Tot mai multe persoane iau în calcul multivitaminele pentru un organsim sănătos, pentru energie și pentru a da randament în domeniul profesional din care fac parte.
Nimic nu este mai benefic decât o alimentație cu aport scăzut de grăsimi, bogată în fructe, legume și cereale, pentru a furniza vitaminele și mineralele de care avem nevoie pentru a ne menține sănătoși.Din păcate, nu întotdeauna mâncăm sănătos și nu mereu avem la îndemână ceea ce necesită organismul nostru.Dacă vom adăuga și efectele negative ale stresului, înaintarea în vârstă, lipsa exercițiului fizic, poluarea și diferitele boli care ne amenință mereu, perspectiva consumului de suplimente nutritive va deveni una extrem de importantă.De aceea există din ce în ce mai mulți specialiști în domeniu care recomandă consumul zilnic de multivitamine.
Daca aveți o alimentație cu un aport scăzut de grăsimi, formată din cel puțin cinci porții de fructe și legume pe zi, pui, carne slabă sau pește, de câteva ori pe săptămână, probabil că puteți să apelați doar la o formulă clasică de multivitamine.
Dar chiar și cei care au o alimentație bine alcătuită și consumă hrană de tip fast-food numai ocazional pot beneficia de o formulă forte.
Pentru persoanele al căror prânz este alcătuit numai dintr-o felie de pizza și un pahar de băutură răcoritoare, este imperios necesară o formulă forte.
Necesarul zilnic satisface cerințele minime zilnice și ajută la prevenirea apariției unor boli, cum ar fi scorbutul, care apare ca urmare a deficienței de vitamina C.
Nivelurile mai ridicate de vitamine și minerale ce se găsesc în multivitamine pot ajuta de fapt la prevenirea bolilor, la întârzierea apariției lor sau pentru a ameliora anumite indispoziții sau dureri.
Valabil pentru femei:
Femeile, indiferent de vârstă, trebuie să consume cel puțin 1.200 mg de calciu/zi, provenite din diverse suplimente sau din alimentație pentru a preveni fracturile.Majoritatea tabletelor de multivitamine nu oferă acest supliment în cantitatea necesară, așa că este recomandabil să se consume un supliment separat bazat în totalitate numai pe calciu.
Femeile mai tinere, în special cele care au o menstruație abundentă, au nevoie de foarte mult fier (18 mg/zi).
Cele care doresc să rămână însărcinate trebuie să consume mai mult acid folic și să evite supradozele de vitamina A.
Valabil pentru bărbați:
Bărbații trebuie să evite tabletele de multivitamine care conțin fier.S-a constatat că o cantitate mărită de fier duce la apariția bolilor de inimă.
Trebuie să fiți atenți la produsele special destinate bărbaților care fac reclamă unor ingrediente precum extrasul de palmier, recomandat pentru prostată, deoarece multe dintre aceste substanțe sunt prezente în cantități atât de mici încât nu conferă aproape nici un beneficiu terapeutic.
Pentru persoanele trecute de 50 de ani:
Persoanele trecute de 50 de ani trebuie să opteze pentru suplimentele care nu conțin fier, deoarece acest mineral poate cauza probleme cardiace.În schimb, este chiar recomandat ca ele să consume în cantități mari vitaminele B6 și B12, pentru că, din cauza vârstei, pot să intervină adesea probleme în absorbția acestor substanțe nutritive.
Femeile și bărbații mai în vârstă pot beneficia de efectele de întărire a oaselor, provenite din ingerarea unor doze mărite de calciu (1.200 mg/zi) și vitamina D (de la 400 la 600 U.I./zi).
Pentru persoanele care suferă de boli cronice:
Persoanele care suferă de boli cronice au de obicei o poftă de mâncare redusă, ceea ce poate conduce la epuizarea rezervelor de hrană.Tabletele cu formule forte sunt extrem de importante în cazul în care aceste persoane suferă din cauza unor indispoziții digestive pe termen lung sau au probleme hepatice sau calculi biliari.Este necesar să se consulte medicul înainte de administrarea unor astfel de suplimente.
Pentru vegetarieni:
Persoanele vegetariene care nu consumă deloc produse de origine animală, inclusiv brânzeturi și ouă, trebuie să ia zilnic cel puțin 100 mg vitamina B12.Zincul, fierul și calciul sunt de asemenea minerale extrem de importante pentru persoanele vegetariene care țin un regim strict în acest sens.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu