Compoziţie chimică: scoarţa conţine foarte mult tanin, derivaţi flavonici, substanţe peptice, săruri minerale, etc.
Acţiune farmacologică: astringentă, hemostatică, antidiareică, dezinfectant.
Se poate folosi la următoarele afecţiuni: alopecie, amigdalită, arsuri, ciclu abundent, colici abdominale, degerături, diaree, dureri de dinţi, faringite, hemoragii anale, hemoragii nazale, hemoragii uterine, hemoroizi, hiperhidroză, incontinenţă urinară, infecţii diverse inclusiv intestinale, leucoree, metrite, răni-pudră de plantă direct pe rană, răni purulente-ceai pus compresă pe pansament, stomatite, transpiraţia picioarelor, ulceraţii cronice ale pielii, vaginite.
Denumiri populare: brumat, creţar, gorin, grădun, gurun, jip, stejar alb, stânjer, slodun, trifon.
În tradiţia populară: coaja conţine mult tanin şi se folosea foarte mult la tăbăcit.De asemenea la vopsit în negru şi galben în amestec cu sovârf, măr, leşie.Scoarţa se folosea ca leac la rănile învechite, numite în Banat “gance”.Se fierbea cu frunză de nuc pisată, ori cu frunze de piersic şi se ţineau mâinile sau picioarele în aceea zeamă.Cu negreala din gogoşile de frunze se ungea pecinginea.După ce se usca, se spăla cu oţet şi tratamentul se repeta până la vindecare.Decoctul scoarţei se ţinea în gură contra durerilor de dinţi.Decoctul ghindei prăjite sau al scoarţei se lua contra diareei.
Se foloseşte doar scoarţa gorunului și uneori ghinda.
Preparare:
Se folosesc 2 linguriţe de coajă mărunţită, care se va pune la 250 ml apă.Se va fierbe timp de 10 minute după care se strecoară.Se pot consuma 2-3 ceaiuri pe zi.
Patru linguri de coajă mărunţită la 500 ml apă.Se fierb timp de 15 minute, se strecoară și se poate folosi la tratamente externe.
Este un arbore înalt până la 40 de metri, cu trunchiul drept şi retidonul subţire.Frunzele sunt puţin sau mai lung peţiolate.
S-a dovedit ştiinţific că este foarte utilă în afecţiunile de mai sus şi probabil se va folosi încă mult timp de acum încolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu