Acneea este o afecțiune care dă bătăi de cap multor persoane, fete sau băieți, adolescenți sau nu.
De multe ori întâlnim tinere machiate în mod exagerat și atunci ne gândim la posibilele urmări.
Produsele cosmetice care închid porii pot provoca acnee, o afecțiune a pielii inestetică și chiar dureroasă.
Mai importantă este îngrijirea atentă a pielii decât încercarea de a ascunde problemele dermatologice sub un strat gros de fond de ten și pudră.
Acneea este o inflamare a pielii care conduce la apariția punctelor negre, albe și a coșurilor.
Principalul tip de acnee se numește acneea obișnuită.Ea apare cel mai adesea pe pielea feței, dar poate să se manifeste și pe spate, și pe brațe.Atingând aproape 90% dintre adolescenți, necesită vizite medicale mai dese decât orice altă afecțiune dermatologică.
Să vedem și factorii care cauzează o iritație a pielii, care poate degenera în acnee:
Frecarea de hainele și echipamentele sportive.
Anumite produse cosmetice (care închid porii).
Contactul părului cu pielea.
Expunerea pielii la temperaturi foarte înalte sau foarte scazute.
Metode de prevenire:
Fața trebuie spălată de două ori pe zi cu un săpun blând pentru piele, neparfumat, apoi trebuie ștearsă, fără frecare.
Folosiți în fiecare zi un nou prosop de față.
Evitați să vă frecați pielea cu un săpun iritant (abraziv).
Curățați-vă pielea de ulei și de sudoare pe cât posibil.
Evitați factorii care ar putea agrava acneea, cum ar fi aplicații de corpuri grase pe păr.
Spălați-vă părul de cel puțin două ori pe săptămână.
Folosiți cosmetice care nu blochează porii pielii.
Nu presați, nu ciupiți coșurile, iar pentru a vă scoate punctele negre apelați la medic.
Acneea cuprinde punctele negre, punctele albe, dar și coșurile inflamate, cu puroi, și chisturile.
Punctele negre se formează la suprafața pielii din cauza închiderii porilor.
Închiderea totală a porilor pielii produce punctele albe.
Iritarea și infectarea porilor închiși, fie că este vorba despre puncte albe sau negre, poate conduce la formarea erupțiilor cutanate și a coșurilor.
Acneea superficială înseamnă prezența coșurilor sau a pustulelor fără abcese.Acest tip de acnee nu lasă de obicei vreo cicatrice.
Dacă inflamarea atinge derma și se formează chisturi purulente (adică abcese) este vorba despre acnee profundă.Rănile acneei profunde sunt de obicei roșii, inflamate și dureroase la atingere și se găsesc adesea pe abdomen și pe spate.Infecția prezentă în acneea profundă se poate răspândi și provoacă formarea altor leziuni sau chisturi purulente, care lasă cicatrice dacă le spargem sau le rupem.
Acneea rezultată dintr-o hiperactivitate a glandelor sebacee (care secretă sebumul) se manifestă mai ales în adolescență.
Deshidratarea și excesul de sebum pot închide porii pielii, ceea ce creează un mediu bacterian propice infectării.
Totuși, contrar ideilor acceptate, alimentația, stresul și igiena nu au decât o mică influență asupra ei.
Hormonii pot de asemenea declanșa apariția coșurilor.Pot crește secreția de sebum în piele prin glandele sebacee.Hormonii care influențează cel mai mult producerea sebumului sunt hormonii androgeni sau bărbătești.Hormonii androgeni sunt prezenți și la femei ca și la bărbați, dar se află în concentrații mai mari la aceștia din urmă.Hormonii feminini pot cauza acnee în perioada menstruală sau în timpul sarcinii.
Acneea se manifestă sub formă de roșeață, câteodată însoțită de puncte albe.
Pustulele și chisturile sunt de obicei roșii și umflate, cu prezență de puroi.
Diagnosticul de acnee este dat în funcție de semne particulare.
Medicul va da diagnosticul în funcție de antecedentele medicale și personale, la fel cum va proceda și în cazul medicamentelor pe care le va administra pacientului.
El se va informa în privința folosirii produselor cosmetice ale pacientului, ale produselor capilare, acestea din urmă putând închide porii și cauza acnee.
Începutul tratamentului constă din eliminarea coșurilor vizibile și prevenirea apariției altor răni.
Tratamentul acneei împiedică procesul biologic, adică reduce producția de sebum și elimină astfel infecția bacteriană.
Astăzi există numeroase produse de tratare a acneei, iar în funcție de gravitate se prescrie tratamentul.
De cele mai multe ori, pentru acesta se apelează la sfatul medicului.
Pentru anumiți pacienți care suferă de acnee, expunerea la razele ultraviolete poate fi eficace.
Aspectul fizic, înfățișarea și impresia pe care o facem asupra oamenilor sunt foarte importante, mai ales pentru doamne și domnișoare.
Vă arătăm câteva idei, trucuri și chiar rețete pentru o îngrijire corporală de succes, cu ajutorul plantelor.Pentru frumusețea corpului, plantele se folosesc în apa de baie, sub formă de loțiune pentru frecții, sub formă de cataplasmă sau ulei de masaj.
Uleiurile:
Folosite la masaj, ele sunt destinate să redea suplețea pieleii, să elimine celulita și să alunge oboseala.
Se prepară punând o mână de plante într-o jumătate de litru de ulei de migdale dulci.
Se pun în bain-marie timp de două ore și se lasă să se liniștească toată noaptea după care se strecoară.
Băile:
Băile constituie un remediu eficace împotriva oboselii și tensiunii nervoase, un mijloc de tonifiere a pielii și nu numai o practică zilnică de igienă.
Temperatura acestora trebuie să fie în armonie cu cea a corpului: 37 de grade Celsius.
Diverse procedee de folosire a plantelor pentru baie:
Decoctul concentrat care se prepară punând la fiert, timp de zece minute, două mâini de plante în doi litri de apă.Se strecoară și se toarnă soluția obținută în baie.
Săculețul de muselină: se pun plantele în săculețul de muselină sau în pânză fină, se așează pe fundul căzii cu puțină apă foarte caldă.Se lasă zece minute și apoi se umple baia.Fricționați corpul cu săculețul respectiv.
Cataplasmele:
Destinate mai ales eliminării plăcilor de celulită.
Se fierb plantele cu puțină apă, se pun între două cârpe fine și se aplică pe partea ce trebuie tratată.
Frecțiile:
Folosite pentru a reda vigoare țesuturilor, soluțiile sunt preparate sub formă de decoct concentrat (ca pentru baie) sau prin macerare în alcool sau colonie.
Se pun una sau două mâini de plante într-un litru și se lasă așa opt sau zece zile, după care se strecoară.
Apă de frecție tonică:
Asmațuchi: frunze, 20 g, măceș: fructe, 20 g, mentă sau cimbru: frunze, 20 g, lămâioară: frunze, 20 g, salvie: frunze, 20 g, apă sau alcool de 45 de grade (sau colonie de 45 de grade): 1 litru.Preparată cu apă sau cu alcool, această frecție foarte tonifiantă se folosește dimineața sau după un efort fizic mare.
Apă de frecție relaxantă:
Lavandă: flori, 30 g, portocal: petale, 30 g, măghiran: frunze, 30 g, tei: flori, 30 g, apă sau alcool de 45 de grade (sau colonie de 45 de grade): 1 litru.Este folosită pentru relaxarea celor foarte încordați sau împotriva oboselii nervoase. Frecția cu această apă se face de preferință seara.
Cataplasme împotriva celulitei:
Lumânărică: flori, 10 g, limba-mielului: flori, 10 g, soc: flori, 10 g, crețușcă: plantă, 40 g.Cataplasma se ține o jumătate de oră, pe plăcile de celulită, de trei ori pe săptămână.
Baie depurativă:
Destinată pielii cu acnee sau în cura de primăvară, de două ori pe săptămână.
Brusture: frunze si radacini, 100 g, măceș: fructe, 100 g, pansea sălbatică: plantă, 100 g, lămâioară: frunze, 100 g.Din acest amestec se pun două mâine pentru o baie.
Baie relaxantă:
Hamei: conuri, 100 g, lavandă: flori, 100 g, tei: flori, 100 g, portocal: petale, 100 g.Două mâini din acest amestec se pun la o baie caldă și prelungită (douăzeci de minute) pentru cei foarte încordați sau împotriva oboselii nervoase.
Baie tonică:
Iarba-neagră: flori, 100g, asmațuchi: frunze, 100 g, rozmarin: frunze, 100 g, cimbru: frunze, 100 g.Două mâini din acest amestec se pun la o baie nu foarte caldă (30 de grade Celsius), timp de zece minute.Această baie este un tonifiant foarte bun pentru persoanele obosite, pentru sportivi.
Frecție împotriva celulitei:
Pansea sălbatică: plantă, 10 g, rozmarin: frunze, 10 g, salvie: frunze, 10 g, soc: flori, 10 g, crețușcă: 50 g, apă sau alcool de 45 de grade (sau colonie de 45 de grade): 1 litru.Frecția se folosește dimineața și seara, dar în mod regulat pe plăcile de celulită.
Cine ar fi crezut că într-un pahar cu bere, băutura foarte cunoscută, există avantaje pentru sănătate?
Cu foarte mulți ani în urmă, au fost descoperite primele beneficii ale berii.
Consumată cu măsură, berea este un aliment gustos și răcoritor dar și medicament.
Încă din secolul al XII-lea, stareța unei mănăstiri din Germania recomanda să se bea bere și i-a închinat un întreg tratat medical.
În secolul al XVIII-lea, un învățat din Cracovia, Simon Syrenski, scria despre bere că este plăcută la gust, potolește setea, îmbunătățește sângele și circulația acestuia; pielea devine mai sănătoasă și fața capătă o culoare plăcută, în urma consumului de bere.daca se bea bere.
Mai mult, autorul din Cracovia lăuda berea, care ne ferește și ne scapă de pietre la rinichi, iar femeilor care alăptează le este de mare ajutor.
Berea este cu adevărat un remediu: în litiaza renală se recomandă, pe lângă ceaiurile diuretice, și berea.
Dar berea este recomandată și ca loțiune pentru îngrijirea pielii.
În secolul al XVI-lea, medicul german Johann Kasimir Sangfus recomanda femeilor să-și maseze în mod regulat fața, gâtul, pieptul și mâinile cu spumă de bere, pentru a avea o piele fină ca de bebeluș.
De asemenea, berea este recomandată și în îngrijirea părului: întărește firul de păr și coafura rezistă mult mai bine.
Compoziția berii este complexă.
În primul rând, este o băutură cu un conținut mare de minerale: 1-2 mg/litru, ceea ce este comparabil cu cele mai bogate ape minerale.
În al doilea rând, în bere găsim vitamina B1 (tiamină), B2 (riboflavină), PP (niacină).
Iată de ce berea a fost scoasă de cercetătorii germani din categoria băuturilor alcoolice și inclusa între alimente.
Pe lângă vitamine și minerale, berea are un conținut bogat în acizi organici, care reglează echilibrul acizi-baze din organism.
De fapt, dacă se elimină componența gazoasă din bere, proprietățile acesteia o apropie de kefir sau humis (lapte de iapă fermentat: băutura-minune din deșerturile asiatice).
În plus, berea favorizează acumularea de vitamina C la nivelul rinichilor, ficatului și splinei, contribuind la fortificarea organismului (dacă bem cel mult o jumătate de bere, adică doar câteva înghițituri).
Berea băută în cantități moderate, (maximum 100 ml pe zi), elimină pericolul formării de edeme și depunerea de albumine la gravide, datorită virtuților sale diuretice.
De asemenea, favorizează lactația la femeile care alăptează, atât cantitativ, cât și calitativ.
Berea favorizează digestia, crește pofta de mâncare, normalizează ritmul cardiac și tensiunea arterială, previne spasmele.
Dar cei ce suferă de hipertensiune trebuie să se limiteze la berea fără alcool.
Iar cei ce au exagerat cu băutura și sunt mahmuri a doua zi, pot bea un leac infailibil: puțină sare dizolvată într-un pahar de bere.Dupa ce ies gazele din băutură, se înghite mixtura, și persoana se va simți mult mai bine.
Așadar, berea băută cu măsură nu îngrașă, ci aduce numai foloase.
În urma multor articole despre regim, rețete și diete, am aflat câteva lucruri importante despre trei tipuri de grăsimi, care vă vor ajuta să obțineți corpul dorit.
Toate aceste grăsimi nu conțin decât 9 calorii pe gram, adică mai mult decât satisfăcător pentru persoanele interesate de aspectul fizic și de sănătatea lor.
Untul de arahide:
Studiile arată că persoanele care consuma unt de arahide cântăresc, de obicei, mai puțin decât cele care nu consumă.Combinația de proteine, grăsimi și fibre este sățioasă, așa că veți mânca mai puțin.
Arahidele întregi sunt de asemenea eficace.
Persoanele care adaugă la dieta lor arahide timp de 19 săptămâni, cresc și cantitatea de calorii cu 11%.Grăsimea nesaturată din arahide și nuci arde mai repede decât alte grăsimi.
Untul de arahide adaugă aromă tăițeilor și sosurilor sau îl puteți folosi dimineața la prepararea micului dejun.
Cantitatea ideală este de 1-2 linguri pe zi.
Uleiul de cocos:
Majoritatea uleiurilor, inclusiv cel de porumb și cel de masline, se descompun în acizi grași care circulă prin corpul dvs. după ce au fost consumate și se depun.
Uleiul de cocos însă, este bogat într-un tip de grăsime care se găsește rar în alte alimente, numit trigliceridă.Când consumați trigliceride, acestea se duc imediat în ficat în loc să se ducă direct în circulație.
În plus, corpul dvs. are nevoie de mai multă energie pentru a digera trigliceridele.
Puteți arde până la 45 de calorii.
Se poate pune ulei de cocos pe pâine în loc de unt sau se poate topi peste legume.
Nu folosiți uleiul de cocos pentru prăjit deoarece acesta nu se comportă bine la temperaturi înalte.
Căutați uleiul de cocos procesat.
Aveți grijă: uleiul de cocos este saturat și poate mări colesterolul și trigliceridele, asa că alternați-l cu alte tipuri de ulei.
Enova:
Grăsimile tradiționale conțin trei acizi grași, dar Enova, un ulei, are doar doi, așa că organismul dvs. îl tratează diferit.
Este procesat cam în același mod ca și uleiul de cocos, mergând direct la ficat, unde este folosit pentru energie.
Când persoanele ce urmează o dietă săracă în calorii consumă 15% din caloriile zilnice, pe care și le iau din Enova (în jur de 3-8 linguri), ei pierd 1% mai multă greutate și 3% mai multă grăsime decât dacă ar consuma o cantitate similară de ulei vegetal.
Gustul neutru al Enovei este perfect pentru salate.
Puteți găti cu acest ulei, dar nu îl folosiți pentru prăjit pentru că își poate schimba gustul și culoarea la temperaturi înalte.
Enova este un ulei scump, în comparație cu uleiul vegetal.
Cu toții ne plângem din ce în ce mai des că ne simțim stresați și că avem tot felul de griji și de probleme.
Ne simțim umerii tensionați, avem dureri puternice de cap și o stare de oboseală accentuată, acestea fiind simptomele cel mai des întâlnite după o zi stresantă acasă sau la serviciu.
Puțini dintre noi ne gândim ce se întâmplă cu adevărat în organismul nostru atunci când suferim de stres.
Stresul poate declanșa Alzheimerul, bolile de inimă și infertilitatea.
Se știe foarte bine și de foarte mult timp că stresul ne poate face să avem insomnii mai multe nopți la rând.Dar experții sunt de părere că stresul poate fi de asemenea cauza mai multor probleme de sănătate.
Stresul ar putea fi descris ca fiind un răspuns normal la o situație anormală.
Atunci când ne aflăm într-o situație stresantă creierul nostru eliberează anumite substanțe chimice sau trimite semnale unor glande pentru a secreta hormoni care să pregătească organismul pentru a face față acelei situații date.
Prima din aceste substanțe este adrenalina, eliberată de glandele suprarenale, aflate exact deasupra rinichiului.Adrenalina ne da primul impuls energetic de care are nevoie organismul pentru a se apăra în fața a orice pare a afecta buna funcționare internă și externă.
O altă substanță chimică sau hormon eliberat este cortizonul.Acesta este o formă de glucoză a sângelui și ne da combustibilul în plus de care este nevoie pentru a trece peste ceea ce ne afectează viața normală.
Deja se cunoaște faptul că expunerea îndelungată la stres poate face să crească presiunea arterială, iar aceasta duce la mărirea riscului de producere a atacului de cord, deoarece inima depune mai mult efort pentru a pompa sângele care trebuie să ajungă în tot organismul.
În afară de creșterea tensiunii arteriale, stresul poate de asemenea să ducă la mărirea riscului de a se produce bolile de inimă: blocarea arterelor și alte probleme care pot da naștere atacului de cord.
Un fapt mai puțin cunoscut este că 75% din colesterolul rău din sânge nu provine din alimentele pline de grăsimi sau cu multe calorii, ci din cortizon.
Colesterolul este, de fapt, un produs secundar al cortizonului, care reprezintă cantitatea în plus de glucoză pe care organismul nostru o produce în timpul perioadelor de stres.Colesterolul în plus din sânge înseamnă că arterele prezintă un risc mult mai mare de a fi obturate, crescând astfel și pericolul de a face o boală de inimă și, implicit, atac de cord.
Sistemul digestiv este printre primele sisteme din organism care reacționează la stres.Stomacul produce acid în exces, probabil pentru a consuma orice alimente existente și pentru a da organismului energie în plus, iar procesul de digestie se încetinește.Acest lucru se petrece pentru că organismul nu se poate concentra asupra digerării alimentelor dacă i se cere în același timp să și lupte pentru a se apăra.
De asemenea, corpul va transpira mai mult.Se crede că aceasta este de fapt prima reacție la stres.
Și bătăile inimii se accelerează, pentru a dirija substanțele chimice repede prin fluxul sangvin, astfel încât fiecare parte a corpului să fie pregătită pentru a da reacția necesară.Uimitor este faptul că acest lucru are loc aproape instantaneu și că persoana respectivă nici măcar nu este conștientă de reacția pe care o are.
Răspunsul organismului uman la stres este la fel de inconștient precum respirația și bătăile inimii, se petrece fără a fi controlat.
Cu toate că stresul poate fi folositor până la un anumit punct, ne ajută să facem față unor situații periculoase și dificile, problemele încep să apară în momentul în care suntem continuu în această stare sau ne punem singuri în situații stresante.
Experții și specialiștii sunt de părere că stresul care durează mai mult timp ar putea fi factorul declanșator al bolii Alzheimer sau al cancerului.
De asemenea, infertilitatea, căderea părului și petele pe piele sunt cauzate de stres, astfel încât nu putem să nu ne întrebăm ce alte probleme de sănătate mai pot fi determinate de stres.
Noile cercetări au scos la iveală faptul că femeile reacționează la stres diferit decât bărbații.Acest lucru înseamnă că și bolile la care sunt predispuse femeile din cauza stresului sunt altele decât cele în cazul bărbaților.
Studii recente realizate de cercetători au scos la iveală faptul că efectele pe termen lung ale stresului pot fi principala cauză a apariției bolii Alzheimer.Atunci când suntem stresați, presiunea arterială crește, făcând astfel inima să bată într-un ritm accelerat, iar nivelurile de cortizon din fluxul sangvin cresc și ele.Pacienții care au și tensiune arterială mare, și niveluri ridicate de cortizon în sânge sunt mai predispuși să se îmbolnăvească de Alzheimer decât cei care nu prezintă aceste simptome.
La pacienții care au ori tensiune arterială mare, ori niveluri ridicate de cortizon în sânge, riscul este de asemenea ridicat să se dezvolte această boală.Experții sunt de părere că o dată ce cortizonul pătrunde în creier, acesta începe să omoare celulele din această zonă, ducând la apariția Alzheimerului.
Acest lucru dovedește faptul că stresul este principala cauză a apariției acestei boli.
De fapt, cazurile de Alzheimer au început să apară în ultimii ani din ce în ce mai des la oamenii de 40-50 de ani, persoane relativ tinere, față de cazurile din trecut, când media de vârstă a apariției acestei boli era de aproximativ 70 de ani.
O întrebare pe care ne-o punem ori de câte ori facem cumpărături sau atunci când căutăm alternative sănătoase în alimentație.
Unul dintre cele mai hrănitoare alimente care poate fi inclus în dieta noastră este untul.Și asta în ciuda tuturor celor care afirmă că margarina este mult mai bună datorita conținutului ei sărac în grăsimi saturate și colesterol.Untul este cu adevărat mai bun decât margarina, deși unii nutriționiști, mai puțin informați, ne atenționează asupra pericolelor care apar datorită grăsimilor saturate.
Iată, însă, numai câteva dintr-o lungă serie de proprietăți ale untului, cu implicații benefice asupra întregului organism:
Minerale:
Untul este bogat în resurse minerale, în special seleniu, care este un puternic antioxidant.Procentual, untul conține mai mult seleniu decât cerealele sau usturoiul.Acest aliment furnizează iodul atât de necesar la buna funționare a glandei tiroide (la fel ca și vitamina A).
Colesterol:
În ciuda informațiilor eronate cu care ați fost bombardați, colesterolul este necesar atât pentru menținerea sănătății sistemului digestiv, cât și pentru dezvoltarea creierului și a întregului sistem nervos al copiilor.Laptele uman, chiar, are un grad înalt de saturare în grăsimi și colesterol.
Vitamine:
Untul este o sursă bogată și ușor asimilabilă de vitamina A, necesară pentru o largă paletă de funcțiuni ale corpului, începând cu vederea și terminând cu păstrarea în bună formă a sistemului endocrin.Untul mai conține și vitaminele E, K și D.
Acizii grași:
Untul conține o cantitate apreciabilă de acid butiric, folosit de colon ca o sursă de energie.Acest acid mai este cunoscut ca fiind anti-carcinogen.Un alt acid gras conținut de unt, acidul lauric, este o substanță puternic antimicrobială și antifugală.Untul mai conține și alți acizi grași care oferă o excelentă protecție împotriva cancerului.
Este foarte important și modul de hrănire a vacii care produce laptele din care se prepară untul: astfel vacile care pasc libere pe păuni produc lapte cu un conținut mai bogat în acizi grași decât cele care sunt hrănite în grajd.
Mai există o categorie specială de acizi grași care au rolul de a ne proteja contra infecțiilor gastro-intestinale, care apar în special în rândul copiilor și vârstnicilor.De aceea, copiii nu ar trebui să consume smântâna laptelui mai puțin gras.
Unt versus margarină:
La capătul opus al tuturor acestor calități deosebite stau margarina și celelalte produse vegetale tartinabile.Acestea pot fi mai ieftine, dar nu sunt indicate absolut deloc, tocmai pentru că grăsimile vegetale sunt periculoase.
Toate margarinele sunt produse din uleiuri vegetale care au fost încălzite la temperaturi extrem de ridicate.Aceasta este o garanție că aceste uleiuri vor deveni râncede.După aceea este adăugat un catalizator de nichel, împreună cu atomi de hidrogen pentru a-l solidifica.Nichelul, dupa cum se știe, este un metal cu o toxicitate destul de mare care se vă regăsi și în produsul final.La sfârșit se adaugă coloranții și aromele pentru a îndepărta mirosul de ulei rânced și culoarea deloc apetisantă.Mai mult decât atât, în timpul procesului de solidificare apar acizi periculoși cu efecte dăunătoare asupra întregului organism.
Și atunci ne întrebăm ce ne dorim: un aliment adevărat, care conține din abundență substanțe sănătoase, sau un produs care, mai devreme sau mai târziu, produce boală și durere.
Desigur, persoanele care își supraveghează greutatea, în special doamnele și domnișoarele, vor ezita să introducă în dietă untul.Dar nu ar trebui să își facă griji foarte mari.Aproximativ 15% din acizii grași conținuți de unt nu se depozitează ca grăsime în corp, ci sunt utilizați pentru furnizarea energiei de către organele vitale.
Atunci când căutăm un unt de bună calitate, este bine să îl preferăm întotdeauna pe cel cât mai natural, care nu a fost supus prelucrării termice.
Mai există încă la noi tradiția producerii untului în gospodăriile țărănești, acela este cel mai indicat, deoarece și laptele din care a fost făcut este de bună calitate și nu a fost supus prelucrării de nici un fel.
Tratamentele cu brusture sunt la mare căutare, mai ales după ce ultimele cercetări au scos la iveală numeroase beneficii.
Rădăcina de brusture si obligeană, de exemplu, sunt folosite pentru combaterea căderii părului.
În scopuri terapeutice sunt folosite rădăcinile de brusture atât de către medicina științifică, cât și de către cea populară.Brusturele este foarte utilizat și în cosmetica populară.
Decoctul dintr-un amestec de plante este foarte recomandat împotriva mătreții, pielii grase a capului, mâncărimilor, firul de păr se întărește, nu mai cade și crește mult mai frumos.
Cu decoctul fierbinte se masează pielea capului de două-trei ori pe săptămână sau se limpezește părul după ce v-ați spălat.
Se amestecă o parte rădăcină de brusture și o parte rădăcină de obligeană; șase linguri din acest amestec se pun într-un litru de apă și se fierb 10 minute.
Se poate folosi și următorul decoct: o parte rădăcină de brusture și o parte scoarță de salcie; patru linguri din acest amestec se pun într-un litru de apă și se fierb 10 minute.
Dacă aveți părul foarte rar, preparați din când în când câte o mască hrănitoare pentru păr. Amestecați o lingură de ulei de brusture, un gălbenuș de ou proaspăt, o linguriță de miere, două lingurițe de suc de ceapă și două lingurițe de săpun lichid sau șampon.Întindeți acest amestec pe pielea capului, acoperiți-vă părul cu o bucată de folie de aluminiu sau folie alimentară, apoi puneți-vă un prosop gros; după două ore spălați-vă pe cap.
Împotriva mătreții și căderii părului se folosesc sub formă de decoct scoarță de salcie și rădăcină de brusture, în părți egale.
Decoctul este recomandat pentru spălarea părului, în cazul unui păr moale, fără viață și fără volum, care trebuie întărit.
Pentru întărirea firului de păr trebuie să vă spălați de două ori pe săptămână cu un decoct din rădăcină de brusture.
În același scop se folosește infuzia din rădăcină de brusture în ulei de migdale sau de măsline.
Împotriva căderii părului, pentru întărirea firului de păr și împotriva mâncărimilor este recomandat decoctul din rădăcini de brusture (cu decoctul vă puteți masa rădăcina părului sau vă puteți limpezi părul dupa spălare).
Pentru pregătirea decoctului aveți nevoie de 10-20 de grame de rădăcini uscate de brusture, care se fierb într-un pahar cu apă 10-15 minute la foc mic, apoi se lasă la infuzat și se strecoară.
Afecțiunile cutanate se pot trata și ele cu infuzie de brusture.
În cazul afecțiunilor cutanate, al erupțiilor, coșurilor și furunculilor se folosește rădăcina de brusture sub formă de infuzie cu care se pun comprese.
Cel mai important factor în menținerea sănătății este alimentația, ea fiind furnizorul de materie și energie pentru buna dezvoltare și funcționare a corpului uman.
Statisticile medicale prezintă din când în când câte un grup mai mare de boli ca fiind maladiile secolului XX, iar printre cauzele sau factorii favorizanți este enumerată și nutriția deficitară ori, în funcție de caz, abuzivă.
De ce oare alimentul, care este baza existenței noastre, să fie cauza unor maladii?
Epoca modernă a adus după sine o mare afacere pentru producătorii și comercianții de produse alimentare și un plus de confort pentru consumatori.
Dacă acum câteva zeci de ani majoritatea alimentelor proveneau din producția proprie a individului, iar alimentele erau integral pregătite în casă, astăzi raportul s-a modificat: cea mai mare parte a alimentelor provine din rețeaua de magazine alimentare, iar o bună parte din alimentație are la bază produse semipreparate.
Producătorii industriali de alimente, pentru a rezista concurenței existente pe piață, trebuie să prezinte pe piață produse calitativ superioare, adică să aibă un aspect agreat de client, miros și gust plăcut și termen de valabilitate cât mai mare.
Dar pentru a satisface aceste deziderate, alimentele sunt prelucrate prin înglobarea de așa-ziși aditivi alimentari (coloranți, emulgatori, stabilizatori, antioxidanți, conservanți, aromatizanți, etc.) care se regăsesc în compoziția inscripționată pe ambalaj (dacă ea există) sub forma unor coduri: E 954 (pentru zaharină), E 330 (acid citric), E 250 și E 251 (nitriți, respectiv nitrați din mezeluri) etc.
Acești aditivi sunt utilizați doar cu avizul Ministerului Sănătății și la prima vedere par inofensivi, dar în timp se constată că lucrurile stau cu totul altfel.
De exemplu zaharina a fost folosită (și la noi încă mai este) ca îndulcitor pentru diverse preparate hipocalorice.
Vreme de mulți ani s-a crezut că este o substanță totalmente inofensivă pentru organism, dar cercetări recente au arătat că ea prezintă potențial cancerigen, ceea ce a facut ca în multe țări occidentale să fie recomandată retragerea ei din consum.
Ce sunt de fapt acești aditivi alimentari?
Cea mai mare parte a lor sunt substanțe chimice de sinteză care nu se găsesc în mod natural nici în regnul vegetal, nici în cel animal, deci nu ar trebui să facă parte din alimentația noastră.
Organismul uman, văzut prin prisma biochimică, nu deține căi metabolice proprii acestor substanțe, iar pe de altă parte, aceste substanțe care sunt obținute în urma unor reacții chimice în eprubetă sunt lipsite de energiile vitale pe care în mod natural substanțele produse de natura le conțin.
Din acest punct de vedere, putem spune că aditivii alimentari sunt substanțe moarte, ba mai mult, ei sint, prin împrumutarea de căi metabolice necesare biotransformării lor în vederea eliminării din organism, consumatori de energie vitală din rezerva proprie a organismului.
Care sunt oare proprietățile acestor aditivi?
Spre exemplu, coloranții alimentari sunt substanțe de sinteză ale căror molecule au proprietatea de a se fixa ori pe grăsimi ori pe fibrele celulozice din alimente.
Cele mai nocive sunt cele care se fixează pe grăsimi, pentru că acestea odată ajunse în organism se vor depune în țesutul adipos, colorându-l, iar mai târziu pot genera diverse probleme de sănătate.
Conservanții sunt substanțe chimice care împiedică dezvoltarea microorganismelor prin blocarea unor enzime vitale a acestora sau prin distrugerea membranei lor celulare.
Nu avem nici o garanție că aceste fenomene, chiar dacă nu sunt sesizabile prin mijloacele actuale de investigare, nu au loc și în organismul nostru, undeva la scară moleculară, dar cu efecte grave în timp.
În ultima perioadă, piețele noastre au fost invadate de tot felul de fructe a căror perioadă de coacere este în cu totul alt sezon al anului.
În mod normal fructele, în special cele de toamnă, se pot păstra o perioadă de timp, dar semnele îmbătrânirii și degradării lor vor deveni evidente.
Cum de totuși cele din comerț arată de parcă tocmai ar fi fost luate din pom?
Nimic mai simplu: după recoltare, ele sunt tratate cu niște substanțe care împiedică degradarea lor fizică.
Dar ceasul biologic al fructului lucrează în continuare, energiile degradându-se și fructul devenind o masă vegetală moartă.
Dacă aceste substanțe ar rămâne doar pe coaja fructului, nu ar fi nici o problemă, dar ele se absorb în interior, de aici rămânând doar un pas până la pătrunderea lor în organismul nostru.
Știm despre aceste substanțe că în doze rezonabile nu au efect toxic vizibil și imediat asupra organismului uman, dar nu știm ce efecte pot avea în timp la scară moleculară și ce boli ascunse ar mai putea favoriza.
O găselniță alimentară deosebit de interesantă este margarina, despre care se afirmă într-un mod cu totul hazardat ca este un produs natural.
Este adevărat că la baza procesului de fabricație stau uleiuri vegetale, dar un produs nu mai este natural dacă este supus unei hidrogenări la cald, în prezența nichelului pe post de catalizator.
Rezultatul acestui proces este acea masă albă, a cărei structură chimică diferă exact prin caracteristica de bază care face uleiul vegetal mai sănătos decât grăsimea animală și anume gradul de nesaturare (exprimă prezența unor duble legături în molecula grăsimilor din uleiul vegetal și care lipsesc la grăsimile animale).
Deci diferența dintre margarină și grăsimea animală este doar de origine, organismul uman depunând același efort energetic pentru metabolizarea amândurora.
Când și cum vom afla cât de nocivi pentru sănătatea noastră sunt ceilalți aditivi alimentari, nu se știe, dar haideți să consumăm mai puțină carne mai roșie și mai fragedă decât este ea în realitate, mai puține fructe prea arătoase atunci când nu e timpul lor, mai puține conserve și alte semipreparate, mai puține alte găselnițe alimentare și sigur vom fi mai sănătoși.
Despre puterea vindecătoare a animalelor din jurul nostru am mai scris și în această postare și revenim acum cu alte noutăți incredibile.Veți vedea că nu doar animalele domestice ne pot ajuta și nu doar ele sunt alături de oamenii suferinzi.
Un nou domeniu se dezvoltă din ce in ce mai mult în medicina actuală.Este vorba despre terapia ondulatorie informațională.Acesta are la bază convergența undelor electromagnetice de frecvență medie sau înaltă.Undele corespund radiațiilor emise de organele bolnave ale trupului uman, acționând asupra însănătoșirii acestora.Cu alte cuvinte, undele electromagnetice ale animalelor neutralizează undele emise de un organism uman bolnav.
În Franța pisicile sunt foarte la modă.Ele sunt considerate elemente ce favorizează confortul psihologic al angajaților din magazine sau alte locuri aglomerate.Specialiștii au observat că prezența unei pisici printre salariații unei firme, de exemplu, detensionează atmosfera și reduce stresul.În compania ei, oamenii sunt mai veseli, zâmbesc mai des, se enervează mai rar și se răstesc mai puțin la clienți.
Există ipoteza conform căreia radiațiile electromagnetice emise de o anumită materie permit atât omului, cât și animalelor să acționeze asupra altor obiecte sau ființe din jur.Cel mai important rol îl joacă nu intensitatea radiațiilor, ci conținutul informațional pe care acestea îl poartă.
Din cercetarile efectuate reiese că asupra omului acționează radiații electromagnetice foarte puternice.În funcție de intensitatea lor atitudinea individului se modifică.
Cu cât sunt mai puternice, cu atât persoana în cauză devine nervoasă, tensiunea arterială crește, dând naștere senzațiilor contradictorii și uneori crizelor de epilepsie.După spusele cercetătorilor, diferitele frecvențe intensificate la maximum îi poate induce omului un sentiment de spaimă atât de mare, încât acesta va fi incapabil să mai reacționeze în vreun fel.Din fericire, există o soluție: un fel generator, asemeni unui proiector, care ne poate scoate din impas.
Animalele primesc stimuli cu ajutorul câmpului informațional global.Ele sunt capabile să simtă inima omului, interiorul său.Pot presimți situațiile critice în care se află stăpânii lor.De aceea, în condiții de tensiune maximă, ele își mobilizează capacitățile extrasenzoriale ale creierului, devenind foarte precaute la tot ceea ce se întâmplă.
S-a descoperit o metodă nouă și originală de vindecare a copiilor care suferă de paralizie cerebrală. Boala lor poate fi cu succes tratată cu ajutorul delfinilor.
Ședințele de terapie se desfășoară în clinici specializate, sub stricta supraveghere a părinților și a cercetătorilor.
Care este procedeul? Bineînțeles că delfinii nu se așază pe marginea patului alături de copilul bolnav, șoptindu-i la ureche un descântec.Micii pacienți înoată cu delfinii.Contactul direct cu delfinii are efecte miraculoase.Așa se produce minunea.Departe de scaunul cu rotile pentru invalizi, copilul își recapătă forțele și începe să meargă.
Kefirul este originar din Caucaz, mai precis din Osetia de Nord, și este foarte cunoscut în Orientul Mijlociu și Rusia.Aceasta din urma produce astăzi kefir la scară industrială.
Foarte mult timp însă, prepararea kefirului a fos transmisă din tată în fiu, rețeta preparării lui fiind secretă.La începutul secolului al XX-lea, mai precis în anul 1909, secretul a fost aflat și Rusia a început să fabrice kefir.
Kefirul, care a pătruns recent și pe piața românească, este un lapte fermentat sub acțiunea mai multor drojdii (Saccharomyces Kefir, Candida Kefir) si fermenți (Lactobacillus Caucasicus, Laxctobacillus Casei, Streptococcus Lactis si Streptococcus Diacetilactis), ceea ce îi conferă o savoare deosebită, el fiind și ușor alcoolizat (1-25).Bacteriile îi dau gustul ușor acid, asemănător iaurtului, în timp ce drojdiile transformă o parte din lactoză în gaz carbonic și alta în alcool.În mod tradițional, fermentarea kefirului are loc la temperaturi de 20-22 de grade, timp de 1-2 zile.Kefirul se conservă în frigider, fiind mai perisabil decât iaurtul.
În funcție de durata fermentării, kefirul poate fi de două feluri: slab (cu o perioadă de fermentare de 24 de ore) și tare, la care perioada de fermentare este de 72 de ore.Primul este recomandat în special copiilor, după vârsta de 7 ani și bătrânilor, iar cel de-al doilea este recomandat în gastrite cu aciditate scăzută și colite (acesta va fi însă contraindicat în ulcer, gastrite hiperacide și pancreatite).Kefirul este recomndat în insomnii, nevroze și alte afecțiuni la nivelul sistemului nervos.Nu de mult s-a stabilit că el este foarte util în infecții cronice de tip herpes.Mulți specialiști recomandă kefirul chiar și în dieta bolnavilor de SIDA.
Kumisul este o băutură specială și apreciată.Kumisul seamănă cu kefirul, dar este ceva mai alcoolizat (2,5%) și se fabrică din lapte de iapă, măgăriță sau vacă.Savoarea sa deosebită este asemănătoare vinului alb.Această băutura este o băutură tradițională, folosită în mod curent în stepele din Rusia și în Asia, fiind apreciată încă din secolul al XIII-lea.
Iaurtul este originar din Bulgaria, țara unde numărul de bătrâni centenari este foarte ridicat deși cuvântul ”iaurt” vine din limba turcă, cuvântul turc ”youghurmak” având semnificația de a îngroșa.
Cuvântul ”iaurt” sau yogurt este utilizat în mod curent, atât în America de Nord, cât și în Europa, fiind versiunea modernă a laptelui prins de altădată.
La începutul secolului trecut, Metsnikoff, un colaborator al lui Pasteur, a descoperit cei doi fermenți lactici utilizați pentru fabricarea iaurtului: Streptococcus Thermophilus și Thermobacterium Bulgaricus.
Coagularea laptelui a fost, desigur, descoperită absolut din întâmplare.
În foarte multe țări: Grecia, Turcia, Mongolia sau India, consumarea iaurtului face parte din tradiție, dar începind cu anii ’20 ai secolului al XX-lea, iaurtul se răspândește și în Europa Occidentală.
În America de Nord, deși a cunoscut succesul mai târziu, iaurtul este astăzi consumat în cantități importante.Europenii continuă totuși să rămână cei mai mari consumatori de iaurt, cantitatea consumată de ei fiind de aproximativ 12-20 l de persoană pe an (în Canada, de pildă, consumul este de 3,7 l de persoană pe an).
Iaurtul se prepară din lapte de vacă, capră sau oaie, în care sunt încorporați cei doi fermenți amintiți mai sus, care vor transforma, fiecare separat, o parte din lactoză în acid lactic.Acțiunea celor două bacterii este optimă la temperaturi de 40-50 grade Celsius.Atunci când iaurtul este suficient de fermentat, este suficient să fie transportat la rece (4 grade C), pentru ca acțiunea bacteriilor să fie oprită.După aceea, iaurtul poate fi conservat timp de o lună de la fabricarea lui.La începutul fermentării va acționa mai mult Streptococcus, care îi lasă apoi loc celuilalt ferment, Lactobacillus, ceva mai rezistent la mediul acid.
În general iaurtul existent în comerț conține mai mult Lactobaciluss, bacterie ce dă iaurtului un gust ceva mai acrișor.
Deși majoritatea florilor încep să-și piardă parfumul atunci când sunt culese, tuberozele au proprietatea de a parfuma în continuare aerul, de aceea sunt atât de apreciate de iubitorii de flori.
De origine din America Centrală, erau folosite de vracii azteci pentru proprietățile lor antiinflamatorii și antispasmodice.
Tuberozele cresc sub forma unor tije alungite care produc ciorchini de flori albe foarte parfumate.
Ele se găsesc în zonele climaterice calde și înfloresc în zonele însorite vara, târziu.
Ele au nevoie de multă apă și îngrijire, iar celor tăiate trebuie să li se schimbe apa zilnic.
Legenda tuberozelor în Franța atenționează fetele tinere să nu se respire mireasma lor după ce se întunecă de teama că ar putea să le inducă o stare romantică. În India, tuberozele sunt cunoscute ca fiind misterul nopții, din aceleași motive.
În medicina ayurvedică, uleiurile obținute din această floare sunt considerate foarte prețioase nu numai pentru splendidul miros, dar și pentru proprietățile lui curative.
Tuberozele sunt cunoscute pentru capacitatea lor de a induce stări emoționale profunde.
Deschizând chakra coroanei, care se află deasupra capului, îmbunătățesc puterile psihice.
Tuberozele pot, de asemenea, să amplifice inspirația artistică și să stimuleze creativitatea de care este responsabilă partea stângă a creierului.
Floarea de tuberoză aduce o stare de liniște atât corpului, cât și minții.
Poate din aceste considerente uleiul esențial de tuberoze este foarte scump.
Mult mai scump decât uleiurile de trandafiri, uleiul esențial pur de tuberoză este dificil de găsit.
Unii specialiști afirmă că nu există ulei esențial de tuberoză deoarece florile nu pot rezista la temperaturile înalte ale apei sau vaporilor și de aceea este folosit un solvent care extrage uleiul.
De aceea anumiți aromoterapeuți nu folosesc aceste uleiuri pentru că ei consideră că rămân urme de solvent în ulei, chiar dacă numai la nivel vibrațional.
Puteti să vă preparați și singuri propriul parfum de tuberoze utilizând un alt ulei esențial pur.
Acesta nu vă va scuti să plătiți însă o grămadă de bani, dar puteți încerca.
Pentru a realiza acest parfum este important să folosiți un ulei purtător cum este cel de migdale sau jojoba.
Și uleiurile de iasmină sau trandafiri pot fi folosite.
Unele alimente pot îngreuna misiunea de a slăbi și pot provoca un adevărat dezastru pentru siluetă.Altele însă fac exact opusul.
Am descoperit câteva opțiuni gustoase, hrănitoare, care vă vor ajuta să slăbiți.Trebuie doar ca aceste alimente să facă parte din dieta zilnică, ca atare sau in diverse combinații.
Dovleacul:
Acesta este unul dintre cele mai eficiente produse pentru slăbit deoarece este plin de fibre și conține aproximativ 40 calorii.
Multe studii au confirmat că un consum mare de fibre este asociat cu pierderea în greutate, dar și cu alte beneficii pentru sănătate.
Dovleacul se regăsește și printre cele mai ușoare mâncăruri de preparat.
Puteți să-l îndulciți, să adăugați scorțișoară și alune pentru a-l face delicios.
Vă conferă senzația de sațietate și este delicios.
Sardinele:
Sardinele pot fi considerate ca unul dintre cele mai mari daruri ale naturii, indispensabile pentru cine dorește să slăbeasca.
În primul rând, sardinele conțin foarte multe proteine, care ajută la stabilizarea zahărului din sânge, te ajută să te simți sătul și stimulează metabolismul.
În al doilea rând, ele constituie o sursă importantă de acizi grași Omega-3, care nu doar întăresc sistemul cardiovascular, ci luptă de asemenea împotriva depresiei.
Al treilea avantaj este că se găsesc ușor și sunt ieftine.
Iar pentru că se regăsesc foarte jos în lanțul trofic, nu sunt contaminate cu mercur sau metale grele.
Ceaiul verde:
Acest stimulant natural al procesului de slăbire nu este de mâncat, însă reprezintă o soluție excelentă pentru slăbit, fără să mai vorbim că este și bogat în antioxidanți, este bun pentru inimă, ajută digestia și reglează nivelul de zahăr din sânge și temperatura corporală.
El crește metabolismul și grăbește oxidarea grăsimilor, ajutându-vă astfel să slăbiți.
Consumați-l zilnic pentru accelerarea metabolismului.
Unele studii au arătat că 5 căni pe zi reprezintă numărul magic pentru slăbit.
De altfel, acest ceai reprezintă și un excelent ajutor anti-stres și anti-depresii.
Grepfrutul:
Ați încercat vreodată dieta cu grepfrut?
Se pare că studiile țtiințifice au demonstrat capacitățile acestui fruct de a lupta cu grăsimea.
Este demonstrat că dacă măncați o jumătate de grepfrut (conținând doar 39 calorii) înainte de fiecare masă veți slabi cu siguranță.
Mecanismul acțiunii grepfrutului asupra organismului nu este încă pe deplin elucidat, însă rezultatele vorbesc de la sine.
În plus, grepfrutul conține compuși anti-cancerigeni, cum ar fi licopenul, iar consumul de grepfrut roșu duce la scăderea nivelului trigliceridelor.
Carnea de vită:
Carnea de vită este un aliment minunat pentru dietă, aceasta dacă nu conține antibiotice, steroizi și hormoni.
Pentru aceasta, asigurați-vă, dacă puteți, că și carnea pe care o cumpărați provine de la vaci crescute în mod natural, cu iarbă.
Dietele pe baza de proteine duc la scăderea în greutate dintr-un numar mare de motive, printre care: proteinele stimulează metabolismul, vă ajută să vă simțiți sătul o perioadă mai mare de timp și vă va scădea pofta de mâncare.
Compoziţie chimică: fructele conţin ulei, amidon, zahăr, beta-caroten, hidraţi de carbon, calciu, fier, fosfor, grăsimi proteice, zinc, seleniu, sulf, etc.Scoarţa şi frunzele conțin tanin, ulei eteric, quercitină.Fructele conţin aproape 70% din greutate materii grase şi aproape 20% materii azotate.
În tradiţia populară alunul a avut multe întrebuinţări magice, casnice, medicinale, de exemplu vu un beţigaş de alun verde înfierbântat în spuză se ardeau păduceii din talpă.
La bube dulci, eczeme şi pecingine se folosea seva ce iese din capetele verzi, când sunt puse pe foc, sau se spălau cu decoctul din coajă şi frunze.
În Brăila, alunele se pisau, se puneau în rachiu de drojdie cald, amestecat cu undelemn şi se dădea contra vătămăturii.
În Vâlcea ceaiul din flori de alun se dădea în boli de piept.
În Moldova se făceau băi la copii slabi cu ramuri fierte.
Cu alune arse şi muc de lumânare se seu se ungeau copii pe sprâncene, ca să le crească mari şi negre.
Acţiune farmaceutică: infuzia de alun frunze este depurativă pentru sânge.Polenul florii se foloseşte cu succes în epilepsie.Decoctul scoarţei este folosit în tratamente externe la ulcere varicoase şi alte boli dermatologice chiar atone.Alunele sunt recunoscute ca foarte utile în tratamentul tuberculozei, reglarea sistemului hormonal, dizolvarea calculilor biliari şi renali.
Fructele se pot consuma după ce se înlătură coaja.
Se pot măcina şi se amestecă cu miere polifloră și sunt foarte indicate în curele de îngrășare.
Praf din frunze de alun: frunzele uscate se macină cu râşniţa de cafea, se cern apoi prin sită fină.Se va lua câte un vârf de cuţit sub limbă de 3 ori pe zi.Se va ţine apoi timp de 10 minute, după care se înghite cu puţină apă.
Uleiul de alune presat la rece este foarte util contra teniei.În acest caz se va lua câte o linguriţă pe nemâncate câteva zile la rând.
Tot acest ulei se mai foloseşte şi la diferite preparate cosmetice, deoarece uleiul de alune ajută la o mai bună lubrifiere a pielii în cazul pielii uscate la ihtioză, psoriazis, etc.
Coaja de alun fiartă în apă cu vin, este bună pentru vindecarea ulcerelor varicoase de pe picioare.
Frunzele de alun se folosesc la prepararea unei infuzii făcute din 2 linguriţe de frunze zdrobite care se vor pune în 250 ml apă clocotită.Se ţine apoi acoperit pentru 10 minute, după care se strecoară.Se foloseşte de exemplu împreună cu ceaiul de castan în afecţiuni circulatorii ca; varice, flebite sau alte afecţiuni ale inimii.
Macerat în vin: 50 g scoarță măcinată se pune la 1 litru de vin de bună calitate, preferabil alb, se ţine apoi timp de 8 zile agitând des, după care se strecoară.Acest preparat poate fi folosit la răni atât intern cât şi extern, ulcere varicoase, stomacale, sau chiar răni vechi, etc.Se poate consuma intern câte 50 ml de 3 ori pe zi în cazurile în care se doreşte refacerea circulaţiei sângelui sau în alte afecţiuni.
Tinctură din frunze; o parte frunze de alun mărunţite se pun la 5 părţi de alcool alimentar de 70 grade, se ţin la temperatura camerei timp de 15 zile după care se strecoară.În timpul acesta se vor agita de mai multe ori pe zi pentru a extrage principiile active din plante.Se va folosi diluat o linguriţă în 100 ml apă.Se poate folosi şi 10 picături în afecţiuni mai uşoare.Se poate folosi de 3 ori pe zi chiar şi în cure de lungă durată.
Mugurii de alun: se face un amestec din 1 parte muguri proaspeţi zdrobiţi şi 5 părţi alcool alimentar de 70 grade.Se ţin o perioadă de 15 zile agitând des pentru ca să se extragă principiile active din plantă.Se strecoară.Se pun în sticluţe de capacitate mai mică la rece.Acest preparat conţine un hormon de creştere foarte util în foarte multe afecţiuni.
Tinctura de muguri de alun în combinaţie cu tinctura de castan 1 la 1 este utilă în cazurile de afecţiuni circulatorii sau paralizii.Copii vor lua câte 5-15 picături de 3 ori pe zi în funcţie de vârstă şi greutate diluate în ceai, iar adulţii pot să ia câte o linguriţă de 3 ori pe zi.Se poate întrebuinţa şi la afecţiunile datorate bătrâneţii.Această tinctură o puteți găsiţi gata preparată la orice magazin de produse naturiste.În cazul în care o luaţi preparată va trebui să respectaţi instrucţiunile de administrare ale producătorului.
Se indică la următoarele afecţiuni pe lângă cele deja menţionate; afecţiuni circulatorii, afecţiuni cardiace (se pot adăuga şi alte plante: levănţică, vâsc, traista ciobanului), boli pulmonare, colică nefritică, convalescenţă, creştere (fructe şi tinctură), anemie, fructe în cure de cât mai lungă durată, dereglări glandulare, depresie, dermatoze, diabet, eczeme zemuinde, edeme ale gambelor, flebite, hipertensiune arterială: tinctură din frunze împreună cu tinctura de vâsc şi păducel, litiaze urinare-ulei, neurastenie-fructe, periflebite, plăgi atone, răni, stări febrile, stres, ulcerele pielii, varice, tuberculoză pulmonară: consumul a cât mai multe fructe simplu sau măcinate cu miere.
Florile de tei sunt folosite în scopuri terapeutice, atât în medicina științifică, cât și în cea populară, dar și în cosmetică.
Pentru întreținerea tenului uscat se poate folosi o mască din flori de tei uscate; masca se pune după ce v-ați spălat cu apă călduță.
În cazul pielii foarte uscate se poate adăuga în baie un decoct gros din flori de tei, semințe de in și flori de mușețel (câte 100 de grame din fiecare plantă).
Un mijloc foarte eficient pentru a avea un ten tânăr și frumos este infuzia din flori de tei.Aceasta se pregătește foarte ușor: într-un pahar de apă fierbinte se pune o mână de flori de tei, se acoperă paharul și se lasă la infuzat 15 minute, iar după aceea se adaugă un sfert de linguriță de miere.Udați-vă bine fața și gâtul cu această infuzie, apoi așteptați 10 minute.Restul de infuzie puneți-l într-un loc răcoros, iar în ziua următoare repetați această procedură (înainte de a folosi infuzia, agitați-o).
Pentru pielea ofilită, cu tendințe de apariție a ridurilor este recomandată următoarea loțiune: se amestecă o lingură de flori de tei cu aceeași cantitate de frunze de mărar, apoi o lingură din acest amestec se pune în două pahare cu apă fierbinte, se lasă la infuzat și se strecoară; se spală fața cu această infuzie dimineața și seara.
În caz de arsuri se folosește de asemenea decoctul din flori de tei: patru linguri de plantă se pun într-o jumătate de litru de apă și se fierb la foc mic 10 minute.
Pentru pielea uscată este foarte recomandată spălarea cu infuzie rece din flori de tei.
Compresele cu infuzie de flori de tei și mușețel împrospătează pielea dacă sunt alternate cu comprese cu apă rece.Ultima compresă rece trebuie ținută 5 minute.Atenție, dacă vasele sangvine sunt vizibile, compresele respective sunt contraindicate.
Este foarte bine dacă după ce v-ați spălat părul, vă limpeziți cu o infuzie de flori de tei și mentă (două linguri de plante se pun într-un pahar de apă fierbinte).
Pentru tenul gras, cu pori proeminenți, puteți pregăti în casă o loțiune din flori de tei, coada-șoricelului și coada-calului.O lingură din amestecul de plante uscate se pune în două pahare de apă fierbinte, se lasă la infuzat două ore, apoi se strecoară; se spală fața dimineața și seara.
Dacă pielea feței a devenit ofilită, sunt foarte indicate compresele fierbinți din flori de tei, hamei și mentă.O lingură din amestecul de plante se pune într-un pahar cu apă fierbinte, se lasă la infuzat, apoi se strecoară.În infuzia fierbinte se înmoaie o bucată de pânză, se stoarce ușor, apoi se pune pe față.Dacă s-a răcit, încălziți din nou infuzia și puneți o altă compresă.Repetați acest lucru timp de 5-8 minute.
Pentru orice tip de piele se poate folosi o mască revigorantă: o lingură de flori de tei se pun în 100 de mililitri de apă fierbinte; se fierb la foc mic până la obținerea unui decoct gros; pe tenul gras masca se pune într-un strat gros, pe tenul uscat și normal, de asemenea într-un strat gros, dar după ce s-a răcit.Durata măștii este de 15-20 de minute, apoi este înlăturată cu un tampon uscat.După aceea se spală fața cu apă rece, iar pe pielea uscată și normală se aplică o cremă hidratantă.
Pentru pielea uscată vă puteți pregăti o loțiune: o linguriță de miere se amestecă cu infuzie din flori de tei (o lingură și jumătate de flori de tei la un pahar de apă fierbinte); spalați-vă pe față cu această loțiune în loc de apă.
Căderea părului este stopată de folosirea decoctului de tei: opt linguri de flori de tei se pun într-o jumătate de litru de apă și se fierb 20 de minute, se lasă să se răcească, apoi se strecoară; decoctul obținut se folosește pentru spălarea părului.
Pentru a împrospăta un ten obosit, aplicați comprese: pregătiți un ceai din flori de tei și mentă, strecurați-l și mai puneți-l câteva minute la foc.Turnați ceaiul într-o cană mai mare.Alături de aceasta puneți o cană cu apă rece și pregătiți două bucăți de pânză.Umeziți prima bucată de pânză în ceaiul fierbinte și puneți-o pe față timp de 2 minute, apoi schimbați-o cu a doua bucată de pânză, udată cu apă rece.Schimbați compresele de două-trei ori, ultima compresă rece țineți-o 5 minute.
În cazul seboreei, al coșurilor vă poate ajuta o baie cu plante: 25 de grame de flori de tei, 50 de grame de mentă, 25 de grame de levănțică, 50 de grame de cimbru, 25 de grame de semințe de ienupăr, 25 de grame de sunătoare, 25 de grame de flori de mușețel se pun într-un săculeț, se adaugă 2 litri de apă și se fierb la foc mare, după care se mai lasă o jumătate de oră la foc mic.Decoctul se toarnă în apa de baie.
Despre ciocolată am scris și aici, iar astăzi vom face o completare.
Ne putem oare imagina o viață dulce fără ciocolată?
Amară sau cu lapte, cu alune sau cu stafide, ciocolata este bună pentru o seară liniștită acasă, pentru o petrecere veselă, ca medicament pentru deziluziile în dragoste.Cu toate acestea trebuie să ne amintim că ciocolata este un adevărat blestem pentru cei care au probleme cu greutatea.
Acest produs este făcut din unt, cacao și zahăr.
Pentru 5-8 procente de proteine corespund aproximativ 35 de procente de grăsimi și 55 de procente de glucide.Adică 560 de calorii la 100 de grame de produs.Altfel spus, o bucată de ciocolată înlocuiește o porție bună de cartofi prăjiți.
Desigur ciocolata nu este un dușman al unui mod de viață sănătos. În ea se găsesc și multe substanțe folositoare pentru organism, ea reprezentând și un adevărat izvor de energie.În ciocolata neagră se găsește de două ori mai mult magneziu decât în carnea de crab.În afară de aceasta, în ciocolată se mai găsesc calciu, sodiu, fier, vitamina E, desigur în cantități destul de mici.
Câteva greșeli în ceea ce privește ciocolata:
Din cauza ei apar coșurile: această eroare este legată de faptul că ciocolata cel mai adesea este consumată de adolescenți și de femei, care suferă de sidrom premenstrual.Și într-unul și în celălalt caz apariția coșurilor este normală și nu are de-a face cu ciocolata.
Ciocolata se digeră greu: ciocolata nu creează nici o problemă ficatului, aceasta devenind grea în torturi, în combinație cu unt sau ouă.
Ciocolata crește nivelul colesterolului: ciocolata conține aminoacizi care practic nu influențează formarea grăsimilor.
Ciocolata provoacă chiar și constipație: dimpotrivă, taninul (substanța cu gust astringent) conținut de cacao stimulează digestia.
Ciocolata strică dinții: desigur, ciocolata conține zahăr, însă trei dintre substanțele conținute de ea (fluorul, taninul și fosfații) protejează smalțul dinților.
Ciocolata nu este nici prieten, nici dușman, este pur și simplu un produs dulce care provoacă plăcere.Nu trebuie să faceți abuz și un baton de ciocolată din când în când nu are ce rău să vă facă.
Medicii dietologi consideră că există unii oameni care pot fi numiți cacaomaniaci.Aceștia pot mânca în câteva minute între 100 și 500 de grame de ciocolată, la cea mai mică emoție se aruncă asupra batonului de ciocolată și chiar își ascund bomboanele sub pernă.Acest tip de comportament nu reprezintă o problemă serioasă.Totul constă de fapt în lipsa magneziului care de obicei se constată la iubitorii de ciocolată.În cazul apariției problemelor legate de greutatea corporală lipsa magneziului poate fi foarte ușor compensată prin suplimente speciale minerale.
Celor care nu pot scăpa de atracția către acest produs, însă se tem să nu se îngrașe, li se recomandă să încerce cu atenție ciocolata neagră (nu mai puțin de 70 de procente cacao), o bucățică din aceasta putând să le dea imediat un flux de energie.Datorită îmbinării ideale între efect și cantitate, puteți evita foarte ușor să mai mâncați ciocolată cu lapte.Dacă mâncați destul de des, atunci amintiți-vă că, ciocolata cu alune este mai bogatî în grăsimi decât cea simplă, astfel încât în ea se găsește și mai puțin unt de cacao.Ciocolata albă este extraordinară, însă pericolul îl reprezintă combinația de unt și zahăr.
Pauzele obișnuite însoțite de o ceașcă de cafea și o țigară trezesc foarte adesea dorința de a mânca și puțină ciocolată.Și în aceste cazuri este bine să încercați o bucată de ciocolată neagră.După ora 17.00, dacă mâncați ciocolată, este bine să o faceți cu lapte și pâine.O bucată de ciocolată cu pâine bogată în celuloză este o gustare potrivită atât pentru copii, cât și pentru adulții care mai au de lucru până la cină.
Ciocolata, o armă contra depresiei?
13% dintre franțuzoaice recunosc pe față că ele se luptă cu depresiile cu ajutorul ciocolatei.
Specialiștii, ca urmare a cercetărilor întreprinse, au ajuns la concluzia că în compoziția ciocolatei amare intră excitantul numit feniletamină și trei tipuri de substanțe care se găsesc și în marijuana.Acestea pot influența procesele chimice din creier (nu numai în cel feminin) și crea senzația de relaxare totală și mulțumire.
Am tot citit multe articole cu și despre magneziu și mereu ascultăm despre cât este de important.Dar concret, cum ne afectează lipsa de magneziu?
Magneziul constituie un element de importanță majoră în biologia umană.Corpul uman conține aproximativ 21 g de magneziu.Mai mult de 2/3 din cantitatea de magneziu conținută în corpul uman se situează în oase, sectorul extracelular reprezentând doar 1% din cantitatea de magneziu existentă în corpul nostru.
Magneziul este necesar pentru metabolizarea vitaminei C, a calciului, fosforului, sodiului și potasiului.
Este esențial pentru buna funcționare a mușchilor și nervilor.
Absorbția intestinală depinde, înainte de toate, de cantitatea de magneziu ingerată.
Magneziul împiedică formarea depunerilor de calciu, a calculilor renali și biliari.
El constituie un factor de creștere, un tonic general, un regenerator celular, un echilibrant psihic un drenor hepatic.
Contribuie la menținerea unui sistem cardiovascular sănătos și previne atacurile de inimă.
Are acțiune antidepresivă, fiind cunoscut și ca mineral antistres.
În combinație cu calciul, magneziul acționează ca un tranchilizant natural.
Sporește reacțiile de apărare ale organismului și luptă împotriva bătrâneții.
Necesarul de magneziu și frecvența deficitului magnezic:
Carența de magneziu atrage după sine numeroase tulburări.Formele cele mai bine cunoscute ale deficitului de magneziu sunt reprezentate de spasmofilie, accidente cardiovasculare și tromboze.Aportul insuficient de magneziu în organism este legat de modul de viață și de obiceiurile alimentare, traduse prin alimentația modernă de tip snack, în detrimentul alimentației tradiționale variate.Organismul uman are nevoie de circa 250 până la 350 mg de magneziu pe zi (5-6 mg/kg).
Surse naturale de magneziu și indicații:
Magneziul se găsește în cereale (grâu, orz, porumb), legume de culoare verde închis, cartofi, sfeclă roșie, polen, precum și fructe: banane, smochine, curmale, migdale, nuci.
Magneziul este indicat în tulburări digestive, afecțiuni respiratorii, hepato-biliare, astenii, artroză, gută, cancer.
Consecințele deficitului de magneziu și bătrânețea:
Bătrânețea reprezintă unul dintre factorii de risc în privința deficitului de magneziu.Modificările fiziologice caracteristice îmbătrânirii, precum și modificarea regimului de viață contribuie la modificarea conținutului de magneziu.
Deficitul secundar de magneziu se poate observa în cazul unor maladii sau tratamente cum ar fi diabetul nondependent de insulină sau administrarea de diuretice.
În cazul persoanelor în vârstă, carența de magneziu poate genera excitabilitate neuromusculară, modificări ale metabolismului fosfocalcic sau deficit potasic.
Literatura de specialitate specifică faptul că deficitul de magneziu contribuie la procesul de îmbătrânire și la vulnerabilitatea față de maladiile legate de acest proces.
În acest secol, hepatita a fost și rămâne din păcate o problemă reală și gravă.Pe lângă arhicunoscuta formă de hepatita A, supranumită Boala mâinilor murdare, care se transmite cu adevărat din cauza igienei insuficiente, a neglijențelor de tot felul, există și alte forme care sunt mult mai periculoase.
Hepatita virală B reprezintă o infecție produsă de virusul hepatitei B, caracterizată prin inflamarea ficatului.Această hepatită are mai multe variante de evoluție și încheiere.Acest virus al hepatitei a primit numele de virus-problema, deoarece proporțiile de răspândire a acestei forme de hepatita sunt comparabile cu cele ale cumplitei maladii SIDA.De hepatita B se leagă un mare număr de cazuri de maladii hepatice cronice, incluzând ciroze și cancere ale celulei hepatice.De fapt, virusul hepatitei B face parte din cele 10 cauze principale care produc decesul populației, plasându-se pe locul 9, cu mult înaintea cumplitului HIV.
Unele persoane sunt bolnave și nu știu acest fapt.În timpul vietii, o treime a populației globului este infectată cu acest virus al hepatitei B.Multi însă contractează o formă nesimptomatică și se însănătoșesc, scăpând de virus, chiar și fără să știe, de multe ori, că l-au contractat vreodată.La alte persoane, virusul rămâne în organism, astfel încât acestea devin purtători cronici ai acestuia.În această situație se află în prezent aproximativ 350 milioane de oameni de pe glob.Nivelul cel mai mare al frecvenței acestei infecții se înregistreazî în Asia de Sud-Est și în Africa, unde peste 7% din populație este infectată cu virusul hepatitei B.Cifra cea mai scazută se înregistrează în Europa, America de Nord și Australia, sub 2%.
Infectarea se produce la pătrunderea virusului în sânge, în cazul unor leziuni ale tegumentelor și mucoaselor.Sursa infecției o constituie purtătorii de virus, bolnavi de hepatita B în formă ușoară sau cronicizată.Virusul este conținut în umorile bolnavului: în sânge, spermă, salivă.Acest virus este extrem de activ, fiind și deosebit de rezistent în mediul înconjurător.De aceea, pentru a se infecta cu virusul hepatitei B, pentru o persoană nu este nevoie decât de o cantitate foarte mică conținută, spre exemplu, în 0,0001 ml de sânge.
Căile de transmitere a virusului hepatitei B:
Acest virus se transmite atât pe căi naturale, cât și pe căi artificiale.
Căile naturale de transmitere a hepatita B sunt cea sexuală, de la mamă infectată la sugar, chiar și la făt, în cadrul familiei, între membrii acesteia, datorită contactului zilnic existent (farfurii, pahare etc.).
Căile artificiale de transmitere sunt transfuziile de sânge, instrumentele medicale nesterilizate, injectarea de narcotice, tatuaje, procedurile cosmetice etc.
Alte forme de virus al hepatitei:
În afara virusului B, am amintit mai sus de virusul hepatitei A.Există, în plus, formele de virus C, D și E.Virusurile hepatitei A și E se transmit prin infecții intestinale sau pe căi similare: boala mâinilor murdare, a apei infectate etc.Hepatita C și D au căi de transmitere comune cu ale virusului B și produc hepatite acute și cronice.
Adolescenții reprezintă grupa de risc maxim:
Hepatita B mai este denumită și însoțitoare a SIDA, deoarece căile de transmitere sunt aceleași.De aici rezultă că și grupele de risc sunt similare: grupa de vârstă de 15-29 de ani, principala grupă de risc fiind adolescenții, căci tocmai ei sunt cei mai inconștienți și mai imprudenți în comportamentul sexual și în utilizarea drogurilor.
După infectarea cu acest virus al hepatitei B se poate produce hepatita în formă acută sau cronică.Perioada de incubație a virusului durează între 4 și 200 de zile (în medie 80 de zile).În unele cazuri lipsesc cu desăvârșire simptomele sau apare doar un ușor disconfort gastrointestinal, în altele aspectul clinic este cel tipic: cu îngălbenirea accentuată a tegumentelor și mucoasei ochilor.În alte cazuri se produce o hepatită galopantă și extrem de gravă.
Simptome tipice:
Bolnavii tipici prezintă, înaintea declanșării bolii, o perioadă de 1-5 zile în care prezintă scăderea apetitului, slăbiciune, grețuri, apăsare și greutate în partea dreaptă a abdomenului, unde este așezat ficatul, dureri de încheieturi.
La 5-10% din adulții care se îmbolnăvesc de hepatita B, virusul nu dispare din organism și se produce hepatita cronică.
În cazul copiilor afectați, mai ales a celor foarte mici, procentul este mult mai mare.
Dacă însănătoșirea nu intervine într-un interval de șase luni de la îmbolnăvire, se poate vorbi de hepatită cronică.
La 15-20% dintre adulți boala evoluează spre ciroză în timp de 5-20 de ani.Ritmul degenerării ficatului este accelerat de consumul de alcool.
Virusul hepatitei B poate supraviețui și în alte organe, chiar se poate declanșa o glomerulonefrită.
Metode specifice de tratament:
Tratamentul de bază îl constituie administrarea de interferon, atât în cazul formelor acute, cât și în hepatitele cronice.Tratamentul este supravegheat obligatoriu de medicii specialiști.Cel mai sigur este însă aplicarea metodelor profilactice, adică trebuie să ave, grijă să nu ne îmbolnăvim.Prin urmare, mare atenție la căile de transmitere.
