Băutura cu propolis:
Se recomandă mai mult din cauza influenței sale pozitive în prevenirea bolilor în sezonul rece.
Se rade propolis solid, circa 15-20 grame și se introduce într-un litru de pălincă de bună calitate.După ce se astupă, soluția se agită de mai multe ori.Peste câteva săptămâni, se obține o băutură amăruie.Se bea un păhărel, înainte de culcare.
Tinctura de propolis:
Preparare: la 200 ml alcool de 80-86 de grade, se adaugă 20 grame propolis întărit, ținut în frigider.Alcoolul amestecat cu propolis se introduce într-un vas, se încălzește la și se amestecă bine.Această procedură se repetă într-o săptămână de 6-7 ori.După aceea, se lasă să se așeze, apoi se toarnă, cu grijă, lichidul curat într-o sticlă închisă la culoare.
Nu se recomandă în cazul persoanelor alergice, iar cei care sunt sensibili la propolis nu ar trebui să utilizeze această tinctură.
Tinctura se poate folosi în mai multe afecțiuni:
În cazul ulcerului de stomac sau enterite, 40 picături de tinctură puse în 100 ml lapte cald.Se bea pe stomacul gol.
Se recomandă la inflamarea prostatei, zilnic 30 de picături.
Tinctura se folosește și în cazul arsurilor de gradul 1.Rana trebuie unsă de mai multe ori cu tinctură.În aceste cazuri, nu se formează vezicule.
La hipertensiune, zilnic 30 de picături până la vindecare.
În caz de dureri dentare, se pune o bucată de vată îmbibată cu tinctură pe locul dureros.Propolisul curat, pus pe gingia dureroasă sau pe măseaua cariată, alină durerea și împiedică infecția.
La inflamarea rinichilor și ficatului, de două ori pe zi, câte 40 de picături puse într-un pahar de 100 ml apă caldă.
Tinctura se poate folosi și în cazurile în care medicamentele făcute din plante sau din materiale sintetice nu dau rezultate.Se repetă până la vindecare.
La afecțiunile pielii, dacă pacientul suportă alcoolul, locurile bolnave sunt frecate cu tinctură.Afecțiunile dispar repede (în cazul în care alcoolul nu este suportat, propolisul trebuie amestecat într-o cremă).
Tinctura se poate folosi în cazul rănilor vechi.Rana trebuie spălată cu extracție de lipan, apoi se unge de mai multe ori cu tinctură de propolis.După o perioadă scurtă, edemele și durerile dispar.
La angină, faringite, gripe sau pentru evitarea unor complicații, zilnic, de două ori pe zi câte 40 de picături puse în 200 ml apă caldă și zilnic de mai multe ori gargară.
În caz de dureri de stomac, se recomandă 100 ml de apă cu 50 picături de tinctură.Compoziția este recomandată și în cazul parazitozelor intestinale, zilnic de două ori, pe stomacul gol.
În cazul TBC-ului pulmonar, se folosesc de trei ori pe zi câte 30 de picături și, săptămânal, de două ori, se fac inhalații.Cu ocazia inhalației, la 1/4 litru de apă fierbinte se adaugă 100 picături de tinctură.
În caz de boli micotice între degete, locurile bolnave sunt unse cu tinctură.
Bătăturile și cheratitele sunt tratate în felul următor: dacă este posibil, înainte de culcare se îmbibă o bucată de vată în tinctură de propolis și se așează pe locul dureros.Ziua, se poate folosi alifia de propolis (atenție, cheratitele rămân încă dureroase zile întregi).
O persoană mahmură poate lua 100 ml apă rece, cu 50 picături de tinctură.
Este un simptom comun în astenia nervoasă.
Se manifestă printr-o tristețe pronunțată, care poate duce la dorință de sinucidere sau la o stare de resemnare.
Cele mai frecvente cauze sunt decepțiile, tristețea, furia, izolarea, teama de a nu fi iubit, teama de moarte.
Cauzele determinante sunt tulburările hormonale sau metabolice, depunerea metalelor grele în creier, radiațiile termice, terestre și cosmice.
Depresia se poate datora unei interiorizări a sentimentelor negative și se însoțește de obicei de diaree sau constipație, dispnee, palpitații.
Măsuri profilactice și de tratament:
Persoana care suferă de depresie nervoasă trebuie să-și deschidă sufletul și să vorbească cu anturajul său despre problemele care o preocupă, să meargă în public și să facă noi cunoștințe și noi prieteni.
Se recomandă ceaiurile de valeriană, rozmarin, portocale, mentă sau lemn de santal.
Băile de șezut cu coada calului și sunătoare, vitaminele B și E sunt indicate ca având un efect benefic.
Vizitele la un psiholog, discuțiile cu aceasta și urmarea unui tratament, nu sunt de evitat, în special dacă nu se observă nici o îmbunătățire.
Preoții Egiptului Antic foloseau propolisul la îmbălsămarea mumiilor.
Medicul Pavel Meyer a folosit în spitalele de campanie, în timpul războiului, în lipsa unor medicamente, o alifie din vaselină și propolis (propolis vasogen) în tratarea rănilor.Spre surprinderea tuturor, a dat rezultate mai bune decât medicamentele farmaceutice în acțiunea de cicatrizare și formare a țesuturilor noi.De asemenea, pe scară largă, propolisul a fost folosit de medicii ruși în timpul celui de-al doilea război mondial.
Privind valoarea bactericidă și bacteriostatică a propolisului, este suficient să amintim ceea ce pățește bietul șoarece de câmp care, în căutarea comorilor stupului, intră în el.Ucis cu înțepături veninoase și fiind prea greu pentru a fi cărat afară, cadavrul nefericitului pofticios este învelit într-un giulgiu de propolis și apoi acoperit cu un strat de ceară.Astfel "îmbălsămat", pentru a nu infesta casa albinelor, cadavrul nu se descompune, neintrând în putrefacție timp de 5-6 ani.
Cum poate fi utilizat terapeutic propolisul?
În stare naturală, prin mestecarea îndelungată (timp de câteva ore) a unui fragment dintr-un baton de propolis natural: saliva umană este una din puținele substanțe care îl solubilizează.
Sub formă de tinctură de propolis, în diferite concentrații: 5%, 10%, 20% și 30%.
Sub formă de extract moale de propolis înglobat în miere (miere propolizată) sau folosit la prepararea diferitelor unguente și a supozitoarelor.
Sub formă de diferite unguente, în compoziția cărora intră extractul moale de propolis.
Propolisul este o substanță adunată de albine de pe mugurii de plop negru, care conțin o secreție rezinoasă.Materiilor rășinoase adunate, albinele le adaugă secreții proprii și ceară.
Prelucrat de albine, propolisul devine o materie lipicioasă, parfumată, de culoare galben-roșcată.
Propolisul este folosit de albine la izolarea stupului și la dezinfectarea celulelor fagurilor destinați creșterii puietului.
Tot cu propolis albinele acoperă cadavrele unor răufăcători intrați nepoftiți în stupi și omorâți prin înțepăturile cu venin.
Compoziția propolisului: 55% rășini vegetale, balsamuri, flavone, acid ferulic, 25-30% ceară, 10% uleiuri eterice volatile, 5% polen, 5% substanțe organice și microelemente, (aluminiu, bariu, fier, calciu, crom, siliciu, magneziu, nichel, plumb).
Menopauza intervine când femeia nu mai produce ovule, ovarele ei nu mai produc estrogen, hormonul sexual femeiesc, iar menstruația nu mai are loc.Acesta este sfârșitul perioadei reproductive a femeii, un fapt natural, exact cum prima menstruație a marcat începutul acestei perioade.
O dată cu pierderea estrogenului apar și unele simptome specifice menopauzei care sunt destul de greu de suportat, cum ar fi uscarea vaginului, bufeuri de căldură și transpirații nocturne, ca de altfel și multe simptome de natură psihologică.
Menopauza este un risc și din cauza apariției unor boli ca osteoporoza și boli cardiovasculare specifice acestei perioade.
Cât de eficace este terapia de înlocuire a hormonilor?
Unele femei folosesc terapia de înlocuire a hormonilor, o combinație de hormoni care ameliorează simptomele menopauzei și reduc riscul apariției bolilor specifice.Totuși, unele femei preferă să încerce terapii complementare pentru a ameliora efectele menopauzei.
Terapiile alternative sunt cele mai populare:
Unele din cele mai populare terapii alternative includ: fitoestrogenul, cremele cu progesteron, cremele pe bază de ignamă sălbatică și remedii pe bază de ierburi.
Fitoestrogenul este un compus pe bază de plante care are aceeași compoziție chimică cu estrogenul, hormonul sexual feminin, dar cu o putere mai mică decât acesta.El acționează în toate locurile de receptare a estrogenului din corpul femeii moderând simptomele menopauzei.
Există trei tipuri de fitoestrogeni care se găsesc în următoarele alimente:
Izoflavone, surse: produsele de soia și linte.
Lignane, surse: fructe, legume, semințe de in.
Cumestane, surse: semințe încolțite ca alfalfa.
Creme cu progesteron, progesteronul fiind tot un hormon sexual feminin care dispare și el după menopauză.
Se spune că simptomele menopauzei sunt datorate nivelului de estrogen în scădere, dar de fapt un dezechilibru dintre nivelul de progesteron și cel de estrogen cauzează aceste simptome.Tratamentul cu creme cu progesteron sau supozitoare nu este dovedit clinic că ar ameliora simptomele menopauzei sau ar reduce riscul apariției osteoporozei.Principalul scop al progesteronului este acela de a proteja uterul femeilor care folosesc estrogenul.
Nedigerarea completă a alimentelor și mirosul de pește:
Unii oameni (aproximativ 7% din populație se plânge de mirosul corpului) au probleme de digestie, în sensul că nu digeră complet unele alimente din cauza deficienței unei enzime sau a moștenirii unor probleme digestive.
Mai există o substanță care se găseste în pilulele contraceptive și care conduce la mirosul neplăcut al corpului, numit și miros de pește.
Acesta mai poate să apară la femei în jurul perioadei ciclului menstrual.
Cei care prezintă acest miros particular de pește este bine să evite alimentele bogate în lecitină și carnitină, cum sint ciocolata, alunele, nucile, stafidele, ouăle, produse de soia, germeni de grâu.Înlocuiți aceste produse cu produsele vegetale, fructe și legume, orez și carne de pui sau pește ca sursă de proteine.
Din fericire, acest tip de miros total dezagreabil este întâlnit la un număr redus de oameni.
Despre acest subiect, al mirosului neplăcut al corpului, puteți descoperi unele lucruri și în acest articol.
Testele medicale au demonstrat că unii oameni care prezintă un miros neplăcut au de fapt un dezechilibru care afectează bacteriile din sistemul digestiv.
Aceste microorganisme sunt afectate de unele medicamente (antibiotice, steroizi), grăsimi, exces de zahăr, carne și alimente sărace în fibre care au un rol vital în detoxifierea intestinelor și producerea resurselor nutritive, ceea ce poate conduce la agravarea mirosului neplăcut al corpului.
În aceste cazuri repopularea intestinelor cu bacterii sănătoase împreună cu eforturile de detoxifiere, pot fi căi deosebit de benefice pentru normalizarea florei intestinale și reducerea efectelor neplăcute.
Remedii pentru refacerea florei intestinale:
Oricine suferă din cauza mirosului neplăcut al corpului, de orice tip, ar trebui să-și suplimenteze zilnic aportul de lactobacillus acidophilus și bifidobacteria pentru creșterea calității florei intestinale.
Pentru detoxifiere este bine ca o zi pe săptămână să consumați numai suc de fructe, ceaiuri sau doar fructe, cerând în prealabil sfatul unui medic.De exemplu, această cură nu se recomandă celor care urmează un tratament, diabeticilor sau persoanelor cu probleme de alimentație decât sub strictă supraveghere a unui personal calificat.
O dietă echilibrată este recomandată pentru cei care au probleme cu mirosul emanat de corpul lor.Astfel este bine ca dieta dumneavoastră să conțină proteine obținute din carnea de pește și pui, legume, cereale și grăsimi de origine vegetală.Această dietă trebuie să fie completată cu suplimente de multivitamine și multiminerale.
Cele mai importante componente ale tarhonului se găsesc în tanin, terpena, arome care prezintă reale calități terapeutice în cazul afecțiunilor stomacului și ficatului.
Tarhonul poate substitui cu succes sarea pentru persoanele care suferă de tensiune arterială mare.
Copiii care sunt predispuși la paraziți intestinali, găsesc în tarhon o armă extrem de valoroasă în lupta împotriva acestora.Ceaiul de tarhon este esențial în înlăturarea acestor paraziți.Luați o cană de apă fierbinte pe care o turnați peste câteva frunze de tarhon și lăsați-le să infuzeze 10 minute, strecurați-le și dați copiilor două căni de ceai, dimineața.Este bine să se bea cel puțin patru căni pe zi, dimineața și seara.
Tarhonul este o plantă puternic parfumată care a fost folosită încă din antichitate ca antidot pentru veninul șerpilor.
Tarhonul era folosit la bucătărie, dar și contra durerilor de dinți sau a tensiunii mari.
Ceaiul de tarhon ajută digestia și procesul de eliminare a toxinelor.
Când tarhonul se usucă, pentru a fi utilizat în bucătărie, dar se pierd numeroase caracteristici importante ale lui.Tarhonul uscat se foloseste cel mai bine în ceaiuri și la gătit.
În zilele noastre el este folosit în principal la gătit, dar se știe că are proprietăți medicinale importante.
Este foarte important pentru sistemul digestiv: alină crampele stomacale, mărește apetitul și ajută digestiile leneșe.
Poate fi de ajutor celor care suferă de balonări, indigestie și sughiț.
Tarhonul poate, de asemenea, ajuta la creșterea secrețiilor bilei pentru ficat, ajută digestia și accelerează procesul de eliminare a toxinelor din corp.În acest scop puteți folosi ceaiul de tarhon.Pentru aceasta luați o cană de apă fiartă și turnați-o peste câteva frunze de tarhon (o lingură) și lăsați-le să infuzeze 10 minute, după care beți acest ceai.Se recomandă să se bea cel puțin o cană de astfel de ceai pe zi.
Există, de asemenea, multe remedii populare cu tarhon, pentru durerile de dinți.
Tarhonul poate fi folosit pentru a regulariza menstruația, ajută la calmarea nervilor și în stările de oboseală.
Descriere: plantă erbacee perenă, întâlnită pe coaste pietroase şi aride, prin tufişuri.
Are un rizom scurt vertical din care se desprind numeroase rădăcini cilindrice cărnoase.
Tulpina este neramificată, înaltă de 40-70cm.
Frunzele sunt îngust-liniare, glabre, cu 7-12 nervuri paralele, prinse de tulpină prin teci alb-membranoase, transparente prevăzute cu 3 nervuri dorsale, mult apropiate între ele.
Florile sunt galben-verzui, cu miros pătrunzător de usturoi, grupate terminal într-un racem simplu.
Înflorire în lunile VI-VII.
Fructul este o capsulă loculicidă, sferic-ovoidă sau sferic elipsoidală.
Seminţele sunt brun-cenuşii.
Denumiri populare: ai de munte, ai de pădure, aişor, asfodelină, leurdă, usturoi sălbatic.
Tratamentele cu usturoi se aseamănă foarte bine cu tratamentele la care putem folosi AI-ul.
În tradiţia populară: se folosea în medicina populară ca şi usturoiul cultivat.
Fibrele bulbului se aplicau pe răni pentru a opri hemoragia.
Se folosea ca diuretic, antiscorbutic şi afrodiziac.
Această plantă reușește să reducă durerile menstruale.
Se poate consuma crudă în salate sau o tinctură din plantă proaspătă.
