Despre rezistența bacteriilor

   Cum se poate lupta contra rezistenței bacteriene la antibiotice?
   În afară de cercetarea unor noi clase de antibiotice, cercetare care, din păcate, nu este încă o prioritate a marilor grupări farmaceutice, prima soluție adoptată de medicii și autoritățile sanitare implică un mai bun control al rețetelor și măsurilor de igienă în spital.
   O mai bună identificare a bacteriilor este un imperativ terapeutic major în modul de a prescrie antibiotice specifice care nu prezintă riscul de a provoca aceste rezistențe.
   Problema este că o bună identificare necesită o extracție a țesuturilor infectate (ceea ce este simplu pentru un abces, este mai puțin evident într-o lezare pulmonară) și o studiere a culturii bacteriene pe parcursul mai multor săptămâni.O durată destul de importantă, în multe cazuri.

   În afară de antibioterapie, altă soluție antibacteriană promițătoare este cercetarea vaccinală și, mai recent, cercetarea a tot ceea ce stimulează sistemul imunitar.
   Folosirea în cantități mari a antibioticelor este motivul principal al multiplicării surselor bacteriene rezistente.
   În acest scop, antibioticele, la fel ca si selecția naturală, elimină bacteriile mai puțin dezvoltate.Pentru a se apăra, bacteriile trebuie să dobândească o genă de rezistență.Diferitele gene de rezisteță apar spontan sau sunt transmise de alte bacterii care deja le-au dobândit.

   Specialiștii au dezvoltat de la începutul secolului o terapie prin fagocite (celule sangvine ale organismelor animale care apără organismul de infecție, digerând elementele străine pătrunse în el).Spre deosebire de antibiotice, fagocitele se adaptează la victimele lor.
   Atunci când un fagocit găsește receptorul vizat pe o bacterie, îl incercuiește și îi injectează propriul ADN, declanșând un proces de multiplicare: o armată de milioane de clone ale fagocitelor ucigătoare apare într-o oră asupra aceleiași bacterii.O dată ce bacteria este înlăturată, fagocitele, mult mai numeroase acum, trec la distrugerea altei bacterii.Normal că atunci când bacteriile sunt îndepărtate, fagocitele mor.Mai ales că ele nu atacă decât anumite bacterii, cruțând alte microorganisme și fiind necruțători cu bacteriile rezistente la antibiotice.

Toxiinfecțiile alimentare

   Infecțiile alimentare sunt provocate cu precădere de o bacterie care se găsește în apa potabilă murdară, nepurificată și nefiltrată.Tipurile de manifestare a unei infecții alimentare constau în gastroenterită, febră tifoidă, hepatita tip A.

   Toxiinfecțiile alimentare sunt rezultatul creșterii numărului de bacterii pe de o parte, iar pe de alta de secreția toxinelor.Acestea sunt cauzate în general de Salmonella, germen foarte răspândit mai ales prin contactul cu cineva care nu are mâinile spălate.Fie că luăm masa la restaurant sau acasă, toxiinfecțiile alimentare pot apărea deseori.

   Intoxicațiile alimentare se datorează mai ales consumului de alimente contaminate în primul rînd cu bacterii și în special cu virusul hepatitei A.Modul de prevenire a acestora îl reprezintă aplicarea normelor de igienă elementară.Pentru a le cauza nu e nevoie decât să nu respectăm condițiile de preparare a produselor alimentare, să nu ne spălăm pe mâini, să folosim ustensile ruginite și nedezinfectate, să pregătim mâncarea în vase sau pe suprafețe murdare. 

   Infecțiile alimentare sunt provocate de microorganismele care se găsesc pe produsele alimentare depozitate în condiții improprii.
   Ambalarea, trasportarea și prezentarea spre vânzare a oricărui produs alimentar trebuie să respecte cele mai stricte norme igienico-sanitare.Prezența microorganismelor trebuie să fie monitorizată cu precizie, pentru ca încărcătura microbiană să fie cât mai diminuată. 
   Riscurile la care se expune consumatorul variază în funcție de germeni, de nivelul de contaminare, de vârstă și de gradul de imunitate a organismului.
   În cazul intoxicațiilor alimentare, problemele digestive sunt provocate de toxinele bacteriene.
   Atunci când alimente ca produsele de patiserie sau carmangerie sunt expuse într-un mediu deschis, la temperatura camerei și lipsite de ambalaj, contaminarea apare imediat.
   Germenii provin fie de la insecte, fie de la mâinile nespălate ale vânzătorului care încasează banii și apoi servește produsul fără a folosi mănuși, fie de la un cumpărător răcit care strănută tocmai în fața vitrinei unde se vând produsele. 
   Nu fructele și legumele sunt cele mai vizate.Acestea nu reprezintă decât 2% din totalul produselor alimentare cu un grad înalt de toxiinfecție.Fructele și legumele sunt consumate crude sau fierte ori folosite ca ornament.Calitatea lor microbiologică trebuie să fie ireproșabilă atât din punctul de vedere al producătorului, cât și al consumatorului.În ceea ce privește fructele și legumele semnele alterării sunt ușor de observat: gustul devine amărui sau excesiv de dulce, parfumul capătă iz de mucegai, textura și structura se schimbă.
   Prima manifestare a bolii este banala criză de ficat.De cele mai multe ori criza este puternică și numai așa bolnavul se decide să apeleze la ajutorul medicului.

   Metode de prevenire:
   Se spală mâinile înainte de a lua masa, înainte de a prepara ceva de mâncare, după pregătirea alimentelor, după ce ați mers la baie.
   Daca aveți vreo rană deschisă la mână, atunci când sunteți la bucătărie puneți un plasture pentru a evita contactul direct cu produsul alimentar.
   Nu strănutați, nu căscați și nu suflați nasul deasupra unei porții de mâncare.
   Nu vă treceți mâna prin păr, nu vă scărpinați pe gât sau la nas și apoi să băgați un deget în sos ca să vedeți dacă mai trebuie sare sau nu.
   Înainte de a sparge un ou sau de a curăța un cartof, spălați coaja.Aceasta conține mulți microbi.
   Spălați bine fructele și legumele înainte de a le consuma.
   Evitați să mâncați fructe lovite sau legume veștede și stricate.
   Verificați termenul de garanție și calitatea conservelor și ale semipreparatelor.
   Conservați produsele perisabile la rece.
   Pentru a elimina orice sursă de germeni și praful, spălați vesela și tacâmurile și curățați masa înainte și după ce ați preparat ceva.
   Interziceți animalelor de casă accesul în bucătărie în timp ce gătiți.

   În ceea ce privește vectorul alimentar, capacitatea de multiplicare a germenilor variază în funcție de: conținutul de apă din alimente, de oxigen (unele bacterii au nevoie de oxigen pentru a se dezvolta, altele nu) și de temperatură.Multiplicarea bacteriilor se produce în condiții de temperatură între 4 și 6 grade Celsius.Procesul de multiplicare crește vara, când se ajunge la 37 de grade Celsius și scade iarna, când se înregistrează 0-5 grade.Procesul încetează la minus 18 grade Celsius.
   Bacteriile sunt distruse atunci când sunt supuse unui mediu extrem de cald, de peste 65 de grade Celsius.Bacteriile au capacitatea de a aștepta momentul prielnic pentru a se dezvolta.În cazul în care nu sunt distruse, ele se pot închide într-un înveliș protector, urmând a-și reîncepe activitatea atunci când mediul le oferă condiții propice.

Terapiile cu oxigen

   În ce consta terapia cu ozon?
   Terapia medicală cu ozon modernă constă în izolarea bacteriilor, virușilor, ciupercilor și paraziților anaerobi (care nu pot trăi în oxigen) între atomi de ozon.Această formă de oxigen pur face imposibil ca microbii, care se oxidează rapid, să continue să trăiască, în timp ce pentru celulele umane sănătoase ozonul nu prezintă nici cea mai mică amenințare dacă este folosit în mod adecvat.
 
   Toate infecțiile secundare și poate chiar acelea inițiale se vindecă sau își pierd din intensitate.Pacientul se vindecă și de infecțiile mai vechi, de care a suferit înainte de a se trata pentru cea curentă.
 
   Atunci când procedurile sunt aplicate corect, concentrațiile sunt respectate, volumul și durata tratamentului sunt cele adecvate, ozonul este extrem de eficient, neavând efecte secundare, au arătat studiile pe oameni și animale publicate în ultima sută de ani.
 
   Autohemoterapia minoră (AH minoră) constă în luarea unei cantități mici de sânge, amestecarea acestuia cu ozon pentru a ucide virușii, urmată de injectarea virușilor morți, potrivit teoriei imunizării, aplicată și la cele mai banale vaccinuri.
   Autohemoterapia minoră este însă ruda mai puțin evoluată a autohemoterapiei majore, care va fi și ea curând depășită de tehnici mai moderne.
   Ultima dintre ele, și care se bucură de foarte mari succese, pășește peste inocularea virusului mort și introduce direct în sânge, limfă și celule, ozonul medical care distruge virușii, lucru care se poate face în moduri variate, inclusiv prin ingerarea de apă ozonată.

 
   Chiar și cu metodele depășite (încălzirea ozonului, care nu se mai practică pentru că reduce eficiența, concentrația mică, aplicarea tratamentului doar de trei ori pe săptămână față de două-trei ori pe zi), cercetăriile au avut rezultate pozitive.
   S-a observat faptul că la pacienții participanți la studii, care mai aveau un rest de sistem imunitar, numărul de limfocite a crescut, ei s-au îngrășat și s-au simțit bine.Aceste limfocite sunt responsabile cu apărarea organismului.
   Nu este greșit să inoculezi unui pacient un virus mort pentru a suscita o reacție imunitară din partea acestuia.Ce se întâmplă însă dacă pacientul nu prea mai are sistem imunitar, așa cum este cazul bolnavilor de SIDA? În mod logic, tratamentul este inutil.
   Este de remarcat faptul că doza și concentrația folosite la studii au fost extrem de mici, tratamentul nu a fost administrat decât de trei ori pe săptămână, ceea ce a permis numai distrugerea temporară și parțială a virusului.
   Zilele în care tratamentul nu era administrat au permis infecției să contracareze măsurile de combatere, mai ales că este cunoscută rapiditatea cu care se extind virușii.