Se afișează postările cu eticheta acnee profunda. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta acnee profunda. Afișați toate postările

miercuri, 9 septembrie 2015

Acneea, o mare problemă?

   Acneea este o afecțiune care dă bătăi de cap multor persoane, fete sau băieți, adolescenți sau nu.
   De multe ori întâlnim tinere machiate în mod exagerat și atunci ne gândim la posibilele urmări.
   Produsele cosmetice care închid porii pot provoca acnee, o afecțiune a pielii inestetică și chiar dureroasă.
   Mai importantă este îngrijirea atentă a pielii decât încercarea de a ascunde problemele dermatologice sub un strat gros de fond de ten și pudră.  


   Acneea este o inflamare a pielii care conduce la apariția punctelor negre, albe și a coșurilor.
   Principalul tip de acnee se numește acneea obișnuită.Ea apare cel mai adesea pe pielea feței, dar poate să se manifeste și pe spate, și pe brațe.Atingând aproape 90% dintre adolescenți, necesită vizite medicale mai dese decât orice altă afecțiune dermatologică.  


   Să vedem și factorii care cauzează o iritație a pielii, care poate degenera în acnee:

   Frecarea de hainele și echipamentele sportive.
   Anumite produse cosmetice (care închid porii).
   Contactul părului cu pielea.
   Expunerea pielii la temperaturi foarte înalte sau foarte scazute.


   Metode de prevenire:

   Fața trebuie spălată de două ori pe zi cu un săpun blând pentru piele, neparfumat, apoi trebuie ștearsă, fără frecare.
   Folosiți în fiecare zi un nou prosop de față.
   Evitați să vă frecați pielea cu un săpun iritant (abraziv).
   Curățați-vă pielea de ulei și de sudoare pe cât posibil.
   Evitați factorii care ar putea agrava acneea, cum ar fi aplicații de corpuri grase pe păr.
   Spălați-vă părul de cel puțin două ori pe săptămână.
   Folosiți cosmetice care nu blochează porii pielii.
   Nu presați, nu ciupiți coșurile, iar pentru a vă scoate punctele negre apelați la medic.



 

   Acneea cuprinde punctele negre, punctele albe, dar și coșurile inflamate, cu puroi, și chisturile.
   Punctele negre se formează la suprafața pielii din cauza închiderii porilor.
   Închiderea totală a porilor pielii produce punctele albe.
   Iritarea și infectarea porilor închiși, fie că este vorba despre puncte albe sau negre, poate conduce la formarea erupțiilor cutanate și a coșurilor.
   Acneea superficială înseamnă prezența coșurilor sau a pustulelor fără abcese.Acest tip de acnee nu lasă de obicei vreo cicatrice.
   Dacă inflamarea atinge derma și se formează chisturi purulente (adică abcese) este vorba despre acnee profundă.Rănile acneei profunde sunt de obicei roșii, inflamate și dureroase la atingere și se găsesc adesea pe abdomen și pe spate.Infecția prezentă în acneea profundă se poate răspândi și provoacă formarea altor leziuni sau chisturi purulente, care lasă cicatrice dacă le spargem sau le rupem.  


   Acneea rezultată dintr-o hiperactivitate a glandelor sebacee (care secretă sebumul) se manifestă mai ales în adolescență.
   Deshidratarea și excesul de sebum pot închide porii pielii, ceea ce creează un mediu bacterian propice infectării.
   Totuși, contrar ideilor acceptate, alimentația, stresul și igiena nu au decât o mică influență asupra ei.
   Hormonii pot de asemenea declanșa apariția coșurilor.Pot crește secreția de sebum în piele prin glandele sebacee.Hormonii care influențează cel mai mult producerea sebumului sunt hormonii androgeni sau bărbătești.Hormonii androgeni sunt prezenți și la femei ca și la bărbați, dar se află în concentrații mai mari la aceștia din urmă.Hormonii feminini pot cauza acnee în perioada menstruală sau în timpul sarcinii.


   Acneea se manifestă sub formă de roșeață, câteodată însoțită de puncte albe.
   Pustulele și chisturile sunt de obicei roșii și umflate, cu prezență de puroi.

   Diagnosticul de acnee este dat în funcție de semne particulare.
   Medicul va da diagnosticul în funcție de antecedentele medicale și personale, la fel cum va proceda și în cazul medicamentelor pe care le va administra pacientului.
   El se va informa în privința folosirii produselor cosmetice ale pacientului, ale produselor capilare, acestea din urmă putând închide porii și cauza acnee.


   Începutul tratamentului constă din eliminarea coșurilor vizibile și prevenirea apariției altor răni.
   Tratamentul acneei împiedică procesul biologic, adică reduce producția de sebum și elimină astfel infecția bacteriană.
   Astăzi există numeroase produse de tratare a acneei, iar în funcție de gravitate se prescrie tratamentul.
   De cele mai multe ori, pentru acesta se apelează la sfatul medicului.
   Pentru anumiți pacienți care suferă de acnee, expunerea la razele ultraviolete poate fi eficace.

ShareThis