Consumul de roșii se recomandă, indiferent de sezon, în orice formă, ca atare sau suc de roșii.
Roșiile constitue și un remediu fitoterapeutic datorită substanțelor chimice pe care le conțin, cum sunt vitaminele A, B și C (în cantitate mare), apoi PP, K și E.
Mai conțin de asemenea o mare cantitate de săruri minerale de fosfor, potasiu, magneziu, sulf, nichel, zinc, cupru, fier, iod și cobalt.
În compoziția lor mai intră acizi organici, dintre care citric și oxalic.
În roșii, se mai găsește o substanță cu acțiune asemănătoare celei a cortizonului, fapt ce explică acțiunea lor antireumatică și antigutoasă.
Toți acești compuși chimici conferă roșiilor următoarele calități: efect vitaminizant și energizant, datorită vitaminelor (în special vitamina C); activează metabolismele; având o valoare calorică mică și efect diuretic (sărurile de potasiu), roșiile se pot folosi în cură de slăbire; stimulează glandele cu secreție internă, în special pancreasul, și apetitul.
Din roșii se prepară măști sau se aplică sub formă de cataplasme în afecțiunile feței sau pentru întreținerea pielii; se folosesc în tratarea acneei sau pentru revitalizarea pielii prin vitaminizare.
Datorită diurezei, roșiile favorizează dizolvarea și eliminarea calculilor renali, dizolvarea calculilor urici și eliminarea ureei.
Roșiile acționează terapeutic și prin sărurile pe care le conțin.
Sărurile de cobalt au acțiune vasodilatatoare și reglează tensiunea arterială; sărurile de cupru, alături de sărurile de fier și vitamina C, au efect antianemic; fluidizează sângele și au efect antiinfecțios și antiinflamator (derivatul cortizonic) și contribuie la reglarea funcțiilor tiroidei (alături de sărurile de iod).
Iodul mai are și o acțiune antisclerotică, antireumatică și de prevenire a îmbătrânirii precoce.
Sărurile de magneziu drenează căile hepatobiliare, cele de nichel stimulează funcțiile pancreasului; sărurile de fier au efect plastic, de dinamizare, de activarea a metabolismelor și a paratiroidei; sărurile de sulf au efect antireumatic, de întreținere a fanerelor (păr, unghii și dinți), de reglare a funcțiunilor hepatobiliare, în cazurile de dischinezii, iar sărurile de zinc favorizează formarea globulelor roșii la anemici, activează hipofiza și glandele sexuale.
În zilele caniculare ale verii, roșiile costituie un agent de hidratare al organismului, datorită procentului mare de apă pe care-l conțin (aproximativ 90 % din greutate).
Fructele și legumele au un efect răcoritor și de combatere a setei prin faptul că, odată consumate, ele degajă în organism, treptat, apa pe care o conțin (au deci un efect de hidratare de tip “retard”).
Roșiile sunt indicate în litiaze și afecțiuni reumatice de tip gută și artrism, ca depurativ în stări de intoxicații cronice, în ateroscleroză și în cură de slăbire.
Roșiile se găsesc până toamna târziu, când apar pătlăgelele verzi, care se conservă iarna, mai ales pentru conținutul lor bogat în vitamina C, rezultată din procesul de fermentație care are loc în timpul acririi.
Dacă prepararea lor pentru iarnă se face corect, în vase cu smalțul intact, calitățile roșiilor pot fi conservate.
Sâmburii și pielițele roșiilor au acțiune laxativă prin efect mecanic.
Sfaturi utile bucatarie, beauty, sfaturi pentru casa, birou, sfaturi de intretinere corporala si multe altele.
Se afișează postările cu eticheta masca de rosii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta masca de rosii. Afișați toate postările
joi, 18 februarie 2016
miercuri, 28 octombrie 2015
Măști cosmetice benefice tenului
Masca pentru ten gras cu pori dilatați se prepară din: 1 lingură de tărâțe de grâu, 1 lingură de suc de căpșuni și un albuș bătut.Pasta obținută se aplică pe față și se menține 15-20 minute, apoi se clătește fața cu apă caldă.
Masca de castraveți are proprietăți hidratante și înviorătoare.Se aplică felii de castraveți ce se vor freca ușor pe față pentru ca pielea să absoarbă sucul din ele.
Masca împotriva pistruilor se prepară din: 1 lingură de făină de secară, 1 lingură de tărâțe de orz și zeamă de lămâie.Se aplică pe față, se lasă 15 minute și se spală fața cu apă călduță.
Masca de roșii se poate folosi aproape în tot cursul anului.În afara conținutului mare de vitamine, roșiile sunt un mijloc excelent de curățire a tenului și a punctelor negre.
Masca pentru ten aspru și lipsit de frăgezime se prepară din: 1 lingură zeamil, 1 lingură lapte proaspăt și 1 gălbenuș.Masca se păstrează pe față timp de 15-20 minute, apoi se spală fața cu infuzie de mușețel.
Măști cu lămâie:
Datorită conținutului mare în acid citric și în vitamine, lămâile sunt folosite cu bune rezultate la alcătuirea mai multor măști, din care enumerăm:
Masca împotriva pistruilor: 3 linguri de zeamă de lămâie, 20 g drojdie de bere și 20 g de tărâțe de grâu.
Masca pentru tenuri seboreice: 30 ml zeamă de lămâie, 10 g drojdie de bere și 5 g talc.
Masca pentru ten pătat se prepară din: 1 lingură de tărâțe de grâu, 10 g drojdie de bere și zeamă de lămâie cât este necesar.Se aplică pe față și se lasă 10 minute, apoi se spală fața cu apă călduță.
Masca pentru ten congestionat și obosit se prepară din: 2 linguri de zeamil și o lingură de smântână.Se adaugă puțină infuzie de mușețel până ce pasta obținută are consistența smântânii.Se aplică pe față și se menține 15-20 minute, apoi se spala fața cu infuzie de mușețel.
Măști cu derivate ale cerealelor:
Datorită conținutului bogat în vitamine din grupele B1, B2, B6 și PP, unele derivate ale cerealelor sunt folosite cu succes în cosmetică.
Masca pentru ten seboreic și îmbâcsit se prepară din următoarele componente: 200 g tărâțe de grâu, 50 g zeamil, 10 g bicarbonat de sodiu și 10 g borax.Se amestecă și pulberea obținută se pune într-un borcan sau cutie închisă.Când se curăță fața, se amestecă o linguriță de pulbere cu o linguriță de infuzie de mușețel și se freacă metodic fața.După aceea clătim fața cu infuzie de mușețel.
Masca de gălbenuș, recomandată în cazul unui ten uscat și ofilit, se aplică pe față și se menține 20-25 minute.Dacă tenul este foarte uscat, atunci masca se scoate cu ulei de floarea-soarelui, care se unge peste ou, apoi se șterge cu un tifon atât oul, cât și uleiul și se spală fața cu infuzie de mușețel.
Alte câteva măști cu ingrediente naturale, care vă pot rezolva problemele tenului, mai găsiți aici.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)