Pierderea vocii, dureri în gât:
Amestecaţi o ceaşcă de lapte călduţ cu un decoct preparat din o lingură de frunze de ţelină, fierte 2 minute într-un litru de apă.Lăsaţi să se răcească.Faceţi gargară de trei ori pe zi.
Sirop de brad:
Se culeg mugurii de brad, dar nu se spală.Se culeg atâţia cât să umple un borcan de 5 kg.Pe fundul borcanului se pune zahăr cam de două degete peste care se pun muguri de brad cam de trei degete, se apasă bine după care se pune iar zahăr şi se continuă până se umple borcanul. Ultimul strat trebuie să fie de zahăr.Se leagă bine borcanul cu celofan şi capac după care se va îngropa în pământ la 30-40 cm şi se va scoate atunci când se apropie îngheţul, aproape de iarnă. Cine nu are posibilitatea să-l îngroape, trebuie să ţină borcanul într-o cămară răcoroasă şi întunecoasă.După ce se dezgroapă, dacă a mai rămas zahăr se amestecă cu o lingură de lemn, se acoperă bine şi se lasă la loc întunecos încă 2 săptămâni.Siropul obţinut se va pune în sticle cu dop de plută.Acest sirop combate durerile de gât şi previne gripa, fiind bun şi pentru astm.
Dificultăți la înghițire:
Salvia este planta miraculoasă care poate elimina aceste neajunsuri.
Intern: se beau două ceaiuri de salvie pe zi, unul dimineaţa şi unul seara, înghiţitură cu înghiţitură.O linguriţă de plantă (100 mg), se opăreşte cu o cană de apa în clocot.
Extern: se fac inhalaţii din 2 linguri de plantă, opărite cu 100 ml apă în clocot, de două ori pe zi.
Se pun 5 picături de soluţie, 5%, de propolis în fiecare nară, ce 3 ori pe zi.
Mirosul gurii:
Este recomandată gargara de trei ori pe zi cu ceai de salvie, călduţ, precum şi picături de ulei de ienupăr, amestecate cu apă stătută şi băute o dată pe zi, înghiţitură cu înghiţitură.
Se recomandă și ceaiul de pelin, o ceaşcă pe zi, vreme de 3-5 săptămâni.
Ceai de pelin: o priză de pelin se opăreşte 3 secunde cu o cana de apă clocotită.Se lasă să se răcească, se bea înghiţitură cu înghiţitură.Pelinul combate afecţiunile stomacului, una dintre posibile cauze ale mirosului urât.
În anumite condiții apare sub unghii o materie albă, asemănătoare brânzei, care produce fărâmarea acestora.Tratamentul convențional care se folosește necesită utilizarea preparatelor împotriva ciupercilor.
Dacă vreți să încercați o abordare naturală a acestei probleme, cufundați-vă mâinile într-o soluție de gălbenele și adăugați dietei dumneavoastră un surplus de iaurt și drojdie de bere.
Unghiile încarnate:
Observați dacă zona din jurul unghiei de la degetul mare al piciorului doare, este umflată sau roșie.Daca da, înseamnă că aveți de-a face cu o unghie încarnată.Acestea afectează de obicei unghia degetului mare de la picior și pot fi foarte dureroase.
Persoanele care au unghiile curbate și groase sunt cele mai predispuse, dar oricine poate suferi din cauza acestor unghii.
Diabeticii trebuie să aibă mare grijă în prevenirea și tratarea problemelor minore ale picioarelor deoarece de aici pot decurge probleme medicale mari.
Cauzele apariției unghiilor încarnate:
Unghiile încarnate apar, de cele mai multe ori, din cauza tăierii unghiilor mari de la picioare prea scurt sau în urma utilizării pantofilor necorespunzători care presează unghia.Unghiile încarnate pot să apară și în urma unor răni care afectează unghia.
Tratamente pentru unghii încarnate:
Tratamentul tradițional preventiv constă în purtarea unor pantofi care să protejeze piciorul când vă tăiați unghiile.
Grija mare trebuie să fie să nu se producă infecții în zonă.
Dacă totuși acestea se produc și zona este dureroasă, inflamată probabil, este bine să utilizați antibiotice și unguente care să ajute la înlăturarea infecției.
Tratamentele complementare:
Terapia cu plante: specialiștii sugerează înmuierea degetului în soluție caldă de gălbenele.
Îngrijirea personală:
Tăiați-vă unghiile în V cu ajutorul forfecuței.Unghia va crește spre mijloc și nu va cauza probleme pe margini.
Înmuiați piciorul în apă caldă sărată și apoi aplicați un unguent specific pentru remedierea unghiilor încarnate.
Se spune că lămâia liniștește zonele inflamate.Dacă doriți un tratament natural, legați o felie de lămâie proaspătă în jurul degetului și lăsați-o peste noapte.
Aplicați cataplasme cu argilă.Aplicați pe degetul bolnav puțină argilă, lăsați-o să se usuce, apoi puneți un ciorap de bumbac până dimineață.
Prevenirea apariției unghiilor încarnate:
Îngrijirea corectă a unghiilor este primul pas în prevenirea unghiilor încarnate.Aceasta include tăierea corectă a unghiilor, purtarea unor pantofi corespunzători și observarea atentă a celor mai mici probleme care apar în zonă, pentru a le remedia cât mai repede, până se ajunge la infecție.
Este bine ca înainte de tăierea unghiilor să se înmoaie mai întâi picioarele în apă caldă.
Forma unghiilor dumneavoastră se va putea păstra în cele mai bune condiții urmând câteva sfaturi simple:
Dacă vă confruntați adesea cu ruperea unghiilor, este mai bine să le tăiați scurt.
Nu folosiți niciodată unghiile pentru a deschide diverse recipiente (cutii, sticle sau borcane).
Nu vă tăiați unghiile cu o forfecuță neadecvată care mai rău vi le strică.Utilizați pila de unghii pilind într-o singură direcție, dintr-o parte spre centru, în nici un caz din spate în față.
Utilizați substanțe de curățat unghii de bună calitate.Nu folosiți pentru curățarea ojei de pe unghii decât tipurile cosmetice de acetonă pentru că acestea au în compoziția lor substanțe care hrănesc unghiile și nu le produc stricăciuni.
Pentru hrănirea unghiilor cel mai bine și natural este să folosiți înmuierea acestora într-un vas cu ulei cald de migdale sau de măsline sau germeni de grâu pentru 10 minute.Aveți grijă ca uleiul să nu fie prea fierbinte și să vă ardeți.
Puteți apela la împingerea înapoi a cuticulelor cu ajutorul unui accesoriu special sau folosind o cremă de mâini specială.
Aplicați ojă cu atenție, în strat subțire, pentru că altfel va sări repede.
Culorile pale și umbrele naturale tind să îmbătrânească aspectul mâinii, deci apelați mai bine la culorile îndrăznețe pentru ca mâinile dumneavoastră să pară tinere.
Chiar dacă unghiile sunt o materie moartă, ele sunt produse de celulele vii ale pielii.Partea din unghie care se vede se numește corpul unghiei și forma ei este un rezultat al diverșilor factori, inclusiv ereditari.
Elementele unghiei și modul de formare:
Partea de jos a unghiei se numește rădăcină și este bine înfiptă într-un șanț al pielii.
Cuticula acoperă rădăcina și de aici pornește creșterea unghiei.
Când celulele unghiilor se divid și încep să crească, ele devin compacte, se întăresc cu cheratină, iar când mor devin parte din unghie.
Materia celulelor moarte din care sunt făcute unghiile poate varia ca textură, duritate, flexibilitate în funcție de condițiile de viață ale celulelor vii și de starea generală de sănătate.
Indiferent de superstiții, petele albe și striurile reprezintă o suferință a organismului.Dacă unghiile dumneavoastră nu sunt atât de puternice și de sănătoase pe cât v-ați dori, acesta poate fi un indiciu asupra faptului că trebuie să vă controlați starea generală de sănătate și alimentația.
Dacă aveți striuri de-a lungul unghiei acesta poate fi un indiciu al deficitului de fier din organism.
Dacă unghiile prezintă pete albe se pune problema unui deficit de zinc sau vitamina A, în timp ce micile șanțuri și adâncituri indică o anemie a organismului sau o lipsă de calciu.Evident, este nevoie de părerea unui medic care să confirme toate aceste semne.
Unghiile friabile pot fi rezultatul unei boli a sistemului digestiv și atunci este bine să beți o linguriță de oțet de mere diluat într-un pahar cu apă înaintea meselor.
Sunt mai mulți factori care pot contribui la deteriorarea unghiilor, cum ar fi detergenții puternici sau contactul permanent cu chimicalele care se găsesc în preparatele pentru unghii (ojă, acetonă etc.)
Orice părinte își dorește sănătate pentru copilul său și încearcă să îi ofere tot ce este mai bun, mai ales în alimentație.Meniul copilului, indiferent de vârstă, trebuie să fie cât mai diversificat și mai ales alcătuit pe principiile unei alimentații sănătoase, echilibrate, iar greutatea copilului este necesar să fie urmărită cu atenție.Excesele alimentare nu sunt permise, alimentele vor fi introduse pe rând și vor fi urmărite posibile alergii.
Bineînțeles că fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare, metabolism și temperamment.De exemplu, un copil hiperactiv este mai greu de stăpânit și astfel și mesele se vor desfășura într-un ritm alert.De la vârsta de trei ani, un copil poate consuma cam orice fel de aliment, iar numărul meselor principale este de trei, cu două gustări secundare.Legumele, fructele, carnea de pui, sucurile naturale, peștele sunt foarte importante, în diverse combinații.
Supă cremă de năut și linte:
– o lingură de ulei de măsline,
– o ceapă tocată,
– o linguriță zahăr brun,
– o crenguță rozmarin,
– 700 ml supă de legume,
– 300 ml lapte,
– o conservă de năut scursă (400 g),
– o conservă de linte scursă (400 g),
– sare, piper.
Se încălzește supa de legume, până dă într-un clocot, se ia de pe foc, se adaugă rozmarinul, se acoperă și se lasă la infuzat pentru 15 minute.
Se încinge uleiul într-o cratiță și se călește ceapa împreună cu zahărul brun, până se înmoaie și se caramelizează.Se adaugă supa de legume cu rozmarin, laptele, năutul și lintea și se lasă să fiarbă 15 minute.Se ia cratița de pe foc și se scoate rozmarinul.
Se pasează tot conținutul până devine o pastă omogenă și subțire.Se potrivește de sare și piper și se servește în boluri.
Salată de avocado:
– un avocado,
– o jumătate de roșie,
– un sfert de ceapă,
– un cățel de usturoi,
– zeamă de lămâie,
– o linguriță ulei de măsline,
– sare.
Roșia se curăță de coajă și de semințe și se păstrează pulpa, iar cepa și usturoiul se curăță și ele.Legumele se taie cubulețe mici, avocado se curăță de coajă, se taie în două, i se scoate sâmburele și se taie tot cubulețe.Se amestecă toate ingredientele și se adaugă ulei, sare și zeamă de lămâie.
Este o salată potrivită pentru gustare sau pentru micul dejun și conține multe vitamine: avocado – vitamina E, vitamina K, vitamine din complexul B, potasiu, fibre;roșia – vitamina A, vitamina C, vitamina K și vitaminele din complexul B.
Cromoterapia:
Boală cronică și contagioasă, tuberculoza cunoaște azi o revenire în actualitate.Este îngrijorător că se îmbolnăvesc mulți tineri sau fac parte din familii unde unul are o tuberculoză activă.În această ultimă situație ei (cei rămași acasă neinternați) primesc tratamentul profilactic.
Culoarea indicată pentru efectele ei benefice asupra regenerării celulelor, activarea respirației, creșterea tonusului muscular este culoarea roșie.
Pentru bolnavii internați în sanatorii situate de regulă în zone montane sau submontane într-un mediu înconjurător cu aerul curat, nepoluat, bogat în O2, culoarea verde a pădurilor și albastrul cerului, benefice, este recomandat ca în interior să se folosească pentru decor culorile violet și portocaliu în perioada de recuperare.
În cazul tuberculozei active complicate cu pleurezii, abcese pulmonare, suprapunerea altor stări inflamatorii, se va recurge la culorile albastru și indigo, întocmai ca în afecțiunile acute de scurtă durată.Ele fiind culori reci, se recomandă tablouri policrome în care să regăsim și culori calde (roșu și portocaliu).
Fiind vorba de o boală de lungă durată în care există tulburări secundare ca iritabilitate, nervozitate, culorile albastru și indigo sunt salutare.
Meloterapia:
Supuși unei perioade lungi de tratament medicamentos specific în condițiile izolării (epidemiologic) de familie în sanatorii speciale, bolnavii de TBC, în afara suferințelor propriu-zise cauzate de boală, suferă și pe plan psihic fenomene de frustrare, de înlăturare din mijlocul familiei și societății care le induc iritare, nervozitate, egoism, devin irascibili și răutăcioși.
Pentru evitarea instalării sau pentru îndulcirea acestor manifestări se recurge la mai multe metode terapeutice printre care și meloterapia.Prin virtuțile ei, muzica creează un comportament coordonat din punct de vedere afectiv.
Se va avea în vedere, în special pentru formarea grupului care urmează să asculte un anumit tip de muzică.
Bolnavii, în perioada acută sau complicații, au nevoie de liniște până în perioada când medicul stabilește momentul oportun începerii terapiei muzicale.
În funcție de etapa în care se află din punct de vedere al evoluției bolii, cât și al disponibilității și sensibilității fiecărui bolnav, apreciate și determinate printr-un proces îndelungat în care și psihologul are un rol deosebit, se constituie grupuri de audiție.Acestea privesc cadrele din unitățile sanitare respective.Aici ne referim la bolnavii externați și/sau la membrii familiilor lor, în perioada de reintegrare familială și socială.
Atenție! Muzica poate suscita, induce asociații de idei extramuzicale!Recomandăm o selecție atentă a acelor piese care induc atmosfera de liniște, calm, stare de bine și optimism.Nicidecum muzica incitatoare, zgomotoasă, dată la maximum cu nivel sonor ridicat.
Din piesele clasice recomandăm:
Mendelssohn: cântec de primăvară, Schumann: Reverie, Wagner: Preludiu la Parsifal, Compozitori ai muzicii religioase, toată muzica liturgică.
Din muzica populară cităm:
Muzica instrumentală: orchestră, nai, taragot, vioară, acordeon, melodiile pe care se dansează călușul, care este un străvechi dans terapeutic.
Cântece de dragoste (nu romanță, nu muzică indiană lacrimogenă).
Undele sonore emise de instrument sau de vocea umană declanșează o vibrație (în organele interne) armonioasă, dacă muzica este armonioasă și invers, dacă sunt disonanțe continue și sistematice, induc fenomene nedorite ca: indispoziție, crispare, încrâncenare, tensiune interioară, frică etc.
Să ne reamintim că și noi, asemeni plantelor și animalelor, avem un sistem de enzime și hormoni care funcționează pe legi fizico-chimice și un sistem nervos vegetativ care stă veșnic de baza bunei funcționalități și interdependente a organelor interne.
Recomandăm să ascultați muzică verificată ca benefică, cea care favorizează creșterea plantelor!
Oricând este utilă o scurtă prezentare a acestei boli, privind epidemiologia și recunoașterea sa.
Sursele de infecție:
Bolnavii de tuberculoză pulmonară, în special cei cu forme cavitare.
Bolnavii cu tuberculoză extrapulmonară (urogenitală, osoasă, ganglionară).
Animalele bolnave de tuberculoză.
Căi de pătrundere a infecției:
Pe calea aerului inspirat în plămâni, prin inhalarea particulelor mici bacilifere, care provin de la bolnav direct prin tuse, strănut sau se depun pe jos și se ridică o dată cu praful bacilifer, contaminând persoanele din jur.
Pe cale digestivă.
Transplacentar: fătul se poate infecta de la mama bolnavă.
Metode de recunoaștere și profilaxie a tuberculozei:
Clinic: subfebrilitate, oboseală, tuse iritativă sau expectorație cu vinișoare de sânge.
Testarea tuberculinică (IDR la PPD).
Examenul bacteriologic.
Examenul radiologic, ancheta epidemeologică.
Testarea tuberculinică sau intradermoreacția la PPD (IDR):
Tehnica IDR este următoarea:
Cu ajutorul unei seringi etanșe (de 1 ml) se injectează strict intradermic, pe fața anterioară (în treimea mijlocie) a antebrațului stâng, o cantitate de 0,1 ml PPD până se formează o veziculă albă cu diametrul de 5-6 mm.Pentru evitarea injectărilor subcutane, se folosesc ace subțiri, cu vârful scurt, iar soluția nu se injectează decât după ce vârful acului a pătruns complet intradermic și este aproape vizibil prin dermul ușor ridicat în vârful acului.Pentru evitarea contaminărilor cu virus hepatic, seringile și acele se schimbă la fiecare caz și se sterilizează în prealabil, prin fierbere 45 de minute, sau se utilizează seringi și ace de unică folosință.
PPD este preparat în doze:
Doza 1 în fiole marcate cu roșu, care conțin 2 unități de PPD în 0,1 ml, pentru testările în masă.
Doza 2, în fiole marcate cu albastru și conținând 10 unități de PPD la 0,1 ml, diagnosticul individual (în caz de reacție negativă la doza 1).
Activitatea PPD poate să scadă până la 50%, dacă soluția este ținută mai mult de 3 săptămâni sau dacă seringile se încarcă cu prea mult timp înainte de testare.Se păstrează la o temperatură de 4 grade C.
Citirea reacției se face după 72 de ore și este recomandabil să fie făcută de două persoane (dublă citire).Nu se ia în considerație eritemul periferic, ci numai intradermic cu denivelare față de tegumentele din jur, palpabil eventual cu pulpa degetului.Se măsoară în mm diametrul transversal al reacției.
Pot rezulta următoarele categorii epidiomologice:
Anergici sau IDR negativi, care nu au fost infectați cu tuberculoză și necesită vaccinarea BCG.
Alergici cu alergie slabă, dimensiuni sub 9 mm, care pot să fie date de o vaccinare BCG anterioară.
Alergici cu alergie moderată (10-20 mm), deci semnifică prezența unei infecții tuberculoase fără să se poată spune dacă există sau nu și o tuberculoză activă.
Hiperergici, deci cu reacție mare, de 20-30 mm sau cu ulcerații și flictene; aceștia se consideră că au în mod cert infecție TBC și un risc crescut de îmbolnăvire.
Depistarea bacteriologică recunoscută ca prioritate în diagnostic se bazează pe punerea în evidență în spută sau secrețiile bronșice a BK la examenul microscopic direct, după colorație Ziehl-Nielsen sau în cultură pe medii speciale Lowenstein.Această metodă nu se aplică în masă, ci pe grupe selecționate, la bolnavii cu simptomatologie respiratorie sau modificări radiologice.Eșantioanele de spută sunt ambalate etanș, în containere speciale (la temperatura de 4 grade C se pot conserva maximum 5 zile), și trimise la laboratorul cel mai apropiat.
Pentru faptul că aduce precizări prețioase privind diferențierea bacililor vii de cei morți și ai germenilor tipici față de cei atipici, raportat la metoda microscopică (care nu poate face aceste diferențieri), această metodă este de preferat, dar are ca dezavantaj faptul că este de 3 ori mai scumpă.
Depistarea cazurilor de tuberculoză cu BK pozitiv, și rezistenți la tuberculostaticele uzuale, necesită, pe lângă culturi și teste de sensibilitate (antibiogramă) care impun, acolo unde este cazul, schimbarea regimului terapeutic.
Examinările radiologice pulmonare: se fac filmele de 7/7 cm sau 10/10.
Filmele după developare sunt interpretate de radiolog sau ftiziolog.Cazurile suspecte sunt trimise pentru efectuarea unei radiografii mari 30/40 cm.
Examinarea radiologică se aplică fie întregii populații dintr-un teritoriu, fie unor grupuri cu risc crescut (grupuri periclitate), cu disponibilitate la îmbolnăvire: persoane aflate în apropierea bolnavilor TBC, foști bolnavi TBC într-o fază de rezoluție, suspecții pe imaginea radiologică din ultimii 3 ani, muncitorii din mediu cu noxe, cadrele didactice și întregul personal din școli sau colectivitățile de copii, personalul din sectorul alimentar, zootehnic, aprovizionare cu apă.
Acheta epidemiologică efectuată în toate familiile sau alte colectivități în care s-au ivit unul sau mai multe cazuri de tuberculoză sau infecție TBC recentă, este menită să ducă la descoperirea unor cazuri noi, necunoscute de boală, legate prin filiațiunea infecției de cazul cunoscut.Ancheta este de tip ascendent, când se pleacă de la bolnavul declarat sau depistat spre descoperirea sursei de infecție de la care a contractat boala, sau de tip descendent, când bolnavul declarat este considerat sursă de infecție și merge spre descoperirea persoanelor pe care le-a infectat sau îmbolnăvit între timp.
Principalele metode de profilaxie sau combatere a tuberculozei care se aplică în cazurile depistate sunt:
Vaccinarea BCG.
Chimioterapia de masa.
Chimioprofilaxia și lupta în focar.
Dispensarizarea și educația sanitară.
Izolarea.
