duminică, 27 iunie 2010

Cum scapi de creditele scumpe


Clienţii care au credite la costuri foarte mari vor putea în scurt timp să spună adio băncilor carele-au pus în spate rate excesive. O ordonanţă adoptată de guvern elimină comisionul de rambursare anticipată la multe credite.
Dobânzile variabile ajustate în funcţie de politica băncii au nemulţumit clienţii în repetate rânduri. Nivelul lor a fost modificat în ultimii ani după mecanisme cunoscute doar de bănci.
Sub acoperirea clauzelor contractuale, băncile şi-au permis în multe cazuri să pună în spatele clienţilor rate mari la credite.
Astfel, cei care îşi plătesc ratele fără întârziere de ani buni de zile ajung să suporte costuri mult mai mari decât primul solicitant de credit venit în sucursală, despre care banca nu ştie nimic.
Eşti anunţat acasă dacă primeşti bani
Ordonanţa de urgenţă oferă multe alte avantaje pentru consumatori, care beneficiază astfel de condiţii mult mai apropiate de cele din statele europene dezvoltate decât în trecut.
Astfel, devine obligatorie calcularea şi evidenţierea costului creditului şi calcularea DAE (dobânda anuală efectivă) şi în cazul creditelor cu garanţie ipotecară.
De asemenea, băncile trebuie să comunice în scris, în maximum 30 de zile de la depunerea dosarului de credit, şi nu mai mult de 60 de zile de la depunerea cererii de credit, dacă acordă sau nu creditul solicitat.
Ai confirmare pentru depunerea actelor
În plus, la primirea cererii şi dosarului de credit, creditorul trebuie să ofere consumatorului un înscris datat, semnat şi cu număr de înregistrare, prin care să confirme că i s-au predat toate actele necesare acordării creditului.
Această prevedere este extrem de importantă, având în vedere că în trecut băncile solicitau de multe ori noi şi noi acte, adeverinţe, etc. clienţilor chiar la câteva săptămâni de la depunerea completă a dosarului de credit.
Informaţii gratuite din Biroul de Credit
 De asemenea, în cazul în care respingerea cererii de creditare se bazează pe consultarea unei baze de date, de genul Biroului de Credit, consumatorii dobândesc dreptul de a fi informaţi de bănci, imediat şi gratuit, asupra rezultatelor consultării bazelor de date respective.
Fără dobânzi modificate «după ureche»
Băncile vor fi obligate ca, în maxim 90 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă să adapteze toate contractele de credit, atât cele noi, cât şi cele în derulare, la prevederile noii ordonanţe de urgenţă.
Astfel, contractele care prevedeau modificarea dobânzii la simpla voinţă a băncii, în funcţie de evoluţia pieţei financiar-bancare, devin istorie. De asemenea, dispar şi contractele care făceau trimitere la o aşa numită rată internă de referinţă a băncii.
De acum înainte, în contractele de credit cu dobândă variabilă, dobânda va fi raportată la fluctuaţiile indicilor de referinţă Euribor/Robor/Libor/rata dobânzii de referinţă a BNR, în funcţie de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga o anumită marjă, fixă pe toată durata creditului.
Marja poate fi modificată de bancă, însă doar în sensul scăderii acesteia, în funcţie de politica comercială a acesteia.

Locuri de munca in strainatate


Ai rămas fără serviciu şi nimeni nu te mai angajează? Încearcă în străinătate. Englezii vor medici, nordicii, agricultori, instalatori, electricieni sau mecanici, iar japonezii dansatoare. Salariile oferite de angajatorii străini sunt chiar şi de zece ori mai mari decât în România, iar condiţiile de muncă oferite sunt stricte.
Horticultor în America -1.400-1.600 €
Agricultural Training Program USA angajează ingineri horticultori, proaspăt absolvenţi, în general, pentru a munci în cel mai modern complex de sere din America, în apropierea oraşului New York.
Contractul valabil pe un an de zile se adresează persoanelor cunoscătoare de limbă engleză, cu vârsta până la 32 de ani.
Angajaţii vor munci 40 de ore pe săptămână şi vor fi plătiţi cu 9 dolari pe oră.
Com Invest, Cluj-Napoca, Piaţa Unirii, nr. 10, tel: 0264-406.879
Asistent medical în Libia- 2.000-2.500 €
Asistenţii medicali generalişti, familiarizaţi cu lucrul în blocul operator, sunt aşteptaţi cu braţele deschise de către libieni. Românii cu experienţă de minimum 5 ani pot să se angajeze în Libia pe un salariu de 35.000 de euro pe an, cazare, masă, asigurări medicale şi transport asigurate de angajator.
Contractele au o perioadă de mininum un an.
Viitorii angajaţi trebuie să ştie limba engleză.
Business Activ Consult, Cluj-Napoca, tel: 0264-459.592
Vânzător în Finlanda - 1.000-1.200 €
Pentru vânzători de produse cosmetice, în standuri special amenajate, românii cu vârste între 20 şi 33 de ani pot primi până la 1.200 de euro.
Aceştia trebuie să vorbească limba engleză fluent, să-şi plătească singuri biletul de avion până în Finlanda şi 62,5 euro pe săptămână pentru cazare.
Business Activ Consult, Cluj-Napoca, tel: 0264-459.592
Dansatoare în Japonia - 800-1.000 $
Fetele cu vârste între 18 şi 25 de ani pot cu brio să le danseze pe mese sau la bară japonezilor.
Pentru asta, angajatorul le plăteşte până la 1.000 de dolari pe lună, pe lângă cazare, masă, asigurare şi transport.
Contractele sunt semnate pe şase luni, iar selecţia este făcută direct de impresarul japonez.
Ecaterina Impres, Bucureşti, tel: 0722-392.126
Muncitor fermă în Danemarca - 1.200-1.400 €
Şase români, cu vârsta între 20 şi 30 de ani, sunt cautaţi de o fermă de animale din Danemarca, unde pot câştiga până la 1.400 de euro pe lună. Cei şase români trebuie să aibă studii în agricultură, liceu agricol, să vorbească limba engleză şi să fie disponibili pentru cel puţin un an de zile.
Plecările sunt urgente, iar românii trebuie să suporte un comision de plecare în valoare de 350 de euro.
4Future, Târgu-Mureş, tel: 0265-211.240.
Instalator în Norvegia - 3.500-4.000 €
Norvegienii caută în România un instalator pentru construcţii industriale. Acesta trebuie să aibă studii de profil, câţiva ani experienţă, să cunoască limba engleză şi să fie capabil să înveţe norvegiana. Salariul se plăteşte pe ora lucrată, 20-28 de euro pe oră, în funcţie de experienţă şi calificare.
Work Experience, Baia Mare, tel: 0262-221.222

Bucătar în Norvegia - 2.500-3.000 €

Românii care ştiu să vorbească norvegiana sau cel puţin o limbă scandinavă şi mai au şi cel puţin trei ani experienţă în bucătărie pot să-şi găsească un loc de muncă la hotelurile sau restaurantele din localităţie norvegiene Bergen şi Konhsvinger. Românii pot semna un contract pe 12 luni, vor lucra 8 ore pe zi şi vor primi între 15 şi 18 euro pe oră, brut.
Borg Corp, strada Daciei, nr. 2/3, Turda, Cluj-Napoca, tel: 0364-144.880
Chelneriţe în Elveţia - 1.000-1.200 de euro
Un hotel-restaurant din Elveţia caută printre românce două fete pentru două posturi de chelneriţe. Româncele trebuie să cunoască obligatoriu limba germană, să aibă experienţă în domeniu şi un aspect fizic plăcut. Contractele sunt pe o perioadă de un an de zile. Cazarea, masa şi asigurarea sunt plătite de angajator.
Agenţia Gastrojob, Germania, tel: +49.(6187)906330

Pregateste-ti pielea pentru plaja


Vara şi-a intrat în drepturi depline şi abia aştepţi să mergi la plajă? Nu uita un lucru extrem de important: pielea ta are nevoie de pregătire, iar de acest aspect trebuie să te ocupi riguros, cu o lună înainte. Asta dacă nu vrei să te bronzezi cu pete, iar bronzul să se ducă imediat, după ce te întorci din vacanţă.
Ca să câştigi lupta cu soarele, trebuie să ţii cont de faptul că trebuie să-ţi pregăteşti pielea pentru expunerea la razele lui, indiferent că pleci la mare sau la munte.
Fără un tratament prealabil al epidermei, vor apărea rezultate neplăcute: roşeaţă, arsuri sau descuamări ale pielii.


Pentru ca bronzul să fie de durată, elimină celulele moarte înainte de expunerea la soare.
Cam cu o lună înainte de vacanţa de vară, începe să-ţi exfoliezi faţa, gâtul şi decolteul cu măşti speciale. Ideal ar fi să conţină ananas şi papaya, care ajuta la îmbunătăţirea circulaţiei sângelui, împrospătează tenul şi îl catifelează.
"Recomand măştile cu efect de de lifting, care au în compoziţie vitaminele A şi C şi acid hialuronic. Vitamina C e cunoscută si pentru rolurile multiple asupra organismului - stimulator al sintezei de colagen şi elastină, combate radicalii liberi". Sucul de lămâie îndepărtează celulele moarte, albeşte tenul şi are rol de peeling. Îţi poţi prepara o mască din suc de lămâie, miere şi castravete ras, care, în plus, hrăneşte şi catifelează tenul.
Mălaiul, cel mai practic exfoliant pentru corp
Cu o lună înainte de plajă poţi să-ţi faci, săptămânal, peeling corporal cu mălai. Nu doar că îndepărtează celulele moarte, dar împiedică creşterea firelor de păr pe sub piele. Apoi, hidratarea cu creme e aspectul cel mai important înainte de expunerea la soare.
Ai grijă să nu te arzi!
Pe plajă, nu uita să te ungi, pe tot corpul şi pe faţă, cu loţiune cu factor de protecţie de cel puţin 15! De asemenea, repetă acest lucru după fiecare baie în mare!
Dacă, din nefericire, ai suferit arsuri solare, nu te mai expune la soare în următoarele 3-4 zile. Nu sparge băşicile şi nu-ţi coji pielea! Aplică, mai bine, comprese reci cu lapte sau ceai de muşeţel ori unge-ţi pielea cu ulei de măsline sau de levănţică.
Pe plajă, nu uita să te ungi, pe tot corpul şi pe faţă, cu loţiune cu factor de protecţie de cel puţin 15! De asemenea, repetă acest lucru după fiecare baie în mare!
 Dacă, din nefericire, ai suferit arsuri solare, nu te mai expune la soare în următoarele 3-4 zile. Nu sparge băşicile şi nu-ţi coji pielea! Aplică, mai bine, comprese reci cu lapte sau ceai de muşeţel ori unge-ţi pielea cu ulei de măsline sau de levănţică.

Asigură-ţi casa când pleci pentru mai mult timp!


Apa, gazele, fierul de călcat, ferestrele, iată doar câteva lucruri pe care trebuie să le verifici înainte de a pleca din casă.
Mai ales dacă plecarea este pentru o perioadă mai lungă, de una sau două săptămâni, atunci când mergi în vacanţă. Pentru a te bucura liniştit de excursie şi pentru a nu avea surprize neplăcute la întoarcere, iată o listă a lucrurilor pe care trebuie să le verifici.
Închide ferestrele - trebuie să fie închise, chiar dacă locuieşti la etajele superioare. O furtună sau un vânt puternic poate produce curent şi vă sparge geamurile.
Scoate din priză electrocasnicele şi electronicele - asta atât pentru a face economie la electricitate, cât şi pentru a evita un scurtcircuit. Inclusiv pentru frigider poate fi o bună ocazie de a-l dezgheţa. După ce ţi-ai călcat hainele şi ţi-ai făcut bagajele, nu uita în priză fierul de călcat.
Opreşte apa - ai grijă ca toţi robineţii de la baie şi bucătărie să fie bine închişi
 Lasă vecinilor datele de contact - dacă ai un vecin de încredere, anunţă-l că vei fi plecat de acasă pentru un timp şi roagă-l să mai tragă cu ochiul la uşa ta. De asemenea, lasă-i datele de contact, pentru a te anunţa în caz de probleme.
Plăteşte-ţi taxele - înainte de a pleca în concediu, achită-ţi ratele la bancă şi facturile la utilităţi, pentru a nu te trezi cu gazele, cu internetul sau cablul tăiate, la întoarcere.
Florile - pentru a rezista mai mult de o săptămână, umple cu apă o sticlă de doi litri, găureşte-i capacul şi fixeaz-o în pământul ghiveciului de flori. În felul acesta, apa va pătrunde treptat, iar planta va avea umiditate pentru mai mult timp. Dacă nu ai multe plante, roagă un vecin să ţi le "găzduiască".
Cu cât ştiu mai puţine persoane că pleci în concediu şi că locuinţa rămâne liberă, cu atât mai bine. Uşile şi ferestrele trebuie, evident, să fie asigurate.
În plus, îţi poţi monta un sistem de alarmă. Se declanşează la pătrunderea prin efracţie sau la mişcare în interiorul locuinţei, iar alarma poate alerta atât vecinii, prietenii, poliţia, o firmă de pază, cât şi proprietarul, printr-un mesaj telefonic.
Modelele variază, de la cele simple, de bază, până la cele mai sofisticate, dar şi preţurile sunt pe măsură - de la 200 până la peste 2.000 de lei.
Dacă nu ai timp pentru a monta un asemenea sistem, dar nici bani, încearcă să amplasezi un bec cu senzor, în faţa uşii de la intrare. Aprinderea lui va descuraja orice persoană venită cu gânduri ascunse.


ShareThis