Statisticile medicale prezintă din când în când câte un grup mai mare de boli ca fiind maladiile secolului XX, iar printre cauzele sau factorii favorizanți este enumerată și nutriția deficitară ori, în funcție de caz, abuzivă.
De ce oare alimentul, care este baza existenței noastre, să fie cauza unor maladii?
Epoca modernă a adus după sine o mare afacere pentru producătorii și comercianții de produse alimentare și un plus de confort pentru consumatori.
Dacă acum câteva zeci de ani majoritatea alimentelor proveneau din producția proprie a individului, iar alimentele erau integral pregătite în casă, astăzi raportul s-a modificat: cea mai mare parte a alimentelor provine din rețeaua de magazine alimentare, iar o bună parte din alimentație are la bază produse semipreparate.
Producătorii industriali de alimente, pentru a rezista concurenței existente pe piață, trebuie să prezinte pe piață produse calitativ superioare, adică să aibă un aspect agreat de client, miros și gust plăcut și termen de valabilitate cât mai mare.
Dar pentru a satisface aceste deziderate, alimentele sunt prelucrate prin înglobarea de așa-ziși aditivi alimentari (coloranți, emulgatori, stabilizatori, antioxidanți, conservanți, aromatizanți, etc.) care se regăsesc în compoziția inscripționată pe ambalaj (dacă ea există) sub forma unor coduri: E 954 (pentru zaharină), E 330 (acid citric), E 250 și E 251 (nitriți, respectiv nitrați din mezeluri) etc.
Acești aditivi sunt utilizați doar cu avizul Ministerului Sănătății și la prima vedere par inofensivi, dar în timp se constată că lucrurile stau cu totul altfel.
De exemplu zaharina a fost folosită (și la noi încă mai este) ca îndulcitor pentru diverse preparate hipocalorice.
Vreme de mulți ani s-a crezut că este o substanță totalmente inofensivă pentru organism, dar cercetări recente au arătat că ea prezintă potențial cancerigen, ceea ce a facut ca în multe țări occidentale să fie recomandată retragerea ei din consum.
Ce sunt de fapt acești aditivi alimentari?
Cea mai mare parte a lor sunt substanțe chimice de sinteză care nu se găsesc în mod natural nici în regnul vegetal, nici în cel animal, deci nu ar trebui să facă parte din alimentația noastră.
Organismul uman, văzut prin prisma biochimică, nu deține căi metabolice proprii acestor substanțe, iar pe de altă parte, aceste substanțe care sunt obținute în urma unor reacții chimice în eprubetă sunt lipsite de energiile vitale pe care în mod natural substanțele produse de natura le conțin.
Din acest punct de vedere, putem spune că aditivii alimentari sunt substanțe moarte, ba mai mult, ei sint, prin împrumutarea de căi metabolice necesare biotransformării lor în vederea eliminării din organism, consumatori de energie vitală din rezerva proprie a organismului.
Care sunt oare proprietățile acestor aditivi?
Spre exemplu, coloranții alimentari sunt substanțe de sinteză ale căror molecule au proprietatea de a se fixa ori pe grăsimi ori pe fibrele celulozice din alimente.
Cele mai nocive sunt cele care se fixează pe grăsimi, pentru că acestea odată ajunse în organism se vor depune în țesutul adipos, colorându-l, iar mai târziu pot genera diverse probleme de sănătate.
Conservanții sunt substanțe chimice care împiedică dezvoltarea microorganismelor prin blocarea unor enzime vitale a acestora sau prin distrugerea membranei lor celulare.
Nu avem nici o garanție că aceste fenomene, chiar dacă nu sunt sesizabile prin mijloacele actuale de investigare, nu au loc și în organismul nostru, undeva la scară moleculară, dar cu efecte grave în timp.
În ultima perioadă, piețele noastre au fost invadate de tot felul de fructe a căror perioadă de coacere este în cu totul alt sezon al anului.
În mod normal fructele, în special cele de toamnă, se pot păstra o perioadă de timp, dar semnele îmbătrânirii și degradării lor vor deveni evidente.
Cum de totuși cele din comerț arată de parcă tocmai ar fi fost luate din pom?
Nimic mai simplu: după recoltare, ele sunt tratate cu niște substanțe care împiedică degradarea lor fizică.
Dar ceasul biologic al fructului lucrează în continuare, energiile degradându-se și fructul devenind o masă vegetală moartă.
Dacă aceste substanțe ar rămâne doar pe coaja fructului, nu ar fi nici o problemă, dar ele se absorb în interior, de aici rămânând doar un pas până la pătrunderea lor în organismul nostru.
Știm despre aceste substanțe că în doze rezonabile nu au efect toxic vizibil și imediat asupra organismului uman, dar nu știm ce efecte pot avea în timp la scară moleculară și ce boli ascunse ar mai putea favoriza.
O găselniță alimentară deosebit de interesantă este margarina, despre care se afirmă într-un mod cu totul hazardat ca este un produs natural.
Este adevărat că la baza procesului de fabricație stau uleiuri vegetale, dar un produs nu mai este natural dacă este supus unei hidrogenări la cald, în prezența nichelului pe post de catalizator.
Rezultatul acestui proces este acea masă albă, a cărei structură chimică diferă exact prin caracteristica de bază care face uleiul vegetal mai sănătos decât grăsimea animală și anume gradul de nesaturare (exprimă prezența unor duble legături în molecula grăsimilor din uleiul vegetal și care lipsesc la grăsimile animale).
Deci diferența dintre margarină și grăsimea animală este doar de origine, organismul uman depunând același efort energetic pentru metabolizarea amândurora.
Când și cum vom afla cât de nocivi pentru sănătatea noastră sunt ceilalți aditivi alimentari, nu se știe, dar haideți să consumăm mai puțină carne mai roșie și mai fragedă decât este ea în realitate, mai puține fructe prea arătoase atunci când nu e timpul lor, mai puține conserve și alte semipreparate, mai puține alte găselnițe alimentare și sigur vom fi mai sănătoși.
