marți, 13 iulie 2010

Cum scoti petele de sange

Petele proaspete de sange se pot scoate spaland mai intai locul cu apa rece iar apoi cu o solutie calda de sapun. Nu se permite in niciun caz sa se spele aceste pete deodata cu apa fierbinte deoarece in felul acesta ele se scot foarte greu. Inainte de spalat, rufaria cu pete de sange se tine cateva ore la inmuiat in apa rece. Pentru indepartarea petelor reci, se freaca mai intai locul patat cu amoniac diluat iar apoi cu o solutie de borax (1 lingurita la 1 pahar de apa) si se spala dupa aceea in apa calda.

De pe obiectele de matase fina petele de sange se indeparteaza cel mai bine cu amidon de cartofi sub forma de aluat preparat cu apa rece. Suprafata petei se acopera cu amidon, se lasa sa se usuce, se scutura amidonul si obiectul se spala in mod obisnuit. Daca obiectul nu se poate spala, iar de la amidon au ramas urme, acesta se freaca mai intai cu o carpa uscata iar apoi cu una umeda si se calca.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

ShareThis