Ulcerul este de fapt o rană, provocată în peretele duodenului sau al stomacului.
În ultima vreme au apărut cercetări interesante care tratează natura infecțioasă a ulcerelor, atât gastric, cât și duodenal.
Ulcerația, rana, se produce în mucoasa gastrică sau în cea duodenală în urma apariției unui dezechilibru între factorii agresivi ai conținutului gastric (sucul gastric și alimentele ingurgitate) și proprietățile de protecție ale învelișului (mucoasa gastrică și, respectiv, a duodenului).
Principalul simptom al ulcerului sunt durerile din capul pieptului, spre stânga de la linia mediană în cazul ulcerului gastric, sau spre dreapta în cazul ulcerului piloric sau al bulbului duodenal.
Adesea durerile iradiază în jumătatea stângă a toracelui, spre omoplatul stâng, chiar spre coloană, în segmentul dorsal și lombar ale acesteia.
Durerile apar la 30-60 minute după masă, în ulcerul gastric sau la două-trei ore dupa masă, în ulcerul duodenal.
Durerile sunt foarte parșive, insidioase, persistente, cu scăderi și reizbucniri periodice, revenind cu forțe sporite după ce a părut că au fost stinse.Sunt dureri sâcâitoare și, de cele mai multe ori, foarte greu de suportat.
Adesea crizele dureroase sunt însoțite de vomă, din stomac fiind eliminate sucul gastric și, mai ales, acidul în exces.
De cele mai multe ori, după ce vomită, bolnavul se simte ușurat, de aceea mulți încearcă să-și provoace voma.
Alte simptome frecvente sunt arsurile, eructațiile (râgâielile), grețurile și constipațiile.
Factorii care determină apariția ulcerațiilor sunt diverși.De cele mai multe ori este o îmbinare a factorilor generali și a celor locali.
Ulcerațiile pot avea dimensiuni, formă și profunzime din cele mai variate.
Caracteristica ulcerului este acutizarea sezonieră a bolii, primăvara și toamna crizele devin mai puternice și mai frecvente.
Adesea aceste perioade acute alternează cu perioade de remisie, care pot să dureze de la câteva săptămâni până la câțiva ani.
Boala ulceroasă este o maladie cronică recidivantă, caracterizată prin formarea ulcerației stomacului sau duodenului.
Este o maladie destul de frecventă în rândul populației, circa 7-10% suferă de ulcer gastric sau duodenal.
Ulcerul duodenal este de aproximativ patru ori mai frecvent decât cel gastric.
Ulcerul duodenal apare mai frecvent la persoane tinere, pe când la vârstele a doua și a treia apare mai frecvent ulcerul gastric.
De asemenea, ulcerul duodenal se înregistrează mult mai frecvent la bărbați.
Există, de asemenea, așa-numitele ulcere simptomatice, care apar din cauza stresului, în arsuri, după operații neurochirurgicale; ulcerele medicamentoase se produc după ingurgitarea unor preparate cum sunt gluococorticoizii sau salicilatele.
Există ulcere endocrine, ulcere datorate hepatitelor, cirozelor hepatice etc.
Un rol important îl joacă în producerea ulcerelor consumul de alcool și fumatul, erorile de alimentație, intervalele mari între mese, mâncatul pe fugă și consumul numai de uscături, ca și înghițitul pe nemestecate.
Boala ulceroasă a stomacului este o maladie destul de frecvent întâlnită.
Prin ulcer (ulcerație) se înțelege un defect al tegumentelor sau al mucoasei, asociat cu afectarea straturilor profunde.
Este o rană deschisă, iar procesele de închidere și vindecare sunt împiedicate sau cel puțin mult încetinite.
Sfaturi utile bucatarie, beauty, sfaturi pentru casa, birou, sfaturi de intretinere corporala si multe altele.
Se afișează postările cu eticheta mucoasa gastrica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mucoasa gastrica. Afișați toate postările
joi, 10 martie 2016
Abonați-vă la:
Postări (Atom)