Întrebuințări ale mierii de albine

   În cazul unor afecțiuni ale căilor respiratorii (laringite, faringite) guturai și sinuzită, se recomandă mestecarea timp de 15 minute, de una-două ori pe zi, a unui figure de miere.
   Seara, înainte de culcare, se ia o lingură de miere cu un pahar de ceai sau lapte.
   Se amestecă sucul de la o lămâie cu 100 grame de miere.Se ia câte o lingură de amestec seara, înainte de culcare, cu ceai sau lapte.
   Se amestecă suc de ridiche neagră cu miere (părți egale) sau se scobește o ridiche neagră și se pune miere înăuntru.Se ia câte o lingură, de trei ori pe zi.
   Se amestecă suc de hrean și miere (proporții egale) și se ia câte o lingură, de două ori pe zi, dimineața și seara.
   Se recomandă și inhalații cu miere, timp de 15-20 de minute.
   Pentru gargară se va pregăti o infuzie de mușețel, la care se adaugă o linguriță de miere.

   Medicina populară recomandă mierea în tratamentul bolilor de inimă, dar nu în cantități mari și nu cu ceai fierbinte.Cel mai bine este ca mierea să fie luată în cantități mici (1-2 lingurițe, de două-trei ori pe zi) cu lapte, fructe sau alte produse.
   Folosirea zilnică, timp de una-două luni, a mierii de albine, va duce la îmbunătățirea generală a bolnavilor, la normalizarea compoziției sângelui și la cresterea hemoglobinei.
   În stenocardie, bolnavii vor lua, de trei ori pe zi, câte o lingură din următorul amestec: 100 grame suc de aloe, 300 grame miere, 500 grame nuci pisate și sucul de la una-două lămâi.
   În hipertonie, medicina populară recomandă ca mierea să fie luată cu suc de legume: sfeclă, morcovi, hrean (acesta va fi dat pe răzătoare și se va lasa 36 de ore, după care se va stoarce) și lămâie.Se ia, timp de două luni, câte o lingură, de două-trei ori pe zi, cu o oră înainte de masă sau la două-trei ore după masă.
   O altă rețetă include suc de morcovi, hrean (acesta va fi ținut în prealabil în apă), miere și suc de lămâie.Amestecul va fi ținut într-un borcan de sticlă bine acoperit.

   În afecțiuni ale sistemului nervos se recomandă câte 30 grame de miere, de trei ori pe zi.
   Un bun tonic și stimulant al sistemului nervos și endocrin se prepară din aloe, miere și suc de lămâie.Se iau 75 grmae frunze de aloe, se toacă și se pun într-un vas de sticlă.Se adaugă 125 grame de miere, se omogenizează, după care se adaugă 50 grame suc de lămâie.Se lasă la macerat cinci zile, după care se ia câte o lingură de amestec, de trei ori pe zi.
 
   Pentru bolnavii de TBC, medicina populară recomandă mierea cu lapte, sau cu diferite grăsimi (unt, untură de gâscă) și aloe: 100 grame miere, 100 grame unt, 100 grame untură de gâscă, 15 grame aloe și 10 grame cacao se pun pe foc, fără a se fierbe însă.Se va lua câte o lingură din acest amestec, cu un pahar de lapte cald, de două ori pe zi (dimineața și seara).

   În caz de răceli, mierea (se recomandă mai ales miere de tei) se va lua, de asemenea, cu lapte cald (o lingură de miere la un pahar de lapte), cu suc de lămâie (sucul de la 1/2 lămâie la 100 grame miere).
   În scop profilactic, se prepară un amestec de miere, suc de ceapă și de hrean, în cantități egale.Din acest amestec se ia câte o lingură, de trei ori pe zi, înainte de masă.
   În caz de gripă se va prepara următorul amestec: usturoi dat pe răzătoare și amestecat cu miere (proporție 1:1).Se ia câte o lingură de amestec (cu puțină apă călduță) seara, înainte de culcare.

Cum să folosim mierea

   Mierea este substanța zaharoasă pe care o produc albinele prin colectarea nectarului floral și extrafloral sau a unui alt suc luat de pe plantele vii, prin transformarea lui, sub acțiunea enzimatică a salivei și a sucului gastric al albinelor.În timpul depozitării nectarului în celule, apa care este în plus va fi îndepărtată prin ventilare.După aceea mierea este gata pentru a fi consumată (albinele căpăcesc fagurii).În acest caz, mierea va conține numai 20% apă, cât este normal ca ea să fie consumată.
   Pentru a obține un litru de miere sunt necesare 5 kg de nectar.Pentru a căra un kg de nectar este nevoie de 20.000 până la 100.000 de zboruri.Un roi de albine (de la 30.000 la 60.000 de albine) poate fabrica un kg de miere pe zi.Calitatea și cantitatea de miere sunt determinate de factorii geografici și botanici, precum și de sezon.Originea florală a nectarului influențează culoarea, gustul și vâscozitatea mierii.

   Din vremuri străvechi, omul a descoperit mierea și produsele stupului de albine nu numai ca aliment, ci și ca medicament.
   Apicultura era practicată încă din secolul al VII-lea î.Hr., existând o serie de mărturii în acest sens.Tăblițele mesopotamiene, ca și papirusurile egiptene, menționează, printre altele, faptul că mierea și ceara de albine erau folosite ca medicament.La originea sa, mierea era rară, fiind rezervată la început în serviciul religios, pentru a-i venera pe zei sau pentru a hrăni animalele sacre.
   Scrierile din antichitatea greco-romană abundă în menționări despre mierea de albine și utilizarea ei medicală, fiind creată o adevărată mitologie în jurul acesteia și subliniindu-se numeroasele sale proprietăți medicinale: antiseptic, tonifiant, sedativ, febrigug, aperitiv și digestiv.
   Aristotel, de exemplu, a scris șase volume despre albine și produsele lor, recomandând propolisul drept remediu în plăgi supurate.Hipocrate, cel mai de seama medic al Antichității, mai târziu Pliniu, Galien și Dioscoride vorbesc, de asemenea, despre miere, folosită într-o serie de boli.În lucrarea sa ”Despre mijloacele de vindecare”, Dioscoride consideră mierea un adevărat panaceu, indicând-o în boli de urechi, de piept sau rinichi, în vindecarea rănilor și a plăgilor.
   În epoca modernă, prin stupăritul rațional, au fost puse în valoare și celelalte produse apicole: lăptișorul de matcă, polenul, veninul de albine etc., ajungându-se la clasificarea lor în produse apicole naturale directe (mierea, ceara, propolisul, polenul, păstura, lăptișorul de matcă) și produse apicole derivate (cremele cosmetice cu ceară, unguente, tincturi, drajeuri).

   Acțiunile terapeutice ale mierii sunt foarte cunoscute, ea având acțiune antibiotică, bacteriostatică, cicatrizantă, tonicardiacă, calmantă, regeneratoare.

   Mierea este un aliment ușor de digerat.
   Ea cuprinde un amestec de fructoză și glucoză într-o formă care, fără a mai fi transformată de organism, se asimilează direct, constituind o sursă de energie.
100 grame de miere, care furnizează 335 de calorii, conțin 17,2% apă și 81,3% zaharuri: 38,19% fructoză, 31,28% glucoză și 5% zaharoză, 6,83% maltoză și alte dizaharide (aceasta în timp ce zahărul conține 0,1% apă și 99,9% zaharoză).La acestea se adaugă vitamine (B1, B2, B6, C, PP), săruri minerale, oligoelemente, substanțe bactericide (3,21%).

Adevărat sau fals

   De-a lungul timpului au apărut foarte multe ipoteze cu și despre alimente, alimentație sau sănătate.
   Unele au fost demonstrate, altele au fost demontate.
   Să vedem câteva dintre acestea, aflând în acest mod ce este bun pentru noi și ce nu.

   În coaja merelor sunt concentrați mai multi antioxidanți decât în miez?
   Adevărat.
   Cercetatorii au demonstrat că extractul din coajă de măr reduce cu 43% riscul de a suferi de cancer de colon, în vreme ce extractul din miez de măr, cu doar 29%.

   Mierea își păstrează proprietățile și dacă este adăugată în ceaiul fierbinte?
   Fals.
   Dacă este adăugată în ceaiul mai fierbinte de 40 de grade Celsius, mierea pierde vitaminele și unele substanțe cu proprietăți antibacteriene. 

   Una dintre cauzele celulitei este acumularea de apă în țesuturi, de aceea limitarea consumului de apă ne scapă de această problemă?
   Fals.
   La prima vedere, o asemenea afirmație pare logică.
   În realitate însă, hidratarea necorespunzătoare provoacă acumularea toxinelor în organism.
   Toxinele sunt principala cauză a celulitei.

   Cafeina împiedică asimilarea calciului?
   Adevărat.
   Excesul de cafea împiedică depunerea calciului în țesutul osos și favorizează apariția osteoporozei.
   Acest lucru se manifestă în special la femeile aflate la menopauză.

   Dinții de lapte nu trebuie tratați, oricum vor cădea la un moment dat?
   Fals.
   Copilul trebuie dus obligatoriu la stomatolog.
   Cariile acționează mai rapid asupra dinților de lapte decât asupra altor dinți.
   Iar o carie netratată în copilărie poate determina infecții grave și chiar poate afecta dezvoltarea dinților maturi.

Despre miere şi produsele apicole

   Mierea ca şi medicament reprezintă doar o parte a apiterapiei.Calităţile extraordinare ale mierii: medicament şi aliment preţios în acelaşi timp, sunt cunoscute încă din antichitate.

   Mierea se asimilează foarte uşor de către organism şi ne oferă energie şi substanţe bioactive şi nutritive. Conţinutul de microelemente al mierii este similar celui al sângelui uman. Vitaminele B1, B2, B6, B12, enzime, flavoane, flavonoide, compuşi aromatici, fitohormoni, acizi organici: lactic, citric, malic, oxalic, dextrină, compuşi ai azotului, în total 435 de substanţe. Acestea asigură mierii un loc aparte în reglarea funcţiilor organismului uman.

   Orice tip de miere are proprietăţi specifice: mierea de levănţică lecuieşte tusea şi durerile de gât; mierea de tei uşurează stările febrile şi durerile gastrice, previne migrena, fiind un bun mijloc profilactic şi remediu în pneumonii, astm bronşic, stări nervoase, tuberculoză; mierea de brad este utilă în bolile căilor respiratorii; cea de salcâm este un bun calmant şi tonic; mierea de castan sălbatic creşte tensiunea arterială; mierea de castan comestibil are acţiune antimicrobiană, mai ales în bolile de stomac, intestinale şi renale; mierea de izmă este bună ca leac împotriva durerilor, antihemoragică, tonifiantă; mierea de floarea-soarelui este utilă în bronşite şi boli de stomac.

   Mierea de flori de câmp are o puternică acţiune antimicrobiană, cea de livadă (de pomi fructiferi) vindecă afecţiunile renale, pulmonare şi intestinale. Mierea de munte are calităţi deosebite în bolile de căi respiratorii şi în alergii, fiind o însumare de substanţe nutritive şi curative.

   Mierea este un remediu eficient în diferite boli interne şi ale pielii, un excelent tonic pentru copii, convalescenţi, pentru întărirea sistemului imunitar şi pentru gravide.

   Luând în mod regulat miere, câte o linguriţă dimineaţa, cu o oră înaintea micului dejun; o linguriţă la două ore după masa de prânz şi o linguriţă după cină, se normalizează tensiunea arterială şi digestia, se reduce cantitatea de acid gastric. În cazul colitelor şi gastritelor, mierea se asimilează mai bine cu puţină apă caldă în care se dizolvă.

  Mierea se pastrează în vase bine închise, la rece şi la întuneric, în încăperi curate şi uscate.Mierea nu se va păstra în apropierea substanţelor ce degajă mirosuri tari, căci absoarbe mirosurile.
   Mierea este contraindicată diabeticilor şi obezilor.

   Produsele apicole: mierea, lăptişorul de matcaă, polenul, propolisul, veninul de albine şi ceara, contribuie la întărirea organismului, astfel încât persoanele care le consumă reuşesc să evite aproape în totalitate orice afecţiune.

   Lăptişorul de matcă se ştie că are un conţinut de vitamine din grupa B, mai ridicat decât drojdia de bere. Are un rol deosebit în metabolismul celular, în activitatea creierului, reduce colesterolul din sânge, este util în digestie, pentru combaterea insomniei, a anemiei pernicioase şi refacerea glandelor cu secreţie internă.

   Polenul este un aliment proteic deosebit de bogat în elemente necesare existenţei plantelor, dar şi organismelor animale. Într-un kilogram de polen găsim atâtea doze zilnice de ritin (vitamina P), câte ar fi necesare câtorva zeci de oameni pentru a preveni un accident vascular la nivelul creierului.Anevrina, o substanţă care se găseşte în polen, are un rol deosebit de important în buna funcţionare a sistemului nervos.

   În plus, polenul este un stimulent al poftei de mâncare, înlesneşte digestia, îmbunătăţeşte tonusul, alungă oboseala, previne rahitismul, căderea părului şi chiar face să crească mai repede părul, hrănindu-i rădăcinile.

  Propolisul este compus din răşini vegetale, balsam de diferite compoziţii, ceară, uleiuri eterice, fier, microelemente: cupru, zinc, mangan, cobalt, la care se adaugă polen, flavonoide, secretţii ale glandelor salivare ale albinelor.

   Propolisul este folosit ca biostimulator, care măreşte rezistenţa fizică şi înlătură oboseala. Datorită proprietăţilor sale antivirale, antitoxice şi antiinflamatorii, propolisul îşi găseşte tot mai multe utilizări. Este un bun stimulator al refacerii ţesuturilor afectate de răni, tăieturi şi, mai ales arsuri, degerături. Este foarte util în vindecarea rănilor de la armele de foc, precum şi în cicatrizarea operaţiilor. Propolisul vindecă mucoasa bucală şi este benefic în sângerările gingiilor. Balsamul de propolis protejează împotriva radiaţiilor.

   Veninul de albine se foloseşte în vindecarea astmului bronşic, a discopatiilor, artritelor, reumatismului, în tratarea hipertensiunii, a aterosclerozei, ca şi pentru atenuarea durerilor reumatice, a celor datorate arteritei şi ischiemiei.

   Ceara de albine a fost folosită încă din antichitate şi tot de atunci i s-au recunoscut virtuţile terapeutice. Şi astăzi se foloseşte ceara de albine la prepararea unor unguente şi balsamuri. De asemenea, ceara este folosită şi în industria cosmetică.

Mierea te scapa de riduri

Multe femei incerca sa isi pastreze chipul tanar si cu cat mai putine riduri.Iata un sfat ca sa scapati de riduri:

amestecaţi 50 g miere de albine cu lăptişor de matcă şi sucul unei jumătăţi de lămâie. Aplicaţi masca pe faţă şi clătiţi pielea cu apă călduţă după 20 de minute.