Este netedă la bază și ușor păroasă în vârf, are frunze alterne, pețiolate, decupate în fâșii înguste, filiforme.
Florile albe sau purpurii sunt grupate în inflorescențe terminale, formate dintr-un mic număr de raze (5-6).
Este originar din Orient și preferă solurile argiloase, uscate și expuse la soare.
Recoltarea se face în lunile mai-iunie, cu puțin înainte ca fructele să ajungă la maturitate.
Tijele sunt uscate la soare timp de două-trei zile, apoi sunt bătute ca să se recupereze semințele.
Fructele, de un galben arămiu, sunt alungite, striate, puțin ascuțite, amintind de cele ale mărarului, dar puțin mai voluminoase.
Chimenul are un miros puternic și nu prea plăcut, iar gustul lui e aromatic.
Este deseori confundat cu chimionul.
Cuminium cyminum (familia umbeliferelor), este denumirea latină a chimenului și fructele sunt părțile care se folosesc de la această plantă.
Chimenul este un aromatic foarte apreciat în arta culinară.
Poate fi presărat pe pâine, precum și pe unele brânzeturi tari cărora le transmite un parfum delicios, facilitând în același timp și digestia.Arabii fac din chimen o pastă afrodisiacă, amestecându-l cu piper și miere.Este folosit de asemenea și la numeroase feluri de lichior.
Chimenul este stomahic, carminativ, antispastic, se folosește prin aplicare, împotriva obstruării curgerii laptelui la femeile care alăptează.
Se folosește infuzia obținută din 1 linguriță de fructe la o ceașcă de apă, în aerogastrie, aerofagie, gaze intestinale, digestii lente, dificile sau dureroase, ca stimulent al lactației, în enterocolite, în bronșite cronice, ca antiseptic și diuretic.
Pentru a obține infuzia, semințele se fierb 2-3 minute și se lasă apoi la infuzat pentru 10 minute.Se bea o cană de infuzie după masă.
Împotriva obstruărilor curgerii laptelui, se face o pastă amestecând semințele de chimen sub formă de pudră cu puțină apă.Se întinde pe o cârpă fină amestecul obținut.Apoi se aplică pe sâni timp de două ore, zilnic.
