Tusea tabacică

   Din păcate, fumătorii se obișnuiesc cu greutățile respirației lor și nu iau în considerare că aceste dificultăți se accentuează cu fiecare zi ce trece.Sistemul acesta de autoamăgire nu duce la nimic bun; mai mult, dacă ne gândim la efectele nicotinei ca acțiune chimică asupra organismului, vom vedea că afectează (prin vasoconstricție) circulația sângelui, cu consecințe destul de grave, mergând până la o pareză, fenomene de dezorientare în timp și spațiu, chiar necesitatea amputării unui picior (cazul arteritei).

   Ca și simptom, tusea tabacică, este mai puțin periculoasă pe termen scurt, dar în final este distructivă, pentru organism tocmai prin cronicitatea sa și deci prin necesitatea unui tratament îndelungat.  

   Tratamentul va cunoaște mai multe etape și va fi specific fiecărei cauze declanșatoare și întreținătoare a bolii, stadiului în care se află boala și gradul de afectare a organismului celui în suferință.
   Prima recomandare este ca bolnavul să se lase de fumat.
   Apoi, pacientul ar trebui să meargă cât mai mult prin zone de parcuri, să facă excursii în zone de câmpie și dealuri moderate ca înălțime și ușor de parcurs.
   Bolnavul poate să facă o gimnastică respiratorie corectă.
   Practicarea unui sport minim, o alergare ușoară, va da posibilitatea aprecierii capacității respiratorii, iar pacientul poate reduce fumatul atunci când va vedea incapacitatea sa de a respira corect.
   O șansă de a renunța la fumat este urmarea unui tratament bioenergetic.

   Tratamentul bioenergetic presupune:
   Luarea de către terapeut a contactului bioenergetic cu pacientul și crearea unei compatibilități frecvențiale de rezonanțe energetice.
   Învățarea bolnavului cum să respire; mai exact cum să inspire și cum să expire.
   Determinarea bolnavului să vadă ce inspiră și ce expiră, ce se produce în cadrul actului respirator.
   Începând cu respirația; primul lucru va fi ca pacientul să fie așezat cu fața spre răsărit iar terapeutul se va așeza cu fața spre el la distanța cea mai convenabilă astfel ca să își poată pune comod palmele pe cutia sa toracică, de o parte și alta a sternului (pe pieptul lui).
   Orele cele mai bune de făcut acest prim pas de învățare și tratare sunt cele de dimineață, cam la ora răsăritului soarelui.Chiar dacă soarele nu se vede din cauza norilor, poziția de orientare a bolnavului va fi mereu aceasta, spre răsărit.Dacă este soare, lumina va scălda fața bolnavului, iar acesta va privi razele ce-l invadează într-un mod terapeutic.Terapeutul trebuie să sugereze pacientului să își amintească de o zi însorită, relaxantă.Atunci când i se cere să privească razele solare, i se explică și faptul că acestea sunt făcute din particule strălucitoare, ca niște mici sfere, pe care el le inspiră ca fiind componente ale aerului tras în plămâni.Conștientizând că așa stau lucrurile, el va fi îndemnat să vadă mental cum odată intrată în piept această sursă radiantă, va face să se curețe cutia toracică și implicit plămânii.El trebuie să vadă albul luminii care, pe măsură ce coboară spre plămâni (începând de la nări în jos până la baza pulmonară), face să alunge întunericul și prin această curățenie a negurei, alungă și boala.
   Bolnavul va fi învățat să vizualizeze o pătură de aer luminos cum se întinde întâi pe jumătatea din spate în cutia toracică (de 2-3 degete grosime), apoi ajungând la bază se așază orizontal până la peretele anterior toracic, unde stă puțin, apoi urcă prin fața plămânului și termină prin altă mică pauză, după care, în expir, se aruncă afară negura din mijlocul acestui înveliș de lumină.
   Dacă pe parcurs, după prima ședință sub supraveghere, pacientul crede că poate trece singur la exersarea respirației, acesta poate încerca, dar cu prudență și atenție la felul în care se simte.
   Bolnavul trebuie să își permită, cu timpul, să perceapă și să controleze din aproape în aproape, centimetru cu centimetru, modul în care aerul, umplând plămânii, face curățirea și energizarea de care are nevoie.