sâmbătă, 6 august 2016

Efectele benefice ale exercițiilor Xing Shen Zhuan

   Exercițiile Xing Shen Zhuan au efecte benefice asupra tuturor organelor interne: ficatului, inimii, splinei, plămânilor, rinichilor, vezicii biliare, pericardului, intestinelor gros și subțire, stomacului dar și asupra articulațiilor.

   Mai exact, practicarea cu regularitate a acestor exerciții:
   - permite regenerarea cartilajelor.
   - previne decalcifierea sistemului osos.
   - deschide accesul la fiecare vertebră a coloanei vertebrale, restabilind mobilitatea și capacitatea de mișcare prin independența fiecărei vertebre.
   - decompresează discurile intervertebrale, lungește și echilibrează mușchii vertebrali.
   - deschide articulațiile membrelor și activează micromișcările naturale ale articulațiilor craniene, masând creierul și cerebelul.
   - stimulează sistemele circulator și limfatic, talamusul, hipotalamusul, glandele pineală și pituitară.
   - deschide sinusurile și stimulează bulbul olfactiv.
   - reactivează nervul plexus.
   - întărește sistemul imunitar.
   - mobilizează organismul în procesul autovindecării bolilor cronice.
   - reglează respirația: taoiștii, faimoși pentru longevitatea lor, consideră ca longevitatea proverbială a broaștei țestoase are legătură cu respirația extrem de scăzută (3 respirații pe minut). 


   Observând  animalele, s-a constatat că durata vieții lor este invers proporțională cu frecvența respirației.Un om normal respiră de circa 15 ori pe minut.Practicanții de Qi Gong pot să-și coboare rata respiratorie chiar mai jos decât cea a țestoasei.Experiențele au arătat că prin intermediul respirației mintea extinde controlul conștient asupra proceselor metabolice ale corpului.Dezvoltarea abilităților mentale, psihice sau fizice speciale, pentru care unii maeștri de Qi Gong sunt faimoși, sunt legate de abilitatea de a-și controla respirația.



   În plus, aceste tehnici echilibrează mintea și emoțiile: învățând să controlați ritmul cardiac și frecvența respirației, veți obține controlul conștient asupra stărilor emoționale interioare negative și stresante.Veți avea posibilitatea de a manifesta și cultiva emoțiile pozitive, plăcute, benefice și de a obține o stare de relaxare profundă.

   Exercițiile Xing Shen Zhuan regenerează sistemul reproducător: tehnicile sistemului sunt descrise ca fiind întoarcerea la adolescență datorită efectului incredibil de regenerare și întinerire ce stimulează întregul sistem endocrin.
   Exercitiile menționate rezolvă probleme legate de: impotență și sterilitate; testicule și prostată; uter și ovare.

   Efectele benefice apar în mod natural și/sau sunt stimulate în timpul practicării corecte ale formelor.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

ShareThis