a sfârşit.Decât să ne transformăm viaţa într-o tragedie, mai bine încercăm să râdem din toată inima, deoarece umorul ne va ajuta să vedem partea bună a vieţii.Râsul este considerat, de multă vreme, cel mai benefic medicament pentru a fi în formă.Gimnastica, generată prin râs, masează organele, stimulează funcţiile acestora şi ameliorează circulaţia oxigenului, declanşând buna dispoziţie şi euforia.Specialiştii consideră că râsul este o gimnastică internă, echivalentă cu o şedinţă de dans. Se spune că oamenii bolnavi care râd din tot sufletul se vindecă mai repede decât cei trişti.
Un exerciţiu de gimnastică:
Pe planul emoţiilor, râsul este precum ciocolata: eliberează de stres şi are chiar rolul unui afrodisiac, fiindcă, atunci când o persoană râde, organismul eliberează endorfine, substanţele chimice dotate cu puterea unor droguri cu efect euforic, care, din fericire, nu dau dependenţă.În plus, râsul dărâmă barierele şi topeşte inhibiţiile, plictiseala sau oboseala.Sub efectul râsului, muşchiul diafragmei se destinde, participând la ameliorarea procesului de oxigenare a plămânilor.Specialiştii au observat că doar câteva activităţi sportive contribuie la fel de bine ca râsul la eliminarea dioxidului de carbon din plămâni.Astfel, o repriză de râs cu poftă aduce tot atâta oxigen în organism cât o şedinţa de aerobic, fitness, jogging sau tenis.
Câteva calităţi ale râsului natural:
Destinde spiritul, stimulează memoria, dezvoltă creativitatea şi reduce anxietatea.
Diafragma, organul care separă plămânii, se relaxează şi participă activ la decontractare.
Previne apariţia constipaţiei, râsul este cel mai bun masaj pentru abdomen
Atenuează durerea şi stresul, având un efect benefic asupra psihicului nostru
Creşte libidoul şi ne protejează contra multor boli, mai ales bolile moderne.
Creşte capacitatea respiratorie.
Stimulează, cu succes, sistemul imunitar.
Salvează unele situaţii tensionate, ce pot părea fără ieşire.
Apropie oamenii, dezvoltă sociabilitatea şi poate asigura succesul, în unele cazuri.
Duşmanul depresiei:
Râsul, această reacţie spontană este, în esenţă, o extraordinară armă de autoapărare a sistemului nervos.Specialiştii semnalează că oamenii nu profită de beneficiile râsului.Mai mult, ei insistă asupra necesităţii de a lua în serios aceste aspecte, în sensul de a învăţa să râdem cu tot trupul. În timpul râsului, faţa, gâtul, pieptul, abdomenul, braţele şi chiar picioarele se destind.Astfel, tensiunea negativă, stresul sunt eliminate.Râsul provoacă o stare de bine, uneori foarte apropiată de extaz.Motiv pentru care unii psihoterapeuţi îl recomandă pentru reducerea riscurilor accidentelor cerebrale, cardiovasculare şi a depresiei.Ba chiar în unele spitale există aşa-numitele săli de umor, unde medicii îşi tratează pacienţii prin terapia râsului.
Nu de multe ori, auzim sau citim despre tot felul de leacuri băbeşti, cu diferite plante sau flori.Să vedem astăzi, ce ne poate oferi morcovul.
Părţi utilizabile ale morcovului: pulpa, sucul (zeama de morcovi), frunza uscată, seminţele.
La ce afecţiuni poate fi folosit morcovul:
Uz intern: astenii, tulburări de creştere, demineralizare, rahitism, carii dentare, anemii, anumite insuficienţe ale acuităţii vizuale, enterocolite, infecţii intestinale, diaree infantilă şi a adultului, colibaciloză, ulcere gastroduodenale, constipaţie, afecţiuni pulmonare, (tuberculoyă, astm, bronşite cronice), scrofuloză, reumatism, gută, litiază, ateroscleroză, insuficienţe hepatobiloiare, ictere, insuficienţa lactaţiei, dermatoze, paraziţi intestinali (tenie), prevenirea bolilor infecţioase şi degenerative, prevenirea îmbătrânirii şi a apariţiei ridurilor.
Uz extern: plăgi, ulcere, arsuri, furuncule, dermatoze (eczemă, pecingine, impetigo pe faţă), degerături, crăpături, abcese şi cancere ale sânului (tratament de ajutorare), epitelion (tratament de ajutorare).
Mod de folosire:
Uz intern:
Suc de morcov: de la 50 la 500 g pe zi (la trezire şi la culcare).Un pahar de suc în fiecare zi, pe nemâncate, este foarte indicat.Pentru copiii mici se diluează cu apă, ca şi laptele.Pur sau cu lapte: excelent expectorant (afecţiuni pulmonare, astm, voalarea vocii).
Contra constipaţiei: supă dintr-un kg de morcovi fierţi de două ori într-un litru de apă şi trecută prin mulineta de legume.
Contra diareei infantile: supă de morcovi: se curăţă 500 g de morcovi, se taie în bucăţi şi se fierb într-un litru de apă până când se înmoaie complet.Se trec prin sita de piureu.Apoi se adaugă apă clocotită până se ajunge la un litru şi jumătate.Se adaugă o linguriţă cu sare marină.Se păstrează la rece.Se administrează pe parcursul a 24 de ore, timp de două sau trei zile.Se poate da cu biberonul, iar partea consistentă, cu linguriţa. Laptele se reintroduce treptat, în cinci sau şase zile, micsorând cantitatea de morcovi utilizată de la 500 g la 100 g la litrul de apă.Pentru sugari se taie supa de morcovi preparată cu 200 g la litru, cu lapte.Se dă o parte din supă cu una de lapte, pentru copiii până la 3 luni, apoi o parte supă cu două părţi lapte, după această vârstă.Sugarilor cu diaree li se poate da suc de morcovi cruzi în locul supei de morcovi.Se va tăia cu apa sucul de morcovi aşa cum se face pentru lapte şi nu se va relua alimentaţia lactată decât dupa dispariţia tulburărilor intestinale (în genere, după două sau trei zile).
Pentru o mai bună remineralizare a sugarilor şi a copiilor, li se va pregăti terci de cereale cu supă de frunze uscate de morcovi, foarte bogate în săruri minerale.
Seminţe: infuzie cu o linguriţă la o ceaşcă de apă dată în clocot: stimulent, aperitiv, diuretic, amenagog, galactogog.La doza de 1-5 g, seminţele sunt carminative (expulzează gazele intestinale).
Uz extern:
Decoct de morcovi şi aplicaţii de morcovi daţi pe răzătoare, sau cataplasme de frunze proaspete pisate, sau loţiuni din decoct de frunze proaspete: sunt recomandate a se aplica pe abcese şi cancere ale sânului, pe plăgi recente sau atone, pe ulcere ale gambei, arsuri, furuncule, pecingini, impetigo.
Decoct de frunze de morcovi în gargare pentru afte, abcese ale gurii; băi sau spălături în degerături, crăpături.
Loţiuni cu suc de morcovi: pentru îngrijirea feţei şi a gâtului.Acestea oferă supleţe şi prospeţime şi se opun ravagiilor ridurilor.
Aspectul corpului nostru poate fi uşor îmbunătăţit, cu ajutorul exerciţiilor fizice.Vă descriem astăzi câteva exerciţii care vizează muşchii fesieri şi muschii picioarelor.Cu răbdare şi perseverenţă puteţi avea o formă de invidiat şi un corp frumos lucrat.
Puteţi începe cu un set de exerciţii care fortifică şoldurile, coapsele interioare şi exterioare, şi tendoanele genunchilor.Puteţi realiza aceste exerciţii pe podea, ajutându-vă de o minge:
Staţi orizontal, proptindu-vă de minge, greutatea corpului aflându-se pe călcâie.
Îndoiţi genunchii şi sprijiniţi capul cu degetele.Împingeţi corpul, proptindu-vă în călcâie, până vă aflaţi deasupra mingiei.
Inspiraţi adânc şi îndoiţi genunchii, ghemuindu-vă.Proptiţi-vă în călcâie pentru a lucra tendoanele genunchilor.Expiraţi şi reveniţi la poziţia iniţială.Repetaţi exerciţiul de mai multe ori.Astfel vă veţi limpezi gândurile prin ritmicitatea respiraţiei, sincronizată cu fazele exerciţiului fizic.
Puteţi face şi un alt exerciţiu care este o varianta a exerciţiului 'podul', pe care îl făceam când eram mici, la orele de educaţie fizică.Acest exerciţiu poate fi efectuat cu ajutorul mingiei, pe nisip, la mare, dacă vreţi în aer liber, sau pe podea, în cameră, dacă nu beneficiaţi de posibilitatea de a ieşi la aer.Puteţi lucra şoldurile, coapsele interioare şi exterioare şi tendoanele genunchilor.Staţi orizontal, pe sol, cu mâinile în poziţie laterală, picioarele aşezate deasupra mingiei.Ridicaţi şoldurile până când sunt aliniate perfect la nivelul umerilor. Inspiraţi, apoi expiraţi şi deplasaţi şoldurile pe sol.Repetaţi exerciţiul.
Ridicarea picioarelor: acest exerciţiu vă va ajuta să lucraţi muşchii din partea inferioară a corpului, prin ridicarea picioarelor:
Poziţia corpului este orizontală, cu faţa în jos, deasupra mingiei.Proptiţi abdomenul pe minge şi greutatea corpului va fi susţinută în mâini.Ţineţi degetele piciorului drept pe sol, şi îndoiţi genunchiul stâng la 90 de grade.Având genunchiul îndoit astfel, ridicaţi-l de mai multe ori, fără să vă arcuiţi spatele.Apoi deplasaţi piciorul în poziţia iniţială, şi efectuaţi exerciţiul şi cu celălalt picior.
Întindeţi piciorul stâng, în spate, şi ridicaţi-l de mai multe ori.Abdomenul trebuie să fie încordat, pentru a susţine corpul. În momentul când ridicaţi piciorul, acesta trebuie să fie perfect întins şi degetele trebuie să fie şi ele întinse.După efectuarea unui set de exerciţii, schimbaţi piciorul şi repetaţi exerciţiul.Cu ajutorul mingiei mai puteţi efectua şi exerciţii de ridicare laterală a picioarelor, precum şi de depărtare a acestora.
Alegând două dintre exerciţiile prezentate mai sus, şi efectuându-le zilnic, veţi observa că veţi obţine un tonus muscular excelent.Aveţi nevoie doar de ajutorul unei mingii, şi de multă atenţie şi corectitudine în efectuare.
Constipaţia poate da bătăi de cap în cele mai nepotrivite momente, chiar şi celor care au o alimentaţie sănătoasă.Câteva prime sfaturi le găsiţi aici şi aici, iar acum venim cu completări.
Un ajutor de nădejde ni-l dau murele: faceţi infuzie din frunze de mur, proaspete sau uscate, circa 40-80gr la 1 litru de apă, în funcţie de gravitatea constipaţiei. Beţi două căni pe zi dimineaţa şi seara. Puteţi consuma câte un pumn de fructe proaspete dimineaţa, pe stomacul gol.
Un ceai laxativ recomandat este următorul: puneţi la fiert, vreme de 10 minute, 25-30 gr frunze de prun într-un litru de apă. Beţi câte o ceaşcă după mesele principale timp de 5 zile.
Dovleacul ne poate scăpa de griji, astfel: beţi în fiecare dimineaţă o cană de suc de dovleac.
Vă oferim o nouă reţetă cu tărâţe, valabilă pentru cei ce au probleme cu intestinul gros: 2 linguri de tărâţe de grâu se pun de seara într-o jumătate de cană de apă. Dimineaţa, înainte de masă, mâncaţi această compoziţie. Dacă se umflă şi nu mai are lichid, mai adăugaţi puţin cei cald sau apă la temperatura camerei. Acest amestec elimină toxinele din organism şi conţine vitamine din gama B-urilor. În aceeaşi perioadă puteţi consuma şi grâu încolţit, cam 35-40gr pe zi, după ce aţî mâncat tărâţele.
Un al remediu este cel cu miere de albine : Se amestecă: 2 linguri de miere de albine, 2 linguri nuci măcinate, 2 linguri smântână, 2 linguri tărâţe de grâu, 2 mere rase. Din amestecul obţinut se consumă 2 linguri pe zi, dimineaţa, pe nemâncate, după care se bea o cană de ceai de muşeţel.Restul, se poate păstra la frigider şi se poate lua chiar şi 4 linguri, dacă rezultatele întârzie să apară.
Mierea ca şi medicament reprezintă doar o parte a apiterapiei.Calităţile extraordinare ale mierii: medicament şi aliment preţios în acelaşi timp, sunt cunoscute încă din antichitate.
Mierea se asimilează foarte uşor de către organism şi ne oferă energie şi substanţe bioactive şi nutritive. Conţinutul de microelemente al mierii este similar celui al sângelui uman. Vitaminele B1, B2, B6, B12, enzime, flavoane, flavonoide, compuşi aromatici, fitohormoni, acizi organici: lactic, citric, malic, oxalic, dextrină, compuşi ai azotului, în total 435 de substanţe. Acestea asigură mierii un loc aparte în reglarea funcţiilor organismului uman.
Orice tip de miere are proprietăţi specifice: mierea de levănţică lecuieşte tusea şi durerile de gât; mierea de tei uşurează stările febrile şi durerile gastrice, previne migrena, fiind un bun mijloc profilactic şi remediu în pneumonii, astm bronşic, stări nervoase, tuberculoză; mierea de brad este utilă în bolile căilor respiratorii; cea de salcâm este un bun calmant şi tonic; mierea de castan sălbatic creşte tensiunea arterială; mierea de castan comestibil are acţiune antimicrobiană, mai ales în bolile de stomac, intestinale şi renale; mierea de izmă este bună ca leac împotriva durerilor, antihemoragică, tonifiantă; mierea de floarea-soarelui este utilă în bronşite şi boli de stomac.
Mierea de flori de câmp are o puternică acţiune antimicrobiană, cea de livadă (de pomi fructiferi) vindecă afecţiunile renale, pulmonare şi intestinale. Mierea de munte are calităţi deosebite în bolile de căi respiratorii şi în alergii, fiind o însumare de substanţe nutritive şi curative.
Mierea este un remediu eficient în diferite boli interne şi ale pielii, un excelent tonic pentru copii, convalescenţi, pentru întărirea sistemului imunitar şi pentru gravide.
Luând în mod regulat miere, câte o linguriţă dimineaţa, cu o oră înaintea micului dejun; o linguriţă la două ore după masa de prânz şi o linguriţă după cină, se normalizează tensiunea arterială şi digestia, se reduce cantitatea de acid gastric. În cazul colitelor şi gastritelor, mierea se asimilează mai bine cu puţină apă caldă în care se dizolvă.
Mierea se pastrează în vase bine închise, la rece şi la întuneric, în încăperi curate şi uscate.Mierea nu se va păstra în apropierea substanţelor ce degajă mirosuri tari, căci absoarbe mirosurile.
Mierea este contraindicată diabeticilor şi obezilor.
Produsele apicole: mierea, lăptişorul de matcaă, polenul, propolisul, veninul de albine şi ceara, contribuie la întărirea organismului, astfel încât persoanele care le consumă reuşesc să evite aproape în totalitate orice afecţiune.
Lăptişorul de matcă se ştie că are un conţinut de vitamine din grupa B, mai ridicat decât drojdia de bere. Are un rol deosebit în metabolismul celular, în activitatea creierului, reduce colesterolul din sânge, este util în digestie, pentru combaterea insomniei, a anemiei pernicioase şi refacerea glandelor cu secreţie internă.
Polenul este un aliment proteic deosebit de bogat în elemente necesare existenţei plantelor, dar şi organismelor animale. Într-un kilogram de polen găsim atâtea doze zilnice de ritin (vitamina P), câte ar fi necesare câtorva zeci de oameni pentru a preveni un accident vascular la nivelul creierului.Anevrina, o substanţă care se găseşte în polen, are un rol deosebit de important în buna funcţionare a sistemului nervos.
În plus, polenul este un stimulent al poftei de mâncare, înlesneşte digestia, îmbunătăţeşte tonusul, alungă oboseala, previne rahitismul, căderea părului şi chiar face să crească mai repede părul, hrănindu-i rădăcinile.
Propolisul este compus din răşini vegetale, balsam de diferite compoziţii, ceară, uleiuri eterice, fier, microelemente: cupru, zinc, mangan, cobalt, la care se adaugă polen, flavonoide, secretţii ale glandelor salivare ale albinelor.
Propolisul este folosit ca biostimulator, care măreşte rezistenţa fizică şi înlătură oboseala. Datorită proprietăţilor sale antivirale, antitoxice şi antiinflamatorii, propolisul îşi găseşte tot mai multe utilizări. Este un bun stimulator al refacerii ţesuturilor afectate de răni, tăieturi şi, mai ales arsuri, degerături. Este foarte util în vindecarea rănilor de la armele de foc, precum şi în cicatrizarea operaţiilor. Propolisul vindecă mucoasa bucală şi este benefic în sângerările gingiilor. Balsamul de propolis protejează împotriva radiaţiilor.
Veninul de albine se foloseşte în vindecarea astmului bronşic, a discopatiilor, artritelor, reumatismului, în tratarea hipertensiunii, a aterosclerozei, ca şi pentru atenuarea durerilor reumatice, a celor datorate arteritei şi ischiemiei.
Ceara de albine a fost folosită încă din antichitate şi tot de atunci i s-au recunoscut virtuţile terapeutice. Şi astăzi se foloseşte ceara de albine la prepararea unor unguente şi balsamuri. De asemenea, ceara este folosită şi în industria cosmetică.
Kiwi este consumat în special în perioadele reci ale anului pentru întărirea organismului, dar în acelaşi timp, poate fi consumat şi în restul anului.
Kiwi conţine foarte multă vitamina C (un fruct de mărime medie acoperă nevoile zilnice ale unui adult), vitamina E (un fruct asigură un sfert din aportul zilnic de vitamina E recomandat), vitamina B2, vitamina B3, vitamina A, acizi organici şi fibre.
Fructul este bogat în cupru, potasiu şi magneziu, dar conţine şi alte minerale: calciu, fosfor, fier, seleniu, zinc. Trebuie remarcat faptul că un fruct kiwi conţine mai mult potasiu decât o banană.
Cu toate că este bogat în substanţe nutritive, un fruct de kiwi are numai 45 calorii. El reprezintă un puternic antioxidant, întăritor al sistemului imunitar cu mare eficacitate împotriva efectelor îmbătrânirii.
Consumul de kiwi reduce riscul producerii cancerului, a bolilor de inimă şi previne formarea cataractei, care poate cauza orbirea. El previne apariţia astmului şi a alergiilor şi participă la refacerea structurilor lezate, intervenind în stările inflamatorii şi în vindecarea rănilor.Are efect tonic asupra capilarelor şi protejează arterele împotriva depunerii plăcuţelor de aterom. Fibrele de kiwi protejează împotriva diabetului şi a bolilor de inimă.
Spre deosebire de alte surse de vitamina E, kiwi este un fruct sărac în grăsimi. Având doar 45 cal/100 g şi foarte multe fibre, reprezintă un fruct ideal pentru cazurile de obezitate.
Cuprul din kiwi este vital pentru creşterea copiilor, întărirea oaselor, întărirea dentiţiei, dezvoltarea cerebrală şi echilibrarea imunităţii.
Fructul se consumă proaspăt, tăiat pe jumătate şi mâncat direct din coajă cu ajutorul unei linguriţe sau ca suc natural.
Cura constă în consumul a 100-250 g kiwi pe zi în cure de câte două săptămâni. Se poate consuma dimineaţa înainte de masă sau chiar în timpul mesei în amestec cu puţină brânză de vaci.
