Să nu se adune decât plante sănătoase, curate, fără insecte.
Să se culeagă plantele în zilele însorite, în stare uscată, atunci când roua s-a dus.
Nu sunt locuri bune de cules următoarele: câmpuri îngrășate chimic, câmpiile și malurile de ape murdare, infestate, terasamentele de cale ferată și locurile apropiate de străzi cu circulație intensă, de autostrăzi și instalații industriale.
Plantele nu se rup cu tot cu rădăcină, pentru a nu se face pagubă.
Unele specii, monumente ale naturii, sunt ocrotite prin lege și ar trebui să respectăm acest lucru.Există destule plante medicinale cu același efect care nu se află sub ocrotirea legală (de exemplu: urechea-ursului – ciuboțica-cucului).
Florile și frunzele nu se strivesc în timpul culesului și nu se utilizează pungi și sacoșe de plastic la adunat deoarece plantele încep să transpire și se înnegresc mai tarziu, în timpul uscatului.
Premisa culegerii este cunoașterea plantelor medicinale.
Dacă ea este îndeplinită, atunci se pune problema culegerii plantelor la timpul potrivit, la locul potrivit și în modul potrivit.
Pentru iarnă se face o provizie nu excesiv de mare de ierburi.
Cele mai bune efecte lecuitoare au ierburile proaspăt culese; ele sunt neapărat necesare pentru o reușită în cazurile de îmbolnăviri grave.
Ierburile proaspete le puteți culege singuri, începând cu primăvara timpurie, uneori deja înainte de sfârșitul lui februarie, până prin noiembrie.
Unele pot fi găsite chiar în timpul iernii sub pătura de zăpadă, dacă li s-a reținut locul (de exemplu: rostopasca).
Trebuie să le culegem în perioada conținutului cel mai mare de substanțe active.
La flori aceasta este la începutul perioadei de înflorire.
La frunze înainte și după perioada de înflorire.
Rădăcinile sunt scoase din pământ la începutul primăverii sau toamna.
Fructele se culeg în perioada coacerii.
