duminică, 22 februarie 2015

Atac asupra celulitei

   Celulita este o problemă cu care multe femei se confrună indiferent de numărul de kilograme. Celulita nu este o boală, dar persoanele afectate își doresc să amelioreze această afecțiune sau luptă să o elimine definitiv.

   Atunci când apare celulita, țesutul de sub piele este obturat cu materii grase care se acumulează din cauza infiltrării apei neeliminate și din cauza stocării reziduurilor organice.

  Aspectul de ”coajă de portocală” este inestetic și poate apărea chiar și o senzație de disconfort și durere la nivelul pielii.Din păcate celulita avansează și trebuiesc luate măsuri cât mai repede, mai ales că după un timp și celulele nervoase din zonă pot fi afectate.

   De cele mai multe ori celulita apare pe coapse, fese, abdomen și suntem nevoiți să resuscităm zona musculară situată în vecinătatea celulitei.Pentru a interveni rapid și cu rezultate, suntem nevoiți să apelăm la mișcare fizică, sport cât de mult: înot, jogging, aerobic, săritul coardei, mers pe jos în pas alert, tenis etc. O alternativă poate fi electrostimularea, o ședință de 60 de minute echivalează cu 4 ore de aerobic.

   În urma orelor de sport circulația sangvină este activată, pielea se tonifică, metabolismul energetic este stimulat, iar aspectul pielii se îmbunătățește vizibil.




   Tot la capitolul exterior, putem apela și la diferite împachetări anticelulitice în saloane de specialitate sau chiar la noi acasă. Amintim:

   Împachetări cu fango: în cazul acestei proceduri este folosit nămolul marin format din alge iodate, hamei, săruri organice din iod, camfor natural.În urma acestor împachetări organismul este detoxifiat, pielea se hrănește și se curăță.

   Împachetările cu parargil, adică parafină și argilă verde: acest tratament este folosit în caz de celulită de grad 3 sau 4 și redă fermitatea și elasticitatea pielii.

   Desigur există împachetări pe care le putem face acasă și vom reveni cu un alt articol despre ingredientele de care avem nevoie.

 

marți, 17 februarie 2015

Câștigători concurs

   Astăzi vom afla câștigătorii concursului care s-a desfășurat pe acest blog.Înscrierile au fost puține  și chiar dacă regulile nu au fost multe și nici foarte complicate, au fost destule persoane care nu au avut o înscriere corectă.

   Am lăsat câte un replay fiecăruia, am anunțat pe fiecare cu ce a greșit, am făcut acest anunț și pe pagina de FB de mai multe ori și cu toate acestea, foarte puține persoane au revenit pentru a-și corecta înscrierea. În aceste condiții, cei ce nu se regăsesc pe listă, au fost descalificați și dacă aveți neclarități, vă rog să vă verificați comentariul din înscriere.

Lista persoanelor înscrise:

1. Maria Ene
2. Deni Ifrim
3. Jane
4. Cana Roxana Constanta
5. Alina Preda
6. Nicoleta Agache
7. Cristina
8. Iulia Sava
9. Dana1isa
10. Raluca Ene
11. Anca Gabriela
12. Simina Vieriu
13. Dulce Ale
14. Beauty and others
15. Gabriela Gabriela
16. Ramona Dancea
17. Mere Verzi
18. Gabriela-Ramona Nastase
19. Elena Nastase


   Pentru extragere am folosit List Randomizer și rezultatul este următorul:


 

   Câștigătoarele sunt:

Nr.7 - Cristina - premiul 1
Nr.18 - Gabriela-Ramona Nastase - premiul 2

   Felicitări fetelor, veți fi contactate pe adresa de mail cu care v-ați abonat la postările blogului. Așteptăm datele voastre timp de 3 zile.


 


vineri, 6 februarie 2015

Un tonic excelent

   De foarte multe ori mai ales după sezonul rece, ne simțim sleiți de puteri și anemici.Vă propunem astăzi o rețetă pentru a prepara un amestec revigorant, cu următoarele beneficii:

   - purificator al organismului,
   - rezistență mărită la oboseală,
   - tonic, stimulent, creează o bună dispoziție,
   - creșterea capacității de memorare și concentrare, limpezirea minții,
   - tonic sexual,
   - stimularea funcționării organelor interne, mai ales a rinichilor,
   - imunitate ridicată la bolile de sezon și nu numai,
   - recuperare rapidă în urma accidentelor, diverselor boli și afecțiuni, operațiilor.



   Acest tonic se administrează de două ori pe zi, dimineața pe stomacul gol o dată și înainte de masa de prânz.Cura durează 3 săptămâni și apoi se face pauză 1-2 săptămâni, după care se repetă tratamentul dacă este nevoie.Este indicat să fie consumat acest tonic mai ales în perioadele reci ale anului.

   Componentele tonicului:

   1. 300 mg yucca
   2. 300 mg spirulină
   3. 300 mg ginkgo biloba
   4. 100 mg ginseng.

   Randamentul energetic al acestor elemente este mult mai mare atunci când sunt administrate împreună, decât separat.Toate ingredientele se găsesc în magazinele și farmaciile naturiste, iar amestecul nu este indicat femeilor însărcinate și persoanelor hipertensive, deoarece poate crește ușor tensiunea.
   


marți, 3 februarie 2015

Ce conține hrana noastră? - partea 2

   Astăzi vom continua acest articol, pentru a afla cât de sănătos ne hrănim și cum ar trebui de fapt să o facem.Vă vom prezenta elementele pe care le găsim în alimentele nostre de zi cu zi.

   Și începem cu carbohidrații, hidrații de carbon, glucidele sau zaharurile care reprezintă cele mai cunoscute și apreciate substanțe organice.Carbohidrații se ramifică în: monozaharide (carbohidrați simpli, oze), dizaharide si polizaharide (carbohidrați complecși).

   Dulciurile sunt pline de carbohidrați și reprezintă dușmanii noștri cei mai de temut. Au gust dulce și majoritatea se solubilizează în apă. Organismul nostru îi folosește ca material energetic (de obicei hexozele, care au coeficientul practic de 4,1 kilocalorii|gram), sau drept componenți în nucleotidele de ADN si ARN (pentoze).Transformarea carbohidraților în energie se produce în trei faze: faza digestivă, faza anaerobă si faza aerobă.

   Cantitatea de carbohidrați din sânge, numită glicemie, se situează în jur de 90-120 mgr|100ml; când scade au loc procese de generare a zaharurilor din proteine, iar când crește, se poate ajunge la glicozurie, diabet etc.

   În ceea ce privește cantitatea de calorii care se obține din arderea unui gram de substanță organică, s-au realizat trei feluri de măsuratori, care au avut ca rezultat separarea a trei coeficienți izocalorici:  

   1. Coeficientul izocaloric fizic reprezintă cantitatea de energie degajată prin arderea instantanee a unui gram de substanță organică în atmosfera de oxigen în bomba calorimetrică.
    2. Coeficientul izocaloric fiziologic definește cantitatea de caldură pe care ar degaja-o un gram de substanță organică în cursul arderilor din organism. 
   3. Coeficientul izocaloric practic reprezintă cantitatea de energie pe care o degajă un gram de substanță organică în corp, ținând cont ca o parte din ceea ce ingerăm se elimină prin dejecții (la lipide, coeficientul practic reprezintă 92% din cel fizic sau fiziologic, iar la proteine, coeficientul practic reprezintă 68% din cel fizic și 80% din cel fiziologic).



   O dietă rațională ar trebui să cuprindă:

   Carne slabă, de preferință pește, de 4-5 ori pe săptămână; lactate la fiecare masă; ouă în jur de 5 ouă pe săptămână, de preferință fierte; mezelurile și băuturile carbogazoase ar trebui evitate; cereale la fiecare masă; pâine neagră; uleiuri de două ori pe zi; fructe și legume cât mai des cu putință; apă în jur de 2-3 litri pe zi.


   Hrana ar fi indicat să conțină: 


   - 30% proteine (1-1,2 g|kg corp|zi), care se găsesc în: carne - 14-20%, lapte - 3-3,4%, brânzeturi - 16-25%, leguminoase uscate - 20-26%, pâine - 7-10%, nuci - 15% etc.
   - 10-15% lipide (1-2 g|kg corp|zi), pe care le găsiți în: unt, margarină - 80%, brânză - 24-26%, slănina - 70%, smântână - 20-30%, lapte - 2-4%, carne grasă - 15-30%, untură, ulei, seu - 100%, nuci, alune - 40-50% etc.
   - 55-60% carbohidrați (4-8 g|kg corp|zi), conținuți de: zahăr - 100%, paste făinoase - 70%, pâine - 50%, leguminoase uscate - 40-50%, legume și fructe - 10-20% etc.


 

ShareThis