Ce știm despre drojdia de bere?

   Drojdia de bere conține aproape toate elementele de care are nevoie metabolismul pentru a funcționa cât mai bine.
   Analiza sa biochimică arată că ea conține nu mai puțin de 17 vitamine diferite (majoritatea din complexul B), 16 aminoacizi, 14 săruri minerale și circa 46% proteine.
În plus, prin metoda de uscare folosită și prin prepararea sa la temperaturi foarte ridicate, sunt conservați aproape toți constituenții, deși celulele vii sunt distruse termic.
   Drojdia de bere conține, de asemenea, nu mai puțin de 20 de milioane de celule pe gram, de unde i s-a dat numele de drojdie vie (aceasta se poate procura și sub formă de celule).
   Prin conținutul său bogat în toate aceste elemente enumerate mai sus, drojdia de bere constituie un aliment natural complet, un remediu preventiv și curativ. 

   Drojdia de bere este cunoscută din cele mai vechi timpuri.
   Babilonienii, egiptenii și celții o foloseau pentru prepararea băuturilor alcoolizate, dar cunoșteau în același timp acțiunile benefice ale acesteia asupra tenului și a pielii în general.Babilonienii, spun arheologii, aveau o zeiță a berii și a drojdiei de bere, Nidaba, care era recunoscută prin puterile ei.
   Se spune că Hipocrate, celebrul medic grec, ar fi descoperit, în jurul anului 370, acțiunea diuretică a drojdiei de bere, pe care o recomandă ca remediu.
   În Evul Mediu, călugării care îi supravegheau pe leproși, luau drojdie de bere în scop preventiv.În același timp, drojdia de bere era folosită și contra scarlatinei și rujeolei.
   În secolul al XIX-lea, mai precis în 1837, cercetătorul Meyen descoperă că drojdia de bere este constituită din mici organisme vii unicelulare, cărora le-a dat numele de Saccharomyces Cerevisae.
   Aproximativ în aceeași perioadă, în Danemarca, furunculoza era tratată cu drojdie de bere, iar în Germania, medicii prescriau drojdie de bere copiilor sau adulților care sufereau de oboseală cronică, de surmenaj sau celor subalimentați.
   Drojdia de bere era utilizată de asemenea și pentru tratarea unor tulburări ginecologice benigne la femei.
   În timpul primului și a celui de-al doilea război mondial, drojdia de bere era administrată pentru a preveni carențele alimentare ale soldaților, prizonierilor de război, precum și ale civililor care sufereau din cauza subalimentației.
   După razboi, drojdia de bere a fost uitată o perioadă de timp, însă și-a regăsit popularitatea în anii ’60, în momentul în care, din cauza industrializării, s-a constatat că este nevoie de suplimente naturale.