luni, 1 aprilie 2013

Masti delicioase pentru ten

   Am vrut ca pentru astazi sa adun mai multe idei de masti cosmetice, pe care ni le putem prepara acasa, astfel incat sa ne rasfatam putin.Zis si facut, iar mai jos aveti cinci exemple de masti pentru ten, fiecare putand alege ce ii place si ce i se potriveste.

   1. Masca hidrtatanta cu banane. Este indicata pentru un ten deshidratat, oferind la final o piele curata, hidratata, luminoasa si extrem de moale.Se curata si se demachiaza foarte bine tenul, se paseaza o banana decojita, peste care se adauga o lingura de ulei de masline.Amestecul rezultat se intinde pe fata si pe gat, se pastreaza pentru 20 de minute si apoi se indeparteaza cu apa calduta.Urmeaza aplicarea unei creme hidratante, daca se simte nevoia.

   2. Masca racoritoare cu iaurt si castravete. Buna pentru toate tipurile de ten, dar mai ales pentru un ten acneic sau gras, aceasta masca necesita un castravete mic si o lingura de iaurt natural.Ingredientele se pot folosi direct din frigider, daca dorim un efect racoritor intens.Se curata castravetele, se paseaza si se amesteca in blender impreuna cu iaurtul.Amestecul obtinut trebuie sa fie omogen si abia apoi se intinde pe fata si se lasa sa actioneze timp de 20 de minute.Fata se clateste cu apa rece si se tamponeaza usor cu un prosop moale.Ca urmare, se accelereaza circulatia sangvina; castravetele inchide porii, reduce inflamatiile, purifica tenul si elimina punctele negre, in timp ce iaurtul calmeaza tenul sensibil si il revitalizeaza, trateaza excesul de sebum, curata porii si previne acneea.Pasul urmator este folosirea unei creme hidratante.


   3. Masca cu albus de ou. Este cel mai usor de preparat, se aplica mai ales pe un ten gras si are ca rezultat o piele luminoasa si frumoasa.Se curata tenul in profunzime, se separa un albus de ou, si se bate foarte bine.Se aplica pe fata, folosind buricele degetelor, evitand zona ochilor.Se lasa pe fata timp de 15 minute, iar in momentru in care simti ca pielea "te strange" , se clateste fata cu apa calduta.Masca va curata in profunzime pielea, va minimaliza porii, iar continutul ridicat de colagen, va regenera celulele pielii.


   4. Masca cu morcov. Un ten obosit, uscat si lipsit de prospetime are nevoie de un refresh daruit de vitamina A, continuta de morcovul, care in plus, reface epiderma uscata.Tenul se va simti revitalizat, tonifiat si catifelat.Se da pe razatoare un morcov proaspat, se amesteca cu o lingura de miere, cu un galbenus de ou, o lingurita de ulei de migdale sau de masline, 2-3 picaturi de suc de lamaie.Toate ingredientele se amesteca foarte bine si se aplica pe fata si pe gat. Se lasa sa isi faca efectul 20 de minute, dupa care fata se clateste cu apa calduta sau ceai de musetel.Dupa stergerea fetei, se aplica o crema hidratanta, iar pielea va fi calmata si moale.Substantele din morcov o vor proteja de radicalii liberi si vor incuraja refacerea celulelor.

    5. Masca cu kiwi. Este extraordinar de folositoare pentru tenul sensibil, si acest tip de masca decongestioneaza si calmeaza tenul.Sunt necesare: pulpa de la un kiwi, cateva picaturi de infuzie de petale de trandafiri, o lingura de argila, o lingurita de smantana.Toate acestea se amesteca, se intinde pasta obtinuta pe fata si pe gat si se lasa 15 minute sa actioneze.Se curata cu infuzie calda de flori de levantica si se aplica apoi crema preferata.


   Aceste exemple sunt doar cateva si sper sa va fie de un real ajutor.Voi incerca sa aduc in atentia voastra si alte tipuri de masti preparate acasa, iar daca doriti, puteti lasa in comentarii alte sfaturi si idei privind tratamentele cosmetice.
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

ShareThis