Există momente când oamenii nu se simt bine şi au impresia că lumea s-a sfârşit.Decât să ne transformăm viaţa într-o tragedie, mai bine încercăm să râdem din toată inima, deoarece umorul ne va ajuta să vedem partea bună a vieţii.Râsul este considerat, de multă vreme, cel mai benefic medicament pentru a fi în formă.Gimnastica, generată prin râs, masează organele, stimulează funcţiile acestora şi ameliorează circulaţia oxigenului, declanşând buna dispoziţie şi euforia.Specialiştii consideră că râsul este o gimnastică internă, echivalentă cu o şedinţă de dans. Se spune că oamenii bolnavi care râd din tot sufletul se vindecă mai repede decât cei trişti.
Un exerciţiu de gimnastică:
Pe planul emoţiilor, râsul este precum ciocolata: eliberează de stres şi are chiar rolul unui afrodisiac, fiindcă, atunci când o persoană râde, organismul eliberează endorfine, substanţele chimice dotate cu puterea unor droguri cu efect euforic, care, din fericire, nu dau dependenţă.În plus, râsul dărâmă barierele şi topeşte inhibiţiile, plictiseala sau oboseala.Sub efectul râsului, muşchiul diafragmei se destinde, participând la ameliorarea procesului de oxigenare a plămânilor.Specialiştii au observat că doar câteva activităţi sportive contribuie la fel de bine ca râsul la eliminarea dioxidului de carbon din plămâni.Astfel, o repriză de râs cu poftă aduce tot atâta oxigen în organism cât o şedinţa de aerobic, fitness, jogging sau tenis.
Câteva calităţi ale râsului natural:
Destinde spiritul, stimulează memoria, dezvoltă creativitatea şi reduce anxietatea.
Diafragma, organul care separă plămânii, se relaxează şi participă activ la decontractare.
Previne apariţia constipaţiei, râsul este cel mai bun masaj pentru abdomen
Atenuează durerea şi stresul, având un efect benefic asupra psihicului nostru
Creşte libidoul şi ne protejează contra multor boli, mai ales bolile moderne.
Creşte capacitatea respiratorie.
Stimulează, cu succes, sistemul imunitar.
Salvează unele situaţii tensionate, ce pot părea fără ieşire.
Apropie oamenii, dezvoltă sociabilitatea şi poate asigura succesul, în unele cazuri.
Duşmanul depresiei:
Râsul, această reacţie spontană este, în esenţă, o extraordinară armă de autoapărare a sistemului nervos.Specialiştii semnalează că oamenii nu profită de beneficiile râsului.Mai mult, ei insistă asupra necesităţii de a lua în serios aceste aspecte, în sensul de a învăţa să râdem cu tot trupul. În timpul râsului, faţa, gâtul, pieptul, abdomenul, braţele şi chiar picioarele se destind.Astfel, tensiunea negativă, stresul sunt eliminate.Râsul provoacă o stare de bine, uneori foarte apropiată de extaz.Motiv pentru care unii psihoterapeuţi îl recomandă pentru reducerea riscurilor accidentelor cerebrale, cardiovasculare şi a depresiei.Ba chiar în unele spitale există aşa-numitele săli de umor, unde medicii îşi tratează pacienţii prin terapia râsului.