luni, 15 iunie 2015

Trucuri pentru a slabi mai usor

   Pentru persoanele care îşi doresc să arate bine şi să slăbească sau care sunt nevoite să ţină o dietă din motive de sănătate, venim astăzi cu o serie de idei ajutătoare.

   Atunci când faceţi mişcare, nu trebuie să forţaţi de la început, să transpiraţi în exces, în speranţa de a obţine rezultate spectaculoase după o zi sau două: în cel mai bun caz vă veţi alege cu o febră musculară. Pentru a reuşi să slăbiţi, exerciţiile fizice trebuie practicate regulat.Încet, dar sigur, veţi obţine rezultate.
   Alegerea tipului de exerciţii fizice depinde de vârsta dvs., dacă aţi mai practicat vreun sport până acum, dacă aveţi probleme de sănătate. Puteţi începe cu plimbări în aer liber, apoi marşuri, jogging, aerobic.Nu uitaţi să consultaţi medicul înainte de a face efort susţinut.Oricum, indiferent de vârstă, ţineţi minte că nu trebuie neapărat să faceţi performanţă, important e să vă mişcaţi.
   Practicarea exerciţiilor fizice intensifică metabolismul, consumând o cantitate mare de calorii. În plus, sportul vă sculptează corpul, îl modelează, fiind indispensabil mai ales atunci când se slăbeşte mult dintr-o dată; altfel, pielea se lasă, începe să atârne şi  se poate să nu vă placă rezultatul final, chiar dacă numărul de kilograme scade.Exerciţiile fizice cresc tonusul muscular şi cel psihic, vă ajută să vă simţiţi activi, plini de energie şi de voie bună. Ele acţionează benefic asupra tuturor organelor corpului, care devine astfel mai sănătos.



    Încercaţi să vă planificaţi mesele şi meniurile, să alegeţi alimente sănătoase, cu puţine calorii, de exemplu legume crude sau fructe în diferite combinaţii.

   Mâncatul în faţa televizorului este un obicei foarte dăunător, deoarece nu vă puteţi da seama ce şi cât mâncaţi.Cu ochii la TV, inghiţiţi cantităţi impresionante de biscuiţi, chipsuri, popcorn, ciocolată, îngheţată, alimente fără vitamine, cu un conţinut ridicat de calorii. Se poate întâmpla să nu vă intereseze ceea ce vedeţi la televizor. Cu toate acestea, staţi fiindcă nu aveţi ceva mai bun de făcut. Atunci mâncaţi ca să adăugaţi emisiunilor insipide, ceva sare şi piper.Sau, mai grav, nu aveţi chef să vă apucaţi de lucru şi mâncatul e un pretext ca să leneviţi mai departe la TV. În cazul în care vă plictisiţi la televizor, nimeni nu vă obligă să rămâneţi acolo. Daca nu aveţi treabă, găsiţi-vă o ocupaţie care să vă atragă. De exemplu, ieşiţi la o plimbare sau citiţi o carte. Nu trebuie să staţi degeaba, fiţi activi!


   Nu puţine sunt persoanele care sar peste micul dejun. Fie se trezesc târziu şi se grăbesc la serviciu sau la şcoală, fie savurează doar o cafeluţă şi eventual o ţigară. În timpul zilei ronţăie ceva pe fugă sau iau o gustare rapidă la prânz, asta daca au pauză de masă. Bineîţeles că seara vor să recupereze şi mănâncă cu o poftă sporită.Aceasta este o mare greşeală deoarece seara metabolismul e cel mai scăzut.De obicei, după cină urmează o perioadă de relaxare, când organismul nu mai are nevoie să transforme în energie hrana consumată, care se depune sub forma de grăsime. De aceea, se recomană un mic dejun consistent (de exemplu: ouă, lapte, carne, cereale) şi o masă de seară cât mai uşoară (iaurt, fructe), luată înainte de ora 7, cu minimum 3 ore înainte de culcare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

ShareThis