Rezultate notabile atunci când dorim să slăbim, se vor obține prin adoptarea uneia sau alteia din dietele naturiste "de forță".Dintre acestea am ales trei, pe care vi le prezentăm în acest articol, în ordinea gradului lor de dificultate.
Postul negru: este fără doar și poate mijlocul cel mai eficient, (deși destul de dur pentru unii), de dezintoxicare.
Postul negru presupune să nu consumam absolut nici un fel de aliment pe o durată de timp cuprinsă de la 24 de ore până la câteva zile.În postul negru destinat vindecării psoriazisului, de exemplu, se recomandă în mod special să se consume multă apă de izvor sau, și mai bine, infuzii din plante dezintoxicante.Firește, postul negru cel mai eficient este cel de mai multe zile, însă pentru o ajunare mai lungă de trei zile este necesar acordul și supravegherea medicului.Pentru cei care nu pot ține postul negru, considerându-l prea dificil, este foarte eficientă următoarea dietă.
Dieta crudivoră: presupune să nu consumăm decât alimente netrecute prin foc (nepreparate termic), o perioadă de minimum 30 de zile.Vor fi în schimb consumate din belșug legume crude sub formă de salate, sucuri sau ca atare, fructe crude, fulgi de cereale (grâu, orz, ovăz), ulei presat la rece, miere și polen de albine.Un loc special îl vor ocupa în cadrul acestei diete oleaginoasele: semințe de floarea-soarelui, dovleac și susan neprăjite, miez de nucă, arahide și alune neprăjite, care, pe lângă faptul că aduc un surplus caloric foarte puternic, înlăturând senzația chinuitoare de foame, de care se plâng la început mulți dintre pacienții care recurg la acest tratament, au si alte proprietăți.Ele sunt foarte bogate în vitaminele E și F, care favorizează normalizarea proceselor trofice la nivelul pielii.
Două exemple de diete crudivore, cu un efect deosebit, sunt prezentate în continuare:
Dieta crudivoră de refacere: acest regim oferă avantajul unui aport de principii alimentare, glucide, proteine, lipide, vitamine, minerale, în stare naturală, fiind ușor asimilați de organism și cu uzură minimă a acestuia.Se practică sub forme de cure de 5-7 zile pe lună.Se recomandă în convalescența bolilor acute, în boli consumptive (TBC, cancer), surmenaj fizic și intelectual, boli carențiale etc.
Se recomandă următoarea schemă:
Ora 8: grâu încolțit, 250-300 ml suc crud de fructe sau zarzavaturi, mere, struguri, pere, ardei gras, roșii, castraveți.
Ora 10: o farfurie de salată de zarzavaturi: morcov, țelină, roșii, urzici, păpădie, măcriș, andive, salată verde, varză la care se adaugă suc de lămâie, puțin ulei și condimente naturale.
Ora 13: salată de zarzavaturi la discreție, 1-2 ouă crude cu albușul bătut spumă, iaurt, brânză dulce de vacă, pâine graham sau neagră bine coaptă.
Ora 17: o cană cu lapte crud sau lapte vegetal și fructe uscate.
Ora 19: fructe, pâine graham sau neagră cu miere, lapte.
Între mese se bea ceai aromatic (cimbrișor, măceș, zmeură, fragi, mure), după necesități.
Dieta crudivoră depurativă: este recomandată mai ales primăvara și vara, ea facilitând eliminarea toxinelor și deșeurilor din organism, reechilibrând balanța vitaminică și minerală a organismului.Se practică în scop profilactic și curativ, în cure de 3-7 zile pe lună.
Schema unei zile de cură:
Ora 8: 250 ml suc de roșii sau țelină, fructe oleaginoase, pâine graham sau neagră coaptă bine.
Ora 12: o farfurie cu salată de urzici, păpădie, cicoare, grâușor, cu suc de lămâie, ulei și condimente naturale sau morcov, andive, țelină, castravete, ardei gras, sparanghel cu suc de roșii și condimente, iaurt, pâine graham sau neagră.
Ora 17: o farfurie cu salată de fructe crude.
Ora 19: 250 ml suc de țelină.
Pentru cei mai sensibili, dieta pur crudivoră poate fi alternată cu dieta pe care o vom descrie în continuare.
Dieta semicrudivoră: este modul de alimentare recomandat cu predilecție celor care se confruntă sau s-au confruntat cu psoriazisul, fiind și mijloc de vindecare și de consolidare a rezultatelor terapeutice.Ea poate fi adoptată pe perioade nelimitat de lungi, fiind mult mai permisivă, admițându-se și consumarea produselor lactate și ouălelor în cantități mici, cu condiția ca 50% din hrană să fie constituită din legume și fructe crude.
În primul rând, fiecare masă va începe cu sucuri obținute din legume cum ar fi țelina, pătrunjelul, ridichea, combinate (ca ameliorator de gust) cu suc de mere sau morcov.
Apoi, vor fi nelipsite de la fiecare masă salatele de crudități cu legume bogate în fibre: morcov, varză, pătrunjel, salată verde, spanac, ridiche, sfeclă roșie.
Va fi consumată numai pâine graham, uleiul rafinat va fi înlocuit pe cât posibil cu cel presat la rece, făina albă va fi înlocuită cu cea integrală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu