Compoziţie chimică: fructele conţin ulei, amidon, zahăr, beta-caroten, hidraţi de carbon, calciu, fier, fosfor, grăsimi proteice, zinc, seleniu, sulf, etc.Scoarţa şi frunzele conțin tanin, ulei eteric, quercitină.Fructele conţin aproape 70% din greutate materii grase şi aproape 20% materii azotate.
În tradiţia populară alunul a avut multe întrebuinţări magice, casnice, medicinale, de exemplu vu un beţigaş de alun verde înfierbântat în spuză se ardeau păduceii din talpă.
La bube dulci, eczeme şi pecingine se folosea seva ce iese din capetele verzi, când sunt puse pe foc, sau se spălau cu decoctul din coajă şi frunze.
În Brăila, alunele se pisau, se puneau în rachiu de drojdie cald, amestecat cu undelemn şi se dădea contra vătămăturii.
În Vâlcea ceaiul din flori de alun se dădea în boli de piept.
În Moldova se făceau băi la copii slabi cu ramuri fierte.
Cu alune arse şi muc de lumânare se seu se ungeau copii pe sprâncene, ca să le crească mari şi negre.
Acţiune farmaceutică: infuzia de alun frunze este depurativă pentru sânge.Polenul florii se foloseşte cu succes în epilepsie.Decoctul scoarţei este folosit în tratamente externe la ulcere varicoase şi alte boli dermatologice chiar atone.Alunele sunt recunoscute ca foarte utile în tratamentul tuberculozei, reglarea sistemului hormonal, dizolvarea calculilor biliari şi renali.
Fructele se pot consuma după ce se înlătură coaja.
Se pot măcina şi se amestecă cu miere polifloră și sunt foarte indicate în curele de îngrășare.
Praf din frunze de alun: frunzele uscate se macină cu râşniţa de cafea, se cern apoi prin sită fină.Se va lua câte un vârf de cuţit sub limbă de 3 ori pe zi.Se va ţine apoi timp de 10 minute, după care se înghite cu puţină apă.
Uleiul de alune presat la rece este foarte util contra teniei.În acest caz se va lua câte o linguriţă pe nemâncate câteva zile la rând.
Tot acest ulei se mai foloseşte şi la diferite preparate cosmetice, deoarece uleiul de alune ajută la o mai bună lubrifiere a pielii în cazul pielii uscate la ihtioză, psoriazis, etc.
Coaja de alun fiartă în apă cu vin, este bună pentru vindecarea ulcerelor varicoase de pe picioare.
Frunzele de alun se folosesc la prepararea unei infuzii făcute din 2 linguriţe de frunze zdrobite care se vor pune în 250 ml apă clocotită.Se ţine apoi acoperit pentru 10 minute, după care se strecoară.Se foloseşte de exemplu împreună cu ceaiul de castan în afecţiuni circulatorii ca; varice, flebite sau alte afecţiuni ale inimii.
Macerat în vin: 50 g scoarță măcinată se pune la 1 litru de vin de bună calitate, preferabil alb, se ţine apoi timp de 8 zile agitând des, după care se strecoară.Acest preparat poate fi folosit la răni atât intern cât şi extern, ulcere varicoase, stomacale, sau chiar răni vechi, etc.Se poate consuma intern câte 50 ml de 3 ori pe zi în cazurile în care se doreşte refacerea circulaţiei sângelui sau în alte afecţiuni.
Tinctură din frunze; o parte frunze de alun mărunţite se pun la 5 părţi de alcool alimentar de 70 grade, se ţin la temperatura camerei timp de 15 zile după care se strecoară.În timpul acesta se vor agita de mai multe ori pe zi pentru a extrage principiile active din plante.Se va folosi diluat o linguriţă în 100 ml apă.Se poate folosi şi 10 picături în afecţiuni mai uşoare.Se poate folosi de 3 ori pe zi chiar şi în cure de lungă durată.
Mugurii de alun: se face un amestec din 1 parte muguri proaspeţi zdrobiţi şi 5 părţi alcool alimentar de 70 grade.Se ţin o perioadă de 15 zile agitând des pentru ca să se extragă principiile active din plantă.Se strecoară.Se pun în sticluţe de capacitate mai mică la rece.Acest preparat conţine un hormon de creştere foarte util în foarte multe afecţiuni.
Tinctura de muguri de alun în combinaţie cu tinctura de castan 1 la 1 este utilă în cazurile de afecţiuni circulatorii sau paralizii.Copii vor lua câte 5-15 picături de 3 ori pe zi în funcţie de vârstă şi greutate diluate în ceai, iar adulţii pot să ia câte o linguriţă de 3 ori pe zi.Se poate întrebuinţa şi la afecţiunile datorate bătrâneţii.Această tinctură o puteți găsiţi gata preparată la orice magazin de produse naturiste.În cazul în care o luaţi preparată va trebui să respectaţi instrucţiunile de administrare ale producătorului.
Se indică la următoarele afecţiuni pe lângă cele deja menţionate; afecţiuni circulatorii, afecţiuni cardiace (se pot adăuga şi alte plante: levănţică, vâsc, traista ciobanului), boli pulmonare, colică nefritică, convalescenţă, creştere (fructe şi tinctură), anemie, fructe în cure de cât mai lungă durată, dereglări glandulare, depresie, dermatoze, diabet, eczeme zemuinde, edeme ale gambelor, flebite, hipertensiune arterială: tinctură din frunze împreună cu tinctura de vâsc şi păducel, litiaze urinare-ulei, neurastenie-fructe, periflebite, plăgi atone, răni, stări febrile, stres, ulcerele pielii, varice, tuberculoză pulmonară: consumul a cât mai multe fructe simplu sau măcinate cu miere.
Florile de tei sunt folosite în scopuri terapeutice, atât în medicina științifică, cât și în cea populară, dar și în cosmetică.
Pentru întreținerea tenului uscat se poate folosi o mască din flori de tei uscate; masca se pune după ce v-ați spălat cu apă călduță.
În cazul pielii foarte uscate se poate adăuga în baie un decoct gros din flori de tei, semințe de in și flori de mușețel (câte 100 de grame din fiecare plantă).
Un mijloc foarte eficient pentru a avea un ten tânăr și frumos este infuzia din flori de tei.Aceasta se pregătește foarte ușor: într-un pahar de apă fierbinte se pune o mână de flori de tei, se acoperă paharul și se lasă la infuzat 15 minute, iar după aceea se adaugă un sfert de linguriță de miere.Udați-vă bine fața și gâtul cu această infuzie, apoi așteptați 10 minute.Restul de infuzie puneți-l într-un loc răcoros, iar în ziua următoare repetați această procedură (înainte de a folosi infuzia, agitați-o).
Pentru pielea ofilită, cu tendințe de apariție a ridurilor este recomandată următoarea loțiune: se amestecă o lingură de flori de tei cu aceeași cantitate de frunze de mărar, apoi o lingură din acest amestec se pune în două pahare cu apă fierbinte, se lasă la infuzat și se strecoară; se spală fața cu această infuzie dimineața și seara.
În caz de arsuri se folosește de asemenea decoctul din flori de tei: patru linguri de plantă se pun într-o jumătate de litru de apă și se fierb la foc mic 10 minute.
Pentru pielea uscată este foarte recomandată spălarea cu infuzie rece din flori de tei.
Compresele cu infuzie de flori de tei și mușețel împrospătează pielea dacă sunt alternate cu comprese cu apă rece.Ultima compresă rece trebuie ținută 5 minute.Atenție, dacă vasele sangvine sunt vizibile, compresele respective sunt contraindicate.
Este foarte bine dacă după ce v-ați spălat părul, vă limpeziți cu o infuzie de flori de tei și mentă (două linguri de plante se pun într-un pahar de apă fierbinte).
Pentru tenul gras, cu pori proeminenți, puteți pregăti în casă o loțiune din flori de tei, coada-șoricelului și coada-calului.O lingură din amestecul de plante uscate se pune în două pahare de apă fierbinte, se lasă la infuzat două ore, apoi se strecoară; se spală fața dimineața și seara.
Dacă pielea feței a devenit ofilită, sunt foarte indicate compresele fierbinți din flori de tei, hamei și mentă.O lingură din amestecul de plante se pune într-un pahar cu apă fierbinte, se lasă la infuzat, apoi se strecoară.În infuzia fierbinte se înmoaie o bucată de pânză, se stoarce ușor, apoi se pune pe față.Dacă s-a răcit, încălziți din nou infuzia și puneți o altă compresă.Repetați acest lucru timp de 5-8 minute.
Pentru orice tip de piele se poate folosi o mască revigorantă: o lingură de flori de tei se pun în 100 de mililitri de apă fierbinte; se fierb la foc mic până la obținerea unui decoct gros; pe tenul gras masca se pune într-un strat gros, pe tenul uscat și normal, de asemenea într-un strat gros, dar după ce s-a răcit.Durata măștii este de 15-20 de minute, apoi este înlăturată cu un tampon uscat.După aceea se spală fața cu apă rece, iar pe pielea uscată și normală se aplică o cremă hidratantă.
Pentru pielea uscată vă puteți pregăti o loțiune: o linguriță de miere se amestecă cu infuzie din flori de tei (o lingură și jumătate de flori de tei la un pahar de apă fierbinte); spalați-vă pe față cu această loțiune în loc de apă.
Căderea părului este stopată de folosirea decoctului de tei: opt linguri de flori de tei se pun într-o jumătate de litru de apă și se fierb 20 de minute, se lasă să se răcească, apoi se strecoară; decoctul obținut se folosește pentru spălarea părului.
Pentru a împrospăta un ten obosit, aplicați comprese: pregătiți un ceai din flori de tei și mentă, strecurați-l și mai puneți-l câteva minute la foc.Turnați ceaiul într-o cană mai mare.Alături de aceasta puneți o cană cu apă rece și pregătiți două bucăți de pânză.Umeziți prima bucată de pânză în ceaiul fierbinte și puneți-o pe față timp de 2 minute, apoi schimbați-o cu a doua bucată de pânză, udată cu apă rece.Schimbați compresele de două-trei ori, ultima compresă rece țineți-o 5 minute.
În cazul seboreei, al coșurilor vă poate ajuta o baie cu plante: 25 de grame de flori de tei, 50 de grame de mentă, 25 de grame de levănțică, 50 de grame de cimbru, 25 de grame de semințe de ienupăr, 25 de grame de sunătoare, 25 de grame de flori de mușețel se pun într-un săculeț, se adaugă 2 litri de apă și se fierb la foc mare, după care se mai lasă o jumătate de oră la foc mic.Decoctul se toarnă în apa de baie.
Despre ciocolată am scris și aici, iar astăzi vom face o completare.
Ne putem oare imagina o viață dulce fără ciocolată?
Amară sau cu lapte, cu alune sau cu stafide, ciocolata este bună pentru o seară liniștită acasă, pentru o petrecere veselă, ca medicament pentru deziluziile în dragoste.Cu toate acestea trebuie să ne amintim că ciocolata este un adevărat blestem pentru cei care au probleme cu greutatea.
Acest produs este făcut din unt, cacao și zahăr.
Pentru 5-8 procente de proteine corespund aproximativ 35 de procente de grăsimi și 55 de procente de glucide.Adică 560 de calorii la 100 de grame de produs.Altfel spus, o bucată de ciocolată înlocuiește o porție bună de cartofi prăjiți.
Desigur ciocolata nu este un dușman al unui mod de viață sănătos. În ea se găsesc și multe substanțe folositoare pentru organism, ea reprezentând și un adevărat izvor de energie.În ciocolata neagră se găsește de două ori mai mult magneziu decât în carnea de crab.În afară de aceasta, în ciocolată se mai găsesc calciu, sodiu, fier, vitamina E, desigur în cantități destul de mici.
Câteva greșeli în ceea ce privește ciocolata:
Din cauza ei apar coșurile: această eroare este legată de faptul că ciocolata cel mai adesea este consumată de adolescenți și de femei, care suferă de sidrom premenstrual.Și într-unul și în celălalt caz apariția coșurilor este normală și nu are de-a face cu ciocolata.
Ciocolata se digeră greu: ciocolata nu creează nici o problemă ficatului, aceasta devenind grea în torturi, în combinație cu unt sau ouă.
Ciocolata crește nivelul colesterolului: ciocolata conține aminoacizi care practic nu influențează formarea grăsimilor.
Ciocolata provoacă chiar și constipație: dimpotrivă, taninul (substanța cu gust astringent) conținut de cacao stimulează digestia.
Ciocolata strică dinții: desigur, ciocolata conține zahăr, însă trei dintre substanțele conținute de ea (fluorul, taninul și fosfații) protejează smalțul dinților.
Ciocolata nu este nici prieten, nici dușman, este pur și simplu un produs dulce care provoacă plăcere.Nu trebuie să faceți abuz și un baton de ciocolată din când în când nu are ce rău să vă facă.
Medicii dietologi consideră că există unii oameni care pot fi numiți cacaomaniaci.Aceștia pot mânca în câteva minute între 100 și 500 de grame de ciocolată, la cea mai mică emoție se aruncă asupra batonului de ciocolată și chiar își ascund bomboanele sub pernă.Acest tip de comportament nu reprezintă o problemă serioasă.Totul constă de fapt în lipsa magneziului care de obicei se constată la iubitorii de ciocolată.În cazul apariției problemelor legate de greutatea corporală lipsa magneziului poate fi foarte ușor compensată prin suplimente speciale minerale.
Celor care nu pot scăpa de atracția către acest produs, însă se tem să nu se îngrașe, li se recomandă să încerce cu atenție ciocolata neagră (nu mai puțin de 70 de procente cacao), o bucățică din aceasta putând să le dea imediat un flux de energie.Datorită îmbinării ideale între efect și cantitate, puteți evita foarte ușor să mai mâncați ciocolată cu lapte.Dacă mâncați destul de des, atunci amintiți-vă că, ciocolata cu alune este mai bogatî în grăsimi decât cea simplă, astfel încât în ea se găsește și mai puțin unt de cacao.Ciocolata albă este extraordinară, însă pericolul îl reprezintă combinația de unt și zahăr.
Pauzele obișnuite însoțite de o ceașcă de cafea și o țigară trezesc foarte adesea dorința de a mânca și puțină ciocolată.Și în aceste cazuri este bine să încercați o bucată de ciocolată neagră.După ora 17.00, dacă mâncați ciocolată, este bine să o faceți cu lapte și pâine.O bucată de ciocolată cu pâine bogată în celuloză este o gustare potrivită atât pentru copii, cât și pentru adulții care mai au de lucru până la cină.
Ciocolata, o armă contra depresiei?
13% dintre franțuzoaice recunosc pe față că ele se luptă cu depresiile cu ajutorul ciocolatei.
Specialiștii, ca urmare a cercetărilor întreprinse, au ajuns la concluzia că în compoziția ciocolatei amare intră excitantul numit feniletamină și trei tipuri de substanțe care se găsesc și în marijuana.Acestea pot influența procesele chimice din creier (nu numai în cel feminin) și crea senzația de relaxare totală și mulțumire.
Am tot citit multe articole cu și despre magneziu și mereu ascultăm despre cât este de important.Dar concret, cum ne afectează lipsa de magneziu?
Magneziul constituie un element de importanță majoră în biologia umană.Corpul uman conține aproximativ 21 g de magneziu.Mai mult de 2/3 din cantitatea de magneziu conținută în corpul uman se situează în oase, sectorul extracelular reprezentând doar 1% din cantitatea de magneziu existentă în corpul nostru.
Magneziul este necesar pentru metabolizarea vitaminei C, a calciului, fosforului, sodiului și potasiului.
Este esențial pentru buna funcționare a mușchilor și nervilor.
Absorbția intestinală depinde, înainte de toate, de cantitatea de magneziu ingerată.
Magneziul împiedică formarea depunerilor de calciu, a calculilor renali și biliari.
El constituie un factor de creștere, un tonic general, un regenerator celular, un echilibrant psihic un drenor hepatic.
Contribuie la menținerea unui sistem cardiovascular sănătos și previne atacurile de inimă.
Are acțiune antidepresivă, fiind cunoscut și ca mineral antistres.
În combinație cu calciul, magneziul acționează ca un tranchilizant natural.
Sporește reacțiile de apărare ale organismului și luptă împotriva bătrâneții.
Necesarul de magneziu și frecvența deficitului magnezic:
Carența de magneziu atrage după sine numeroase tulburări.Formele cele mai bine cunoscute ale deficitului de magneziu sunt reprezentate de spasmofilie, accidente cardiovasculare și tromboze.Aportul insuficient de magneziu în organism este legat de modul de viață și de obiceiurile alimentare, traduse prin alimentația modernă de tip snack, în detrimentul alimentației tradiționale variate.Organismul uman are nevoie de circa 250 până la 350 mg de magneziu pe zi (5-6 mg/kg).
Surse naturale de magneziu și indicații:
Magneziul se găsește în cereale (grâu, orz, porumb), legume de culoare verde închis, cartofi, sfeclă roșie, polen, precum și fructe: banane, smochine, curmale, migdale, nuci.
Magneziul este indicat în tulburări digestive, afecțiuni respiratorii, hepato-biliare, astenii, artroză, gută, cancer.
Consecințele deficitului de magneziu și bătrânețea:
Bătrânețea reprezintă unul dintre factorii de risc în privința deficitului de magneziu.Modificările fiziologice caracteristice îmbătrânirii, precum și modificarea regimului de viață contribuie la modificarea conținutului de magneziu.
Deficitul secundar de magneziu se poate observa în cazul unor maladii sau tratamente cum ar fi diabetul nondependent de insulină sau administrarea de diuretice.
În cazul persoanelor în vârstă, carența de magneziu poate genera excitabilitate neuromusculară, modificări ale metabolismului fosfocalcic sau deficit potasic.
Literatura de specialitate specifică faptul că deficitul de magneziu contribuie la procesul de îmbătrânire și la vulnerabilitatea față de maladiile legate de acest proces.
În acest secol, hepatita a fost și rămâne din păcate o problemă reală și gravă.Pe lângă arhicunoscuta formă de hepatita A, supranumită Boala mâinilor murdare, care se transmite cu adevărat din cauza igienei insuficiente, a neglijențelor de tot felul, există și alte forme care sunt mult mai periculoase.
Hepatita virală B reprezintă o infecție produsă de virusul hepatitei B, caracterizată prin inflamarea ficatului.Această hepatită are mai multe variante de evoluție și încheiere.Acest virus al hepatitei a primit numele de virus-problema, deoarece proporțiile de răspândire a acestei forme de hepatita sunt comparabile cu cele ale cumplitei maladii SIDA.De hepatita B se leagă un mare număr de cazuri de maladii hepatice cronice, incluzând ciroze și cancere ale celulei hepatice.De fapt, virusul hepatitei B face parte din cele 10 cauze principale care produc decesul populației, plasându-se pe locul 9, cu mult înaintea cumplitului HIV.
Unele persoane sunt bolnave și nu știu acest fapt.În timpul vietii, o treime a populației globului este infectată cu acest virus al hepatitei B.Multi însă contractează o formă nesimptomatică și se însănătoșesc, scăpând de virus, chiar și fără să știe, de multe ori, că l-au contractat vreodată.La alte persoane, virusul rămâne în organism, astfel încât acestea devin purtători cronici ai acestuia.În această situație se află în prezent aproximativ 350 milioane de oameni de pe glob.Nivelul cel mai mare al frecvenței acestei infecții se înregistreazî în Asia de Sud-Est și în Africa, unde peste 7% din populație este infectată cu virusul hepatitei B.Cifra cea mai scazută se înregistrează în Europa, America de Nord și Australia, sub 2%.
Infectarea se produce la pătrunderea virusului în sânge, în cazul unor leziuni ale tegumentelor și mucoaselor.Sursa infecției o constituie purtătorii de virus, bolnavi de hepatita B în formă ușoară sau cronicizată.Virusul este conținut în umorile bolnavului: în sânge, spermă, salivă.Acest virus este extrem de activ, fiind și deosebit de rezistent în mediul înconjurător.De aceea, pentru a se infecta cu virusul hepatitei B, pentru o persoană nu este nevoie decât de o cantitate foarte mică conținută, spre exemplu, în 0,0001 ml de sânge.
Căile de transmitere a virusului hepatitei B:
Acest virus se transmite atât pe căi naturale, cât și pe căi artificiale.
Căile naturale de transmitere a hepatita B sunt cea sexuală, de la mamă infectată la sugar, chiar și la făt, în cadrul familiei, între membrii acesteia, datorită contactului zilnic existent (farfurii, pahare etc.).
Căile artificiale de transmitere sunt transfuziile de sânge, instrumentele medicale nesterilizate, injectarea de narcotice, tatuaje, procedurile cosmetice etc.
Alte forme de virus al hepatitei:
În afara virusului B, am amintit mai sus de virusul hepatitei A.Există, în plus, formele de virus C, D și E.Virusurile hepatitei A și E se transmit prin infecții intestinale sau pe căi similare: boala mâinilor murdare, a apei infectate etc.Hepatita C și D au căi de transmitere comune cu ale virusului B și produc hepatite acute și cronice.
Adolescenții reprezintă grupa de risc maxim:
Hepatita B mai este denumită și însoțitoare a SIDA, deoarece căile de transmitere sunt aceleași.De aici rezultă că și grupele de risc sunt similare: grupa de vârstă de 15-29 de ani, principala grupă de risc fiind adolescenții, căci tocmai ei sunt cei mai inconștienți și mai imprudenți în comportamentul sexual și în utilizarea drogurilor.
După infectarea cu acest virus al hepatitei B se poate produce hepatita în formă acută sau cronică.Perioada de incubație a virusului durează între 4 și 200 de zile (în medie 80 de zile).În unele cazuri lipsesc cu desăvârșire simptomele sau apare doar un ușor disconfort gastrointestinal, în altele aspectul clinic este cel tipic: cu îngălbenirea accentuată a tegumentelor și mucoasei ochilor.În alte cazuri se produce o hepatită galopantă și extrem de gravă.
Simptome tipice:
Bolnavii tipici prezintă, înaintea declanșării bolii, o perioadă de 1-5 zile în care prezintă scăderea apetitului, slăbiciune, grețuri, apăsare și greutate în partea dreaptă a abdomenului, unde este așezat ficatul, dureri de încheieturi.
La 5-10% din adulții care se îmbolnăvesc de hepatita B, virusul nu dispare din organism și se produce hepatita cronică.
În cazul copiilor afectați, mai ales a celor foarte mici, procentul este mult mai mare.
Dacă însănătoșirea nu intervine într-un interval de șase luni de la îmbolnăvire, se poate vorbi de hepatită cronică.
La 15-20% dintre adulți boala evoluează spre ciroză în timp de 5-20 de ani.Ritmul degenerării ficatului este accelerat de consumul de alcool.
Virusul hepatitei B poate supraviețui și în alte organe, chiar se poate declanșa o glomerulonefrită.
Metode specifice de tratament:
Tratamentul de bază îl constituie administrarea de interferon, atât în cazul formelor acute, cât și în hepatitele cronice.Tratamentul este supravegheat obligatoriu de medicii specialiști.Cel mai sigur este însă aplicarea metodelor profilactice, adică trebuie să ave, grijă să nu ne îmbolnăvim.Prin urmare, mare atenție la căile de transmitere.
Articolul de astăzi este o urmare a acestuia și vă invităm să citiți despre beneficiile uimitoare ale clorofilei.
Ce fel de mlădițe verzi trebuie să folosim?
Se folosesc numai tulpini de plante alimentare.Tulpinile plantelor pe care nu le cunoașteți sau a căror proveniență este incertă nu vor fi niciodată folosite, deoarece pot avea efecte toxice imprevizibile (fie datorită toxicității plantei în sine, fie datorită stropirii plantei cu substanțe chimice, îngrășăminte etc.).Cu cât verdele plantei este mai intens, cu atât efectele sale vor fi mai puternice, deoarece și conținutul de clorofilă va fi mai ridicat.
Să vedem câteva plante frecvent folosite în terapia cu clorofilă:
- fire verzi de zarzavat: pătrunjel sau țelină, în anumite cazuri frunze de ceapă verde sau usturoi,
- tulpini tinere de urzică sau frunze verzi de leurdă ori păpădie,
- mlădițe verzi, de circa 8 cm înălțime, de grâu, orz sau ovăz,
- tulpini tinere de lucernă.
Cât durează o astfel de cură și cum se face?
De la bun început, trebuie menționat faptul că în ciuda aparenței simplității procedeului, efectele sale asupra organismului sunt foarte puternice.Ca urmare, această cură poate fi resimțită ca un șoc de către organism, dacă nu începem gradat.
O cură standard cu clorofilă durează 12 zile și va decurge astfel:
În prima zi de cură nu se va bea mai mult de un sfert de pahar (50 ml) de extract de clorofilă, care va fi luat în doză unică, pe stomacul gol, cu 30 de minute înainte de masa de dimineață.
A doua zi de cură se va dubla cantitatea de extract (100 ml), care va fi băut în două reprize, cu 30 de minute înainte de masa de prânz și de seară.
Între ziua a treia și a unsprezecea se mărește doza cu câte un sfert de pahar pe zi (150 ml, 200 ml, 250 ml etc.), repartizându-se în trei părți egale, luate cu 30 de minute înaintea celor trei mese principale.
În a douăsprezecea zi se bea câte un pahar de extract de clorofilă înaintea fiecărei mese.
Este de preferat ca în ultima zi de cură să nu se consume altceva decât orez fiert și sărat după gust, pentru ca efectele de dezintoxicare să fie mai intense.
Principalele efectele ale curei cu clorofilă:
Este un excelent mijloc de purificare în perioada de primăvară-vară, fiind ușor de aplicat și extrem de eficient.
Cel mai rapid se va simți efectul de accelerare al tranzitului intestinal, ceea ce va determina o binevenită eliberare a colonului de toxinele acumulate peste iarnă.Dacă extractele vegetale sunt prea puternice pentru dvs. și vă provoacă diaree, atunci le veți lua în doze mai mici și veți bea în paralel ceaiuri de mentă, coada-racului sau scoarță de stejar, pentru a controla procesul.
Al doilea care va simți beneficiile acestei cure, va fi sângele.Tulburările de coagulare, anemia, carențele de calciu și magneziu vor fi rapid compensate de aceasta cură.Hemofilia, chiar anumite forme de leucemie răspund foarte bine la această formă de tratament.
Pielea este cea de-a treia "țintă " a curei cu clorofilă.Acneea rebelă, diferitele forme de alergie, sensibilitatea la infecții vor fi puse pe fugă cu ajutorul tratamentului cu extracte verzi.Tenul va deveni curat și luminos, pielea va căpăta o strălucire sănătoasă.
Gastritele și ulcerele de primăvară se ameliorează și ele cu ajutorul acestei cure.Folosiți mai ales extractele din plante aromatice blânde (pătrunjel, țelină) și urzică (care este cicatrizantă și antiacidă), care vor proteja pereții stomacului și vor combate bacteriile de la acest nivel (inclusiv celebrul Helicobacter pilori).
Astmul sau bronșita vor fi și ele ameliorate de această cură, deoarece clorofila inhibă și distruge bacteriile, favorizând procesul respirator.
Astenia de primăvară va fi combătută, mai ales dacă vom folosi plante mai amare (frunzele de păpădie sunt excelente), în timp ce stările de oboseală vor fi risipite de extractele verzi de pătrunjel și țelină, adevărate tonice aromatice.
Desigur, trebuie să menționăm efectele sale excepționale pentru oamenii care lucrează într-un mediu toxic, care sunt expuși la radiații (cum ar fi cele ale monitoarelor calculatoarelor, razele X ale aparatelor de analiză), care au avut sau au o hrană cu mulți aditivi sintetici sau cu multă carne.
Clorofila protejează vasele de sânge împotriva sclerozării, ține la distanță infecțiile bacteriene indiferent de localizare (chiar și pericardita, inflamația mușchiului cardiac, a fost tratată cu succes cu acestă terapie).
Cui îi este recomandată cura cu clorofilă?
Firește, ca orice cură de primăvară-vară, și terapia cu clorofilă este adresată practic tuturor persoanelor, fie ele tinere sau în vârstă.Deși este eficientă și în boala canceroasă ori în cele tumorale benigne, cura cu clorofilă este recomandată în special persoanelor sănătoase.Periodic, mai ales la schimbările de anotimp, organismul are nevoie de dezintoxicare, iar clorofila este un mijloc sigur și eficient de purificare, care va asigura premisele unei stări de sănătate excelente și a unei forme fizice și psihice maxime.
O a doua categorie căreia i se adresează cura cu clorofilă este aceeea a persoanelor care au afecțiuni cronicizate.Astmul și bronșitele (inclusv cele tabagice), hepatita cronică (inclusiv fazele pre-cirotice și cirotice), reumatismul cronic și cel degenerativ, guta și multe alte boli pot fi ameliorate și chiar vindecate cu ajutorul extractelor verzi.
Bătrânii și convalescenții, adolescenții cu tulburări hormonale vor beneficia, de asemenea, de efectele reglatoare excepționale ale extractelor de clorofilă.
De asemenea, obezitatea, inclusiv cea care apare pe fond de dezechilibru hormonal, răspunde foarte bine la acest tratament, asociat cu o cură vegetarian-crudivoră.
Cui îi este contraindicată cura cu clorofilă?
Aceasta cură este contraindicată persoanelor cu diaree acută, cu colită de fermentație, precum și celor al căror colon este foarte sensibilizat.
Persoanele care au suferit operații de by-pass coronarian, care suferă de tromboză vor face această cură numai la recomandarea și sub supravegherea medicului.
Această dietă încurajează un consum mare de carbohidrați și limitează la minimum grăsimile, asigurând o slăbire de durată, constantă și echilibrată.
Complexitatea dietei este foarte redusă, regimul este ușor de urmat, potolește senzația de foame, este foarte sănătos.
Să vedem ce cunoaștem despre grăsimi:
Sunt periculoase pentru inimă, cauzează boli cardiovasculare și chiar unele forme de cancer.
Conțin cel puțin de două ori mai multe calorii decât alte alimente.
Sunt de 7 ori mai ușor de transformat în grăsime corporală, comparativ cu carbohidrații.
Ne determină să ne pierdem apetitul pentru mâncăruri sănătoase.
Cu toții avem nevoie de grasimi, desigur, dar de alt tip și în cantități mult mai mici decât consumăm de obicei.
Carbohidrații complecși:
Nu îngrașă, sunt foarte sănătoși și sunt greu de transformat în grăsimi corporale.
Reprezintă cea mai importantă sursă de energie.
Creierul nostru depinde de ei în exclusivitate.
Principalel reguli ale dietei:
Mâncați mai puțină grăsime.
Învățați să alegeți mereu varianta optimă (lapte degresat, brânză slabă, carne de pui sau pește, în loc de porc).
Înlocuiți felurile de mâncare prăjite cu cele preparate la cuptor sau aburi.
Consumați mai mulți carbohidrați complecși (mai ales cereale integrale, dar și pâine, cartofi, legume, fructe).
Mâncați mai puține dulciuri (zahăr simplu, băuturi răcoritoare, bomboane, prăjituri etc).
Consumați mai multe fructe, legume și salate, făcându-le o parte importantă a dietei dvs.
Creșteți aportul de fibre din alimentație, mâncând mai multe oleaginoase și cereale integrale.
