Vara este bucuria copiilor pentru că se pot bălăci în voie în piscină, în mare, în râuri, la ștranduri.Dar există și unii copii cărora le este teamă de apă, așa că încercăm să aflăm cauzele.
Primele noastre luni de existență, ca embrion, s-au petrecut în apa, în lichidul amniotic, în pântecele mamei.Totuși, pe unii copii apa îi înspăimântă.
Este adevarat că apa, de cele mai multe ori, este sinonimă cu plăcerea.Cufundarea sugarilor în apă provoaca pielii acestora senzații agreabile, pe care ei și le manifestă prin zâmbete și gângureli.Totuși, nu toți sugarii par să împărtășească aceasta bucurie și unii își manifestă reacția prin plânsete.
Anumiți psihologi leagă frica precoce de apă cu un traumatism particular în momentul nasterii: ruperea apei poate fi asociată cu o senzație foarte stresantă și neliniștitoare pentru bebeluș, care si-a fixat senzația în memorie.
Câteodată, anumiți părinți sunt uimiți de copiii lor, bebeluși-înotători sau care se comportă ca peștele în apă.Familiarizarea cu apa este tot o învățare, la fel ca și mersul.Copiii trec adesea prin perioade de mari progrese sau prin momente de regresie.Este adevărat și faptul că obișnuirea copilului cu apa, acțiune care are loc în propria baie, poate să-l determine pe copil, când se mărește, să-i fie frică de imensitatea mării și să-l înspăimânte.
Teoretic, copilul nu resimte frica de apă până la 4 luni.Dupa această vârstă, fiecare bebeluș are multe motive pentru a-i fi frică de apă, fiecare copil având deja propria istorie și propriul motiv de a-i fi teamă.Poate fi vorba despre o experiență neplăcută cu apa.Fără să știe, copilul a păstrat-o în memoria sa și de fiecare dată când se ivește ocazia de a intra în apa, această amintire se declanșează si îi provoacă teamă.De exemplu, se poate ca, atunci când era mai mic, să fi făcut baie cu apa prea caldă, sau să fi băut un ceai fierbinte, sau poate ca și cufundarea lui în apă să-i fi provocat o otită dureroasă.
Se poate ca la școala copilul să fi fost împins în apă de un alt copil contrar dorinței sale sau să fi fost ținut cu forța în apă, sau să fi fost forțat să sară de pe trambulină.Aceste motive pot fi suficiente pentru a-i provoca teama de apă.
În anumite perioade ale creșterii sale, mai ales după vârsta de 2 ani, copilului îi poate fi frică de apă, mai ales daca el crede ca ea are puterea de a-l înghiți.Este deci victima imaginației sale bogate și a dificultății sale de a diferenția realitatea de imaginar.
Câteodată, fără ca totuși copilul să aibă vreo teamă, spaima bruscă de apă să fie expresia unei indispoziții interioare care să nu aibă vreo legătură particulară cu apa.Cauzele trebuie cautate în mediul în care trăiește: ele pot fi legate de nașterea unui fratior sau a unei surioare, divorțul părinților, mutarea dintr-o locuință într-alta sau pot fi legate de faptul că a învățat prea repede să facă altă acțiune, de exemplu, să meargă.
Ca unuia dintre părinți să-i frică de apă, este o situație foarte frecventă, căci numeroși adulți (unu din patru, conform statisticilor) se tem, de asemenea, de apă.Este deci posibil ca, chiar fără să-și fi manifestat aceasta frică, părintele să-i fi transmis copilului frica de apă.
Anumitor copii le este frică de apă la fel cum altora le este teamă de păianjeni sau de șerpi fără să îi fi văzut vreodată.Este vorba despre o adevarată fobie, adică o frică inexplicabilă fără ca ea să aibă legatură cu o amintire neplăcuta cu apa.
