Se afișează postările cu eticheta citrice. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta citrice. Afișați toate postările

luni, 16 noiembrie 2015

Plantele aromate și stresul

   În epoca noastră, caracterizată printr-un dinamism excesiv, stresul suprasolicită sistemul nervos.Totul devine factor de stres: aglomerația, zgomotul, multitudinea informațiilor din toate domeniile, concurența, problemele familiale etc.

   Desigur, există multe medicamente care încearcă să ne apere de stres sau să ne vindece când cădem pradă acestui agresor.Orice medicament prezintă însă, de regulă, efecte secundare, contraindicații.De aceea, este de preferat să nu apelăm la ele.
 

   Remedii utile și plăcute contra stresului, cu efecte negative zero:

   Încă din vechime sunt cunoscute virtuțile izmei (mentei).Parfumul ei are un efect liniștitor asupra organismului: durerea de cap dispare, senzația de apăsare, la fel; în final, scăpăm de apăsarea stresului și ne găsim liniștea.
 

   Un alt remediu cunoscut de strămoși este hameiul.Efectul acestuia este calmant, hameiul dăruind prin parfumul său un somn liniștit și profund.Acest remediu era folosit în vechime: străbunicile din Bucovina (dar și cele din Ucraina și Rusia, unde hameiul crește datorită climei prielnice) umpleau perne cu ierburi parfumate la care adăugau negreșit și hamei.
 

   În schimb, mirosurile dulci dacă sunt inhalate timp îndelungat produc dureri de cap, chiar stări de rău.Astfel de plante sunt crinii, mălinul, iasomia.Se știe că în camera de culcare nu este bine să avem în vază crini, crenguțe de mălin sau iasomie cu flori multe.
 

   Trandafirul nu degeaba este numit regină a florilor, căci parfumul lui stimulează funcționarea sistemului cardio-vascular și protejează organismul împotriva microorganismelor patogene.


 

   Coniferele cu virtuțile lor sunt cunoscute și ele de mult.Mirosul cetinei, rășinii, conurilor, calmează sistemul nervos, dar în același timp restabilesc funcționarea plămânilor.
 

   Citricele sunt și ele de ajutor.Mirosul de lămâie scade sensibilitatea la stres, iar un ceai cald (chiar fierbinte), fără zahăr, în care s-a adăugat lămâie, crește capacitatea noastră de muncă.Când avem dureri de cap este bine să inspirăm parfumul pe care îl degajă coaja de lămâie, aplicând, în același timp, bucățele de coajă de lămâie pe tâmple.Durerea de cap scade treptat, până dispare cu totul.
 

   O fiertură (plantele se opăresc, apoi se lasă să dea doar un clocot) din talpa gâștei, mentă, hamei și cimbru, în părți egale, este un minunat remediu împotriva insomniei, prin urmare, un mijloc sigur de relaxare, de luptă împotriva oboselii și a stresului.
 

   Pe tărâmurile din sudul Europei, laurul a fost cunoscut încă din antichitate ca un leac ce restabilește forțele și aduce un somn bun.Dacă vrem să ne simțim ca vechii greci, putem pune în pernă câteva frunze de laur (este ușor de găsit, căci foi de dafin are oricine acasă), sau, de pildă, putem înmuia câteva frunze de laur (dafin) în apă rece, iar apoi să le punem pe calorifer sau pe sobă, într-un săculeț de pânză.În curând, oricât de obosiți, stresați și supărați am fi, vioiciunea și energia ne vor reveni.
 

   Mulți încearcă să scape de stres mâncând mult.Ajutorul cel mai bun îl dă hrana cu multe calorii, dulce, care abate atenția organismului, obligându-l să o digere.Sigur, dacă asta nu devine un obicei permanent.Puțini știu că, înainte de a începe să mâncăm, trebuie să mirosim ceea ce vom mânca.Dacă ne săturăm de mirosul mâncării, vom mânca mai puțin, fără a supraîncărca organismul.Dar îi vom oferi energie subtilă, aromele care ne vor ajuta să scăpăm de stres.
 

   Mirosurile specifice mării, oceanului, iodul din alge, apa sărată, briza, au un imens potențial de a reface organismul afectat de stres.Pentru a obține aceste mirosuri, putem face o baie cu săruri de mare, la care putem adăuga și camfor.O asemenea baie ne va încărca organismul cu energie, îl va împrospăta și îi va reface forțele afectate de stres.

duminică, 26 iulie 2015

Băuturi răcoritoare

   În zilele de caniculă extremă ce poate fi mai de dorit decât o băutură de fructe proaspătă și răcoritoare?

   Prima condiție esențială este ca sucul să fie preparat proaspăt și fără conservanți.Sucul nu se păstrează niciodată de la o zi la alta.
   Aparatul cu ajutorul căruia putem prepara sucurile de fructe este, desigur, storcătorul electric.În lipsa acestuia, pentru unele fructe, în special pentru mere, putem folosi și răzătoarea metalică, urmând să obținem sucul prin stoarcere sau presare manuală.Pentru citrice se poate utiliza storcătorul din sticlă sau din plastic.


   Vă prezentăm câteva idei de preparare a sucurilor delicioase:

   Sucuri cu pere:

   * Se amestecă la mixer 30 g lapte cu 40 g suc de pere (cu pulpă) și 80 g înghețată.Se servește cu cuburi de gheață și se ornează cu sâmburi de migdale.
   * Se amestecă un pahar de suc de pere (cu pulpă) cu un pahar de lapte.Se adaugă un gălbenuș de ou și o lingură de miere și se amestecă bine.Această băutură se poate servi mai ales la micul dejun.



   Sucuri cu pepene galben:

   * Se ia un pepene de 1/2 kg, se curăță de coajă, se taie în bucăți și se dă prin sită.Se amestecă cu două pahare de apă fiartă și răcită și o lingură de sirop de măceșe.Se pune băutura în pahare înalte și se servește cu cuburi de gheață.Se ornează cu bucățele de pepene galben.
   * Se amestecă 70 g de suc de pepene galben cu 80 g de înghețată.Se servește în pahare înalte.


   Băuturi cu suc de struguri:

   * Se amestecă un pahar de suc de struguri cu 1/2 pahar de suc de morcov, o lingură de suc de lămâie, zahăr și două păhăruțe de vin alb.Se servește în pahare înalte și se ornează cu nuci rase.
   * Se amestecă un pahar de suc de struguri cu un pahar de suc de coacăze.Se servește cu apă minerală  și cuburi de gheață.
   * Se amestecă 60 g suc de struguri cu 30 g sirop de mentă și 10 g suc de lămâie.Se adaugă gheață pisată și se servește băutura, ornată cu frișcă.

miercuri, 27 martie 2013

Beneficiile citricelor

   Primavara se lasa cam mult asteptata si noi ne simtim tot mai vlaguite, mai fara chef de viata si mai epuizate, nu-i asa? Dupa o iarna lunga si friguroasa organismul nostru se resimte si ne da semne de oboseala si apatie, ca si cum am fi in convalescenta.O astfel de stare, vecina cu depresia, o putem alunga, recastigandu-ne vitalitatea si zambetul sanatos.
   Citricele ne sunt bune prietene atat pe timpul iernii,cand luptam cu racelile si gripa, dar si in timpul verii cand poate tinem o dieta.Parfumate si acidulate, acestea se pot pregati in mii de feluri si se pot combina dupa pofta inimii.

   Pentru a preveni si trata oboseala trebuie sa adoptam o buna igiena de viata si o alimentatie adaptata.Daca ai scapat de o infectie sau o raceala, citricele iti dau portia de vitamina C necesara pentru a te pune pe picioare.Daca lucrezi multe ore si nu prea stai afara in aer liber si la soare, combina citricele cu fier si proteine.
   Dimineata, pentru a te umple de energie, un suc de lamaie, portocale sau grapefruit este cel mai potrivit.Poti adauga si pulpa de fruct, pentru o textura delicioasa.
   Un pahar de suc iti aduce vitamina A si seleniu, acesta din urma ajuta la eliminarea radicalilor liberi, limiteaza efectul acestora, combate imbatranirea prematura a pielii si a tesuturilor.Vitamina A are rol decisiv in innoirea celulara.Pulpa fructelor contine fibre din belsug, ajuta la digestie, iar pectina din fructe limiteaza trecerea colesterolului alimentar in sange.Nu trebuie sa uitam nici de complexul de vitamina B, vitamina indispensabila sistemului nervos. In plus, lamaile si portocalele ajuta la o buna digestie si echilibrare a sistemului digestiv, datorita acizilor organici naturali.Aciditatea deseurilor produse prin digestie de anumite alimente (branzeturi, mezeluri, grasimi), este si ea combatuta, prin actiunea alcalina pe care o are un fruct citric la nivelul stomacului.

   Lamaia galbena este cea mai acidulata, iar persoanele cu un stomac sensibil, ar trebui sa o consume cu moderatie, mai ales sucul pur, simplu, de lamaie, poate fi iritant.Coaja este bogata in flavonoizi si uleiuri esentiale, iar invelisul alb, chiar daca este amar, contine pectina.

   Lamaia verde este bogata in vitamina C, este  mai putin agresiva cu stomacul si are un parfum foarte placut.Se foloseste in cocteiluri (mojito), mancaruri exotice, serbeturi, creme, deserturi.


   Portocala amara este mai rar intalnita in Europa si este folosita mai mult in medicina decat in bucatarie.Frunzele sale inlatura migrenele, iar pielita este folosita ca si cicatrizant.Sucul acestui tip de portocale ajuta la vindecarea rapida a durerilor de gat.


   Portocalele cu care noi suntem obisnuiti, sunt de marime medie, iar culoarea lor portocalie este vie si de neconfundat.Pentru consumul de zi cu zi , vom alege portocale medii sau mai mari, iar pentru suc, le vom cauta pe cele mai mici.




   Citricele se pot pastra cam opt zile in aer liber, la temperatura camerei.Pentru a prelungi viata acestora, le putem tine in sertarul special pentru fructe, al frigiderului.
   Coaja acestor fructe contine uleiuri esentiale, cu proprietati relaxante, antiseptice, digestive si benefice circulatiei.Tot in coaja gasim si flavonoizi, adica pigmentii care dau culoarea fructelor.Pigmentii naturali sunt plini de vitamina PP, ce intaresc vasele capilare si ajuta schimburile interne ale organismului.

   Daca suferim de o digestie dificila, o infuzie de felii de lamaie, intr-un litru de apa calda, timp de cinci minute, ne ajuta foarte mult.Daca vom consuma aceasta bautura, dupa o masa copioasa, vom ajuta stomacul sa digere mai bine.
   Fumatorii pot consuma o salata de fructe cu portocale, kiwi si lamaie, pentru a-si echilibra nivelul de vitamina C, fumatul impiedicand absortia acestei vitamine.
   Pentru afectiuni ale gurii si gingiilor se amesteca 10 cl suc de lamaie, 10 cl apa si o lingura de miere.Se utilizeaza sub forma de gargara.
   Portocale, morcovi si nuci: un trio benefic pentru frumusete.Aceasta salata dulce-sarata este un concentrat de anti-oxidanti.Vitamina C, beta-carotenul si vitamina E se combina pentru a proteja si infrumuseta epiderma.
   Portocalele si ciocolata lupta cu oboseala, praful de cacao este bogat in fier vegetal, iar vitamina C din portocala ajuta la asimilarea acestuia.
   Impotriva starilor gripale se feliaza 250 g de lamaie si se pun la fiert in doi litri de apa.Se acopera, se lasa sa fiarba la foc mic timp de 15 minute.Se inhaleaza vaporii fierbinti timp de 5-6 minute. 

   Sper ca aceasta postare va va convinge cat de extraordinare sunt citricele pentru sanatatea noastra si sa nu uitam ca nu ar trebui sa treaca nici o zi fara sa consumam fructe si legume, daca vrem sa tinem afectiunile departe.

 



ShareThis