Desi nu exista nici o metoda specifica pentru a preveni crizele epileptice, se pot incerca cateva schimabri ale stilului de viata:
- respectarea tratamentului prescris.
- adoptarea unui stil de viata sanatos, fara excese (privarea de somn, de hrana, consumul de alcool, cofeina si stresul contribuie la cresterea numarului de crize epileptice).
- evitarea conducerii de vehicule, utilaje si a activitatilor care pot pune viata in pericol.
Factori precipitanti ai crizei:
- insomnia/somnul,
- febra,
- foamea,
- stresul,
- stimularea luminoasa intermitenta (televizor, calculator),
- stimuli sonori specifici,
- ciclul menstrual,
- lectura, calculul matematic,
- alcoolul, cofeina,
- atingerea tactila a anumitor zone specifice individuale: frunte, organe genitale,
- baia (epilepsia de imersie).
Factori de risc pentru aparitia crizelor epileptice:
- istorie familiala de epilepsie (mai multi bolnavi de epilepsie in familie),
- nastere anormala si malformatii congenitale,
- traumatisme craniene,
- infectii cerebrale, (meningita, encefalita) sau alte boli infectioase cu febra mare ( in cazul convulsiilor febrile),
- bolile cerebro-vasculare,
- tumorile cerebrale,
- intoxicatia/sevrajul la alcool, droguri sau medicamente,
- boala Alzheimer.
Crizele epileptice sunt evenimente comportamentale, bruste si involuntare asociate cu descarcari electrice excesive sau hipersincrone in creier si pot fi insotite de aura psihica (partea de inceput a crizei, pe fond de constienta clara; este o criza partiala simpla, mereu aceeasi pentru acelasi bolnav; ramane clar in amintirea bolnavului, ceea ce-i permite sa-si ia masuri de prevedere; apare la jumatate din adultii epileptici).
Desi boala priveste toate grupele de varsta, este mult mai frecventa la copii decat la adulti.Cea mai mare incidenta apare in timpul primelor luni de viata, apoi scade in timpul perioadei de maturitate si creste din nou la batranete, datorita aparitiei afectiunilor cerebro-vasculare.Epilepsia este mai frecventa in mediul social al claselor defavorizate, cu malnutritie, saracie, neglijarea copiilor.
Manifestarile crizelor epileptice:
Manifestarile prodromale incep cu cel putin 30 de minute inainte de criza si se pot manifesta prin: anxietate, iritabilitate, disforie, cefalee, stari confuzionale de profunzime variabila.
Masuri de prim ajutor:
In cazul aparitiei unei crize, o peroana care sufera de epilepsie va avea nevoie de ajutorul celor din jur pentru a trece cu bine peste episodul epileptic fara a avea si alte urmari neplacute sau grave.
- Incercati sa ii acordati persoanei tot sprijinul si indepartati privitorii daca este cazul.
- Ramaneti calm, majoritatea crizelor dureaza cateva minte (observati durata crizei).
- Preveniti ranirea persoanei prin indepartarea obiectelor din jur de care s-ar putea lovi, nu incercati sa tineti persoana imobilizata in nici o pozitie si ajutati-o sa stea cat mai confortabil (puneti o perna/patura sub cap daca aveti la dispozitie).
- Nu puneti nimic in gura persoanei in timpul crizei si nu ii dati sa inghita apa, medicamente sau alimente, pana nu si-a revenit complet.
- Dupa ce a trecut criza, capul pacientului poate fi intors lateral, pentru a elimina saliva/varsaturile.
- Daca durata crizei depaseste 5 minute, sunati urgent la ambulanta.
Crizele epileptice pot fi:
Crize partiale, cand apar descarcari intr-un anumit centru epileptic, iar aspectul crizei depinde de localizarea focarului epileptic, care la randul lor pot fi:
- Crize partiale simple, cand nu apare pierderea constientei: motorii (contractii musculare), somato-senzitive (parestezii, furnicaturi, intepaturi), senzoriale (manifestari vizuale, auditive, olfactive, gustative), vegetative (manifestari digestive, cardio-vasculare).
- Crize partiale complexe, care incep cu un simptom al crizelor partiale simple, la care se asociaza tulburarea de constienta.
- Crize partiale cu generalizare secundara, care incep cu crize simple sau crize partiale complexe si apoi devin generalizate.
Crize generalizate sunt cele mai cunoscute de populatie, incep intr-un focar epileptogen, care la randul sau activeaza si alte focare si se asociaza cu pierderea constientei, cele mai frecvente fiind:
- Crizele de tip absenta (petit mal), care dureaza cateva secunde si se manifesta printr-o suspendare brusca a constientei, pacientul se opreste brusc in timpul unui act/fraze, avand privirea fixa si vaga, dupa care reia actul sau fraza, fara amintirea crizei.
- Crizele generalizate tonicoclonice (grand mal), care se manifesta prin: pierderea brutala a constientei, o faza tonica (caracterizata printr-o contractura generalizata a musculaturii, oprirea respiratiei, privire fixa, dilatarea pupilelor), urmata de o faza clonica (caracterizata prin miscari generalizate, ritmice si violente, cianoza, salivatie abundenta, uneori sanguinolenta datorita muscaturilor limbii) si o faza comatoasa (cu respiratie greoaie, transpiratii abundente, relaxarea sfincterelor, cu pierderi de urina sau materii fecale), din care cel mai frecvent se prelungeste cu un somn profund care poate se dureze cateva ore.La trezirea din somn, bolnavul acuza stare de oboseala, dureri musculare, cefalee, dezorientare si amnezia totala a crizei.
Statusul epilepticus este o stare particulara, care se realizeaza cand o criza persista mult timp sau se repeta, determinand o stare fixa si durabila.Statusul epileptic convulsiv este urgenta medicala neurologica cea mai comuna la copii, asociat cu morbiditate neurologica si cu mortalitate semnificativa.
Dupa mai multi ani de evolutie a bolii, pot sa apara manifestari psihiatrice: tulburari de personalitate si de comportament (caracterizate prin: impulsivitate, iritabilitate, imaturitate, agresivitate), psihoze, tulburari de dispozitie, tulburari cognitive.
Diagnosticul epilepsiei este bazat pe istoricul pacientului, pe examinarea lui neurologica, pe electroencefalografie si pe imagistica cerebrala.Diagnosticul epilepsiei este in prima instanta clinic, bazat pe descrierea crizelor, de obicei de catre un membru al familiei sau o cunostinta, deoarece pacientul poate sa nu fie constient de nici un simptom.Tratamentul este stabilit de catre medicul neurolog si trebuie inceput cat mai repede posibil de la debutul crizelor.
