Mersul pe jos este la îndemâna oricui vrea să-și pună sângele în mișcare și este foarte comod, mai ales când locul ales pentru mișcare este un parc. Indicații:
Să mergeți cel puțin o jumătate de oră în fiecare zi (preferabil o oră).
Mersul pe pantă cu înclinare de până la 30 de grade este mai solicitant.
Cu cât creșteți viteza de mers, cu atât veți arde mai multe calorii.
Tenisul și baschetul sunt două sporturi care sunt învățate încă din școală, iar executarea lor nu este dificilă deloc.
Datorită solicitării psiho-fizice mari, este bine să jucați câte o oră la două zile, dacă nu urmăriți să atingeți anumite performanțe.
Daca alegeți să alergați pentru a scăpa de kilogramele în plus, trebuie să respectați următoarele indicații:
Să nu mâncați sau să beți lichide în cantități mari înainte de cursă, deoarece pot apărea dureri abdominale.
Să alergați cel puțin un sfert de oră.
Să alergați cu viteză constantă.
Să nu faceți întreruperi dese și lungi.
Să nu scădeți în timp durata și distanța, ba chiar să creșteți ambii parametri.
Să nu vă odihniți imediat după încheierea cursei, ci continuați să faceți exerciții de respirație.
Pentru a nu face febră, scuturați picioarele puternic după cursă.
Culturismul este, fără îndoială, sportul celor puternici, nefiind chiar la îndemâna oricui, iar din cauza suprasolicitării la care îi supune pe practicanții săi, îi determină pe mulți să abandoneze.
De asemenea, este un sport foarte costisitor.
Mai înainte de toate, trebuie să vă confecționați gantere, haltere, un helcometru, bară pentru tracțiuni din agățat și o bancă reglabilă, sau să vă duceți regulat la o sală, apoi să dispuneți de o hrană suficientă, bogată în proteine (culturismul fiind sportul proteinelor), dar care să asigure un număr mare de calorii.
De fapt, culturismul nu este pentru slăbit, ci mai ales pentru a câștiga masă musculară superioară calitativ și cantitativ, sau mai bine-zis, pentru a transforma caloriile stocate în grăsimea supraponderalilor (despre ei fiind vorba acum) în masă musculară activă.
Masa totală poate staționa, crește sau scădea.
Culturismul este dedicat în special, dar nu exclusiv, bărbaților.
Gimnastica aerobică necesită un spațiu cu o minimă dotare: o saltea tare și un baston, lucruri pe care nu le găsim doar într-o sală, ci le putem procura și acasă.
Exercițiile sunt prezentate fie pe internet și în reviste, fie le puteți învăța de la o profesoară.
E preferabil ca să le executați dimineața, câte 45 de minute sau o oră, asociindu-le cu mers sau alergare după amiază.
Gimnastica aerobică reprezintă sportul femeilor, dar nu neapărat numai al lor.
Necesarul de magneziu și frecvența deficitului magnezic:
Carența de magneziu atrage după sine numeroase tulburări.
Formele cele mai bine cunoscute ale deficitului de magneziu sunt reprezentate de spasmofilie, accidente cardiovasculare și tromboze.
Aportul insuficient de magneziu în organism este legat de modul de viață și de obiceiurile alimentare, traduse prin alimentația modernă de tip snack, în detrimentul alimentației tradiționale variate.
Organismul uman are nevoie de circa 250 până la 350 mg de magneziu pe zi (5-6 mg/kg).
Magneziul constituie un element de importanță majoră în biologia umană.
Corpul uman conține aproximativ 21 grame de magneziu.
Mai mult de 2/3 din cantitatea de magneziu conținută în corpul uman se situează în oase, sectorul extracelular reprezentând doar 1% din cantitatea de magneziu existentă în corpul nostru.
Surse naturale de magneziu și indicații:
Magneziul se găsește în cereale (grâu, orz, porumb), legume de culoare verde închis, cartofi, sfeclă roșie, polen, precum și fructe: banane, smochine, curmale, migdale, nuci.
Magneziul este indicat în tulburări digestive, afecțiuni respiratorii, hepato-biliare, astenii, artroză, gută, cancer.
Importanța magneziului în organism:
Magneziul este necesar pentru metabolizarea vitaminei C, a calciului, fosforului, sodiului și potasiului.
Este esențial pentru buna funcționare a mușchilor și nervilor.
Absorbția intestinală depinde, înainte de toate, de cantitatea de magneziu ingerată.
Magneziul împiedică formarea depunerilor de calciu, a calculilor renali și biliari.
El constituie un factor de creștere, un tonic general, un regenerator celular, un echilibrant psihic, un drenor hepatic.
Contribuie la menținerea unui sistem cardiovascular sănătos și previne atacurile de inimă.
Are acțiune antidepresivă, fiind cunoscut și ca mineral antistres.
În combinație cu calciul, magneziul acționează ca un tranchilizant natural.
Sporește reacțiile de apărare ale organismului și luptă împotriva bătrâneții.
Consecințele deficitului de magneziu și bătrânețea:
Bătrânețea reprezintă unul dintre factorii de risc în privința deficitului de magneziu.
Modificările fiziologice caracteristice îmbătrânirii, precum și modificarea regimului de viață contribuie la modificarea conținutului de magneziu.
Deficitul secundar de magneziu se poate observa în cazul unor maladii sau tratamente cum ar fi diabetul nondependent de insulină sau administrarea de diuretice.
În cazul persoanelor în vârstă, carența de magneziu poate genera excitabilitate neuromusculară, modificări ale metabolismului fosfocalcic sau deficit potasic.
Literatura de specialitate specifică faptul că deficitul de magneziu contribuie la procesul de îmbătrânire și la vulnerabilitatea față de maladiile legate de acest proces.
Semnele şi simptomele erizipelului includ intoxicaţie, febră şi apariţia focarelor de inflamaţie seroasă sau sero-hemoragică a tegumentelor, temperatură ridicată, starea generală alterată, prurit, durere, senzaţie de arsură, placard eritematos, edematiat, adenopatie regională.
Erizipelul este o boală infecţioasă acută a tegumentelor şi a mucoaselor, caracterizată prin apariţia unui placard dermitic şi prin fenomene generale.Boala are o evoluţie ciclică, tendinţa la vindecare spontană şi nu conferă imunitate.Formele clinice ale erizipelului sunt eritematoasă, buloasă, flegmonoasă (infectie suprapusă), gangrenoasă.
Tratamentul erizipelului se bazează pe regim la pat, cu membrul afectat imobilizat.
Erizipelul este o boală infecţios-alergică, produsă de streptococul beta-hemolitic (grup A) şi manifestată clinic printr-o dermatită adesea rebelă, la nivel facial, pe gambe, dar nu sunt excluse şi alte localizări.
De erizipel sunt afectate persoanele cu o sensibilitate individuală specifică, indiferent de vârstă.
Diagnosticul diferenţial al erizipelului se face pentru tromboflebita profundă şi superficială, flegmonul gambei, limfangita, maladiile alergice, dermatitele, erizipeloid prin examenul sumar al sângelui.
Sursa de infecţie a erizipelului o constituie bolnavii cu erizipel, precum şi alţi pacienţi cu diverse forme de infecţie streptococică (scarlatină, faringită, angină, otită, rinită, pneumonie, streptodermie, panariţiu, abces, flegmon), sau persoanele sănătoase purtătoare de aceşti germeni.
Poarta de intrare a infecţiei streptococice o constituie leziunile de la nivelul pielii ori mucoaselor, sau diverse afecţiuni cronice: micoze, ulcere varicoase, ulcere trofice, flictene.
Mai frecvent este afectată pielea de pe față şi de pe membre, adică mai des sunt afectate părţile descoperite ale pielii.
Perioada de incubaţie este de 2-8 zile, însă uneori ea se micşorează până la câteva ore.De la început apare o senzaţie de încordare, usturime, apoi o durere moderată în locul afectat şi în ganglionii limfatici regionali.Ulterior, peste câteva ore, se iveşte placardul erizipelatos cu tendinţa la extindere rapidă şi care prezintă toate caracterele procesului de inflamaţie.
Frunzele proaspete de podbal sunt spălate, zdrobite și frecate pe un fund de lemn cu sucitorul de tăiței până iese un terci de frunze care se aplică pe porțiunile inflamate unde s-a localizat enzipelul.
Din frunze se poate prepara însă și o infuzie (se taie frunzele mărunt, se opăresc cu apă clocotită, se lasă să stea puțin) și se pot folosi ca o compresă, după ce se răcește.
Tot la fel se pot întrebuința și frunzele de varză, spălate și zdrobite.Ele înlătură orice inflamație provocată de erizipel.
Foarte emolient și benefic este efectul sucului frunzelor cărnoase de urechelniță.Trecându-le prin storcătorul electric, se obține un suc cu care se ung ușor porțiunile inflamate sau se taie de-a lungul câteva frunze de urechelniță și se pun pe o farfurie, cu partea zemoasă în sus.Cu sucul care se prelinge din suprafețele secționate se ung zonele afectate de erizipel.
Intern, se iau dimineața, cu 1/2 oră înainte de micul dejun, o ceașcă cu infuzie de ventrilică, iar pe parcursul zilei, încetul cu încetul, 3-4 cești cu ceai de urzici, până ce boala merge spre vindecare.
De asemenea, se poate apela la tratament chirurgical, mai ales pentru membrele inferioare (tromboflebite, varice, ulcere trofice), pentru a elimina dereglările de circulaţie sangvină şi limfatică şi eliminarea streptococilor beta-hemolitici.
Tratarea tardivă poate favoriza apariţia unor complicaţii precum abcese, gangrene, flegmone, tromboflebite, necroze profunde a dermei, adenite supurate, pneumonii, pleurezii purulente, nefrite, septicemii.
Roiba este o plantă erbacee, din bazinul mediteranean, extinsă la noi în culturi.Înaltă de 50-80 cm are tulpina muchiată, foarte aspră (scabră) şi agăţătoare.
Frunzele dispuse câte 4-6 în verticele, sunt lanceolat-eliptice, pe margini cu peri recurbaţi, lungi și încârligați.
Florile albe gălbui, fructele nişte boabe întâi roşii apoi negre.Florile în cime laxe, pauciforme, sunt de culoare palid-galbenă, iar fructele bace roşietice de mărimea unui bob de mazăre.
Înfloreşte din iunie până la sfârşitul lui iulie.
Acţiune farmaceutică: se pot folosi pentru prevenirea calculilor în special fosfatici, diuretice, saluretice, emenagog, tonic, dizolvă calculii în special cei fosfatici, elimină spasmele, provoacă apariţia ciclului întârziat.Are o puternică acţiune diuretică.
Denumiri populare: broci, garanţă, iarbă de margine, iarbă vopsitoare, paţachină, rudă, rughie, ruibă, rumele, ştevie.
Preparare: se poate folosi preparatul Tiruco (extract fluid de rădăcină de Roibă) de 3 ori pe zi câte 20-30 picături.
Pulbere de rădăcină se poate lua câte 1 g de trei ori pe zi.
3g de praf de rădăcină se pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 5 minute.Se strecoară şi se pot consuma 3 căni pe zi.
10 g pulbere de plantă se va pune în 250 ml apă clocotită.Se acopere pentru 10 minute după care se strecoară.Se poate consuma de trei ori pe zi câte o cană din aceasta înainte de mese.
Tinctură- 50 g de rădăcină mărunţită, preferabil măcinată cu râşniţa de cafea se va pune în 250 ml alcool alimenat de 70 de grade.Se agită zilnic, seţine la temperatura camerei pentru 15 zile după care se strecoară.Se va lua câte 10 picături- 1 linguriţă diluată cu apă de 3 ori pe zi, preferabil cu 15 minute înainte de mesele principale.
În scopuri medicinale se întrebuinţează rădăcinile recoltate la sfârşitul celui de al doilea sau al treilea an de vegetaţie.
Se poate folosi la următoarele afecţiuni: afecţiunile ficatului, ascită, cistite, colică renală, constipaţie, hepatite, litiază urinară, nefrite, pielo-nefrite, insuficienţă renală.
În tradiţia populară: era cultivată prin grădinile ţărăneşti pentru că are în rădăcină un preţios colorant natural roşu.
Compoziţie chimică: rădăcinile conţin glicozizi oxiantrachinonici (alizarină, purpurina, etc), glicozizi.
În unele ţări rădăcinile se folosesc pentru medicamente folosite la litiaza renală.
Dieta cu grapefruit vă poate ajuta să pierdeți câteva kilograme nedorite, mai exact în 2 luni și jumătate puteți pierde chiar și 10 kilograme.
Micul dejun:
O jumătate de grapefruit sau un sfert de pahar cu suc neîndulcit.
Două ouă de orice fel.
Două felii de bacon.
Prânz:
O jumătate de grapefruit sau un sfert de pahar de suc neîndulcit.
Salată cu orice fel de sos.
Carne de orice fel și oricât doriți.
Cina:
O jumătate de grapefrit sau un sfert de pahar de suc neîndulcit.
Salată cu orice fel de sos sau legume roșii sau verzi, preparate în unt și condimentate.
Carne sau pește de orice fel, pregătit după preferințe.
O ceașcă de cafea sau ceai.
Gustarea înainte de culcare:
Un sfert de pahar cu suc de roșii sau lapte degresat.
Alimentele pe care le puteți consuma în timpul dietei:
ceapă roșie, piper, ridichi, broccoli, cereale, porumb, spanac, legume care conțin amidon, spaghete, unt de arahide, jeleu sau gem, murături dulci, covrigei, fructe, sos pentru salate cu un conținut slab de calorii.
Alimentele pe care nu aveți voie să le consumați:
ceapă albă, cartofi, țelină, mazăre, morcovi, ceapă verde, chips-uri, fasole verde, lăptuci, maioneză, orice fel de brânză, hot dog, nuci, produse de panificație, dulciuri.
Observații generale:
Se consumă 8 pahare cu apă pe zi.
La fiecare masă, se poate mânca pe săturate.
La fiecare masă este necesar să se consume cel puțin cantitatea minimă de grapefruit indicată pentru aceea masă.
Încercați să nu scoateți nimic din dietă, mai ales șunca de la micul dejun și salatele deoarece această combinație ajută la arderea grăsimilor.
Grapefruitul sau sucul din acest fruct este important, deoarece se comportă ca un catalizator în procesul de ardere.
Nu adăugați și nu diminuați cantitatea de grapefruit sau de suc indicată.
Beți numai o ceașcă de cafea pe zi.Cofeina dezechilibrează producerea insulinei care împiedică procesul de ardere.
Nu mâncați între mese, iar dacă veți urma dieta cum trebuie, nu vă va fi foame.
Puteți consuma alimente prăjite în unt.
Nu mâncați desert, produse de panificație, legume albe sau cartofi dulci.
Puteți dubla sau tripla porțiile de carne, salate sau legume.
Urmați dieta timp de 12 zile, faceți o pauză de 2 zile și repetați cura.
Compresele folosite în caz de atroză se vor prepara din infuzii la care se vor folosi, de regulă, 2-3 linguri de plantă uscată, sau 3-4 linguri de plantă proaspătă, din una din următoare: frunze de mesteacăn, rădăcină de brustur, rădăcină de brândușă de toamnă, frunze de plop, flori de cartof, frunze de nuc, semințe de brândușă de toamnă, fructe de măceș, flori de liliac.
În cazul cataplasmelor, plantele se vor înfășura într-o cârpă curată și se vor aplica pe locul dureros (tratamentul este valabil și în artrite și reumatisme).
Se prepară un unguent din flori tocate de liliac amestecate cu unt în părți egale.Concomitent, se va folosi o infuzie de flori de liliac (proporție 1:10).Se lasă timp de 4 ore, după care se poate lua câte o lingură de 3-4 ori pe zi.
Se iau paie de ovăz, se toarnă o cantitate corespunzătoare de apă și se fierbe timp de 30 de minute pe foc mic.Se aplică cataplasma călduță.
Se prepară un decoct din rădăcină de brustur: se toarnă un pahar de apă clocotită peste o lingură de rădăcină dată de răzătoarea mică și se pune la foc mic, timp de 20 de minute.Se ia câte o lingură, de 4 ori pe zi, înainte de masă.Extern, se prepară un unguent din rădăcină de brustur, amestecată cu unt (se poate folosi din rădăcina de la decoct).
Se toarnă ulei de măsline peste frunze tinere de nuc și se lasă timp de 3-4 ore, după care se aplică frunzele în 3-4 straturi pe locul bolnav.
Se vor aplica de asemenea comprese calde din decoct de rădăcini și semințe de brândușă de toamnă.Peste o lingură de rădăcină se toarnă un pahar de apă.Se fierbe la foc mic, timp de 15 minute.
Se amestecă 3 linguri de troscot cu 2 linguri de frunze de mesteacăn și 2 linguri de fructe de măceș.Se pune amestecul într-un termos și se toarnă deasupra un pahar de apă fiartă.Se lasă peste noapte, iar a doua zi se adaugă în infuzie și 2 lingurițe de sare.Se înmoaie o cârpă curată de bumbac în infuzia aceasta, se stoarce și se aplică pe locul bolnav.Se acoperă cu ceva gros și se menține până la dispariția durerii.
Peste o lingură de frunze de plop se toarnă un pahar de apă clocotită și se lasă o oră.
Se vor aplica comprese, dar este recomandat să se folosească și intern: câte 1-2 linguri, de 5-6 ori pe zi.
Se aplica peste locul bolnav cataplasme cu ceapă tocată sau usturoi pisat.
Se pun într-un borcan flori de cartof (fără a le toca) până sus și se toarnă deasupra alcool sanitar sau altă tărie.Se pune un capac etanș și se lasă 7 zile la loc cald și întunecos.Se vor aplica comprese cu flori pe locul bolnav.
Se ia rădăcină de brustur, se spală bine și se dă prin mașina de tocat sau pe răzătoare, fără a o curăța.Se umple până la jumătate o sticlă de 1/2 l și se toarnă votcă până se umple sticla.Se acoperă bine și se lasă o săptămână la loc întunecos.Se aplică comprese pe locurile bolnave, se pune deasupra un prosop sau un fular de lână și se lasă până trece durerea.
Căpșunile reprezintă în realitate soiuri de fragi cu fruct mai mare făcând parte din aceeași familie de plante, familia Rosaceae.
Ele conțin apă (89%), hidrați de carbon (7%), protide (0,8%), zaharuri(8%), vitamine (A, B1, B2, B6, C, E, PP, K) și minerale (sodiu, potasiu, mangan, cupru, fier, calciu, fosfor,sulf, siliciu).Prin compoziția lor chimică, căpșunile tonifică și remineralizează organismul, încetinid procesul de îmbătrânire.
Fructele sunt diuretic active, stimulând eliminarea acidului uric, a toxinelor și a excesului de colesterol din corp.În plus căpșunile bine coapte au și un efect laxativ.
Conținând vitamina E, vitamine din complexul B și mangan, influențează funcționarea normală a sistemului nervos, fiind indicate atât în astenii cât și pentru prevenirea insomniilor.
Conținând fier (component al hemoglobinei din sânge) și cupru (care ajută la absorbția fierului) sunt recomandate în tratamentul anemiilor.
Au acțiune benefică asupra ficatului, ajutând prin vitamina K pe care o conțin, la funcționarea normală a sa.În acest sens cura cu căpșuni este benefică în insuficiența hepatică, litiaza biliară și dischinezii biliare.
Căpșunile au rol hipotensor fiind indicate în hipertensiuni arteriale și alte boli cardiace.În plus au acțiune bactericidă și antihelmitică.
Contra oxiurilor se recomandă 500 grame căpșuni dimineața pe stomacul gol fără a se consuma altceva până la prânz.
Ele mai sunt indicate și în afecțiuni renale (inclusiv litiaze), reumatism, ateroscleroză, gută, varice, intoxicații alcoolice sau cu tutun, tuberculoză, etc.
Conținând doar puține zaharuri dar și vitamina E care este hipoglicemiantă, căpșunile pot fi consumate și de către diabetici, dar în cantități mai mici.
Pentru persoanele care nu suferă de diabet se recoamndă 250-500 grame căpșuni pe zi, de preferință dimineața, timp de 7-14 zile.
Diabeticii pot consuma până la 300 grame căpșuni zilnic.
Căpșunile sunt containdicate atât intern cât și extern, persoanelor alergice, cărora le poate produce urticarie.
