Soia

   Compoziţie chimică: proteine (până la 40%), comparativ cu carnea care are doar 15-20%.
   Mai conţine de asemenea toţi aminoacizii esenţiali, lipide, glucide, săruri minerale, enzime, lecitine, rezine, ceruri, vitaminele A, B1, B2, C, D, E, fito-hormoni, lecitină, diastaze, etc.
 
   Proprietăţi farmacologice: aliment complex, mineralizant, antisclerogen, hipocolesterolemiant, menţine constant nivelul lipidelor şi al glucozei în sânge.
   Are de 2 ori mai mult calciu ca laptele, conţine magneziu şi alte minerale foarte importante, vindecă o serie de afecţiuni ale menopauzei pentru că are o serie de hormoni.
 
   Este un important anticancerigen.
 
   Se poate folosi la următoarele afecţiuni: afecţiuni cardiace, afecţiuni osoase cu pierderea masei osoase, cancer în orice fază sau localizare în special la cancerul feminin (sân, ginecologic), constipaţie, creştere, demineralizare, diabet, dismenoree, hipocolesterolemie, lipsa calciului, obezitate, tulburările menopauzei.
 
   Se consumă sub formă de boabe sau făină folosită la orice masă.

 
   Laptele de soia: 150 g boabe se moaie într-un litru de apă timp de 36 de ore.Se separă apoi lichidul de partea mâloasă care se reia pentru o nouă pulverizare şi care se amestecă din nou cu lichidul.Se pritoceşte şi se filtrează.Laptele acesta trebuie consumat în 24 ore.

   Soia consumată sub orice formă la fiecare masă este un tratament simplu şi foarte eficient în afecţiunile de mai sus.

Despre diabet partea a doua

   Primele informații despre diabet le puteți găsi aici.

   Diabetul zaharat ocupă locul al treilea în lume după bolile cardiovasculare și oncologice.Potrivit diverselor surse, în lume există între 120 și 180 de milioane de bolnavi de diabet, ceea ce înseamnă aproximativ 2-3% din populația globului.

   O doza regulată de 30-40 de grame de zahăr conduce la o creștere rapidă a concentrației de glucoză în sânge (hiperglicemie) și, ca urmare, la o secreție foarte mare a hormonului pancreasului: insulina.
   Insulina contribuie la transformarea zahărului în glicogen (se depune în ficat), contribuie la depunerea acestuia în mușchii activi și în organe, iar excesul se transformă în grăsime.Dacă folosiți zahăr des și foarte mult, celulele pancreasului obosesc și prelucrează din ce în ce mai puțină insulină.
  Ca urmare a acestui fapt, sunt tulburate procesele de folosire a glucozei, este dereglat metabolismul, iar zaharul încetează să mai fie un izvor de energie.Glucoza și grăsimile nedescompuse se acumulează în sânge, se formează astfel toxinele care provoacă autootrăvirea.

   Creșterea conținutului de glucoză și de acizi grași în sânge sunt fenomene interdependente.Tocmai de aceea, diabetul zaharat și obezitatea apar cel mai adesea împreună.

   Destul de des, această boală se moștenește, ea poate fi provocată de unele infecții virale (pojar, rujeolă, hepatită virală), dar și de traume psihice și fizice, de stres, de hipertensiune arterială, ateroscleroză, pancreatită, cardiopatie ischemică.Adesea, diabetul este provocat de preparate de natură medicamentoasă, cum ar fi glucocorticoizii (cortizonul), glucoza (administrată intravenos) și mijloacele diuretice.

   În cazul diabetului zaharat, partea de hidrați de carbon din alimente nu este asimilată de celule fie din cauza lipsei insulinei, fie din cauza faptului că, celulele nu pot folosi pe deplin insulina prelucrată în organism.Pentru că zahărul, în acest caz, rămâne în organism, nivelul lui fără un tratament adecvat va rămâne permanent ridicat.În cazul unui nivel foarte ridicat al zahărului în sânge, o parte a lui trece în urină.În cazul tulburărilor în asimilarea zahărului sunt dereglate și alte procese metabolice.

   Cercetările au arătat că un tratament corespunzător care nu permite creșterea nivelului de zahăr în sânge permite prevenirea sau dimpotrivă acutizarea dezvoltării complicațiilor.Acest lucru se referă la toți bolnavii de diabet, chiar dacă unii dintre ei prezintă un risc mai scăzut în fața complicațiilor decât ceilalți.Bolnavii de diabet trebuie să consulte medicul cel puțin o dată pe an.Consultația trebuie să cuprindă examinarea ochilor, a membrelor inferioare, a funcțiilor rinichilor, a conținutului de colesterol și a tensiunii arteriale.

   Există două forme de diabet: una dintre ele se numește diabetul insulino-dependent sau diabetul de tipul I, iar cealaltă: diabetul care nu depinde de insulină sau diabetul de tipul II.

   Diabetul insulino-dependent:

   În cazul acestui tip de diabet își ies din rol celulele pancreasului care produc insulină.Atunci când insulina produsă de pancreas este puțină sau deloc, celulele din organism nu pot asimila zahărul din sânge, iar nivelul lui este permanent ridicat.De aceea, insulina trebuie introdusă subcutanat, de unde este absorbită de sânge.Până în acest moment nu s-a reușit obținerea unui asemenea tip de insulină care să poată fi administrată bucal, pentru că odată ajunsă în stomac aceasta trece într-o formă inactivă.
   Diabetul insulino-dependent în majoritatea cazurilor se manifestă în copilărie sau la vârstă tânără.Dacă această afecțiune s-a dezvoltat, celulele pancreasului care produc insulină deja nu mai pot fi refăcute.De aceea, pentru bolnavul de diabet sunt necesare insulina și un regim alimentar.
   Au fost făcute unele încercări de transplantare a unui pancreas sănătos sau numai a celulelor lui, dar există o mulțime de probleme serioase de natură tehnică și, de aceea, nu se poate apela la transplant ca la o metodă eficientă de tratament.
   Cantitatea de insulină necesară zilnic pentru injectare depinde de câțiva factori.Dacă în organism nu este produsă insulină de nici un fel, atunci sunt necesare injecții pentru înlocuirea insulinei naturale.Dacă însă organismul produce o cantitate cât de mică de insulină, injecțiile cu insulină trebuie să completeze insuficiența.
   Factorul ereditar joacă un rol determinant, însă boala nu este moștenită niciodată în mod direct, de aceea bolnavilor de diabet nu trebuie să li se refuze posibilitatea de a avea copii.

   Diabetul care nu depinde de insulină:

   În cazul acestui tip de diabet, celulele pancreasului nu își ies din rol, ele produc în continuare insulină, chiar dacă nu la fel ca în cazul unei persoane sănătoase.Cu toate acestea, principala cauză a nivelului ridicat de zahăr la acești bolnavi este un defect, a cărui consecință este faptul că insulina nu își poate îndeplini funcția: celulele musculare și adipoase folosesc doar parțial insulina produsă de pancreas.Ca urmare, doar o cantitate mică de zahăr din sânge este folosită de către celule.Insuficiența parțială a eficacității insulinei se numește insulino-rezistență.Apare astfel diabetul, însă în cazul acestui tip, simptomele sunt mai puțin exprimate.
   Diabetul nedependent de insulină se dezvoltă la persoanele în vârstă.
   În unele cazuri, regimul alimentar și scăderea în greutate (dacă aceasta este peste limită) normalizează aproape în întregime nivelul zahărului în sânge.Cu toate acestea, majoritatea bolnavilor trebuie să urmeze și un tratament medicamentos adecvat.Aceste pastile nu conțin insulină, însă substanțele chimice pe care le au în componență contribuie adesea la ușurarea producerii insulinei în organism și îmbunătățesc funcția celulelor pancreasului care produc insulină.
   Trebuie știut că în cazul acestui tip de diabet este nevoie de o atenție aparte pentru evitarea atât a complicațiilor de mai târziu, cât și a problemelor inutile care pot apărea în viața de zi cu zi.Faptul că este o formă a bolii, care nu depinde de insulină este adevărat numai cu referire la prima perioadă de evoluție.Mai târziu poate apărea nevoia de insulină, dacă scopul este un control adecvat al nivelului zahărului în sânge.
   Pot exista de asemenea perioade în care bolnavul nedependent de insulină să aibă nevoie de aceasta, cum ar fi în situațiile de stres sau după o operație.
   Originea acestui tip de diabet nu este suficient de clară, chiar dacă factorul ereditar joacă un rol mai mare decât în cazul diabetului insulino-dependent.
   Complicațiile bolii: tulburări de vedere, ale rinichilor și sistemului nervos.Problemele care apar în cazul acestei boli sunt denumite adesea complicațiile târzii ale diabetului, pentru că ele pot apărea de-abia după câțiva ani de la debutul afecțiunii.În majoritatea cazurilor, acestea se manifestă prin tulburări ale vederii, sistemului nervos, rinichilor și sistemului circulator.Aceste complicații însă nu apar la toți bolnavii.