vineri, 29 iulie 2016

Gimnastică pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 10 ani partea a doua

   Prima parte a acestui articol o puteți citi aici.

   Complexe de mișcări:

   Mers ușor; mers vioi până la trecerea în alergare ușoară.
 

   Mers ca barza, cu ridicarea alternativă a genunchiului la piept.
 

   Mers ca pisica, pe vârfuri, fără zgomot.
 

   Din stând, ducerea cercului sus și revenire.


 

   Stând cu picioarele depărtate, ridicarea brațelor prin lateral sus, două bătăi din palme deasupra capului, apoi aplecarea trunchiului înainte, cu două bătăi de palme înainte și revenire.
 

   Umflăm balonul: stând, ducerea brațelor lateral cu inspirație, apoi se așează mâinile la gură, pâlnie, suflăm în balonaș, expirație.
 

   Pase cu mingea între adult și copil.
 

   Ne odihnim: culcat pe spate cu mâinile sub cap.
 

   Mers cu cântec.

joi, 28 iulie 2016

Gimnastică pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 10 ani

   În exercițiile de mers și alergare este bine să se utilizeze o gamă variată de exerciții desfășurate pe soluri și suprafețe diferite, precum: iarbă, nisip, pământ.
   De câte ori locul și timpul permit, lăsați copiii cu picioarele goale (descălțați).
   Se recomandă ca până la vârsta de 3-4 ani să nu se abuzeze de sărituri și să se evite înălțimile și adâncimile prea mari.Pentru sărituri este bine să se utilizeze suprafețe elastice, așa cum sunt saltelele, bureții.
   Atunci când se execută anumite exerciții, dați-le copiilor un model sau o temă: iepuraș, vrăbiuță, minge, pitic.
   La exercițiile de prindere și aruncare foarte importantă este forma, duritatea, mărimea și greutatea obiectelor, care trebuie să fie accesibile vârstei și să se evite orice posibilitate de accidentare.
   Obiectele trebuie să fie cât mai variate: mingi, discuri, cercuri.Este recomandată utilizarea ambelor mâini atunci când prind, aruncă sau rostogolesc obiectele în situații diferite.
   Exercițiile trebuie adaptate vârstei și posibilităților copiilor și, în același timp, momentele de gimnastică nu trebuie să devină rigide, monotone, deoarece acest lucru va fi o corvoadă pentru copii.
   Înotul, mersul pe bicicletă, patine, schiuri pot completa fericit orice program dacă posibilitățile materiale permit acest lucru.




   Complexe de mișcări:
   Mers ușor; mers vioi accelerând ritmul.
   Alergare ușoară.
   Rotări de brațe în ambele sensuri.
   Mirosim floarea: ducerea brațelor lateral cu inspirație; șuierăm, coborârea brațelor pe lângă trunchi cu expirație.
   Mingea sare: stând cu mâinile pe șolduri, sărituri pe loc.
   Mersul ursului: mers pe patru labe.
   Bate vântul: stând cu brațele întinse sus, mișcări de îndoire laterală ale trunchiului.
   Bărcuța: culcat pe spate, cuprinderea genunchilor cu mâinile și revenire.
   Cine poate mai sus: culcat pe spate, cu brațele lângă trunchi, ridicarea unui picior la verticală și revenire (se execută cu ambele picioare).
   Bicicleta: culcat pe spate, pedalare cu picioarele ca la mersul pe bicicletă.
   Butoiașul: culcat pe spate, cu brațele întinse sus, rostogolire spre dreapta și spre stânga, alternativ.
   Mers cu cântec.
   Mers liniștitor cu respirații ample.

miercuri, 27 iulie 2016

Mișcare pentru copii de 10-15 luni

   Copilul trebuie să recunoască deja cuvintele auzite sau să-și adapteze cuvintele noi la situațiile noi.
 

   Pentru stabilirea contactului cu copilul se pot utiliza ca teme cântece și denumirea părților corpului.
 

   Exerciții de suflat asupra unui obiect mobil.
 

   Strigarea copilului folosind numele lui, i se va cere să se așeze jos și să se joace cu mingea, aceasta putând fi transmisă de la copil la adult.
 

   Copilul este solicitat pentru a recupera jucăriile de pe jos și pentru a le depozita într-un recipient.


 

   Pentru însușirea mersului se recomandă următoarele exerciții:
   - mers ținut de ambele mâini, urmărindu-se o minge,
   - stând, ținut de șolduri, legănare pe loc,
   - mers singur, împingând un cărucior sau un taburet.
 

   Stimularea copilului să caute un obiect ascuns.
 

   Înșirarea pe braț sau pe gambă a unor mărgele, apoi scoaterea lor și punerea din nou.Exercițiul se poate repeta cu punerea mărgelelor pe cap.

   Reproducerea sub formă de joc a gesturilor de îmbrăcare și dezbrăcare.

marți, 26 iulie 2016

Mișcare pentru copii de 8-9 luni

   Gesturile și acțiunile copilului sunt solicitate cu cuvinte simple și precise: așază-te, caută jucăria, ține, dă-mi mâna, favorizându-i astfel identificarea actelor cerute, părțile corpului implicate și participarea activă la program.
 

   Pentru stimularea prin contactul verbal se recomandă utilizarea formelor cunoscute și gesturilor de imitație: bravo, pa, diferite mimici (tușit, plescăit, suflat), acoperirea și descoperirea anumitor părți ale corpului: uite mâna, urechea, nasul, gura etc.
 

   Pentru stimularea orientării în spațiu i se poate cere să se uite în diferite direcții: uite sus, jos.
 

   Copilul este solicitat să se așeze pe un scăunel cu ajutorul unei singure mâini a adultului.


 

   Copilul este solicitat să se târască pentru a înainta spre un anumit punct.
 

   Copilul este învățat să treacă din poziția în patru labe în poziția pe genunchi.
 

   Copilul din poziția șezând, să atingă mâna sau degetul adultului cu piciorul, stimulând verbal mișcările piciorului.
 

   Copilul este solicitat să lovească mingea, să o împingă, să o urmeze în deplasări, fiind susținut de șolduri și având mâinile libere.
 

   Din stând în picioare, fiind susținut de adult, se execută mișcări ușoare de balans înainte-înapoi-lateral, cu deplasarea centrului de greutate de pe un picior pe altul.
Încercarea însușirii unor noțiuni ca: ia loc, pune jucăria, pune în cutie, dă mâna.

luni, 25 iulie 2016

Mișcare pentru copii de 6-7 luni

   Copilul, așezat pe scăunel și stimulat verbal, este determinat să schițeze o mișcare de îndoire a trunchiului, prin chemarea lui pe nume de către adult.
 

   Din aceeași poziție, copilului i se oferă diferite obiecte-stimul, din ce în ce mai mici, care se află în mâna adultului și pe care copilul trebuie să le apuce cu mânuțele.
 

   Copilul culcat pe spate, iar adultul lateral față de el, se duc brațele sus, cu creșterea treptată a amplitudinii.
 

   Copilul culcat pe spate, ridicarea membrelor inferioare atât cât să formeze un unghi de 90 de grade cu trunchiul pe abdomen.


 

   Stimularea întoarcerii din culcat pe burtă în culcat pe spate, prin prezentarea unei jucării care îi atrage privirea copilului, apoi mâna și restul corpului.
 

   Copilul culcat pe spate este stimulat verbal să prindă două degete de la fiecare mână, pe care i le întinde adultul, ajutându-l astfel să se ridice în șezând.
 

   Copilului din șezând cu picioarele întinse și cu o susținere din lateral i se oferă obiecte-stimul pentru a le atinge, stimulându-l să se întindă.
 

   Articulația gleznei este stimulată opunându-i o ușoară rezistență cu palmele aplicate pe tălpi.

duminică, 24 iulie 2016

Mișcare pentru copii de 4-5 luni

   Copilul se află culcat pe spate, în pătuț, iar adultul lateral față de el în așa fel încât să fie văzut bine, urmărind să obțină unele reacții: zâmbet, gesturi, vorbindu-i permanent.
 

   Din aceeași poziție sau șezând între perne, trebuie stimulat să urmărească cu privirea un obiect colorat pe care adultul îl deplasează lateral, vertical, apoi circular.
 

   Din aceeași poziție, întinderea brațelor lent și simetric lateral.
 

   Din aceeași poziție, se fac cu picioarele mișcări de îndoire, revenire, rotație.


 

   Din culcat pe spate, copilul este ridicat de adult, prin aplicarea mâinilor sub omoplați apropiindu-l de el, picioarele copilului având punct de sprijin pe adult.
 

   Copilul culcat pe pat este ajutat să se rostogolească pe o parte și pe alta.
 

   Din aceeași poziție, adultul îi ridică progresiv membrele inferioare fără să-i desprindă umerii și capul de pe suprafața de sprijin.
 

   Adultul plasat în fața copilului, cu brațele întinse, îi intinde degetul mare, trăgându-l spre poziția șezând și stimulându-l să vină spre el.

sâmbătă, 23 iulie 2016

Cum mi s-au părut produsele Forever

   Probabil că tot mai multe persoane au aflat despre produsele Forever, în ultimul timp acestea au devenit foarte populare.
   Și au și de ce, sunt de calitate, accesibile ca preț și au doar ingrediente prietenoase cu mediul și cu noi, oamenii.

   Eu am primit, acum aproximativ o lună de zile, două produse, pe care le-am testat și pe care le-am folosit cu regularitate.



   Pasta de dinți Forever Bright Toothgel este o pastă de dinți pe bază de Aloe Vera(35,5%) și propolis, iar scopul ei este să ne asigure strălucirea, igiena și sănătatea danturii.
   Este o pastă de dinți de culoare verde închis, cu o aromă mentolată nu foarte pregnantă, un miros plăcut, care nu pișcă, nu are efecte neplăcute, dimpotrivă curăță foarte bine, are grijă de dinții și gingiile noastre și lasă o respirație proaspătă și o senzație plăcută.
   Îmi place faptul că nu este un produs pretențios, are propolis și Aloe, mă protejează de carii, iar dinții mei rămân curați și strălucitori.
   Pasta se prezintă într-un tub de 130 de grame, iar ca ingrediente le menționez pe cele mai importante: Gel Stabilizat de Aloe Vera, sorbitol, glicerină, propolis, benzoat de sodiu.




   Cel de-al doilea produs testat de la Forever este Deodorantul Stick Ever Shield, tot cu Aloe.
   Acesta are 92 de grame, se consumă extrem de încet și are în lista de ingrediente: Gel Stabilizat de Aloe Vera, stearat de sodiu, apă demineralizată, triclosan.
   Pot spune că acest Deodorant Stick mi-a fost prieten de nădejde în cele mai caniculare zile, m-a protejat de mirosul neplăcut de transpirație și de umiditatea atât de neplăcută, mi-a oferit o senzație de curat, uscat și proaspăt întreaga zi.
   Are un miros fresh, ca o dimineață de vară, chiar aduce puțin cu deodorantele bărbătești, masculine, ceea ce este pe placul meu.
   Mi se pare un mare plus faptul că nu pătează hainele, îmi oferă protecție timp de 24 de ore și o altă bilă albă este lipsa sărurilor de aluminiu dintre ingrediente.




   În concluzie, mă bucură faptul că am reușit să folosesc aceste produse, le recomand cu sinceritate și încredere și sunt sigură că voi mai achiziționa și altele.Mi se pare o afacere bună, comparând calitatea cu prețul și rezultatele.

ShareThis