Preoții Egiptului Antic foloseau propolisul la îmbălsămarea mumiilor.
Medicul Pavel Meyer a folosit în spitalele de campanie, în timpul războiului, în lipsa unor medicamente, o alifie din vaselină și propolis (propolis vasogen) în tratarea rănilor.Spre surprinderea tuturor, a dat rezultate mai bune decât medicamentele farmaceutice în acțiunea de cicatrizare și formare a țesuturilor noi.De asemenea, pe scară largă, propolisul a fost folosit de medicii ruși în timpul celui de-al doilea război mondial.
Privind valoarea bactericidă și bacteriostatică a propolisului, este suficient să amintim ceea ce pățește bietul șoarece de câmp care, în căutarea comorilor stupului, intră în el.Ucis cu înțepături veninoase și fiind prea greu pentru a fi cărat afară, cadavrul nefericitului pofticios este învelit într-un giulgiu de propolis și apoi acoperit cu un strat de ceară.Astfel "îmbălsămat", pentru a nu infesta casa albinelor, cadavrul nu se descompune, neintrând în putrefacție timp de 5-6 ani.
Cum poate fi utilizat terapeutic propolisul?
În stare naturală, prin mestecarea îndelungată (timp de câteva ore) a unui fragment dintr-un baton de propolis natural: saliva umană este una din puținele substanțe care îl solubilizează.
Sub formă de tinctură de propolis, în diferite concentrații: 5%, 10%, 20% și 30%.
Sub formă de extract moale de propolis înglobat în miere (miere propolizată) sau folosit la prepararea diferitelor unguente și a supozitoarelor.
Sub formă de diferite unguente, în compoziția cărora intră extractul moale de propolis.
Propolisul este o substanță adunată de albine de pe mugurii de plop negru, care conțin o secreție rezinoasă.Materiilor rășinoase adunate, albinele le adaugă secreții proprii și ceară.
Prelucrat de albine, propolisul devine o materie lipicioasă, parfumată, de culoare galben-roșcată.
Propolisul este folosit de albine la izolarea stupului și la dezinfectarea celulelor fagurilor destinați creșterii puietului.
Tot cu propolis albinele acoperă cadavrele unor răufăcători intrați nepoftiți în stupi și omorâți prin înțepăturile cu venin.
Compoziția propolisului: 55% rășini vegetale, balsamuri, flavone, acid ferulic, 25-30% ceară, 10% uleiuri eterice volatile, 5% polen, 5% substanțe organice și microelemente, (aluminiu, bariu, fier, calciu, crom, siliciu, magneziu, nichel, plumb).
Sfaturi utile bucatarie, beauty, sfaturi pentru casa, birou, sfaturi de intretinere corporala si multe altele.
Se afișează postările cu eticheta propolis. Afișați toate postările

joi, 19 mai 2016
miercuri, 17 iunie 2015
Despre miere şi produsele apicole
Mierea ca şi medicament reprezintă doar o parte a apiterapiei.Calităţile extraordinare ale mierii: medicament şi aliment preţios în acelaşi timp, sunt cunoscute încă din antichitate.
Mierea se asimilează foarte uşor de către organism şi ne oferă energie şi substanţe bioactive şi nutritive. Conţinutul de microelemente al mierii este similar celui al sângelui uman. Vitaminele B1, B2, B6, B12, enzime, flavoane, flavonoide, compuşi aromatici, fitohormoni, acizi organici: lactic, citric, malic, oxalic, dextrină, compuşi ai azotului, în total 435 de substanţe. Acestea asigură mierii un loc aparte în reglarea funcţiilor organismului uman.
Orice tip de miere are proprietăţi specifice: mierea de levănţică lecuieşte tusea şi durerile de gât; mierea de tei uşurează stările febrile şi durerile gastrice, previne migrena, fiind un bun mijloc profilactic şi remediu în pneumonii, astm bronşic, stări nervoase, tuberculoză; mierea de brad este utilă în bolile căilor respiratorii; cea de salcâm este un bun calmant şi tonic; mierea de castan sălbatic creşte tensiunea arterială; mierea de castan comestibil are acţiune antimicrobiană, mai ales în bolile de stomac, intestinale şi renale; mierea de izmă este bună ca leac împotriva durerilor, antihemoragică, tonifiantă; mierea de floarea-soarelui este utilă în bronşite şi boli de stomac.
Mierea de flori de câmp are o puternică acţiune antimicrobiană, cea de livadă (de pomi fructiferi) vindecă afecţiunile renale, pulmonare şi intestinale. Mierea de munte are calităţi deosebite în bolile de căi respiratorii şi în alergii, fiind o însumare de substanţe nutritive şi curative.
Mierea este un remediu eficient în diferite boli interne şi ale pielii, un excelent tonic pentru copii, convalescenţi, pentru întărirea sistemului imunitar şi pentru gravide.
Luând în mod regulat miere, câte o linguriţă dimineaţa, cu o oră înaintea micului dejun; o linguriţă la două ore după masa de prânz şi o linguriţă după cină, se normalizează tensiunea arterială şi digestia, se reduce cantitatea de acid gastric. În cazul colitelor şi gastritelor, mierea se asimilează mai bine cu puţină apă caldă în care se dizolvă.
Mierea se pastrează în vase bine închise, la rece şi la întuneric, în încăperi curate şi uscate.Mierea nu se va păstra în apropierea substanţelor ce degajă mirosuri tari, căci absoarbe mirosurile.
Mierea este contraindicată diabeticilor şi obezilor.
Produsele apicole: mierea, lăptişorul de matcaă, polenul, propolisul, veninul de albine şi ceara, contribuie la întărirea organismului, astfel încât persoanele care le consumă reuşesc să evite aproape în totalitate orice afecţiune.
Lăptişorul de matcă se ştie că are un conţinut de vitamine din grupa B, mai ridicat decât drojdia de bere. Are un rol deosebit în metabolismul celular, în activitatea creierului, reduce colesterolul din sânge, este util în digestie, pentru combaterea insomniei, a anemiei pernicioase şi refacerea glandelor cu secreţie internă.
Polenul este un aliment proteic deosebit de bogat în elemente necesare existenţei plantelor, dar şi organismelor animale. Într-un kilogram de polen găsim atâtea doze zilnice de ritin (vitamina P), câte ar fi necesare câtorva zeci de oameni pentru a preveni un accident vascular la nivelul creierului.Anevrina, o substanţă care se găseşte în polen, are un rol deosebit de important în buna funcţionare a sistemului nervos.
În plus, polenul este un stimulent al poftei de mâncare, înlesneşte digestia, îmbunătăţeşte tonusul, alungă oboseala, previne rahitismul, căderea părului şi chiar face să crească mai repede părul, hrănindu-i rădăcinile.
Propolisul este compus din răşini vegetale, balsam de diferite compoziţii, ceară, uleiuri eterice, fier, microelemente: cupru, zinc, mangan, cobalt, la care se adaugă polen, flavonoide, secretţii ale glandelor salivare ale albinelor.
Propolisul este folosit ca biostimulator, care măreşte rezistenţa fizică şi înlătură oboseala. Datorită proprietăţilor sale antivirale, antitoxice şi antiinflamatorii, propolisul îşi găseşte tot mai multe utilizări. Este un bun stimulator al refacerii ţesuturilor afectate de răni, tăieturi şi, mai ales arsuri, degerături. Este foarte util în vindecarea rănilor de la armele de foc, precum şi în cicatrizarea operaţiilor. Propolisul vindecă mucoasa bucală şi este benefic în sângerările gingiilor. Balsamul de propolis protejează împotriva radiaţiilor.
Veninul de albine se foloseşte în vindecarea astmului bronşic, a discopatiilor, artritelor, reumatismului, în tratarea hipertensiunii, a aterosclerozei, ca şi pentru atenuarea durerilor reumatice, a celor datorate arteritei şi ischiemiei.
Ceara de albine a fost folosită încă din antichitate şi tot de atunci i s-au recunoscut virtuţile terapeutice. Şi astăzi se foloseşte ceara de albine la prepararea unor unguente şi balsamuri. De asemenea, ceara este folosită şi în industria cosmetică.

miercuri, 22 mai 2013
Cum ne putem mari imunitatea
Desi, iarna si vremea rece a trecut, trebuie sa recunoastem ca primavara a venit insotita de schimbari destul de bruste de temperatura, fapt care ne poate afecta pe noi, ca adulti, dar mai ales pe cei mici.
Problemele tractului respirator, racelile mai serioase sau mai putin grave, virusii, microbii, ne dau mult de furca, asa ca trebuie sa avem grija de copiii nostri, dar si de noi.Se stie ca este mult mai usor se previi, decat sa tratezi, asa ca haideti sa aflam cateva metode naturale, prin care sa ne ferim de boli si sa ne intarim imunitatea.
Mierea ne este de un real folos, iar daca o vom combina cu diferite alte preparate sau alimente, vom avea numai de castigat.Eu va propun un amestec de miere cu scortisoara, care are un efect puternic de intarire a sistemului imunitar.
Echinaceea se poate administra sub forma de pulbere, sirop sau pastile, stimuleaza activitatea limfocitelor, celulele sistemului imunitar, contracareaza afectiunile respiratorii, are proprietati antibacteriene.Durerile in gat se pot ameliora cu ceai sau tinctura diluata de echinaceea.
Propolisul se poate administra copiilor sub forma de tinctura, 1 picatura pentru fiecare kilogram de greutate corporala, zilnic.Tinctura se recomanda a fi administrata cu o lingurita de miere, urmata de un ceai cald.
Siropul de catina este nemaipomenit pentru copiii care racesc des si care au imunitatea scazuta.Contine vitaminele: A, B1, B2, B3, C, E, P.
Ceaiurile preparate din fructe: macese, zmeura, mure, afine, lamai, portocale sau plante: tei, musetel, cimbrisor, echinaceea, busuioc.Au proprietati vitaminizante, antioxidante si antivirale.
Siropul de macese contine vitaminele A, B1, B2, K, PP si este un ajutor real impotriva gripei si racelii.
Vitamina C stimuleaza anticorpii, intareste celulele corpului, are efecte antioxidante puternice.O intalnim in: macese, catina, mere, rodii, kiwi, ardei gras, patrunjel, spanac, salata verde, citrice - grapefruit, lamai, mandarine, portocale, fructe de padure - mure, coacaze, fragi, capsuni, afine, zmeura, crucifere - broccoli, varza, varza de Bruxelles, conopida.
Coenzima Q10 este prezenta in toate celulele corpului, are proprietati anticancerigene, stimuleaza sistemul imunitar, are un rol asemanator cu vitaminele, este un antioxidant important, are efecte benefice asupra inimii si creierului.O gasim in uleiul de soia, macrou, sardine, alune, carne de vita, organe: inima, ficat, rinichi.
Vitamina A ne fereste de infectii in gat, sinusuri si probleme ale urechilor.O putem prelua din: morcov, dovleac, cartofi dulci, rosii, ardei gras, lapte batut, galbenus de ou, ficat, peste si suplimente cu ulei de peste, portocale, caise, piersici, pepene galben, mango, papaya, ulei de catina, legume cu frunze verzi - spanac, broccoli, varza.
Zincul, la fel ca si fierul, intareste imunitatea, are proprietati antioxidante, activeaza sistemul imunitar si activitatea neuronala.
Surse de fier: ficat, carne, peste, nuci, fructe uscate, si mazare.
Surse de zinc: fructe de mare, carne de curcan si de pui, ficat, peste, galbenus de ou, seminte de dovleac, fasole, linte, migdale, nuci, germeni de grau.
Vitamina D protejeaza impotriva virozelor si a gripelor, apara sistemul imunitar.O gasim in: peste, lapte, unt, galbenus de ou, cereale integrale, ulei de cod.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)