Zincul este un element important pe care il gasim in drojdia de bere, cresson, ceapa, mazare, broccoli, fructe de mare, peste.Proprietatile biologice sunt stimularea apararii imunitare si activarea functiilor sexuale.
Zincul reprezinta un microelement esential care se gaseste in organismul uman in cantitate mare, fiind considerat, din acest punct de vedere, al doilea dupa fier. Studiile privind rolul zincului in organismul uman au inceput si s-au extins rapid dupa anul 1961, cand Prasad a descoperit rolul sau in patologia umana.
Micronutritia include zincul in grupa oligoelementelor sau a microelementelor esentiale sub forma de urme, alaturi de magneziu, fier, cupru, siliciu si, posibil, si rubidiu (care nu a fost inca recunoscut ca fiind esential, cu toate ca se gaseste in permanenta in cantitate aproximativ constanta in corpul omenesc).
Corpul omenesc contine aproximativ 2,5 g zinc repartizat astfel: - circa 30 %, adica aproximativ 0,75 g, se gasesc in sistemul osos; - circa 60 %, adica aproximativ 1,5 g, se gasesc in muschi; Absorbtia zincului se face in principal la nivelul jejunului, printr-un mecanism care nu a fost inca pe deplin explicat. Transportul zincului in celula intestinala se face astfel: - fie prin intermediul metaloproteinelor, sau a metaloenzimelor; fie prin fixarea lui pe proteine cu masa moleculara scazuta.
La om, carenta in zinc se observa deseori si poate fi pusa usor in evidenta chiar si in tarile considerate a avea un nivel de viata ridicat.
Rolul biochimic al zincului ne arata faptul ca acesta:
- intervine in activitatea a peste 200 enzime care actioneaza in organismul uman
- contribuie la stabilizarea structurilor proteinelor din organism
- joaca un rol important in exprimarea genelor, are rol in manifestarea caracterelor genetice.
Zincul intervine in functionarea urmatoarelor enzime principale:
1.Oxidoreductazele, ca de exemplu, alcool de hidrogenaza, citocrom reductaza, superoxid dismutazele (zincul joaca un rol catalitic si partial structural).
2.Transferazele, ca de exemplu ARN polimeraza, ADN polimeraza, transcriptaza reversa (zincul joaca un rol catalitic si partial structural).
3.Hidrolazele, ca de exemplu fosfatazele alcaline, carboxipeptidazele, amilaza, colagenazele, elastaza, enzima de conversie a angiotensinei (zincul joaca un rol catalitic, partial structural si cateodata de regulator).
4.Liazele, ca de exemplu anhidraza carbonica (zincul joaca un rol catalitic).
5.Ligazele, asa cum este ARN sintetaza (zincul joaca un rol catalitic).
Absortia zincului de catre organismul uman este influentata de urmatorii factori:
1.Aminoacizii si proteinele alimentare favorizeaza absorbtia zincului. Histidina, aminoacizii cu sulf si lizina maresc gradul de absorbtie a zincului si asigura eliminarea sa in materiile fecale.
2.Lactoza si glucoza maresc gradul de absorbtie a zincului dar si gradul de eliminare a sa prin urina.
La doze mari, cuprul manifesta un efect competitiv fata de zinc. La doze mici, acest efect nu se poate constata. La doze mari, acesta diminueaza absorbtia zincului dar creste gradul de eliminare prin materiile fecale. Zincul interfereaza cu fierul mineral, dar nu interfereaza cu fierul heminic.
3.Fitatii au o actiune puternic antagonista fata de absorbtia zincului. Efectul fitatilor este potentializat de prezenta Ca2+.
4.Alcoolul etilic diminueaza absorbtia zincului in organismul uman, mai ales cand se manifesta fenomenul de intoxicatie cronica (alcoolism). Dimpotriva, vinul amelioreaza absorbtia zincului.
5.Vitamina B9 (acidul folic) inhiba absorbtia zincului prin formarea unor chelati insolubili.
6.Acizii grasi polinesaturati, cum sunt acidul linoleic si acidul linolenic, favorizeaza absortia zincului de organismul uman.
Zincul are o prezenta importanta in:
- metabolismul acizilor nucleici (replicarea si transcriptia ADN-ului in timpul diviziunii celulare fiind dependenta de zinc)
- metabolismul proteinelor, unde joaca un rol indispensabil
- glicoliza, intervenind in procesul metabolic denumit „calea pentozelor“ si in neoglucogeneza (zincul joaca rol in stocarea, sinteza si secretia insulinei la nivelul celulelor pancreatice)
- metabolismul lipidelor si al acizilor grasi, interventia zincului avand rolul de diminuare a riscului producerii arterosclerozei
- echilibrul acido-bazic, in sinteza hemoglobinei, in metabolismul androgenelor, in detoxificarea radicalilor liberi, in detoxicarea alcoolica
- metabolismul hormonal, la nivelul secretiei sau activitatii hormonale.
De asemenea, zincul poate interveni asupra fixarii tesuturilor.
Principalele semne clinice ale carentei in zinc sau ale hipozincemiei, sunt:
- pierderea gustului si a mirosului
- intarzierea cicatrizarii ranilor
- alterarea sistemului imunitar al organismului
- anorexiile, cu tulburari de gust, dermatite
- acrodermatite enteropatice (se datoresc unei carente genetice in zinc).
In cancerologie, este deseori observata hipozincemia.De asemenea, hipozincemia poate fi observata si in alte specialitati medicale, ca de exemplu in: diabetologie, reumatlogie inflamatorie, nefrologie, traumatologie, infectiologie, pediatrie.
Utilizarea terapeutica a zincului este foarte des practicata, dar, realizarea unui aport monoelementar de zinc nu prezinta efecte performante, asa cum se intampla cand zincul se administreaza insotit de micronutrienti complementari (vitamina B6 si alte vitamine din grupa B, acizi grasi polinesaturati W-3, mangan, selenium, vitamina E).
Desigur, cel mai eficient mijloc de aport al zincului in organism este aportul alimentar.
