Încercăm astăzi să vă prezentăm cele mai des folosite trucuri pentru ca exercițiile de forță să dea rezultate.Atunci când mergeți la sală, trebuie să aveți un plan conturat în minte și este necesar să nu vă abateți.
Folosiți greutăți libere la toate seturile grele: oricât de sofisticate vi s-ar părea aparatele, acestea nu vor construi atâta masă musculară ca și greutățile libere.
Folosiți mișcări compuse, care implică tot corpul: dacă doriți masivitate și mărime, nu faceți mișcări de izolare, ci insistați pe genoflexiuni, îndreptări, împins din culcat, împins de la umeri cu bara, flexii cu bara și tracțiuni.
Găsiți părți care pot fi îmbunătățite: stabiliți care părți ale corpului necesită mai multă muncă, intrați în sală concentrați pe acestea și lucrați-le la începutul antrenamentelor. Începeți antrenamentele voastre cu haltera, apoi treceți la gantere, iar dacă folosiți cabluri, faceți-o pe final.
Experimentați pentu a găsi ce exerciții construiesc mai multă masă musculară pentru voi: doar pentru că unele exerciții lucrează bine pentru alții, nu înseamnă același lucru și pentru voi în mod obligatoriu.
Evitați accidentările: evitați mișcările cu un risc ridicat, mai ales dacă nu sunteți bine încălziți.Folosiți forma corectă de execuție tot timpul și nu riscați să vă accidentați încercând să ridicați prea mult prea devreme.Dacă vă accidentați nu vă puteți antena,deci nu veți crește.Mai puțin, înseamnă mai mult.
Nu depăsiți numărul optim de seturi pentru grupele musculare: încercați să faceți doar atâtea seturi cât simțiți că este productiv pentru corpul vostru.
Nu numărați exercițiile: nu există un număr optim de exerciții, cei mai mulți culturiști propun patru exerciții pentru fiecare grupă musculară, dar pentru grupele musculare mici aceastea pot duce la supraantrenament.
Efectuați un număr optim de repetări: antrenați-vă cât mai greu posibil, în forma corectă pentru a face cât mai multe repetări (cu greutăți mari, 6-10 pentru grupele musculare mari, 8-12 pentru grupele musculare mici).Nu vă feriți de repetările maximale: de câte ori vă simțiți odihnit și simțiți că antrenamentul "merge", încercați câte o repetare maximală, în mod piramidal.
Nu uitați să vă mâncați proteinele: cu cât mâncați mai multe proteine, cu atât mai bine.Cele mai bune proteine pentru masa musculară sunt cele din carne roșie,de unde vă luați nutrienții necesari creșterii.Proteinele concentrate din zer sunt de asemenea importante.Faceți un mod de viață din alimentația proteică abundentă și veți câștiga masă musculară solidă.
Căldurile mari din timpul verii ne copleșesc pe toți, adulți sau copii.Asa că, la mare sau la munte, sursele de apă sunt o binefacere.
Vara este bucuria copiilor pentru că se pot bălăci în voie în piscină, în mare, în râuri, la ștranduri.Dar există și unii copii cărora le este teamă de apă, așa că încercăm să aflăm cauzele.
Primele noastre luni de existență, ca embrion, s-au petrecut în apa, în lichidul amniotic, în pântecele mamei.Totuși, pe unii copii apa îi înspăimântă.
Este adevarat că apa, de cele mai multe ori, este sinonimă cu plăcerea.Cufundarea sugarilor în apă provoaca pielii acestora senzații agreabile, pe care ei și le manifestă prin zâmbete și gângureli.Totuși, nu toți sugarii par să împărtășească aceasta bucurie și unii își manifestă reacția prin plânsete.
Anumiți psihologi leagă frica precoce de apă cu un traumatism particular în momentul nasterii: ruperea apei poate fi asociată cu o senzație foarte stresantă și neliniștitoare pentru bebeluș, care si-a fixat senzația în memorie.
Câteodată, anumiți părinți sunt uimiți de copiii lor, bebeluși-înotători sau care se comportă ca peștele în apă.Familiarizarea cu apa este tot o învățare, la fel ca și mersul.Copiii trec adesea prin perioade de mari progrese sau prin momente de regresie.Este adevărat și faptul că obișnuirea copilului cu apa, acțiune care are loc în propria baie, poate să-l determine pe copil, când se mărește, să-i fie frică de imensitatea mării și să-l înspăimânte.
Teoretic, copilul nu resimte frica de apă până la 4 luni.Dupa această vârstă, fiecare bebeluș are multe motive pentru a-i fi frică de apă, fiecare copil având deja propria istorie și propriul motiv de a-i fi teamă.Poate fi vorba despre o experiență neplăcută cu apa.Fără să știe, copilul a păstrat-o în memoria sa și de fiecare dată când se ivește ocazia de a intra în apa, această amintire se declanșează si îi provoacă teamă.De exemplu, se poate ca, atunci când era mai mic, să fi făcut baie cu apa prea caldă, sau să fi băut un ceai fierbinte, sau poate ca și cufundarea lui în apă să-i fi provocat o otită dureroasă.
Se poate ca la școala copilul să fi fost împins în apă de un alt copil contrar dorinței sale sau să fi fost ținut cu forța în apă, sau să fi fost forțat să sară de pe trambulină.Aceste motive pot fi suficiente pentru a-i provoca teama de apă.
În anumite perioade ale creșterii sale, mai ales după vârsta de 2 ani, copilului îi poate fi frică de apă, mai ales daca el crede ca ea are puterea de a-l înghiți.Este deci victima imaginației sale bogate și a dificultății sale de a diferenția realitatea de imaginar.
Câteodată, fără ca totuși copilul să aibă vreo teamă, spaima bruscă de apă să fie expresia unei indispoziții interioare care să nu aibă vreo legătură particulară cu apa.Cauzele trebuie cautate în mediul în care trăiește: ele pot fi legate de nașterea unui fratior sau a unei surioare, divorțul părinților, mutarea dintr-o locuință într-alta sau pot fi legate de faptul că a învățat prea repede să facă altă acțiune, de exemplu, să meargă.
Ca unuia dintre părinți să-i frică de apă, este o situație foarte frecventă, căci numeroși adulți (unu din patru, conform statisticilor) se tem, de asemenea, de apă.Este deci posibil ca, chiar fără să-și fi manifestat aceasta frică, părintele să-i fi transmis copilului frica de apă.
Anumitor copii le este frică de apă la fel cum altora le este teamă de păianjeni sau de șerpi fără să îi fi văzut vreodată.Este vorba despre o adevarată fobie, adică o frică inexplicabilă fără ca ea să aibă legatură cu o amintire neplăcuta cu apa.
Un tonic depsebit de eficient pentru toate tipurile de ten este următorul:
- 1/4 ceaşcă de suc de castravete,
- 1/8 ceaşcă de suc de morcov,
- 1/2 ceaşcă de infuzie de mentă,
- 1/4 ceaşcă de infuzie de muşeţel,
- 1/2 ceaşcă de suc de lămâie.
Se pregăteşte întâi sucul de castravete şi morcov, apoi infuziile de mentă şi muşeţel care se lasă la răcit, după care se combină toate aceste ingrediente într-un recipient şi se amestecă bine.
Dacă veţi congela această mixtură în cuburi de gheaţă, puteţi scoate doar câte un cub şi să îl aplicaţi pe faţă, atunci când doriţi.
Castraveţii, care au acelaşi pH ca pielea noastră, sunt excelenţi pentru strălucirea şi sănătatea tenului nostru deoarece sucul lor este un emolient foarte liniştitor.Castravetele este minunat pentru ten, datorită proprietăţilor lui hidratante, nutritive şi astringente.Acţionează într-o manieră protectoare, refăcând învelişul natural.Prin aplicarea unei felii de castravete pe tenul obosit şi iritat, acesta se va revigora şi va deveni catifelat.
Morcovii sunt bogaţi în vitamina A şi minerale care hrănesc şi vindecă pielea, ajutând la regenerarea ei.
Menta stimulează şi curăţă pielea datorită proprietăţilor ei antibacteriene şi antiseptice, iar muşeţelul este nu numai bogat în minerale, dar ajută la prevenirea ridurilor, este antiinflamator şi hidratant.
O altă reţetă pentru ten:
Ingrediente:
- 5 frunze proaspete de mentă,
- un sfert de castravete de mărime medie,
- un albuş de ou,
- apă plată.
Se amestecă menta cu castravetele curăţat de coajă şi seminţe, cu ajutorul unui blender sau mixer până obţineţi o pastă.Separat bateţi albuşul până se întăreşte şi apoi amestecaţi-l uşor în mixtura obţinută anterior.
Se apliă această mixtură uniform pe faţă şi gât şi se lasă timp de 20 de minute.Se curăţă cu apă minerală sau plată.
Laptele de migdale este deosebit de indicat pentru pielea uscată şi îmbătrânită.Uleiul de migdale linişteşte tenul iritat, iar glicerina ajută la hidratarea ei.
Ingrediente:
- o jumătate de ceaşcă de apă distilată sau apă de levănţică sau trandafiri,
- o lingură de glicerină vegetală,
- o jumătate de lingură de ulei de migdale,
- 12 picături de extract de seminţe de grepfrut,
- opţional: 5-10 picături de ulei esenţial cu o aromă preferată.
Apa de levănţică sau trandafiri se pregăteşte uşor: se pune o mână de petale de trandafiri, uscate, sau de flori de levănţică, uscate, într-un vas de sticlă sau porţelan şi se acoperă cu apă fierbinte.Se lasă pînă a doua zi şi apoi se foloseşte la prepararea laptelui de migdale.
Următoarele recomandări sunt valabile şi pentru inflamaţiile articulare, deformările articulare şi fenomenele de uzură.Acestea sunt vindecabile, durerile dispar încetul cu încetul, chiar şi deformările se retrag treptat într-o perioadă de unul până la doi ani. Bolnavii care merg în baston sau în cârje pot fi recuperaţi.Artroza este o boală care afectează mai ales populaţia de peste 45 de ani şi este cauzată de degenerarea cartilajului articular.
Vara se recomandă băile cu frunze şi tulpini de roşii, fierte o oră în apă.
Se bea dimineaţa, cu o 1/2 oră înainte de micul dejun, şi seara, cu o 1/2 oră înainte de cină, o ceaşcă cu ceai de coada-calului (coada-calului este opărită şi lăsată 1/2 minut în repaos), iar în timpul zilei se consumă 4 ceşti cu ceai de urzici (şi urziciie se opăresc şi se lasă într-un scurt repaos de 1/2 minut).Din aceste 4 ceşti se scoate de 3 ori câte 1/2 ceaşca şi se toarnă de fiecare dată o lingură de bitter suedez înâuntru.Cantitatea se bea, repartizată în porţii, înainte şi după fiecare masă.
Se masează locurile dureroase cu tinctură de tătăneasă sau gălbenele, ori cu alifie din aceleaşi plante.
Artroza poate apărea în orice articulaţie, deşi cele mai afectate sunt cele care suportă greutatea corporală: genunchi, şold, coloană.
Se poate aplica peste noapte, pe locul dureros, pedicuţă amestecată cu puţină apă caldă.
În orice regiuni ar apărea dureri, la genunchi sau alte încheieturi, se pun comprese cu bitter suedez şi se lasă timp de 4 ore.Pielea trebuie unsă în prealabil cu alifie de filimică, iar de fiecare dată după tratament se pudrează ca sa nu apara mâncărimi.Se calcă cu fierul de călcat frunze de varză creaţă (varză nemţească) sau de varză albă, se aplică pe încheieturtie dureroase şi se leagă cu o bucată de pânză pentru a se păstra calde.
Se fac băi cu paie uscate de ovăz sau scuturătură de fân, circa 10 g la 5 l de apă clocotită, care se strecoară şi se adaugă în apa de baie, timp de 21 de zile.
Şi fricţionările încheieturilor cu esenţă de tătăneasă ajută, pentru ameliorarea durerilor.În caz de inflamaţii articulare sunt indicate compresele cu aburi de coada-calului.
Se aplică o cataplasmă cu muştar negru sau cu hrean ras, amestecat cu puţină apă fierbinte, atât cât să se formeze o pastă, care se aplică pe un tifon şi se înveleşte locul dureros.
Pe lângă frunzele de varză, se recomandă compresele cu frunze de brânca-ursului, numită şi crucea-pământului, talpa-ursului sau urechea-porcului.Aceasta plantă se găseşte pe povârnişuri, pante, câmpii, ca şi în pădurile rare, umede, de foioase sau de foioase amestecate cu conifere sau în zăvoaie, crescând ca buruiană.Planta are flori mari, grupate, plate, şi sare în ochi pe câmpii, datorită mărimii ei deosebite.
Foarte indicată ar fi o dată pe lună o baie de şezut cu coada-calului, din 100 grame de plante care se lasă în apa rece să se înmoaie peste noapte; a doua zi, totul se încălzeşte; durata baii: 20 minute.Apa de baie mai poate fi turnată de 2 ori înapoi peste plante, reîncălzită şi folosită pentru alte două băi de şezut.
Se spală zilnic picioarele cu apă rece şi oţet, seara, timp de 1 lună.
Debutul artrozei este gradat, primul simptom care se observă este durerea care tinde să crească în timp.Ulterior apar diminuarea mobilităţii articulare, contractura musculară, deformarea articulară apărând în stadiile avansate de boală.Durerea articulară are caracter specific, apare dimineaţa, la primele mişcări, când articulaţiile par înţepenite.Este de scurtă durată, aproximativ 15 minute.Durerile dispar pentru restul zilei şi reapar seara, odată cu oboseala.La multe persoane, durerea articulară este meteodependentă.
Acest regim vă poate ajuta să scăpaţi de 7-8 kg în doar 13 zile.Dieta se ţine după programul de mai jos, pentru primele 6 zile, după care, dieta se ţine începând din a şasea zi, spre prima zi.
Prima zi:
La micul dejun: cafea neagră.
La prânz: varză gătită, 2 ouă şi un pahar cu suc de roşii.
La cină: peşte la grătar sau fiert.
A doua zi:
La micul dejun: cafea neagră, pâine integrală, neapărat prăjită.
La prânz: salată de legume cu foarte puţin ulei şi peşte.
La cină: 200 gr. carne de vită macră, fără grăsime şi iaurt degresat.
A treia zi:
La micul dejun: cafea neagră, pâine integrală şi neapărat prăjită.
La prânz: legume la grătar sau fierte şi un măr.
La cină: 200 gr. carne de vită macră şi fără grăsime, un ou şi salată de varză.
A patra zi:
La micul dejun: cafea neagră.
La prânz: un ou, 3 morcovi fierţi şi 15 gr.brânză.
La cină: 200 gr. carne de vită.
A cincea zi:
La micul dejun: limonadă şi un morcov.
La prânz: 1 porţie mare de peşte.
La cină: peşte şi suc de roşii.
A şasea zi:
La micul dejun: ceai.
La prânz: 250-300 grame de carne pui.
La cină: 250-300 grame de carne de pui şi salată verde.
A şaptea zi:
La micul dejun: cafea.
La prânz: peşte şi suc de roşii.
La cină: oricare cină din cele şase, cu excepţia cinei din a treia zi.
Cum acţionează râsul:
Asemenea excitaţiei, râsul acţionează asupra pielii şi a sistemului neuro-simpatic, pe care îl stimulează şi îl accelerează.Râsul destinde numeroase părţi ale corpului: faţa, gâtul, pieptul, abdomenul, braţele, picioarele.Diminuând tonusul muscular, elimină tensiunile şi agresivitatea.De asemenea, circulaţia sangvină se accelerează, ca şi procesul de eliminare a toxinelor acumulate, digestia este uşurată prin contracţii abdominale şi se evacuează tensiunea nervoasă.Prin urmare, corpul cedează unei destinderi regeneratoare.Este efectul morfinelor naturale secretate de creier, endorfinele, în momentele când râdem cu poftă.Pe scurt, râsul scade tensiunea, ameliorează digestia şi garantează un somn liniştitor.Nu degeaba se spune că oamenii bolnavi care râd din tot sufletul se vindecă mai repede decât cei trişti.
Hohotele de râs sunt bune pentru inimă:
Un grup de cardiologi a efectuat un studiu vizând stabilirea efectului râsului asupra inimii. 300 de persoane de vârste apropiate au fost împărţite în două grupe: de o parte suferinzii de inimă şi de cealaltă parte cei sănătoşi.Autorii studiului au observat că suferinzii de inimă se dovedesc a fi persoane foarte serioase şi stresate.Astfel, 40% dintre aceştia au afirmat că râd foarte rar, nici măcar atunci când, în mod normal, ceilalţi nu se mai satură de râs.Cercetătorii sunt de părere că râsul acţionează ca un scut împotriva afecţiunilor cardiace, susţinând că hohotele ar trebui să facă parte din arsenalul terapiilor recomandate în cazul bolilor de inimă.
Nu apelaţi la râsul artificial:
În Occident, unii dintre cei care se simt total nefericiţi şi nu pot găsi motive de râs cu nici un preţ, apelează la gazul ilariant.Este unul din oxizii azotului, incolor, cu miros şi gust dulceag care odată inhalat poate provoca râsul.Cercetatorii au publicat un raport asupra impactului pe care îl poate avea gazul ilariant asupra tinerilor.În ciuda efectului recreativ, consecinţele consumului acestui medicament asupra sănătăţii sunt extrem de nefaste.Excesul de gaz ilariant contribuie la apariţia durerilor de spate şi chiar la degenerarea coloanei vertebrale.Gazul ilariant blochează acţiunea vitaminei B12, puţini ştiind de legătura medicamentului cu efectele nocive asupra sănătăţii.Studiile ştiinţifice arată că, folosit în operaţii chirurgicale de scurtă durată (de exemplu, în stomatologie, la procesul de anesteziere), gazul ilariant poate avea efecte mortale.Orice incercare de a provoca râsul altfel decât în mod natural, nu numai ca este sortită eşecului, dar este şi periculoasă pentru sănătate.
Ajutorul dat de cătină:
Atunci când este mai rece, observăm un consum redus al substanţelor vitaminate, mai ales la persoanele care nu consumă fructe şi legume bogate în vitamine.Acest deficit poate apărea şi la cei care nu prea mănâncă în sezonul rece murături (obţinute prin fermentaţie, adica prin saramură), borş, pâine neagră, tărâţe.Mâncărurile rafinate, chiar dacă sunt plăcute ochiului şi gustului, pot fi, mai degrabă, obiceiuri nesănătoase.De aceea, mai ales în sezonul rece, cătina albă aduce organismului vitaminele necesare, ca şi acizii graşi esenţiali.După cum se ştie, după măceş, cătina conţine cea mai mare cantitate de vitamina C.
Pielea trebuie mereu protejată şi ajutată să facă faţă schimbărilor climatice, mai ales următoarele zone mai expuse: faţa, mâinile, picioarele, care pierd vitaminele liposolubile necesare metabolismului. Indicate în tratarea mâinilor, a feţei (în special la femei) sunt preparatele vitaminate, dar şi cele cu extract de cătină (vitamine solubile în grăsimi).
Haideţi să vedem două reţete, folsitoare şi uşor de preparat:
Ulei de cătină:
Se usucă 100 g fructe de catină la 60 grade C.Se macină apoi boabele în râşniţa de cafea, rezultând 20-25 g pulbere uscată, care conţine 2,5 ml ulei pur.Peste pulbere se adaugă 50-70 ml ulei (de soia, floarea soarelui, de germeni ori de măsline) şi se amestecă.Se lasă încă două zile, amestecând din când în când.Se foloseşte partea de deasupra a amestecului, fie ca atare, fie în amestec cu o cremă oarecare.Se ung faţa, mâinile şi picioarele.
Ceai de cătină:
Se face un ceai din fructe uscate de cătina (la o cană de apă se pune o linguriţă de fructe uscate) şi se dă un clocot.Înainte de a fi îndulcit, se scot din ceai câteva linguriţe de lichid şi se tamponează faţa, apoi se unge cu crema preparată după reţeta anterioară.Restul de ceai se poate consuma, eventual îndulcit cu miere.
Organismul are nevoie câteodată să işi autoregleze energia şi în acest scop trebuie activate procesele oxidative.Procesele energetice necesită aport de grăsimi, dar şi aceste arderi au nevoie de complexul B, vitaminele PP, B2, C (provenite şi din tărâţe de grâu şi grâu încolţit), completate cu celelalte substanţe din cătină.
Cele două preparate dau o mare energie organismului, stimulează procesele aerobiotice, generatoare de căldură.
