vineri, 20 mai 2016

Despre depresia nervoasă

   Este un simptom comun în astenia nervoasă. 

   Se manifestă printr-o tristețe pronunțată, care poate duce la dorință de sinucidere sau la o stare de resemnare.

   Cele mai frecvente cauze sunt decepțiile, tristețea, furia, izolarea, teama de a nu fi iubit, teama de moarte.

   Cauzele determinante sunt tulburările hormonale sau metabolice, depunerea metalelor grele în creier, radiațiile termice, terestre și cosmice.

   Depresia se poate datora unei interiorizări a sentimentelor negative și se însoțește de obicei de diaree sau constipație, dispnee, palpitații.




   Măsuri profilactice și de tratament:
 

   Persoana care suferă de depresie nervoasă trebuie să-și deschidă sufletul și să vorbească cu anturajul său despre problemele care o preocupă, să meargă în public și să facă noi cunoștințe și noi prieteni.

   Se recomandă ceaiurile de valeriană, rozmarin, portocale, mentă sau lemn de santal.

   Băile de șezut cu coada calului și sunătoare, vitaminele B și E sunt indicate ca având un efect benefic.

   Vizitele la un psiholog, discuțiile cu aceasta și urmarea unui tratament, nu sunt de evitat, în special dacă nu se observă nici o îmbunătățire.

joi, 19 mai 2016

Curiozități despre propolis

   Preoții Egiptului Antic foloseau propolisul la îmbălsămarea mumiilor.
   Medicul Pavel Meyer a folosit în spitalele de campanie, în timpul războiului, în lipsa unor medicamente, o alifie din vaselină și propolis (propolis vasogen) în tratarea rănilor.Spre surprinderea tuturor, a dat rezultate mai bune decât medicamentele farmaceutice în acțiunea de cicatrizare și formare a țesuturilor noi.De asemenea, pe scară largă, propolisul a fost folosit de medicii ruși în timpul celui de-al doilea război mondial.
   Privind valoarea bactericidă și bacteriostatică a propolisului, este suficient să amintim ceea ce pățește bietul șoarece de câmp care, în căutarea comorilor stupului, intră în el.Ucis cu înțepături veninoase și fiind prea greu pentru a fi cărat afară, cadavrul nefericitului pofticios este învelit într-un giulgiu de propolis și apoi acoperit cu un strat de ceară.Astfel "îmbălsămat", pentru a nu infesta casa albinelor, cadavrul nu se descompune, neintrând în putrefacție timp de 5-6 ani.


   Cum poate fi utilizat terapeutic propolisul?
   În stare naturală, prin mestecarea îndelungată (timp de câteva ore) a unui fragment dintr-un baton de propolis natural: saliva umană este una din puținele substanțe care îl solubilizează.
   Sub formă de tinctură de propolis, în diferite concentrații: 5%, 10%, 20% și 30%.
   Sub formă de extract moale de propolis înglobat în miere (miere propolizată) sau folosit la prepararea diferitelor unguente și a supozitoarelor.
   Sub formă de diferite unguente, în compoziția cărora intră extractul moale de propolis.




   Propolisul este o substanță adunată de albine de pe mugurii de plop negru, care conțin o secreție rezinoasă.Materiilor rășinoase adunate, albinele le adaugă secreții proprii și ceară.
   Prelucrat de albine, propolisul devine o materie lipicioasă, parfumată, de culoare galben-roșcată.
   Propolisul este folosit de albine la izolarea stupului și la dezinfectarea celulelor fagurilor destinați creșterii puietului.
   Tot cu propolis albinele acoperă cadavrele unor răufăcători intrați nepoftiți în stupi și omorâți prin înțepăturile cu venin. 


   Compoziția propolisului: 55% rășini vegetale, balsamuri, flavone, acid ferulic, 25-30% ceară, 10% uleiuri eterice volatile, 5% polen, 5% substanțe organice și microelemente, (aluminiu, bariu, fier, calciu, crom, siliciu, magneziu, nichel, plumb).

miercuri, 18 mai 2016

Menopauza și fitoterapia

   Menopauza intervine când femeia nu mai produce ovule, ovarele ei nu mai produc estrogen, hormonul sexual femeiesc, iar menstruația nu mai are loc.Acesta este sfârșitul perioadei reproductive a femeii, un fapt natural, exact cum prima menstruație a marcat începutul acestei perioade.
   O dată cu pierderea estrogenului apar și unele simptome specifice menopauzei care sunt destul de greu de suportat, cum ar fi uscarea vaginului, bufeuri de căldură și transpirații nocturne, ca de altfel și multe simptome de natură psihologică.
   Menopauza este un risc și din cauza apariției unor boli ca osteoporoza și boli cardiovasculare specifice acestei perioade. 


   Cât de eficace este terapia de înlocuire a hormonilor?
   Unele femei folosesc terapia de înlocuire a hormonilor, o combinație de hormoni care ameliorează simptomele menopauzei și reduc riscul apariției bolilor specifice.Totuși, unele femei preferă să încerce terapii complementare pentru a ameliora efectele menopauzei.



 
   Terapiile alternative sunt cele mai populare:
   Unele din cele mai populare terapii alternative includ: fitoestrogenul, cremele cu progesteron, cremele pe bază de ignamă sălbatică și remedii pe bază de ierburi.


   Fitoestrogenul este un compus pe bază de plante care are aceeași compoziție chimică cu estrogenul, hormonul sexual feminin, dar cu o putere mai mică decât acesta.El acționează în toate locurile de receptare a estrogenului din corpul femeii moderând simptomele menopauzei.
   Există trei tipuri de fitoestrogeni care se găsesc în următoarele alimente:
   Izoflavone, surse: produsele de soia și linte.
   Lignane, surse: fructe, legume, semințe de in.
   Cumestane, surse: semințe încolțite ca alfalfa.
   Creme cu progesteron, progesteronul fiind tot un hormon sexual feminin care dispare și el după menopauză.
   Se spune că simptomele menopauzei sunt datorate nivelului de estrogen în scădere, dar de fapt un dezechilibru dintre nivelul de progesteron și cel de estrogen cauzează aceste simptome.Tratamentul cu creme cu progesteron sau supozitoare nu este dovedit clinic că ar ameliora simptomele menopauzei sau ar reduce riscul apariției osteoporozei.Principalul scop al progesteronului este acela de a proteja uterul femeilor care folosesc estrogenul.

marți, 17 mai 2016

Mirosul neplăcut al corpului partea a doua

   Nedigerarea completă a alimentelor și mirosul de pește:
   Unii oameni (aproximativ 7% din populație se plânge de mirosul corpului) au probleme de digestie, în sensul că nu digeră complet unele alimente din cauza deficienței unei enzime sau a moștenirii unor probleme digestive.
   Mai există o substanță care se găseste în pilulele contraceptive și care conduce la mirosul neplăcut al corpului, numit și miros de pește.
   Acesta mai poate să apară la femei în jurul perioadei ciclului menstrual.
   Cei care prezintă acest miros particular de pește este bine să evite alimentele bogate în lecitină și carnitină, cum sint ciocolata, alunele, nucile, stafidele, ouăle, produse de soia, germeni de grâu.Înlocuiți aceste produse cu produsele vegetale, fructe și legume, orez și carne de pui sau pește ca sursă de proteine.
   Din fericire, acest tip de miros total dezagreabil este întâlnit la un număr redus de oameni.


   Despre acest subiect, al mirosului neplăcut al corpului, puteți descoperi unele lucruri și în acest articol.

   Testele medicale au demonstrat că unii oameni care prezintă un miros neplăcut au de fapt un dezechilibru care afectează bacteriile din sistemul digestiv.
   Aceste microorganisme sunt afectate de unele medicamente (antibiotice, steroizi), grăsimi, exces de zahăr, carne și alimente sărace în fibre care au un rol vital în detoxifierea intestinelor și producerea resurselor nutritive, ceea ce poate conduce la agravarea mirosului neplăcut al corpului.
   În aceste cazuri repopularea intestinelor cu bacterii sănătoase împreună cu eforturile de detoxifiere, pot fi căi deosebit de benefice pentru normalizarea florei intestinale și reducerea efectelor neplăcute.




   Remedii pentru refacerea florei intestinale:
 

   Oricine suferă din cauza mirosului neplăcut al corpului, de orice tip, ar trebui să-și suplimenteze zilnic aportul de lactobacillus acidophilus și bifidobacteria pentru creșterea calității florei intestinale.
   Pentru detoxifiere este bine ca o zi pe săptămână să consumați numai suc de fructe, ceaiuri sau doar fructe, cerând în prealabil sfatul unui medic.De exemplu, această cură nu se recomandă celor care urmează un tratament, diabeticilor sau persoanelor cu probleme de alimentație decât sub strictă supraveghere a unui personal calificat.
   O dietă echilibrată este recomandată pentru cei care au probleme cu mirosul emanat de corpul lor.Astfel este bine ca dieta dumneavoastră să conțină proteine obținute din carnea de pește și pui, legume, cereale și grăsimi de origine vegetală.Această dietă trebuie să fie completată cu suplimente de multivitamine și multiminerale.

luni, 16 mai 2016

Curiozități despre tarhon

   Cele mai importante componente ale tarhonului se găsesc în tanin, terpena, arome care prezintă reale calități terapeutice în cazul afecțiunilor stomacului și ficatului.

   Tarhonul poate substitui cu succes sarea pentru persoanele care suferă de tensiune arterială mare.


   Copiii care sunt predispuși la paraziți intestinali, găsesc în tarhon o armă extrem de valoroasă în lupta împotriva acestora.Ceaiul de tarhon este esențial în înlăturarea acestor paraziți.Luați o cană de apă fierbinte pe care o turnați peste câteva frunze de tarhon și lăsați-le să infuzeze 10 minute, strecurați-le și dați copiilor două căni de ceai, dimineața.Este bine să se bea cel puțin patru căni pe zi, dimineața și seara.

   Tarhonul este o plantă puternic parfumată care a fost folosită încă din antichitate ca antidot pentru veninul șerpilor.
   Tarhonul era folosit la bucătărie, dar și contra durerilor de dinți sau a tensiunii mari.


   Ceaiul de tarhon ajută digestia și procesul de eliminare a toxinelor.

   Când tarhonul se usucă, pentru a fi utilizat în bucătărie, dar se pierd numeroase caracteristici importante ale lui.Tarhonul uscat se foloseste cel mai bine în ceaiuri și la gătit.




   În zilele noastre el este folosit în principal la gătit, dar se știe că are proprietăți medicinale importante.
   Este foarte important pentru sistemul digestiv: alină crampele stomacale, mărește apetitul și ajută digestiile leneșe.
   Poate fi de ajutor celor care suferă de balonări, indigestie și sughiț.


   Tarhonul poate, de asemenea, ajuta la creșterea secrețiilor bilei pentru ficat, ajută digestia și accelerează procesul de eliminare a toxinelor din corp.În acest scop puteți folosi ceaiul de tarhon.Pentru aceasta luați o cană de apă fiartă și turnați-o peste câteva frunze de tarhon (o lingură) și lăsați-le să infuzeze 10 minute, după care beți acest ceai.Se recomandă să se bea cel puțin o cană de astfel de ceai pe zi.

   Există, de asemenea, multe remedii populare cu tarhon, pentru durerile de dinți.
   Tarhonul poate fi folosit pentru a regulariza menstruația, ajută la calmarea nervilor și în stările de oboseală.

duminică, 15 mai 2016

AI sau celebra leurdă

   Descriere: plantă erbacee perenă, întâlnită pe coaste pietroase şi aride, prin tufişuri.
   Are un rizom scurt vertical din care se desprind numeroase rădăcini cilindrice cărnoase.
   Tulpina este neramificată, înaltă de 40-70cm.
   Frunzele sunt îngust-liniare, glabre, cu 7-12 nervuri paralele, prinse de tulpină prin teci alb-membranoase, transparente prevăzute cu 3 nervuri dorsale, mult apropiate între ele.
   Florile sunt galben-verzui, cu miros pătrunzător de usturoi, grupate terminal într-un racem simplu.
   Înflorire în lunile VI-VII.
   Fructul este o capsulă loculicidă, sferic-ovoidă sau sferic elipsoidală.
   Seminţele sunt brun-cenuşii.




   Denumiri populare: ai de munte, ai de pădure, aişor, asfodelină, leurdă, usturoi sălbatic.


   Tratamentele cu usturoi se aseamănă foarte bine cu tratamentele la care putem folosi AI-ul.

   În tradiţia populară: se folosea în medicina populară ca şi usturoiul cultivat.
   Fibrele bulbului se aplicau pe răni pentru a opri hemoragia.
   Se folosea ca diuretic, antiscorbutic şi afrodiziac.


   Această plantă reușește să reducă durerile menstruale.
   Se poate consuma crudă în salate sau o tinctură din plantă proaspătă.

sâmbătă, 14 mai 2016

Mirosul neplăcut al corpului

   Unii oameni prezintă un miros neplăcut din diverse cauze, unele simplu de remediat, altele nu, în funcție de mai mulți factori.
   Recentele studii medicale au demonstrat că unii oameni care prezintă un puternic miros al corpului suferă de diverse probleme în viața lor personală. 
   Este vorba de acele persoane care din cauza stresului, traumelor emoționale deseori recurg la excesul de alcool, tutun sau droguri, gândindu-se chiar și la sinucidere.

   Perioada ciclului menstrual:
   Femeile care se află în perioada menstruației au o stare de stres și irascibilitate crescută, ceea ce poate conduce la o mărire a transpirației si mirosului corpului.Acest neajuns se poate remedia printr-o atenta ingrijire personala, igiena si o dieta corespunzatoare.

   Lipsa igienei personale:
   Când mirosul este rezultatul lipsei de igienă personală (baie, spălatul hainelor), soluția este simplă: băi regulate, utilizarea săpunului, spălatul corect al hainelor și folosirea îmbrăcămintei din fibre naturale (cum este bumbacul).

   Diverse afecțiuni ale corpului:
   Mirosul corpului este uneori asociat cu probleme specifice de sănătate: afecțiuni ale ficatului, diabet, probleme digestive și infecții care necesită sfatul și îngrijirea medicală specializată. 

   Glande sudoripare atacate de bacterii:
   Multe neplăceri cauzate de mirosul corpului pot fi datorate unei intense activități bacteriale a glandelor sudoripare ale pielii.Acest lucru face ca acele persoane care transpiră excesiv să fie cei mai afectați.Oamenii de acțiune, tot timpul pe fugă, tind să transpire mai mult decât cei calmi, linștiți, în funcție de dominanta nervului simpatic sau parasimpatic.Deci, păstrarea unui nivel scăzut al stresului este o soluție pentru cei care transpiră mult.Pentru aceasta este bine să se apeleze la tehnicile de relaxare care, îmbinate cu o dietă corespunzătoare, dau rezultate bune.



   Deficit de minerale:
   Eficiența procesului de detoxifiere a corpului este influențată de elementele nutritive consumate.Spre exemplu, specialiștii au observat că persoanele care suferă de pe urma mirosului neplăcut degajat de corpul lor, prezintă un deficit de zinc.Desigur, nu este cazul să apelați la medicamente care suplimentează lipsa acestui element fără să consultați în prealabil un medic.

   Sentimentele de rușine, jenă, subestimare, izolare, frustrare, anxietate și depresie sunt foarte comune celor care suferă din cauza mirosului corpului lor.
   Cei care au astfel de probleme și familiile lor au demonstrat că, utilizind ajutorul unor consilieri și învățând să se apere împotriva stresului, se pot obține victorii importante pe frontul luptei pentru păstrarea echilibrului emoțional.
   În mod sigur, o soluție la această problemă nu stă în utilizarea deodorantelor, spray-urilor care pot doar masca acest inconvenient pe termen scurt.

ShareThis