Este un simptom comun în astenia nervoasă.
Se manifestă printr-o tristețe pronunțată, care poate duce la dorință de sinucidere sau la o stare de resemnare.
Cele mai frecvente cauze sunt decepțiile, tristețea, furia, izolarea, teama de a nu fi iubit, teama de moarte.
Cauzele determinante sunt tulburările hormonale sau metabolice, depunerea metalelor grele în creier, radiațiile termice, terestre și cosmice.
Depresia se poate datora unei interiorizări a sentimentelor negative și se însoțește de obicei de diaree sau constipație, dispnee, palpitații.
Măsuri profilactice și de tratament:
Persoana care suferă de depresie trebuie să își deschidă sufletul și să vorbească cu anturajul său despre problemele care o preocupă, să meargă în public și să facă noi cunoștințe și noi prieteni.
Se recomandă ceaiurile de valeriană, rozmarin, portocale, mentă sau lemn de santal.
Băile de șezut cu coada calului și sunătoare, vitaminele B și E sunt indicate ca având un efect benefic.
Prima parte a acestui articol o puteți citi aici.
Cele două meridiane, al stomacului și al intestinului subțire, sunt meridiane yang și sunt dirijate de meridianul vezicii biliare.Acesta din urma fortifică meridianul intestinului subțire, de parcă i-ar suplimenta energia, iar asupra meridianului gastric exercită o acțiune de frânare, de parcă l-ar ține priponit.Pe de altă parte, meridianul intestinului subțire întărește meridianul gastric.
Când meridianul intestinului subțire este afectat, se află în hiperfuncție și acționează ca un amplificator asupra canalului gastric, poate apărea o gastrită hiperacidă, iar apoi chiar și un ulcer.
Dacă intestinul are meridianul slăbit, atunci stomacul poate cădea într-o depresie, capacitatea sa digestivă se va reduce și, în acest caz, poate apărea o gastrită hipoacidă, care va conduce și ea la un ulcer.
De asemenea, canalul vezicii urinare poate influența și el canalul intestinului subțire, ceea ce va frâna funcționarea meridianului respectiv.
Rolul metodelor de reechilibrare:
Aceasta este de fapt doar o mică parte a relațiilor extrem de complexe ce se stabilesc între meridianele existente în corpul nostru și, implicit, între organele din el.De aceea, nici o afecțiune nu poate fi a unui singur organ, iar când este tratată, trebuie să se țină seama de starea generală a pacientului.
Cum se tratează această boală:
Este foarte important ca bolnavii de ulcer să fie tratați corect, până la vindecarea clinică.Desigur, o vindecare totală a acestei boli nu este posibilă, ea nu trece fără urme, căci va rămâne o cicatrice în locul ulcerației (ca la orice rană care se închide).
Deci, printr-o vindecare clinică se ințelege absența bolii un timp îndelungat (dacă se poate, chiar definitiv), formarea cicatricei care apare la fibrogastroscopie, dar și un echilibru energetic normal în sistemul meridianelor stomacului și intestinului subțire.
Această etapă este însă posibilă mult mai târziu, în comparație cu primele două condiții (absența durerilor și închiderea ulcerației).
În prezent, pe lângă dietă, tratamentul medicamentos și, în cazurile grave (inclusiv ulcere perforate), operații, există și metodele de reechilibrare energetică, asociate cu fitoterapie și tratament homeopatic.
Rezultatele obținute prin aceste metode sunt foarte promițătoare, deoarece se obține cicatrizarea rănilor din stomac chiar mai repede decât prin metodele de tratament clasice.
Descriere: este o plantă cu tulpina întinsă pe pământ însă nu târâtoare, frunzele de jos ovale, cele de sus ca un vârf de lance și florile albastre.
Acţiune farmaceutică: are acţiune ganglioplegică şi spasmolitică, cu efect hipotensiv trecător.
Ajută la refacerea circulaţiei sângelui în creier.
Este o plantă spasmolitică şi simpatolitică.
Scade tensiunea arterială, diminuează ritmul cardiac şi oxigenarea creierului.
Există o serie de medicamente preparate din această plantă care se folosesc la diferite afecţiuni.
Denumiri populare: barbanoc, bănuţ, brebenei, caprifoi, coada-vânătorului, cununiţă, foi în fir, falamfin, fonchiu, iederă, merişor, perişor, pervincă, ponchin, sacfin, sacsău, verdeaţă.
În tradiţia populară: este folosită la cununi şi coroane.
Infuzia sau decoctul plantei se lua ca laxativ sau purgativ.
Decoctul se folosea contra hemoragiei.
La leucoree se fierbea, uneori cu alte flori şi se bea decoctul.
Preparare:
Infuzie din o linguriţă de plantă uscată şi măcinată la 250 ml apă clocotită.Se lasă timp de 15 minute acoperită.Se strecoară și se bea întreaga cantitate pe parcursul unei zile.
Două linguri de plantă mărunţită se pun la un litru de apă clocotită.Se acoperă pentru 15 minute, apoi se strecoară.Se consumă în cursul zilei în afecţiunile stomacului.
Compoziţie chimică: conţine un mare număr de alcaloizi: vincamajina, pervincina, vinina, reserpina, vincamajoridina, vincamajoreina, etc.
Săruri minerale diverse, aminoacizi, aspartic, lizină, asparagină, tirozină, serină, flavone, acizi fenolici liberi, etc.
Toți adepții și practicanții medicinei alternative știu că nici o boală nu poate fi vindecată fără o puternică și corectă curățire prealabilă a organismului.
Mijloacele aflate la îndemână sunt diverse și eficiente, indiferent dacă apelăm la purificarea prin dietă alimentară (regimul Oshawa, regimul Yang, cura de sucuri de legume și fructe), metodele ayurvedice, cura cu argilă sau postul de sănătate.
Între toate acestea, plantele joacă și ele un rol important, așa că este foarte important să vorbim despre ele.
Întrucât este primăvară și organismul nostru va fi solicitat peste medie să lupte împotriva gripelor și a altor infecții virale, o curățire a principalelor noastre organe va ușura sarcina greu încercatului sistem imunitar.
Următoarele rețete sperăm să vă fie de folos și specificăm faptul că au ca și punct de pornire ingredientele naturiste.
Purificarea articulațiilor:
Se pun 10 foi de dafin în 500 ml apă și se fierb la foc încet, timp de 15 minute.Lichidul, împreună cu frunzele, se toarnă într-un termos, unde se lasă două ore, după care se împarte în trei porții egale, pe trei zile.
O porție se consumă de-a lungul a 12 ore, altfel se poate provoca hemoragie internă.
Peste o săptămână se poate repeta procedura timp de două zile.
În zilele de tratament se respectă o dietă vegetariană.
Purificarea articulațiilor în primul an se face o dată pe trimestru, după care o singură dată pe an.
Acest decoct de foi de dafin poate normaliza nivelul glicemiei, când acesta nu este prea mare.
În acest caz, se va lua pe parcursul a două săptămâni câte o lingură, cu 20 de minute înaintea meselor principale.
Purificarea sângelui:
Aveți nevoie de 100 grame rostopască și 300 grame miere.Se pune rostopasca într-o cratiță smălțuită, se toarnă peste ea un l de apă clocotită și se lasă la macerat 12 ore.Lichidul obținut se strecoară, se dizolvă mierea în el, iar siropul rezultat se pune într-o sticlă în frigider.
În fiecare zi se toarnă din acea sticlă într-una mai mică 150 ml compoziție, din care se ia câte o lingură, de șase ori pe zi, din oră în oră, de preferat de dimineața până la pranz.
Se procedează astfel până la terminarea întregului conținut din sticla din frigider.
Tratamentul cu rostopască se face o dată pe an.
Curățarea și purificarea rinichilor:
Se iau 6 crenguțe de mure de 50-60 cm fiecare.Se taie mărunt și se pun la fiert într-o cratiță de 6 l plină cu apă filtrată.Se fierbe 2-3 ore fără capac, la foc încet, până când apa ajunge la jumătate.
În două zile se bea toată cantitatea, fracționat, în părți egale, în decursul primei și celei de-a doua zi.
Timp de o săptămână se recomandă alimentație vegetariană, fără carne (trei zile înainte și trei zile după tratament).
În timpul tratamentului, chiar și după, se poate verifica urina, iar dacă este cazul, se poate observa eliminarea nisipului sau chiar a calculilor.
Ulcerul este de fapt o rană, provocată în peretele duodenului sau al stomacului.
În ultima vreme au apărut cercetări interesante care tratează natura infecțioasă a ulcerelor, atât gastric, cât și duodenal.
Ulcerația, rana, se produce în mucoasa gastrică sau în cea duodenală în urma apariției unui dezechilibru între factorii agresivi ai conținutului gastric (sucul gastric și alimentele ingurgitate) și proprietățile de protecție ale învelișului (mucoasa gastrică și, respectiv, a duodenului).
Principalul simptom al ulcerului sunt durerile din capul pieptului, spre stânga de la linia mediană în cazul ulcerului gastric, sau spre dreapta în cazul ulcerului piloric sau al bulbului duodenal.
Adesea durerile iradiază în jumătatea stângă a toracelui, spre omoplatul stâng, chiar spre coloană, în segmentul dorsal și lombar ale acesteia.
Durerile apar la 30-60 minute după masă, în ulcerul gastric sau la două-trei ore dupa masă, în ulcerul duodenal.
Durerile sunt foarte parșive, insidioase, persistente, cu scăderi și reizbucniri periodice, revenind cu forțe sporite după ce a părut că au fost stinse.Sunt dureri sâcâitoare și, de cele mai multe ori, foarte greu de suportat.
Adesea crizele dureroase sunt însoțite de vomă, din stomac fiind eliminate sucul gastric și, mai ales, acidul în exces.
De cele mai multe ori, după ce vomită, bolnavul se simte ușurat, de aceea mulți încearcă să-și provoace voma.
Alte simptome frecvente sunt arsurile, eructațiile (râgâielile), grețurile și constipațiile.
Factorii care determină apariția ulcerațiilor sunt diverși.De cele mai multe ori este o îmbinare a factorilor generali și a celor locali.
Ulcerațiile pot avea dimensiuni, formă și profunzime din cele mai variate.
Caracteristica ulcerului este acutizarea sezonieră a bolii, primăvara și toamna crizele devin mai puternice și mai frecvente.
Adesea aceste perioade acute alternează cu perioade de remisie, care pot să dureze de la câteva săptămâni până la câțiva ani.
Boala ulceroasă este o maladie cronică recidivantă, caracterizată prin formarea ulcerației stomacului sau duodenului.
Este o maladie destul de frecventă în rândul populației, circa 7-10% suferă de ulcer gastric sau duodenal.
Ulcerul duodenal este de aproximativ patru ori mai frecvent decât cel gastric.
Ulcerul duodenal apare mai frecvent la persoane tinere, pe când la vârstele a doua și a treia apare mai frecvent ulcerul gastric.
De asemenea, ulcerul duodenal se înregistrează mult mai frecvent la bărbați.
Există, de asemenea, așa-numitele ulcere simptomatice, care apar din cauza stresului, în arsuri, după operații neurochirurgicale; ulcerele medicamentoase se produc după ingurgitarea unor preparate cum sunt gluococorticoizii sau salicilatele.
Există ulcere endocrine, ulcere datorate hepatitelor, cirozelor hepatice etc.
Un rol important îl joacă în producerea ulcerelor consumul de alcool și fumatul, erorile de alimentație, intervalele mari între mese, mâncatul pe fugă și consumul numai de uscături, ca și înghițitul pe nemestecate.
Boala ulceroasă a stomacului este o maladie destul de frecvent întâlnită.
Prin ulcer (ulcerație) se înțelege un defect al tegumentelor sau al mucoasei, asociat cu afectarea straturilor profunde.
Este o rană deschisă, iar procesele de închidere și vindecare sunt împiedicate sau cel puțin mult încetinite.
Mersul pe jos este la îndemâna oricui vrea să-și pună sângele în mișcare și este foarte comod, mai ales când locul ales pentru mișcare este un parc. Indicații:
Să mergeți cel puțin o jumătate de oră în fiecare zi (preferabil o oră).
Mersul pe pantă cu înclinare de până la 30 de grade este mai solicitant.
Cu cât creșteți viteza de mers, cu atât veți arde mai multe calorii.
Tenisul și baschetul sunt două sporturi care sunt învățate încă din școală, iar executarea lor nu este dificilă deloc.
Datorită solicitării psiho-fizice mari, este bine să jucați câte o oră la două zile, dacă nu urmăriți să atingeți anumite performanțe.
Daca alegeți să alergați pentru a scăpa de kilogramele în plus, trebuie să respectați următoarele indicații:
Să nu mâncați sau să beți lichide în cantități mari înainte de cursă, deoarece pot apărea dureri abdominale.
Să alergați cel puțin un sfert de oră.
Să alergați cu viteză constantă.
Să nu faceți întreruperi dese și lungi.
Să nu scădeți în timp durata și distanța, ba chiar să creșteți ambii parametri.
Să nu vă odihniți imediat după încheierea cursei, ci continuați să faceți exerciții de respirație.
Pentru a nu face febră, scuturați picioarele puternic după cursă.
Culturismul este, fără îndoială, sportul celor puternici, nefiind chiar la îndemâna oricui, iar din cauza suprasolicitării la care îi supune pe practicanții săi, îi determină pe mulți să abandoneze.
De asemenea, este un sport foarte costisitor.
Mai înainte de toate, trebuie să vă confecționați gantere, haltere, un helcometru, bară pentru tracțiuni din agățat și o bancă reglabilă, sau să vă duceți regulat la o sală, apoi să dispuneți de o hrană suficientă, bogată în proteine (culturismul fiind sportul proteinelor), dar care să asigure un număr mare de calorii.
De fapt, culturismul nu este pentru slăbit, ci mai ales pentru a câștiga masă musculară superioară calitativ și cantitativ, sau mai bine-zis, pentru a transforma caloriile stocate în grăsimea supraponderalilor (despre ei fiind vorba acum) în masă musculară activă.
Masa totală poate staționa, crește sau scădea.
Culturismul este dedicat în special, dar nu exclusiv, bărbaților.
Gimnastica aerobică necesită un spațiu cu o minimă dotare: o saltea tare și un baston, lucruri pe care nu le găsim doar într-o sală, ci le putem procura și acasă.
Exercițiile sunt prezentate fie pe internet și în reviste, fie le puteți învăța de la o profesoară.
E preferabil ca să le executați dimineața, câte 45 de minute sau o oră, asociindu-le cu mers sau alergare după amiază.
Gimnastica aerobică reprezintă sportul femeilor, dar nu neapărat numai al lor.
Necesarul de magneziu și frecvența deficitului magnezic:
Carența de magneziu atrage după sine numeroase tulburări.
Formele cele mai bine cunoscute ale deficitului de magneziu sunt reprezentate de spasmofilie, accidente cardiovasculare și tromboze.
Aportul insuficient de magneziu în organism este legat de modul de viață și de obiceiurile alimentare, traduse prin alimentația modernă de tip snack, în detrimentul alimentației tradiționale variate.
Organismul uman are nevoie de circa 250 până la 350 mg de magneziu pe zi (5-6 mg/kg).
Magneziul constituie un element de importanță majoră în biologia umană.
Corpul uman conține aproximativ 21 grame de magneziu.
Mai mult de 2/3 din cantitatea de magneziu conținută în corpul uman se situează în oase, sectorul extracelular reprezentând doar 1% din cantitatea de magneziu existentă în corpul nostru.
Surse naturale de magneziu și indicații:
Magneziul se găsește în cereale (grâu, orz, porumb), legume de culoare verde închis, cartofi, sfeclă roșie, polen, precum și fructe: banane, smochine, curmale, migdale, nuci.
Magneziul este indicat în tulburări digestive, afecțiuni respiratorii, hepato-biliare, astenii, artroză, gută, cancer.
Importanța magneziului în organism:
Magneziul este necesar pentru metabolizarea vitaminei C, a calciului, fosforului, sodiului și potasiului.
Este esențial pentru buna funcționare a mușchilor și nervilor.
Absorbția intestinală depinde, înainte de toate, de cantitatea de magneziu ingerată.
Magneziul împiedică formarea depunerilor de calciu, a calculilor renali și biliari.
El constituie un factor de creștere, un tonic general, un regenerator celular, un echilibrant psihic, un drenor hepatic.
Contribuie la menținerea unui sistem cardiovascular sănătos și previne atacurile de inimă.
Are acțiune antidepresivă, fiind cunoscut și ca mineral antistres.
În combinație cu calciul, magneziul acționează ca un tranchilizant natural.
Sporește reacțiile de apărare ale organismului și luptă împotriva bătrâneții.
Consecințele deficitului de magneziu și bătrânețea:
Bătrânețea reprezintă unul dintre factorii de risc în privința deficitului de magneziu.
Modificările fiziologice caracteristice îmbătrânirii, precum și modificarea regimului de viață contribuie la modificarea conținutului de magneziu.
Deficitul secundar de magneziu se poate observa în cazul unor maladii sau tratamente cum ar fi diabetul nondependent de insulină sau administrarea de diuretice.
În cazul persoanelor în vârstă, carența de magneziu poate genera excitabilitate neuromusculară, modificări ale metabolismului fosfocalcic sau deficit potasic.
Literatura de specialitate specifică faptul că deficitul de magneziu contribuie la procesul de îmbătrânire și la vulnerabilitatea față de maladiile legate de acest proces.
