Intern, trebuie luate pentru curățarea sângelui, zilnic, 4 cești cu ceai de urzică, ventrilică, filimică și coada-șoricelului, amestecate în părți egale.Se folosește o linguriță cu vârf din acest amestec pentru 1/4 litru de apă.Plantele se opăresc și se lasă să stea puțin.
Pentru bolile maligne de piele cu pete bine delimitate, închise la culoare, asemănătoare unor cruste, se folosește sucul proaspăt de drăgaică, cu care se unge zona afectată de mai multe ori pe zi.
Dacă este vorba despre o boală malignă încă închisă, a pielii, atunci locul afectat poate fi tamponat de mai multe ori pe zi cu sevă galben-portocalie de rostopască.Dacă nu aveți frunze și tulpini proaspete, se recomandă plantarea rostopascăi într-un ghiveci.
Dacă boala este deja o rană deschisă, necrozată, cu secreție rău mirositoare, se fac spălări și îmbăieri alternative cu infuzie călduță de coada-calului și cu ceai de nalbă obținut în extract rece.Marginile rănilor sunt mai întâi unse cu suc de rostopască și, când acesta a intrat în piele, cu alifie de filimică.
Frunzele de pătlagină-lată și de pătlagină-îngustă, spălate, zdrobite și frecate până se formează un terci de frunze, se pun direct în rana deschisă.Dacă bolnavul nu suportă la început acest terci de frunze din cauza presiunii sau a tracțiunii puternice, terciul este dat deoparte; se spală locul din nou și se încearcă iarăși aplicarea terciului de frunze, până ce bolnavul îi simte efectul binefăcător.
Se pot pune și peste noapte comprese cu infuzie de coada-calului și nalbă.
Se întâmplă uneori după îndepărtarea prin operație a unor alunițe sau a unor mici noduli tari, pe piele să se formeze boli de piele deschise, purulente și umede, care au caracter malign.Aici se aplică același tratament ca la rănile deschise, necrozate, cu secreții rău mirositoare menționate mai sus.
Dacă suprafețele deschise sunt răspândite pe tot trupul, atunci se fac băi complete cu coada-calului și nalbă.Bolnavul este înfășurat peste noapte într-un cearșaf pe care s-a presărat terci de frunze de pătlagină-lată și pătlagină-îngustă.
Prima parte a acestui articol o puteți citi aici.
Complexe de mișcări:
Mers ușor; mers vioi până la trecerea în alergare ușoară.
Mers ca barza, cu ridicarea alternativă a genunchiului la piept.
Mers ca pisica, pe vârfuri, fără zgomot.
Din stând, ducerea cercului sus și revenire.
Stând cu picioarele depărtate, ridicarea brațelor prin lateral sus, două bătăi din palme deasupra capului, apoi aplecarea trunchiului înainte, cu două bătăi de palme înainte și revenire.
Umflăm balonul: stând, ducerea brațelor lateral cu inspirație, apoi se așează mâinile la gură, pâlnie, suflăm în balonaș, expirație.
Pase cu mingea între adult și copil.
Ne odihnim: culcat pe spate cu mâinile sub cap.
Mers cu cântec.
În exercițiile de mers și alergare este bine să se utilizeze o gamă variată de exerciții desfășurate pe soluri și suprafețe diferite, precum: iarbă, nisip, pământ.
De câte ori locul și timpul permit, lăsați copiii cu picioarele goale (descălțați).
Se recomandă ca până la vârsta de 3-4 ani să nu se abuzeze de sărituri și să se evite înălțimile și adâncimile prea mari.Pentru sărituri este bine să se utilizeze suprafețe elastice, așa cum sunt saltelele, bureții.
Atunci când se execută anumite exerciții, dați-le copiilor un model sau o temă: iepuraș, vrăbiuță, minge, pitic.
La exercițiile de prindere și aruncare foarte importantă este forma, duritatea, mărimea și greutatea obiectelor, care trebuie să fie accesibile vârstei și să se evite orice posibilitate de accidentare.
Obiectele trebuie să fie cât mai variate: mingi, discuri, cercuri.Este recomandată utilizarea ambelor mâini atunci când prind, aruncă sau rostogolesc obiectele în situații diferite.
Exercițiile trebuie adaptate vârstei și posibilităților copiilor și, în același timp, momentele de gimnastică nu trebuie să devină rigide, monotone, deoarece acest lucru va fi o corvoadă pentru copii.
Înotul, mersul pe bicicletă, patine, schiuri pot completa fericit orice program dacă posibilitățile materiale permit acest lucru.
Complexe de mișcări:
Mers ușor; mers vioi accelerând ritmul.
Alergare ușoară.
Rotări de brațe în ambele sensuri.
Mirosim floarea: ducerea brațelor lateral cu inspirație; șuierăm, coborârea brațelor pe lângă trunchi cu expirație.
Mingea sare: stând cu mâinile pe șolduri, sărituri pe loc.
Mersul ursului: mers pe patru labe.
Bate vântul: stând cu brațele întinse sus, mișcări de îndoire laterală ale trunchiului.
Bărcuța: culcat pe spate, cuprinderea genunchilor cu mâinile și revenire.
Cine poate mai sus: culcat pe spate, cu brațele lângă trunchi, ridicarea unui picior la verticală și revenire (se execută cu ambele picioare).
Bicicleta: culcat pe spate, pedalare cu picioarele ca la mersul pe bicicletă.
Butoiașul: culcat pe spate, cu brațele întinse sus, rostogolire spre dreapta și spre stânga, alternativ.
Mers cu cântec.
Mers liniștitor cu respirații ample.
Copilul trebuie să recunoască deja cuvintele auzite sau să-și adapteze cuvintele noi la situațiile noi.
Pentru stabilirea contactului cu copilul se pot utiliza ca teme cântece și denumirea părților corpului.
Exerciții de suflat asupra unui obiect mobil.
Strigarea copilului folosind numele lui, i se va cere să se așeze jos și să se joace cu mingea, aceasta putând fi transmisă de la copil la adult.
Copilul este solicitat pentru a recupera jucăriile de pe jos și pentru a le depozita într-un recipient.
Pentru însușirea mersului se recomandă următoarele exerciții:
- mers ținut de ambele mâini, urmărindu-se o minge,
- stând, ținut de șolduri, legănare pe loc,
- mers singur, împingând un cărucior sau un taburet.
Stimularea copilului să caute un obiect ascuns.
Înșirarea pe braț sau pe gambă a unor mărgele, apoi scoaterea lor și punerea din nou.Exercițiul se poate repeta cu punerea mărgelelor pe cap.
Reproducerea sub formă de joc a gesturilor de îmbrăcare și dezbrăcare.
Gesturile și acțiunile copilului sunt solicitate cu cuvinte simple și precise: așază-te, caută jucăria, ține, dă-mi mâna, favorizându-i astfel identificarea actelor cerute, părțile corpului implicate și participarea activă la program.
Pentru stimularea prin contactul verbal se recomandă utilizarea formelor cunoscute și gesturilor de imitație: bravo, pa, diferite mimici (tușit, plescăit, suflat), acoperirea și descoperirea anumitor părți ale corpului: uite mâna, urechea, nasul, gura etc.
Pentru stimularea orientării în spațiu i se poate cere să se uite în diferite direcții: uite sus, jos.
Copilul este solicitat să se așeze pe un scăunel cu ajutorul unei singure mâini a adultului.
Copilul este solicitat să se târască pentru a înainta spre un anumit punct.
Copilul este învățat să treacă din poziția în patru labe în poziția pe genunchi.
Copilul din poziția șezând, să atingă mâna sau degetul adultului cu piciorul, stimulând verbal mișcările piciorului.
Copilul este solicitat să lovească mingea, să o împingă, să o urmeze în deplasări, fiind susținut de șolduri și având mâinile libere.
Din stând în picioare, fiind susținut de adult, se execută mișcări ușoare de balans înainte-înapoi-lateral, cu deplasarea centrului de greutate de pe un picior pe altul.
Încercarea însușirii unor noțiuni ca: ia loc, pune jucăria, pune în cutie, dă mâna.
Copilul, așezat pe scăunel și stimulat verbal, este determinat să schițeze o mișcare de îndoire a trunchiului, prin chemarea lui pe nume de către adult.
Din aceeași poziție, copilului i se oferă diferite obiecte-stimul, din ce în ce mai mici, care se află în mâna adultului și pe care copilul trebuie să le apuce cu mânuțele.
Copilul culcat pe spate, iar adultul lateral față de el, se duc brațele sus, cu creșterea treptată a amplitudinii.
Copilul culcat pe spate, ridicarea membrelor inferioare atât cât să formeze un unghi de 90 de grade cu trunchiul pe abdomen.
Stimularea întoarcerii din culcat pe burtă în culcat pe spate, prin prezentarea unei jucării care îi atrage privirea copilului, apoi mâna și restul corpului.
Copilul culcat pe spate este stimulat verbal să prindă două degete de la fiecare mână, pe care i le întinde adultul, ajutându-l astfel să se ridice în șezând.
Copilului din șezând cu picioarele întinse și cu o susținere din lateral i se oferă obiecte-stimul pentru a le atinge, stimulându-l să se întindă.
Articulația gleznei este stimulată opunându-i o ușoară rezistență cu palmele aplicate pe tălpi.
Copilul se află culcat pe spate, în pătuț, iar adultul lateral față de el în așa fel încât să fie văzut bine, urmărind să obțină unele reacții: zâmbet, gesturi, vorbindu-i permanent.
Din aceeași poziție sau șezând între perne, trebuie stimulat să urmărească cu privirea un obiect colorat pe care adultul îl deplasează lateral, vertical, apoi circular.
Din aceeași poziție, întinderea brațelor lent și simetric lateral.
Din aceeași poziție, se fac cu picioarele mișcări de îndoire, revenire, rotație.
Din culcat pe spate, copilul este ridicat de adult, prin aplicarea mâinilor sub omoplați apropiindu-l de el, picioarele copilului având punct de sprijin pe adult.
Copilul culcat pe pat este ajutat să se rostogolească pe o parte și pe alta.
Din aceeași poziție, adultul îi ridică progresiv membrele inferioare fără să-i desprindă umerii și capul de pe suprafața de sprijin.
Adultul plasat în fața copilului, cu brațele întinse, îi intinde degetul mare, trăgându-l spre poziția șezând și stimulându-l să vină spre el.
