Cum se poate lupta contra rezistenței bacteriene la antibiotice?
În afară de cercetarea unor noi clase de antibiotice, cercetare care, din păcate, nu este încă o prioritate a marilor grupări farmaceutice, prima soluție adoptată de medicii și autoritățile sanitare implică un mai bun control al rețetelor și măsurilor de igienă în spital.
O mai bună identificare a bacteriilor este un imperativ terapeutic major în modul de a prescrie antibiotice specifice care nu prezintă riscul de a provoca aceste rezistențe.
Problema este că o bună identificare necesită o extracție a țesuturilor infectate (ceea ce este simplu pentru un abces, este mai puțin evident într-o lezare pulmonară) și o studiere a culturii bacteriene pe parcursul mai multor săptămâni.O durată destul de importantă, în multe cazuri.
În afară de antibioterapie, altă soluție antibacteriană promițătoare este cercetarea vaccinală și, mai recent, cercetarea a tot ceea ce stimulează sistemul imunitar.
Folosirea în cantități mari a antibioticelor este motivul principal al multiplicării surselor bacteriene rezistente.
În acest scop, antibioticele, la fel ca si selecția naturală, elimină bacteriile mai puțin dezvoltate.Pentru a se apăra, bacteriile trebuie să dobândească o genă de rezistență.Diferitele gene de rezisteță apar spontan sau sunt transmise de alte bacterii care deja le-au dobândit.
Specialiștii au dezvoltat de la începutul secolului o terapie prin fagocite (celule sangvine ale organismelor animale care apără organismul de infecție, digerând elementele străine pătrunse în el).Spre deosebire de antibiotice, fagocitele se adaptează la victimele lor.
Atunci când un fagocit găsește receptorul vizat pe o bacterie, îl incercuiește și îi injectează propriul ADN, declanșând un proces de multiplicare: o armată de milioane de clone ale fagocitelor ucigătoare apare într-o oră asupra aceleiași bacterii.O dată ce bacteria este înlăturată, fagocitele, mult mai numeroase acum, trec la distrugerea altei bacterii.Normal că atunci când bacteriile sunt îndepărtate, fagocitele mor.Mai ales că ele nu atacă decât anumite bacterii, cruțând alte microorganisme și fiind necruțători cu bacteriile rezistente la antibiotice.
Prezent peste tot în mediul înconjurător, pe piele, în fosele nazale, stafilococul auriu poate infecta o persoană fără a-i provoca stări de boală.
Într-o oarecare măsură, într-un fel sau altul, toți suntem purtători de stafilococi.Dar, câteodată, cu ocazia unei stări de oboseală prelungită, a unei afecțiuni virale, a unui accident sau, cel mai des, o intervenție chirurgicală, chiar benignă, acest microb devine agresiv și poate trece la atac.
Lovește atunci în două moduri diferite:
La început, provoacă formarea abcesurilor purulente.Rareori mortală, această formă de infecție este totuși contagioasă printr-un simplu contact.
La instalarea tuberculozei, infecțiile supurative la stafilococ ating în principal clasele defavorizate constrânse de promiscuitate și lipsă de igienă.
Celălalt tip de infecție este mult mai virulent și intervine adeseori în mediul spitalicesc.Este vorba despre un șoc toxic pe care bacteria îl provoacă secretând o toxină, după ce un cateter a penetrat organismul sau în timpul unei operații.O simplă artoscopie poate fi suficientă.
În acest caz, stafilococul este un excelent indicator al calității îngrijirii spitalicești și un bun reprezentant al bolilor care sunt dobândite atât de des în spital la cea mai mică intervenție.De altfel, rezistența la antibiotice a rămas mult timp caracteristică serviciilor medicinii.
Este un fapt bine cunoscut că un tatament antibiotic nepotrivit sau prost administrat mărește riscul apariției unei rădăcini de bacterie multirezistentă.Ilustrarea clasică și tristă a acestui fenomen este tuberculoza.
SIDA și mizeria socială a societății noastre cu un grad mare de dezvoltare sunt două cauze ale propagării bacililor multirezistenți.
Antibioticele prescrise de către medic nu sunt întotdeauna corect administrate, tratamentul întinzându-se pe o perioadă între șase și nouă luni.
Antibioticele servesc la distrugerea sau împiedicarea reproducerii bacteriilor.Antibioticele sunt ineficace contra virusilor.Contrar bacteriilor, virușii nu îndeplinesc funcția de celulă.
Virusul nu este constituit decât din puțină materie genetică (ADN sau ARN) încapsulată într-o proteină care îi permite să se deplaseze.Este deci inutil sau chiar contraindicat de a recurge la antibiotice de la prima febră.Cea mai mare parte a durerilor de cap, a guturaielor și a altor stări gripale sunt de origine virala și nu necesită alt tratament decât un pic de odihnă.
Astazi, stafilococul auriu sau staful, cum îl denumesc medicii, redevine o problemă majoră de sănătate publică.
Contrar bacteriilor oportuniste, staful este un veritabil microb patogen pentru om.
Originile (rădăcinile) stafilococului care sunt rezistente la meticilină sunt rezistente în acelasi mod și la majoritatea altor antibiotice, fără glicoptide, ca vancomicina, și, mai recent, la noua grupa de oxazolidon, ca linozelida.Ceea ce îl fac greu de tratat.
Noua rezistență, cu un grad mai ridicat, face practic stafilococul invulnerabil.
O primă parte a acestui articol o găsiți aici, unde vă sunt prezentate riscurile fumatului și bolile la care vă expuneți.
Astăzi, vom dezvolta ideea de a vă lăsa de fumat, cum puteți face asta și ce produse vă pot fi de un real ajutor.
Desigur, totul pornește de la dvs și este nevoie de multă voință și determinare.
Câteva metode antifumat:
Există gumă de mestecat sau un tip special de plasture, cu nicotină, care nu înnegrește dinții și nu atacă plămânii și degetele.
Ambele produse pot fi procurate de la farmacie, fără prescripție medicală, însă ar fi indicat să mergeți la medic înainte de a apela la produsele menționate.Asta deoarece puteți avea diferite alergii de care să nu știți.
În afară de aceste două produse, mai există și tinctura de pedicuță, care se găsește gata preparată în magazinele și farmaciile naturiste.
Deși sunt un instrument util celui care vrea să scape de țigări, aceste produse nu va asigura automat succesul.Mai întâi de toate trebuie să fiți conștienți de efectele nocive ale tutunului și să doriți cu adevărat să renunțați la el.De aceea, în cazul fumătorilor înrăiți este necesară așa-numita terapie comportamentală.
Specialiștii spun că fumatul este un comportament însușit, format în anumite situații: stres, petreceri, abaterea gândurilor, plăcere.De multe ori, în timp, gestul în sine devine un automatism.
Fumătorii împătimiți își aprind imediat o țigară, indiferent că așteaptă într-o stație, șofează, vorbesc la telefon sau sunt ocupați cu altceva.
Primul pas spre dezvățare este conștientizarea (de către fumător) a situațiilor în care fumează excesiv.Aceasta se poate face cu ajutorul unui carnețel în care își notează zilnic câte țigări a fumat și în ce situație anume.Urmează apoi reducerea lor treptată, printr-un program conștient.
Plasturele cu nicotină:
Înlocuiește, de fapt, în organism nicotina din țigări.
Când vă lăsați de fumat, cantitatea nicotinei din sânge scade treptat, ceea ce poate produce simptome de dezintoxicare, adică lipsă de concentrare, depresii sau senzație de greață.Plasturele le mai atenuează, dar nu trebuie ținut pe piele mai mult de 12 ore, deoarece poate provoca insomnii.
Plasturii sunt de intensitate diferită.Folosind de la săptămână la săptămână plasturi cu intensitate mai redusă, organismul se obișnuiește încet și fără simptome de dezintoxicare cu viața fără nicotină.Dar este nevoie și de o susținere, căci altfel efectul plasturelui este mic.
Guma de mestecat cu nicotină:
Dacă vă decideți să folosiți guma de mestecat pe bază de nicotină, ar fi cazul să știți să o folosiți corect: mestecați-o încet, până ce gustul devine puternic.Așezați-o apoi între obraz și dinți, până când își pierde aroma cu totul.De-abia de-acum încolo începeți să o mestecați din nou.În tot acest timp evitați băuturile cafeinizate sau băuturile acide: sucul de portocale, de exemplu.
Dar, guma de mestecat cu nicotină nu este prea eficientă, deoarece pușeul de nicotină pe care-l administrează organismului este de scurtă durată, la fel ca o țigară.
Tinctura de pedicuță:
Are o acțiune amplă de dezintoxicare și de eliminare a tulburărilor care apar după renunțarea la nicotină (tremurături ale membrelor, nervozitate, apetit alimentar excesiv, probleme circulatorii etc.).Se iau 30 de picături în puțină apă, de 5-6 ori pe zi (de regulă o dată la 2-3 ore), vreme de două săptămâni, dupa ce v-ați hotărât să vă lăsați de fumat.Apoi, frecvența administrării se reduce: în săptămânile trei și patru după ce v-ați lăsat de fumat se iau 30 de picături de patru-cinci ori pe zi, pentru a ajunge la 50 de picături în luna a doua și a treia după ce v-ați lăsat de fumat.
La mulți oameni, vreme de o oră-două după administrarea pedicuței, apare o intoleranță la tutun.
Un obicei care aduce moartea:
Este ușor să te apuci de fumat, dar este foarte greu să te lași.Tutunul creează dependență, nu numai fizică, ci mai ales psihologică.
Majoritatea fumătorilor mărturisesc că le-ar fi aproape imposibil să renunțe la țigări, din cauză că s-au obișnuit cu gestul de a ține țigara în mână.Mulți oameni fumează din plictiseală sau din lipsă de ocupație, alții, dimpotrivă, deoarece au prea mult de lucru.Cert este că milioane de oameni fumează miliarde de țigări pe zi.
Cifrele relevă o situație șocantă la scară mondială: în 2001, tumorile maligne cauzate de tutun, au constituit originea a 12% din cele 56 milioane de decese înregistrate în lume, cancerul atacând atât țările industrializate, cât și cele în curs de dezvoltare.
Incidența cancerului provocat de fumat în lume ar putea crește cu 50%, atingând cifra de 15 milioane anual până în anul 2020.
Consumul de tutun rămâne cel mai mare risc evitabil de cancer:
În lume, în secolul XX, circa 100 milioane de persoane au decedat din cauza maladiilor determinate de tabagism (cancer, pneumopatii cronice, maladii cardiovasculare, accidente cerebrovasculare).Jumătate din fumătorii înrăiți mor din cauza acestui viciu.Un sfert din fumători mor prematur (între 35 și 69 de ani).
La bărbați fumatul induce impotență:
La bărbați, riscul crește o dată cu înaintarea în vârstă.Cu cât fumează mai pe săturate, cu atât vor avea probeleme mai grave.
Tutunul este un drog și fumatul este o modă:
Tinerii fumează pentru a părea grozavi în ochii prietenilor, iar cei în floarea vârstei fumează pentru că țigara le reduce considerabil stresul, cel puțin așa susțin ei.De fapt, tutunul este un drog, nicotina fiind în fruntea listei stupefiantelor care ucid cel mai repede.
Nicotina creează dependență și distruge, cu timpul, plămânii, dinții și pielea.
Majoritatea asociază efectele nocive ale fumatului cu teribilul cancer la plămâni.Însă aproape nimeni nu se gândește la alte forme de cancer, respectiv cancerul la gât, buze sau stomac.Acestea sunt doar câteva dintre efectele fumatului, la care se poate renunța, cu puțină voință.
Femeile fumătoare rămân greu însărcinate:
La femei, nicotina se manifestă în forme mai grave: femeilor fumătoare le trebuie mai mult timp ca să rămână însărcinate, iar copiii lor au mai multe șanse de a naște cu anomalii.
Copiii fumătorilor se îmbolnăvesc mai repede:
Studiile au demonstrat că majoritatea copiilor cu părinți fumători se îmbolnăvesc mai repede, având un sistem imunitar mai puțin dezvoltat, și chiar pot face cancer sau leucemie.De asemenea, copiii născuți de mame fumătoare sunt predispuși la apariția bolilor de ochi, mai ales astigmatismul și a celor care, în timp, provoacă pierderea auzului.
O primă parte a acestui articol, cu informații despre ouă, puteți citi aici.
După o săptămână ouăle nu mai sunt proaspete:
Adevărat și fals.Gradul de prospețime depinde de modul în care au fost păstrate.Dacă oul nu este păstrat în frigider, peste o săptămână el nu mai este proaspăt.Dacă este ținut în frigider într-o cutie specială cu capătul ascuțit în jos, pentru a nu exista presiune asupra camerei cu aer (spațiul dintre albuș și coajă), el poate fi păstrat până la trei săptămâni.
Nu trebuie să consumați ouă decât de două-trei ori pe săptămână:
Fals.Un om sănătos și activ, dacă în cursul zilei nu a consumat alte albumine de origine animală, poate consuma până la două ouă pe zi.
Ouăle devin adesea cauza apariției unor boli provocate de salmonela:
Adevărat și fals.Pentru a deveni cauza unei boli provocate de salmonela, ouăle trebuie mai întâi să fie infectate (iar germenii de salmonela sunt prezenți doar într-unul din 7.000 de ouă proaspete) și să fie păstrate mult timp în condiții necorespunzătoare.Pentru a evita neplăcerile spălați oul înainte de a fi folosit.Cutiile pentru păstrarea ouălelor în frigider trebuie de asemenea spălate din când în când pentru că oul nu are coaja ermetică, iar bacteriile pot pătrunde în interiorul lui.
Ouăle sunt contraindicate celor care sunt diagnosticați cu pietre la vezica biliară:
Adevărat.Dacă aveți pietre la vezica biliară, atunci procesul de contracție sub acțiunea gălbenușului de ou, la fel se întâmplă și în cazul altor produse alimentare, cum ar fi untul sau margarina, are loc în mod dureros și adesea se poate transforma în colici.Aceasta este singura cauză pentru care trebuie să vă abțineți de la folosirea acestui aliment.De obicei, terapeutul sau medicul nu le recomandă pacienților să consume ouă înainte de operație, iar după îndepărtarea pietrelor, uită cel mai adesea să le explice bolnavilor că interdicția nu mai este valabilă.
Cu cât este mai aprins la culoare gălbenușul, cu atât este el mai folositor.
Fals.Culoarea gălbenușului, de la galben palid, până la galben aprins și chiar roșiatic, depinde de componenta furajelor pentru găini.Galbenul foarte pronunțat nu vorbește despre un conținut ridicat de caroten.Oricare ar fi culoarea gălbenușului, el conține totdeauna hematogen (ouăle sunt totdeauna folositoare în cazurile de anemie).
Ouăle sunt contraindicate celor care au probleme cu colesterolul:
Fals.În gălbenuș colesterolul este într-o cantitate destul de mare (270 de miligrame la un ou de dimensiuni medii), dar cu toate acestea, după cum au arătat diverse studii, după consumarea unui ou, nivelul colesterolului în sânge nu crește aproape deloc (de exemplu, o ceașcă de ouă crude adăugată dietei zilnice crește nivelul colesterolului doar cu 9 la sută).Dacă vă plac foarte mult ouăle, însă aveți probleme cu colesterolul, mâncați doar un gălbenuș (colesterolul se găsește numai în el) și două sau trei albușuri.Puteți mânca și omletă cu ouă și verdeață, cu condiția să fie pregătită dintr-un gălbenuș și două albușuri într-o tigaie cu capac unsă cu unt sau cu lapte.Albușul de ou este un izvor extraordinar de proteine.Dar trebuie să aveți în vedere un lucru: ouăle sunt prezente în dulciuri, în fursecuri, în înghețată, în unele paste făinoase și în alte produse alimentare.
Rețetă pentru o omletă delicioasă:
Șase gălbenușuri de ou se bat bine cu 150 de grame de zahăr pudră.
Se pun la înmuiat 50 de grame de caise uscate care se adaugă după aceea peste gălbenușuri.
Se bat spumă șase albușuri și se adaugă peste gălbenușuri.
100 de grame de unt se pun într-o tigaie, se pune omleta și se lasă să se coacă la foc mediu.
Omleta astfel pregătită se pune pe o farfurie și se presară peste ea zahăr vanilat.
La un moment dat oul a fost acuzat că îngreunează digestia și atacă tenul, dar în zilele noastre medicii și dietologii i-au reabilitat imaginea pe bună dreptate.În această postare vom analiza oul, beneficiile sale și dacă este bine să introducem oul în alimentația noastră.
Chiar dacă oul este un produs foarte hrănitor, el nu îngrașă.
Mai mult decât atât, scopul multor diete este scăderea cantității de albumine din regimul alimentar, iar oul cu cele 13 procente de proteine și 80 de kcal, pentru o dietă este o adevărată comoară.Astfel două ouă (160 kcal), 100 de grame pâine intermediară (236 kcal), 100 de grame morcov proaspăt (35 kcal), 10 grame unt (90 kcal), kiwi sau un alt fruct (50 kcal), poate forma o masă serioasă pentru o dietă sănătoasă.
Este bine ca oul să fie preparat totdeauna termic:
Adevărat. Este ideal ca oul să fie pregătit termic. Dacă este folosit crud, proteinele din albuș se asimilează foarte greu.
Oul este produsul cu cea mai mare cantitate de albumine:
Adevărat.Nu întâmplător dietologii au luat albuminele care există în ou drept un etalon, chiar și pentru echilibrul aminoacizilor pe care îi conține.Principala caracteristică a albuminelor din ou este capacitatea de a fi asimilate foarte ușor, spre deosebire de alte albumine.Astfel, în ou albuminele dețin 93,7 procente, în timp ce în pește acestea dețin 76 de procente, în carnea de vită 73,3 procente, iar în fasole 58 de procente.
Ouăle pot provoca alergii:
Adevărat.Acest lucru este posibil în combinație cu câteva preparate medicamentoase, cum ar fi sulfamidele din antibiotice.Pentru a preveni apariția unor reacții alergice nu trebuie să le dați ouă copiilor până la vârsta de 6 luni.
Ouăle sunt dăunătoare pentru ficat:
Fals.Această prejudecată este foarte des întâlnită.Pe lângă vitamine, oul mai conține și diverse substanțe (cum ar fi metionina, un aminoacid folositor pentru ficat).În afară de aceasta, gălbenușul are o calitate unică de a determina contracția vezicii biliare, prin aceasta stimulând activitatea fierii și acționând asupra canalelor de scurgere ale intestinului, contribuind în același timp la asimilarea grăsimilor.
Ouăle se digeră greu:
Fals.Totul depinde de cât de proaspăt este oul și de modul în care acesta a fost preparat.Cu cât oul este supus pregătirii termice o perioadă de timp mai mare, cu atât este mai greu de digerat.Oul fiert moale se digeră în întregime după o oră-două, în timp ce oul fiert tare sau făcut omletă, de-abia după vreo trei ore.
Oul este un produs alimentar care conține tot ceea ce îi este necesar organismului:
Fals.Oul este într-adevăr un produs minune care conține energie, albumine prețioase și bioregulatori, o mare cantitate de minerale (în egală măsură calciu și fier), de asemenea, vitaminele A, B1, B2 și acid de nicotină.În ou nu există toate substanțele necesare organismului, din el lipsesc hidrații de carbon și vitamina C.
Denumiri populare: orbalţ de lângă ape.
În tradiţia populară: frunzele plantei se foloseau local contra orbalţului (erizipel).Se puneau crude ori se fierbeau, iar cu decoct se făceau spălături, iar resturile se legau.
Compoziţie chimică: ulei eteric (2%), pinen, acid valerianic, acid malic, tanin, diverşi alcaloizi, rezine, amidon, săruri minerale, etc.
Este o plantă erbacee perenă.
Tulpina este ascendentă sau erectă, cilindrică, fin striată, 20-50 cm înălțime.
Are frunze bazale ovate sau eliptic lanceolate, pețiolate.
Florile sunt actinomorfe, pentamere; corolă albă, roz sau lila, 3-5 mm diametru.
Înflorește în mai-august.
Acţiune farmacologică: are acţiune liniştitoare sau sedativă asupra sistemului nervos, antispasmodică, acţionează asupra tubului digestiv, tonic general, calmează palpitaţiile inimii.
Principalele substanțe active sunt: ulei volatil, acid izovalerianic și acid valerianic, alcaloizi (catinină, alfa-metil-pirilcetonă, valerianonă).
Preparatele din rizom (ceai, tinctură, extract uscat), administrate intern și extern (băi), sunt indicate în stări de agitație, tulburări ale somnului și aritmii cardiace de natură nervoasă.
Investită cu însușiri magice de tradiția populară, în ultimele patru decenii i-au fost dedicate sute și sute de studii medicale, care toate atestă acelaș lucru: valeriana montană este una dintre cele mai eficiente remedii în tratarea tulburărilor emoționale, precum și a bolilor fizice asociate lor.
