Erizipelul este o boală infecţioasă acută a tegumentelor şi a mucoaselor, caracterizată prin apariţia unui placard dermitic şi prin fenomene generale.Boala are o evoluţie ciclică, tendinţa la vindecare spontană şi nu conferă imunitate.Formele clinice ale erizipelului sunt eritematoasă, buloasă, flegmonoasă (infectie suprapusă), gangrenoasă.
Tratamentul erizipelului se bazează pe regim la pat, cu membrul afectat imobilizat.
Erizipelul este o boală infecţios-alergică, produsă de streptococul beta-hemolitic (grup A) şi manifestată clinic printr-o dermatită adesea rebelă, la nivel facial, pe gambe, dar nu sunt excluse şi alte localizări.
De erizipel sunt afectate persoanele cu o sensibilitate individuală specifică, indiferent de vârstă.
Diagnosticul diferenţial al erizipelului se face pentru tromboflebita profundă şi superficială, flegmonul gambei, limfangita, maladiile alergice, dermatitele, erizipeloid prin examenul sumar al sângelui.
Sursa de infecţie a erizipelului o constituie bolnavii cu erizipel, precum şi alţi pacienţi cu diverse forme de infecţie streptococică (scarlatină, faringită, angină, otită, rinită, pneumonie, streptodermie, panariţiu, abces, flegmon), sau persoanele sănătoase purtătoare de aceşti germeni.
Poarta de intrare a infecţiei streptococice o constituie leziunile de la nivelul pielii ori mucoaselor, sau diverse afecţiuni cronice: micoze, ulcere varicoase, ulcere trofice, flictene.
Mai frecvent este afectată pielea de pe față şi de pe membre, adică mai des sunt afectate părţile descoperite ale pielii.
Perioada de incubaţie este de 2-8 zile, însă uneori ea se micşorează până la câteva ore.De la început apare o senzaţie de încordare, usturime, apoi o durere moderată în locul afectat şi în ganglionii limfatici regionali.Ulterior, peste câteva ore, se iveşte placardul erizipelatos cu tendinţa la extindere rapidă şi care prezintă toate caracterele procesului de inflamaţie.
Frunzele proaspete de podbal sunt spălate, zdrobite și frecate pe un fund de lemn cu sucitorul de tăiței până iese un terci de frunze care se aplică pe porțiunile inflamate unde s-a localizat enzipelul.
Din frunze se poate prepara însă și o infuzie (se taie frunzele mărunt, se opăresc cu apă clocotită, se lasă să stea puțin) și se pot folosi ca o compresă, după ce se răcește.
Tot la fel se pot întrebuința și frunzele de varză, spălate și zdrobite.Ele înlătură orice inflamație provocată de erizipel.
Foarte emolient și benefic este efectul sucului frunzelor cărnoase de urechelniță.Trecându-le prin storcătorul electric, se obține un suc cu care se ung ușor porțiunile inflamate sau se taie de-a lungul câteva frunze de urechelniță și se pun pe o farfurie, cu partea zemoasă în sus.Cu sucul care se prelinge din suprafețele secționate se ung zonele afectate de erizipel.
Intern, se iau dimineața, cu 1/2 oră înainte de micul dejun, o ceașcă cu infuzie de ventrilică, iar pe parcursul zilei, încetul cu încetul, 3-4 cești cu ceai de urzici, până ce boala merge spre vindecare.
De asemenea, se poate apela la tratament chirurgical, mai ales pentru membrele inferioare (tromboflebite, varice, ulcere trofice), pentru a elimina dereglările de circulaţie sangvină şi limfatică şi eliminarea streptococilor beta-hemolitici.
Tratarea tardivă poate favoriza apariţia unor complicaţii precum abcese, gangrene, flegmone, tromboflebite, necroze profunde a dermei, adenite supurate, pneumonii, pleurezii purulente, nefrite, septicemii.
