Tijele ramificate și difuze poartă frunze opuse, scurt pețiolate, lancelate, moi, de un verde cenușiu mat.
Florile, care apar din iulie până în octombrie, sunt mici, albe, punctate cu roșu, destul de mici și grupate câte două sau trei la baza frunzelor din vârf.
Cimbrul este stomahic, stimulator, vermifug, expectorant, antidiareic și antiputrid.
I se atribuie chiar și proprietăți afrodisiace.
Frunzele sunt părțile care se folosesc de la cimbru.
Se consumă sub formă de infuzie: 10 minute (o linguriță de plantă la o cană).
Denumirea latină a cimbrului: Satureia hortensis (familia labiatelor).
Folosit în cazuri de digestie dificilă, de spasme și de fermentații intestinale, diaree, colită, paraziți intestinali, astm, bronșită, cimbrul servește la fel de bine și ca tonic general.
O cană de infuzie după masă este de ajuns în cele mai multe cazuri.
Această plantă este specifică regiunilor meridionale, necrescând la altitudine și preferă locurile aride, stâncoase, descoperite.
Recoltarea se face în momentul înfloririi, în perioada în care parfumul e cel mai puternic.
Se pune la uscat în pod sau la umbră, la o temperatură plăcută și ferit de umezeală.
Are gust cald și aromat, amintind puțin de cel al lămâioarei.
Cimbrul atrage și albinele, care fac din el o miere delicioasă.
Planta este considerată ca fiind aromatică, ea se adaugă la brânza de vaci, la salate, la tocănițe, la vânatul fezandat.
Funcția sa antiputridă face din el planta aromată preferată a celor care suferă de colită.
Se mai folosește, împreună cu alte plante, la lichiorurile tonice și digestive.
