Se afișează postările cu eticheta acizi grasi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta acizi grasi. Afișați toate postările

marți, 19 iulie 2016

Despre acnee

   Este mai frecventă la pubertate, excesul secreției de sebum prin acizii grași pe care îi conține favorizează inflamația.Sebumul formează puncte negre care se pot inflama, determinând apariția coșurilor acneice.Uneori, acestea se pot transforma în adevărate abcese.
   Este categoric o boală de pubertate și este parțial legată de un rinichi dereglat.Din acest motiv trebuie evitate mâncărurile puternic condimentate și sărate, salatele prea acrite și băuturile acidulate. 


   Măsuri profilactice și de tratament:
   În alimentație, se vor evita grăsimile, carnea, ciocolata, zahărul, dulciurile, prăjiturile, condimentele și alcoolul.
   Un efect benefic îl au sucurile de morcovi, de anghinare și de urzică.
   Pentru tenul gras se pot folosi alifii cu uleiuri esențiale de lavandă, portocale, salvie și de cimbrișor.
   Sunt indicate spălarea feței cu lapte călduț, cu suc proaspăt de varză sau cu oțet de fructe, precum și măștile cu argilă sau drojdie de bere.
   Se recomandă ceaiuri depurative cu frunze de nuc, urzică și păpădie.
   Se tamponează zona cu ulei de lavandă.
   Se recomandă uleiuri de mușețel, de portocale și miere de albine.
   Ceaiurile de brusture și trei-frați-pătați au efect depurativ.
   Salatele ar trebui preparate cu iaurt.
   Pentru a combate acneea se bea zilnic un litru de ceai de urzici (opărite), încetul cu încetul, repartizat pe întreaga zi.




   Uz extern: Dimineața și seara se aplică pe fața udă, oțet de hrean și se lasă să-și facă efectul 10 minute.
   Hreanul ras se introduce într-o sticlă și se toarnă deasupra oțet de vin sau de fructe.Oțetul trebuie să acopere hreanul.Maceratul este lăsat să stea 10 zile într-o încăpere cu temperatură moderată.Întrucât acesta este folosit direct din sticlă, fără a vărsa oțetul, ar trebui lăsat într-o sticlă de plastic dezinfectată, cu capac găurit.Hreanul ia din tăria oțetului, oțetul din cea a hreanului.Se formează o esență de oțet slabă, pe care o poate suporta orice ten.

sâmbătă, 29 august 2015

Este bine să consumăm unt?

   O întrebare pe care ne-o punem ori de câte ori facem cumpărături sau atunci când căutăm alternative sănătoase în alimentație.

   Unul dintre cele mai hrănitoare alimente care poate fi inclus în dieta noastră este untul.Și asta în ciuda tuturor celor care afirmă că margarina este mult mai bună datorita conținutului ei sărac în grăsimi saturate și colesterol.Untul este cu adevărat mai bun decât margarina, deși unii nutriționiști, mai puțin informați, ne atenționează asupra pericolelor care apar datorită grăsimilor saturate.

   Iată, însă, numai câteva dintr-o lungă serie de proprietăți ale untului, cu implicații benefice asupra întregului organism:


   Minerale:
   Untul este bogat în resurse minerale, în special seleniu, care este un puternic antioxidant.Procentual, untul conține mai mult seleniu decât cerealele sau usturoiul.Acest aliment furnizează iodul atât de necesar la buna funționare a glandei tiroide (la fel ca și vitamina A).


   Colesterol:
   În ciuda informațiilor eronate cu care ați fost bombardați, colesterolul este necesar atât pentru menținerea sănătății sistemului digestiv, cât și pentru dezvoltarea creierului și a întregului sistem nervos al copiilor.Laptele uman, chiar, are un grad înalt de saturare în grăsimi și colesterol.




   Vitamine:
   Untul este o sursă bogată și ușor asimilabilă de vitamina A, necesară pentru o largă paletă de funcțiuni ale corpului, începând cu vederea și terminând cu păstrarea în bună formă a sistemului endocrin.Untul mai conține și vitaminele E, K și D.


   Acizii grași:
   Untul conține o cantitate apreciabilă de acid butiric, folosit de colon ca o sursă de energie.Acest acid mai este cunoscut ca fiind anti-carcinogen.Un alt acid gras conținut de unt, acidul lauric, este o substanță puternic antimicrobială și antifugală.Untul mai conține și alți acizi grași care oferă o excelentă protecție împotriva cancerului.
   Este foarte important și modul de hrănire a vacii care produce laptele din care se prepară untul: astfel vacile care pasc libere pe păuni produc lapte cu un conținut mai bogat în acizi grași decât cele care sunt hrănite în grajd.
   Mai există o categorie specială de acizi grași care au rolul de a ne proteja contra infecțiilor gastro-intestinale, care apar în special în rândul copiilor și vârstnicilor.De aceea, copiii nu ar trebui să consume smântâna laptelui mai puțin gras.


   Unt versus margarină:
   La capătul opus al tuturor acestor calități deosebite stau margarina și celelalte produse vegetale tartinabile.Acestea pot fi mai ieftine, dar nu sunt indicate absolut deloc, tocmai pentru că grăsimile vegetale sunt periculoase.
   Toate margarinele sunt produse din uleiuri vegetale care au fost încălzite la temperaturi extrem de ridicate.Aceasta este o garanție că aceste uleiuri vor deveni râncede.După aceea este adăugat un catalizator de nichel, împreună cu atomi de hidrogen pentru a-l solidifica.Nichelul, dupa cum se știe, este un metal cu o toxicitate destul de mare care se vă regăsi și în produsul final.La sfârșit se adaugă coloranții și aromele pentru a îndepărta mirosul de ulei rânced și culoarea deloc apetisantă.Mai mult decât atât, în timpul procesului de solidificare apar acizi periculoși cu efecte dăunătoare asupra întregului organism.

   Și atunci ne întrebăm ce ne dorim: un aliment adevărat, care conține din abundență substanțe sănătoase, sau un produs care, mai devreme sau mai târziu, produce boală și durere.
   Desigur, persoanele care își supraveghează greutatea, în special doamnele și domnișoarele, vor ezita să introducă în dietă untul.Dar nu ar trebui să își facă griji foarte mari.Aproximativ 15% din acizii grași conținuți de unt nu se depozitează ca grăsime în corp, ci sunt utilizați pentru furnizarea energiei de către organele vitale.

   Atunci când căutăm un unt de bună calitate, este bine să îl preferăm întotdeauna pe cel cât mai natural, care nu a fost supus prelucrării termice.
   Mai există încă la noi tradiția producerii untului în gospodăriile țărănești, acela este cel mai indicat, deoarece și laptele din care a fost făcut este de bună calitate și nu a fost supus prelucrării de nici un fel.

ShareThis