marți, 1 martie 2016

Dieta de 7 zile

   Varza este un aliment minune, capabil să stimuleze funcțiile ficatului (înlesnind catabolismul lipidic), să detoxifice și să crească diureza organismului, ceea ce va duce la necesitatea ingerării unei mai mari cantități de apă decât în mod curent. 

   Folosită sub formă de supă, varza reușește să vă reducă masa corporală cu până la 5-6 kilograme pe săptămână, cât durează cura.
 

   Marele dezavantaj al acestei cure ar fi dezechilibrul în principii nutritive pe care îl realizează, de aceea, va trebui să fiți precauți în urmarea acesteia. 
 

   În timpul acestei cure, evitați pe cât posibil să mâncați fasole (puteți mânca fasole verde) sau mazăre.  

   Luni: Supă și multe fructe. 
   Marți: Supă, fructe, un cartof copt. 
   Miercuri: Supă, fructe și legume. 
   Joi: Supă, fructe, un pahar de lapte degresat, una, două banane. 
   Vineri: Supă, puțină carne slabă, 150-200 grame, salată de roșii cu puțin ulei. 
   Sâmbătă: Supă, 200-250 grame carne slabă, salată de roșii. 
   Duminică: Supă, orez, legume și salată de legume.
    



      
   Cum obținem supa de varză:
 

   Ingrediente: 8-9 fire de praz, un kilogram de roșii, o varză mare (de 2 kilograme), 3 ardei grași, 1-2 țeline, pătrunjel, usturoi, ceapă, leuștean. 
 

   Mod de preparare:
 

   După tăierea zarzavatului, se călește la foc iute (un sfert de oră), după care se poate adăuga usturoiul, leușteanul și pătrunjelul.Totul se fierbe în 3 litri de apă și supa se servește de preferință caldă. 
 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

ShareThis