În tratarea bolnavilor cu hepatită cronică se folosesc cel mai des mesteacănul, merișorul, siminocul, sunătoarea, gălbenelele, porumbul, păpădia, salvia, măceșul, iarba-dulce și alte plante medicinale.
În cazul unei activități intense a procesului (hepatită activă), fitoterapia este indicată alături de preparate medicamentoase.
Prin obținerea efectului medicamentelor, doza acestora este scăzută treptat.
În cazul hepatitei cronice, tratamentul fitoterapeutic durează cinci-șase luni, după care se face o pauză de una-două luni.După aproximativ un an se poate întrerupe administrarea permanentă a infuziilor de plante, iar în anii următori se va urma un tratament antirecidivă în perioadele cele mai probabile de acutizare pentru fiecare bolnav sau primăvara și toamna.
Bolnavilor care suferă de hepatită cronică li se recomandă mai multe amestecuri de plante medicinale.
Se amestecă flori de siminoc, frunze de coada-calului, frunze de urzică, măceșe (câte două părți), frunze de mesteacăn, frunze de sunătoare, scoarță de crușin (câte o parte).5 grame din acest amestec se pun în 300 de mililitri de apă fierbinte, se fierb 5 minute, se lasă la infuzat patru-cinci ore într-un loc călduros, se strecoară și se beau câte 100 de mililitri de trei ori pe zi, înainte de masă.
Foarte indicat este și amestecul din flori de mușețel, rădăcini de iarbă-dulce, mătase de porumb (câte două părți), frunze de mentă, frunze de sunătoare (câte o parte).Se pregătește o infuzie și se administrează după rețeta de mai sus.
Se amestecă în părți egale rădăcini de cicoare, frunze de coada-calului și coada-șoricelului, flori de lumânărică și gălbenele.Infuzia se pregătește și se administrează ca și la rețeta precedentă.
Se amestecă semințe de fenicul și chimen, scoarță de crușin, frunze de coada-șoricelului și fierea-pământului (în părți egale).Se face o infuzie și se beau câte 200 de mililitri pe parcursul zilei cu înghițituri mici.Este foarte recomandată în cazul înclinației către constipație.
Se amestecă rădăcini de iarbă-dulce, frunze de rostopască și sovârv (câte o parte), flori de mușețel și frunze de mentă (câte două părți).Din 5 grame de plante se pregătește o infuzie și se beau câte 200 de mililitri o dată, de două ori pe zi, înainte de masă.Este o rețetă foarte eficientă și în cazul colitei.
Fitoterapia este folosită cu succes și în cazul afecțiunilor acute sau cronice ale ficatului.
Hepatita virală acută (A, B, C) este o afecțiune infecțioasă generală.
Hepatita virala A se caracterizează prin mecanismul fecalo-oral de infectare.
Hepatita B se dezvoltă după transfuziile de sânge și alte preparate.
Hepatita virală poate fi însoțită de icter, iar în forma în care icterul nu apare, este însoțită de ușoare simptome subclinice.
Formele grave ale afecțiunii pot conduce la dezvoltarea stării de precomă sau chiar comă.
În perioada de reconvalescență apare de foarte multe ori sindromul posthepatic însoțit de manifestări asteno-vegetative și de dispepsie.În asemenea cazuri este foarte indicată fitoterapia.La unii bolnavi, afecțiunea se prelungește și se transformă în hepatită cronică.
Hepatita cronică este un proces inflamator în ficat care se întinde, fără a se observa vreo îmbunătățire, nu mai puțin de șase luni.
Printre factorii etiologici ai afecțiunii, pe lângă infecția virală, au un rol deosebit alcoolul, preparatele medicamentoase, preparatele de natură toxică.
După semnele clinico-morfologice se disting hepatita cronică activă (agresivă), hepatita cronică persistentă și reactivă.
La bolnavii cu hepatită cronică activă se observă manifestări de durere diverse, dispepsie și fenomene asteno-vegetative caracteristice pentru patologia ficatului.Adesea apar schimbări ale funcțiilor altor organe (artralgie, mialgie, pulmonită), semne ale colestazei interhepatice (mâncărimi ale pielii, icter).După indicatorii analizelor de laborator se vorbește despre schimbări ale funcției ficatului.
Hepatita cronică persistentă evoluează fără simptome clinice clare și modificări ale funcției ficatului.Probele de funcționare ale ficatului nu arată abateri de la normă, de obicei.
Este posibilă, dar nu obligatorie evoluția hepatitei cronice către ciroza ficatului.Aceasta din urmă se poate forma și ca urmare a acțiunii altor factori etiologici.Ciroza ficatului se caracterizează printr-o dezvoltare difuză a țesutului conjunctiv, distrofie și necroze ale hepatocitelor, insuficiențe funcționale.În funcție de etiologie se disting diferite variante ale cirozei hepatice: virală, alcoolică, medicamentoasă, biliară, mixtă și criptogenă.
După semnele clinice se disting stadiile procesului (stadiul incipient, al manifestărilor clinice clare și cel terminal) și fazele sale (activă și neactivă), ceea ce are importanță pentru alegerea unor măsuri terapeutice.
Simptomele clinice care se întâlnesc în cazul afecțiunilor ficatului pot fi transformate în sindromuri clinice: asteno-vegetativ (oboseală rapidă, slăbiciune iritantă, slăbire), dispeptic (grețuri, vărsături, scăderea poftei de mâncare, tulburări ale scaunului), colestază (mâncărimi ale pielii, insomnie, icter), insuficiență hepatică mică (somnolență, hemoragii ale dinților, pigmetarea pielii).Mijloacele fitoterapeutice micșorează manifestările acestor sindromuri.
În cazul hepatitei acute, fitoterapia este indicată pe parcursul întregii perioade a afecțiunii.Bolnavilor le sunt foarte indicate ceaiul din măceșe și scorușe (câte un pahar pe zi), sucul de coacăze, agrișe.
În cazul hepatitelor acute sunt recomandate amestecurile de plante:
Se amestecă în părți egale frunze de mentă, flori de siminoc, semințe de fenicul, frunze de coada-șoricelului.6 grame din acest amestec se pun în 300 de mililitri de apă fierbinte, se fierb 10 minute, se lasă la infuzat două ore, apoi se strecoară și se beau câte 100 de mililitri de trei ori pe zi, înainte de masă.
Daca se dorește ca amestecul de mai sus să aibă și efecte sedante se mai adaugă rădăcină de valeriană, frunze de trifoi și de bujor.
Se amestecă rădăcină de valeriană, frunze de mentă, flori de păducel și de mușețel, muguri de hamei (în părți egale).Se pregătește o infuzie după rețeta de mai sus și se administrează dimineața și seara înainte de culcare câte 100 de mililitri, înainte de masă.
În perioada posthepatică sunt indicate sucurile de legume (morcovi, cartofi, varză, sfeclă) diluate cu apă; se bea câte o jumătate de pahar și se crește treptat doza de concentrație a sucurilor, în funcție de cât suportă bolnavul (la unii pacienți, sucurile provoacă balonare).
Fitoterapia poate fi folosită în tratarea bolnavilor cu forme necomplicate de pancreatită cronică, atunci când boala nu s-a acutizat.De obicei se folosesc plante care stimulează activitatea de regenerare a țesuturilor, care au proprietăți antispasmodice și antiinflamatoare.Cel mai adesea se recomandă un complex de plante (un amestec).
Amestecuri de plante:
În cazul pancreatitelor cronice, ca mijloc de tratament împotriva recidivelor pot fi folosite amestecurile de plante de mai jos:
Se amestecă semințe de mărar, frunze de mentă, câte trei părți, fructe de păducel, flori de siminoc, câte două părți, flori de mușețel, o parte.5 grame din acest amestec se pun într-un pahar de apă fierbinte, se țin la baie de aburi 30 de minute, apoi se lasă la infuzat o oră, se strecoară și se beau câte 50 de mililitri de trei ori pe zi, după masă.
Un amestec foarte eficient este și următorul: semințe de anason, mătase de porumb, rădăcini de păpădie, frunze de coada-calului, sunătoare, trei-frați-pătați (în părți egale).5 grame din acest amestec se pun într-un pahar de apă fierbinte, se lasă la infuzat 10 minute, apoi se strecoară și se beau câte 200 de mililitri de infuzie de trei ori pe zi, înainte de masă.
Se amestecă semințe de chimen, frunze de urzică (câte trei părți), rădăcini de obligeană și valeriană, frunze de coada-șoricelului (câte o parte).Se pregătește o infuzie după rețeta anterioară și se beau câte 100 de mililitri de trei ori pe zi, la o oră după masă.
După aceeași rețetă se pregătește o infuzie și din următorul amestec: frunze de mentă și urzică (câte două părți), scoarță de crușin (două părți), rădăcini de valeriană și obligeană (câte o parte).Se beau câte 50 de mililitri de infuzie de două ori pe zi, dimineața și seara înainte de masă.În caz de constipație, durata tratamentului este de cinci-șapte zile.
Tot în cazul pancreatitei însoțite de constipație se pregătește o infuzie după aceeași rețetă din următorul amestec: scoarță de crușin (două părți), frunze de trifoi și mentă, rădăcini de păpădie (câte o parte).
Durata folosirii tratamentului pe bază de fitoterapie în cazul pancreatitei cronice poate varia în funcție de particularitățile evoluției bolii la fiecare bolnav în parte: frecvența acutizărilor, forma de pancreatită, gradul de scădere a funcțiilor pancreasului.
În cazul acutizărilor rare (formă recidivantă), fitoterapia poate fi folosită ca un tratament sezonier antirecidivă pe parcursul a două luni, de două ori pe an; în cazul prezenței afecțiunii cronice terapia trebuie să fie permanentă.
Bolnavilor care manifestă semne de scădere a funcțiilor pancreasului le sunt recomandate preparate hormonale și fermenți.
În cazul afecțiunilor pancreasului, în timpul tratamentului este foarte recomandată fitoterapia.
Pancreatita cronică reprezintă un proces inflamator-degenerativ însoțit de formarea unor elemente fibroase în pancreas.
Se disting forme primare de pancreatită și forme secundare.Ultimele sunt însoțite de obicei de inflamarea căilor biliare (colecist cronic, sindromul postcolecist).
La dezvoltarea pancreatitei contribuie consumul de alcool, insuficiența albuminelor în regimul alimentar, tulburări ale circulației sangvine, boli cronice ale ficatului și stomacului.
Prin luarea în considerație a manifestărilor clinice, se disting pancreatita cronică recidivantă (la acești bolnavi se obseră clar faze de acutizare și remisie a bolii); pancreatită însoțită de dureri; pancreatită cronică pseudotumorală cu semne de colestază; variantele sclerotică și latentă.
În cazul pancreatitei, sunt tulburate funcțiile pancreasului: în cazul tipului hipersecretor și hiposecretor și al diabetului zaharat.
Manifestările clinice ale pancreatitei sunt diverse:
Este caracteristică durerea în partea superioară a stomacului și în zona de sub coasta stângă, fenomene de dispepsie, diaree, slăbiciune.
Se schimbă de asemenea nivelul fermenților (tripsina, amilazele, lipazele) în conținutul duodenului și în sânge.
Pentru stabilirea diagnosticului de pancreatită cronică o importanță deosebită au datele oferite de analiza coprologică (amiloreea, creatoreea, steatoreea), evidențierea hiperglicemiei sau toleranța scăzută la glucoză, rezultatele analizelor cu raze roentgen, ecografiile.
Evoluția pancreatitei cronice este complicată adesea de icter și hemoragii gastro-intestinale.
În cazul tratării bolnavilor cu pancreatită acută, un rol deosebit îi revine regimului alimentar, iar în cazul acutizării, mijloacelor antiferment.
Cu rol de substitut sunt recomandate și preparatele pe bază de fermenți.
Se recomandă ca masa să fie luată mereu la aceeași oră.De aceea, trebuie să alegem o oră potrivită cu care să ne obișnuim.
Astfel, ora de masă va crea un reflex în organism.
Acesta se va obișnui cu ora de masă și se va pregăti în vederea primirii alimentelor.
Durata unei mese este bine să fie de circa 30 minute.
Cu 15 minute înainte de masă este bine să știm meniul.
Este recomandat să se mănânce în liniște, mestecând atent, nu să se înghită hrană bucăți.
Mai bine să rămână mâncarea neterminată decât să mâncam în viteză, fără să mestecăm.
Despre mâncare, hrană, alimente și problemele tractului digestiv, puteți citi aici.
Locul în care mâncam este bine să fie liniștit, confortabil.
Cel mai bine este să mâncam acasă, în familie (sau, când nu se poate să luăm masa în cercul celor apropiați, este mai bine ca fiecare să mănânce de unul singur).
Ambianța plăcută poate fi completată de o muzică lentă, o floare și o lumânare aprinsă pe masă.
La masă este bine să purtăm haine mai largi și comode, iar în picioare papuci de casă, cât mai ușori și moi.Este bine să se evite materialele sintetice.
Nu trebuie să ne așezăm stresați, cu proastă dispoziție, cu nervi sau certându-ne.
Astfel, mâncând ceea ce trebuie, cum trebuie și când trebuie, organismul va avea un metabolism sănătos, întârziind cât mai mult îmbătrânirea și, desigur, prelungind viața.
Mijlocul cel mai potrivit spre a ne menține sănătatea și a ne prelungi viața este o alimentație corectă.
În vremurile vechi (în epoca primitivă și apoi chiar în antichitate), oamenii nu știau ce este rafinamentul culinar.
La început, oamenii primitivi se mulțumeau cu câte o rădăcină, câteva fructe, mai târziu cu o bucățică de carne (crudă sau friptă).Evoluând, omul a ajuns la anumite diferențieri.
Anticii știau că un filosof nu trebuie să mănânce la fel ca un cioban, un oștean sau un muncitor cu brațele.Regimul era diferențiat, după efortul și specificul muncii.Filosoful se hrănea cu fructe, pâine, ierburi aromate, vin sau mied și esențe de plante de leac.Aceste mâncăruri simple făceau conștiința să fie limpede și curată, iar sufletul se desfăta cu discuții elevate.Ciobanul avea o anume hrană: brânză de oaie, pâine aromată și un vin ușor de struguri, abia fermentat (un fel de tulburel).Cu asemenea mâncăruri, defel pretențioase, organismul devenea rezistent la efort fizic, cu rezerve de forță, atât de necesare în viața aspră de pastor.Soldatul sau un muncitor cu brațele (țăran, meșteșugar) prefera să mănânce, în primul rând, un fel de pasat din cereale, plăcinte fel de fel, pâine, brânză sărată sau dulce, miere.Carnea era consumată mai rar, doar la ocazii speciale.Anticii considerau că sângele din carne și felul cum se procura ea (prin uciderea unei ființe vii, animal, pasăre) fac ca acest fel de mâncăruri să dea un plus de agresivitate, sau dimpotrivă, de apatie și subordonare voinței altora.Carnea în exces era considerată cauza pentru care cei ce o mâncau nu puteau gândi limpede, independent.
Putem mânca tot ce ne place, dar nu trebuie să amestecăm, de-a valma, proteine și hidrocarbonate.Dacă aceste alimente ajung simultan în stomac, se produc niște fenomene nedorite: o categorie de alimente are nevoie de mediu acid pentru a fi digerată, cealaltă, dimpotrivă, de unul alcalin.De aici apar reacții de neutralizare, din care rezultă stagnarea alimentelor în stomac și intestin, fermentația și chiar putrezirea lor.Toxinele rezultate otrăvesc organismul și apar boli, care mai de care mai grave: gastrite, colite, dar și obezitate, diabet etc.
La acestea se adaugă bolile tractului digestiv, deoarece, pe lângă combinațiile alimentare, organismul este afectat și de viteza cu care ajung alimentele în stomac.
Iar omul modern, foarte grăbit, azvârle mâncarea în stomac pe nemestecate, ceea ce este o bombă cu efect distrugător.
Despre spirulină și o parte din beneficiile ei am scris și acest articol, iar astăzi vă vom dezvălui și alte proprietăți ale ei.
Spirulina normalizează schimburile de substanțe la nivel celular, restabilește legăturile intercelulare slăbite (creând o elasticitate celulară remarcabilă) și stopează hemoragiile celulare, în cazul fracturilor celulare, venind în ajutorul persoanelor cu fragilitate vasculară, predispuse accidentelor vasculare.
Stimulează anabolismul proteic, având capacitatea de a descompune alimentele din tractul digestiv până la fragmente netoxice, ajutând organismul să distrugă toți compușii chimici nocivi, mai ales conservanții.
Stimulează metabolismul general.
Are acțiune antioxidantă, adică păstrează vitaminele în formă inițială până când ele ajung la celule.
Stimulează producția de corticoizi în special a insulinei, având astfel acțiune antidiabetică, dar și a hormonilor tiroidieni și a adrenalinei.
Crește capacitatea de apărare a organismului față de infecții.
Are rol antitoxic, prin facilitarea eliminării particulelor de metale grele.
Previne scăderea numărului de leucocite după radiografii.Se știe că radiografiile sunt absolut necesare într-o investigație medicală, dar că nu este indicat să se facă mai mult de trei pe an.Utilizarea Spirulinei permite efectuarea a până la 25 de examene radiologice pe an, fără ca acestea să aibă un efect nociv asupra organismului.
Crește cantitatea de hemoglobină și numărul de eritrocite (celulele albe care apără organismul).
Are efecte benefice în afecțiunile oculare.
Stimulează organele sexuale, având efect benefic în spermatogeneză și în ovulație.
Stimulează lactația tinerelor mame, atât cantitativ, cât și calitativ.
Combate impotența și frigiditatea, prin reglarea funcțiilor organelor sexuale.
Controlează senzația de foame și pofta de mâncare, fiind recomandată în curele de slăbire.Într-un gram de extract de Spirulină se găsesc toate substanțele pe care în mod normal organismul le asimilează după o masă bună.
Ajută procesul de digestie, prin faptul că toți fermenții naturali necesari digestiei se dezvoltă foarte rapid în tubul digestiv.
Are rol hepatoprotector, fiind comparabilă cu cele mai bune medicamente hepatoprotectoare obținute pe bază de anghinare.
