Pentru că ne dorim să arătăm mereu bine și să ne simțim în formă, vă propun o dietă ușoară și cu rezultate frumoase.
Această dietă se poate ține 2-3 zile pe săptămână, dacă aveți doar câteva kilograme în plus sau o lună, pentru detoxifiere și slăbire accentuată.
Dacă urmați această dietă, nu doar veți slăbi (6 kg/lună), ci veți avea o piele minunată și strălucitoare, iar dvs veți avea foarte multă energie.
Conține alimente naturale, proaspete, vitamine și minerale și are foarte puține calorii.Însă va trebui să fiți atente la mărimea porțiilor.
Nu vă înfometați, beți multă apă plată și consumați fructele înainte de masă.
Dimineața o puteți începe cu un pahar mare de apă plată (sau chiar două) în care ați stors 1/4 lămâie.Specialiștii sustin că efectul apei pe stomacul gol este extrem de benefic, funcționând ca un "duș" revigorant.
Mai mult decât o cafea, vă poate repune pe picioare dimineața, un măr mare sau un grapefruit.
Dacă aveți un serviciu solicitant, adăugați micului dejun 1-2 felii de pâine de secară prăjite.
Laptele de soia este extrem de indicat în dietă, deoarece reduce colesterolul, repară vasele de sânge, reduce inflamarea rinichilor și ajută la slăbit.
Dacă vi se face foame la servici, încercați gustări formate din legume sau fructe: morcovi, ardei, nuci, mere, pere sau chiar fructe confiate.
Consumați cât mai multe lichide, preferate fiind: apa plată, ceaiurile din plante (soc, urzică), sucurile naturale (preparate în casă) de roșii sau fructe.
Pentru prânz, încearcați aceste salate răcoritoare:
O salată verde, 1/2 castravete, 1/2 roșie, pătrunjel, câteva crutoane din pâine de secară, o frunză busuioc, ulei de măsline, oțet de mere, piper, sare (cu moderație).
Varză albă, o roșie, 1/2 castravete, un ardei gras, 200 grame porumb fiert, mărar, ulei de măsline, oțet de mere, sare, piper.
Salată verde, ceapă verde, 200 grame ciuperci din conservă, un ardei, ulei de măsline, oțet de mere, o linguriță muștar, sare, piper, o linguriță susan.
La cină puteți opta pentru fructe, în diverse combinații:
Ananas, mere, portocale.
Kiwi, pere, piersici din compot.
Mere la cuptor cu scorțișoară.
Căpșuni, mere, pomelo.
Conjunctivita este inflamarea conjunctivei, membrană care acoperă albul ochiului.Atunci când ea este iritată, vasele care o parcurg se dilată și ochiul devine roșu.
Conjunctivita poate avea diverse cauze.Cel mai adesea, ea este de origine infecțioasă, dar poate fi cauzată și de iritanții prezenți în atmosferă.Conjunctivita infecțioasă, fie că este virală sau bacteriană, poate fi contagioasă.Trebuie evitat deci orice contact cu lacrimile persoanei infectate, având grijă să nu se folosească aceleași batiste.Pentru persoana bolnavă este importantă spălarea pe mâini după fiecare contact cu ochii.
Tipuri de conjunctivită:
Se poate recunoaște conjunctivita prin înroșirea albului ochiului și a părții interne a pleoapelor.
În privința bolii se cunosc patru cauze principale: infecție bacteriană, virală, alergică și expunerea la un produs chimic.
În general, înroșirea este caracteristica cea mai importantă a unei inflamații, dar acest simptom nu ne poate spune cu exactitate care este boala ce-i determină apariția.
Atunci când conjunctivita este rezultatul unei infecții bacteriene, pot fi implicate chiar mai multe bacterii, mucoasa care acoperă și protejează globul ocular, dar și partea internă a pleoapelor produc o secreție purulentă (conținând puroi), lipicioasă și gălbuie, care câteodată lipește genele între ele în timpul somnului.Chiar dacă produce această lipire sau nu, în ambele cazuri este vorba despre o afecțiune contagioasă, care rareori produce și alte complicații mai grave, dar care trebuie văzută neapărat de un medic.
Numele bolii conjunctivită vine de la conjunctivă, adică de la țesutul protector care înconjoară ochiul și care, afectat de această boală, devine roșu și inflamat.
Tratamentul depinde de cauza reacției inflamatoare.
Simptomele conjunctivitei sunt de regulă foarte evidente: roșeață, iritarea ochiului, senzație de usturime sau de particule de nisip în ochi, secreții ale ochilor dimineața la trezire, scurgeri simple sau purulente.
Mai multe boli oculare au simptome care permit confundarea lor cu conjunctivita, de aceea este bine de făcut un examen oftalmologic, mai ales dacă se manifestă durere, vedere încețoșată sau hipersensibilitate la lumină, căci acestea nu sunt simptome legate în mod normal de conjunctivită.
Infectarea sau iritarea conjunctivei este o problemă curentă, provocată cel mai adesea de o infecție bacteriană sau virală, o alergie sau de introducerea accidentală a unui produs chimic în ochi.
În cazul în care ea este contagioasă, trebuie accentuate măsurile de igienă pentru a-i evita răspândirea, iar contactele cu persoana bolnavă se vor limita, recomandându-se ca acesta din urmă să stea acasă pentru un timp.
Conjunctivita de origine virală:
Atât timp cât nu există un tratament eficace al conjunctivitei virale, antibioticele nu sunt indicate, ea netrebuind să fie tratată cu acestea sau alte medicamente antimicrobiene.
Destul de des, copiilor care suferă o conjunctivită le sunt administrate din greșeală antibiotice, iar starea lor nu se ameliorează, ele putând provoca o reacție alergică de hipersensibilitate care crește iritarea.Rezultatul: conjunctivita se agravează.
Conjunctivita de origine bacteriană:
Tratamentul conjunctivitei de origine bacteriană la sugari și la copii are ca obiectiv prevenirea complicațiilor, adică răspândirea infecției în interiorul ochiului, în urechea internă și faringe (cavitatea care face legătura dintre gură și esofag și comunică cu fosele nazale).Consultați-vă medicul sau oftalmologul atunci când apare conjunctivita de origine bacteriană pentru ca ea să fie tratată cât mai repede posibil.
Folosirea unui antibiotic pentru acest tip de conjunctivită permite eliminarea riscului de contagiere după numai o zi de tratament.
Mulți oameni sunt încrezători în ierburile medicinale și în medicina naturistă.Atunci când virusul nu răspunde la antibiotice, medicina naturistă este un tratament eficace.Un exemplu de plantă adesea folosită este aloe.Extractele din aloe sunt liniștitoare și se pare că au un oarecare efect antimicrobian.
Folosit de sute de ani ca unul dintre cele mai valoroase substanţe pentru tăbăcirea pieilor şi de asemenea în multe tratamente ale afecţiunilor omului sau animalelor această plantă este utilă şi astăzi.
Compoziţie chimică: scoarţa conţine foarte mult tanin, derivaţi flavonici, substanţe peptice, săruri minerale, etc.
Acţiune farmacologică: astringentă, hemostatică, antidiareică, dezinfectant.
Se poate folosi la următoarele afecţiuni: alopecie, amigdalită, arsuri, ciclu abundent, colici abdominale, degerături, diaree, dureri de dinţi, faringite, hemoragii anale, hemoragii nazale, hemoragii uterine, hemoroizi, hiperhidroză, incontinenţă urinară, infecţii diverse inclusiv intestinale, leucoree, metrite, răni-pudră de plantă direct pe rană, răni purulente-ceai pus compresă pe pansament, stomatite, transpiraţia picioarelor, ulceraţii cronice ale pielii, vaginite.
Denumiri populare: brumat, creţar, gorin, grădun, gurun, jip, stejar alb, stânjer, slodun, trifon.
În tradiţia populară: coaja conţine mult tanin şi se folosea foarte mult la tăbăcit.De asemenea la vopsit în negru şi galben în amestec cu sovârf, măr, leşie.Scoarţa se folosea ca leac la rănile învechite, numite în Banat “gance”.Se fierbea cu frunză de nuc pisată, ori cu frunze de piersic şi se ţineau mâinile sau picioarele în aceea zeamă.Cu negreala din gogoşile de frunze se ungea pecinginea.După ce se usca, se spăla cu oţet şi tratamentul se repeta până la vindecare.Decoctul scoarţei se ţinea în gură contra durerilor de dinţi.Decoctul ghindei prăjite sau al scoarţei se lua contra diareei.
Se foloseşte doar scoarţa gorunului și uneori ghinda.
Preparare:
Se folosesc 2 linguriţe de coajă mărunţită, care se va pune la 250 ml apă.Se va fierbe timp de 10 minute după care se strecoară.Se pot consuma 2-3 ceaiuri pe zi.
Patru linguri de coajă mărunţită la 500 ml apă.Se fierb timp de 15 minute, se strecoară și se poate folosi la tratamente externe.
Este un arbore înalt până la 40 de metri, cu trunchiul drept şi retidonul subţire.Frunzele sunt puţin sau mai lung peţiolate.
S-a dovedit ştiinţific că este foarte utilă în afecţiunile de mai sus şi probabil se va folosi încă mult timp de acum încolo.
De reținut:
Terapiile cele mai populare în menopauză, includ fitoestrogenii, cremele cu progesteron, cremele pe bază de ignamă sălbatică și remediile pe bază de ierburi.
Cremele pe baza de ignamă sălbatică:
Orice cremă sau preparat despre care se spune că ar conține progesteron este o posibilă risipă de bani pentru că orice produs care conține progesteron este disponibil în general pe rețetă.
Substanța numită diosgenin, un compus asemănător estrogenului, se găsește în ignamele sălbatice și din acest compus este sintetizat progesteronul din creme, supozitoare și pilule contraceptive, ca și estrogenul și testosteronul.
Totuși, acest lucru nu înseamnă că aceste creme au un efect de creștere a progesteronului, deoarece diosgeninul este schimbat din punct de vedere chimic în laborator pentru a produce progesteron, iar corpul omenesc nu posedă enzime ca să facă acest lucru.
Nu este dovedit clinic faptul că ignamele sălbatice pot ameliora simptomele menopauzei.
Câteva informații generale despre menopauză puteți citi și aici.
Remediile pe bază de ierburi:
Unele plante ca ginsengul și unicornul fals, sunt considerate ca și remedii pentru simptomele menopauzei ca și fitoestrogenii, acționînd în locurile receptoare de estrogen.
După menopauză, glandele suprarenale devin principalul producător de estrogen astfel încât ierburi ca lemnul dulce și sarsaparila sunt folosite pentru controlarea glandelor suprarenale.
Încă nu s-au făcut cercetări asupra eficienței preparatelor pe bază de plante în tratarea menopauzei.
Ierburile pot avea același efect ca și produsele farmaceutice și ar trebui tratate cu respect și atenție.
Este de preferat să consultați un specialist în plante medicinale dacă doriți să folosiți terapiile complementare.
Progesteronul si terapia de înlocuire a hormonilor:
Unele femei folosesc terapia combinată de înlocuire a hormonilor: estrogen + progesteron, acestea substituie cremele cu progesteron.
Acest lucru mărește riscul apariției cancerului de uter din cauza absorbției slabe de progesteron prin piele.
Cercetătorii au stabilit că toate cremele cu progesteron nu măresc nivelul progesteronului din sânge destul și nu protejează endometriul.
Băutura cu propolis:
Se recomandă mai mult din cauza influenței sale pozitive în prevenirea bolilor în sezonul rece.
Se rade propolis solid, circa 15-20 grame și se introduce într-un litru de pălincă de bună calitate.După ce se astupă, soluția se agită de mai multe ori.Peste câteva săptămâni, se obține o băutură amăruie.Se bea un păhărel, înainte de culcare.
Tinctura de propolis:
Preparare: la 200 ml alcool de 80-86 de grade, se adaugă 20 grame propolis întărit, ținut în frigider.Alcoolul amestecat cu propolis se introduce într-un vas, se încălzește la și se amestecă bine.Această procedură se repetă într-o săptămână de 6-7 ori.După aceea, se lasă să se așeze, apoi se toarnă, cu grijă, lichidul curat într-o sticlă închisă la culoare.
Nu se recomandă în cazul persoanelor alergice, iar cei care sunt sensibili la propolis nu ar trebui să utilizeze această tinctură.
Tinctura se poate folosi în mai multe afecțiuni:
În cazul ulcerului de stomac sau enterite, 40 picături de tinctură puse în 100 ml lapte cald.Se bea pe stomacul gol.
Se recomandă la inflamarea prostatei, zilnic 30 de picături.
Tinctura se folosește și în cazul arsurilor de gradul 1.Rana trebuie unsă de mai multe ori cu tinctură.În aceste cazuri, nu se formează vezicule.
La hipertensiune, zilnic 30 de picături până la vindecare.
În caz de dureri dentare, se pune o bucată de vată îmbibată cu tinctură pe locul dureros.Propolisul curat, pus pe gingia dureroasă sau pe măseaua cariată, alină durerea și împiedică infecția.
La inflamarea rinichilor și ficatului, de două ori pe zi, câte 40 de picături puse într-un pahar de 100 ml apă caldă.
Tinctura se poate folosi și în cazurile în care medicamentele făcute din plante sau din materiale sintetice nu dau rezultate.Se repetă până la vindecare.
La afecțiunile pielii, dacă pacientul suportă alcoolul, locurile bolnave sunt frecate cu tinctură.Afecțiunile dispar repede (în cazul în care alcoolul nu este suportat, propolisul trebuie amestecat într-o cremă).
Tinctura se poate folosi în cazul rănilor vechi.Rana trebuie spălată cu extracție de lipan, apoi se unge de mai multe ori cu tinctură de propolis.După o perioadă scurtă, edemele și durerile dispar.
La angină, faringite, gripe sau pentru evitarea unor complicații, zilnic, de două ori pe zi câte 40 de picături puse în 200 ml apă caldă și zilnic de mai multe ori gargară.
În caz de dureri de stomac, se recomandă 100 ml de apă cu 50 picături de tinctură.Compoziția este recomandată și în cazul parazitozelor intestinale, zilnic de două ori, pe stomacul gol.
În cazul TBC-ului pulmonar, se folosesc de trei ori pe zi câte 30 de picături și, săptămânal, de două ori, se fac inhalații.Cu ocazia inhalației, la 1/4 litru de apă fierbinte se adaugă 100 picături de tinctură.
În caz de boli micotice între degete, locurile bolnave sunt unse cu tinctură.
Bătăturile și cheratitele sunt tratate în felul următor: dacă este posibil, înainte de culcare se îmbibă o bucată de vată în tinctură de propolis și se așează pe locul dureros.Ziua, se poate folosi alifia de propolis (atenție, cheratitele rămân încă dureroase zile întregi).
O persoană mahmură poate lua 100 ml apă rece, cu 50 picături de tinctură.
Este un simptom comun în astenia nervoasă.
Se manifestă printr-o tristețe pronunțată, care poate duce la dorință de sinucidere sau la o stare de resemnare.
Cele mai frecvente cauze sunt decepțiile, tristețea, furia, izolarea, teama de a nu fi iubit, teama de moarte.
Cauzele determinante sunt tulburările hormonale sau metabolice, depunerea metalelor grele în creier, radiațiile termice, terestre și cosmice.
Depresia se poate datora unei interiorizări a sentimentelor negative și se însoțește de obicei de diaree sau constipație, dispnee, palpitații.
Măsuri profilactice și de tratament:
Persoana care suferă de depresie nervoasă trebuie să-și deschidă sufletul și să vorbească cu anturajul său despre problemele care o preocupă, să meargă în public și să facă noi cunoștințe și noi prieteni.
Se recomandă ceaiurile de valeriană, rozmarin, portocale, mentă sau lemn de santal.
Băile de șezut cu coada calului și sunătoare, vitaminele B și E sunt indicate ca având un efect benefic.
Vizitele la un psiholog, discuțiile cu aceasta și urmarea unui tratament, nu sunt de evitat, în special dacă nu se observă nici o îmbunătățire.
Preoții Egiptului Antic foloseau propolisul la îmbălsămarea mumiilor.
Medicul Pavel Meyer a folosit în spitalele de campanie, în timpul războiului, în lipsa unor medicamente, o alifie din vaselină și propolis (propolis vasogen) în tratarea rănilor.Spre surprinderea tuturor, a dat rezultate mai bune decât medicamentele farmaceutice în acțiunea de cicatrizare și formare a țesuturilor noi.De asemenea, pe scară largă, propolisul a fost folosit de medicii ruși în timpul celui de-al doilea război mondial.
Privind valoarea bactericidă și bacteriostatică a propolisului, este suficient să amintim ceea ce pățește bietul șoarece de câmp care, în căutarea comorilor stupului, intră în el.Ucis cu înțepături veninoase și fiind prea greu pentru a fi cărat afară, cadavrul nefericitului pofticios este învelit într-un giulgiu de propolis și apoi acoperit cu un strat de ceară.Astfel "îmbălsămat", pentru a nu infesta casa albinelor, cadavrul nu se descompune, neintrând în putrefacție timp de 5-6 ani.
Cum poate fi utilizat terapeutic propolisul?
În stare naturală, prin mestecarea îndelungată (timp de câteva ore) a unui fragment dintr-un baton de propolis natural: saliva umană este una din puținele substanțe care îl solubilizează.
Sub formă de tinctură de propolis, în diferite concentrații: 5%, 10%, 20% și 30%.
Sub formă de extract moale de propolis înglobat în miere (miere propolizată) sau folosit la prepararea diferitelor unguente și a supozitoarelor.
Sub formă de diferite unguente, în compoziția cărora intră extractul moale de propolis.
Propolisul este o substanță adunată de albine de pe mugurii de plop negru, care conțin o secreție rezinoasă.Materiilor rășinoase adunate, albinele le adaugă secreții proprii și ceară.
Prelucrat de albine, propolisul devine o materie lipicioasă, parfumată, de culoare galben-roșcată.
Propolisul este folosit de albine la izolarea stupului și la dezinfectarea celulelor fagurilor destinați creșterii puietului.
Tot cu propolis albinele acoperă cadavrele unor răufăcători intrați nepoftiți în stupi și omorâți prin înțepăturile cu venin.
Compoziția propolisului: 55% rășini vegetale, balsamuri, flavone, acid ferulic, 25-30% ceară, 10% uleiuri eterice volatile, 5% polen, 5% substanțe organice și microelemente, (aluminiu, bariu, fier, calciu, crom, siliciu, magneziu, nichel, plumb).
