Sfecla roșie

   Sfecla roşie provine din specia spontană întâlnită în vecinătatea Mării Mediterane şi de pe tărmul Oceanului Atlantic.Acţiunea sa este bine cunoscută încă din antichitate.

   Acţiune farmaceutică: nutritivă, laxativă, aperitivă, răcoritoare, energizantă, antianemică, mineralizantă, anticancerigenă, hipotensoare, întăreşte imunitatea organismului, luptă pentru refacerea sângelui, foarte utilă şi în leucemii dar şi alte tumori.
   Extern este cicatrizantă, dezinfectantă, bactericidă destul de puternică.
   Este utilă în tratamentele cancerului în toate formele limitând dezvoltarea tumorilor prin oprirea multiplicării celulelor canceroase.
   Are proprietatea de a distruge şi o serie de microorganisme, reechilibrează şi reglează sistemul nervos al întregului organism şi este uşor hipotensivă.
   Nu este indicată diabeticilor.

   Denumiri populare: napi de mâncare, napi roşii, râpă, sfeclă de borş, sfeclă de masă, ţigle roşii, ţuică.

   Compoziţie chimică: hidraţi de carbon, betaină, asparagină, acid glutamic, vitaminele: A, B1, B2, B3, B5, B6, B9, C, E, PP, acid folic, biotin, zaharuri, oligoelemente, săruri minerale.

   În tradiţia populară: sucul din rădăcină rasă pe răzătoare şi stoarsă se bea dimineaţa pe nemâncate pentru curăţirea sângelui. 

   Preparare: se rade fin şi se consumă crudă, minimum 30 g de 3 oi pe zi.
   Sucul din sfeclă se poate consuma câte 200 ml de trei ori pe zi.Se va începe prin a consuma o cantitate de 50 ml o dată pe zi apoi treptat în funcţie de toleranţa individuală se va mări cantitatea de sfeclă până se va ajunge la 200 ml de trei ori pe zi.
   În cazul cancerului sau altor afecţiuni este foarte utilă împreună cu morcov, castraveţi, salată, pătrunjei,  etc.
   Este bine să se facă o cură de minimum 6 luni cu câte 100 ml de 3 ori pe zi minimum.Se va amesteca cu castraveţi şi morcovi, eventual mere în cazul cancerului.

   Sfecla fiartă sau coaptă îşi pierde o serie dintre proprietăţi.

   Se poate folosi la următoarele afecţiuni: afecţiuni bucale, afecţiuni  biliare, afecţiuni cardiace, afecţiuni hepatice, afecţiuni renale, afecţiunile splinei, artrită, anemie, astenie fizică şi nervoasă, avitaminoze, cancer,  colită, constipaţie, convalescenţă, demineralizare, dischinezie biliară şi stomacală, enterite, gripă, hemoroizi, hipercolesterolemie, hipertensiune arterială, insomnii, litiază urică, menopauză, migrene, scurgeri vaginale, tuberculoze,  viroze.

Ce conține hrana noastră? - partea 2

   Astăzi vom continua acest articol, pentru a afla cât de sănătos ne hrănim și cum ar trebui de fapt să o facem.Vă vom prezenta elementele pe care le găsim în alimentele nostre de zi cu zi.

   Și începem cu carbohidrații, hidrații de carbon, glucidele sau zaharurile care reprezintă cele mai cunoscute și apreciate substanțe organice.Carbohidrații se ramifică în: monozaharide (carbohidrați simpli, oze), dizaharide si polizaharide (carbohidrați complecși).

   Dulciurile sunt pline de carbohidrați și reprezintă dușmanii noștri cei mai de temut. Au gust dulce și majoritatea se solubilizează în apă. Organismul nostru îi folosește ca material energetic (de obicei hexozele, care au coeficientul practic de 4,1 kilocalorii|gram), sau drept componenți în nucleotidele de ADN si ARN (pentoze).Transformarea carbohidraților în energie se produce în trei faze: faza digestivă, faza anaerobă si faza aerobă.

   Cantitatea de carbohidrați din sânge, numită glicemie, se situează în jur de 90-120 mgr|100ml; când scade au loc procese de generare a zaharurilor din proteine, iar când crește, se poate ajunge la glicozurie, diabet etc.

   În ceea ce privește cantitatea de calorii care se obține din arderea unui gram de substanță organică, s-au realizat trei feluri de măsuratori, care au avut ca rezultat separarea a trei coeficienți izocalorici:  

   1. Coeficientul izocaloric fizic reprezintă cantitatea de energie degajată prin arderea instantanee a unui gram de substanță organică în atmosfera de oxigen în bomba calorimetrică.
    2. Coeficientul izocaloric fiziologic definește cantitatea de caldură pe care ar degaja-o un gram de substanță organică în cursul arderilor din organism. 
   3. Coeficientul izocaloric practic reprezintă cantitatea de energie pe care o degajă un gram de substanță organică în corp, ținând cont ca o parte din ceea ce ingerăm se elimină prin dejecții (la lipide, coeficientul practic reprezintă 92% din cel fizic sau fiziologic, iar la proteine, coeficientul practic reprezintă 68% din cel fizic și 80% din cel fiziologic).

   O dietă rațională ar trebui să cuprindă:

   Carne slabă, de preferință pește, de 4-5 ori pe săptămână; lactate la fiecare masă; ouă în jur de 5 ouă pe săptămână, de preferință fierte; mezelurile și băuturile carbogazoase ar trebui evitate; cereale la fiecare masă; pâine neagră; uleiuri de două ori pe zi; fructe și legume cât mai des cu putință; apă în jur de 2-3 litri pe zi.


   Hrana ar fi indicat să conțină: 

   - 30% proteine (1-1,2 g|kg corp|zi), care se găsesc în: carne - 14-20%, lapte - 3-3,4%, brânzeturi - 16-25%, leguminoase uscate - 20-26%, pâine - 7-10%, nuci - 15% etc.
   - 10-15% lipide (1-2 g|kg corp|zi), pe care le găsiți în: unt, margarină - 80%, brânză - 24-26%, slănina - 70%, smântână - 20-30%, lapte - 2-4%, carne grasă - 15-30%, untură, ulei, seu - 100%, nuci, alune - 40-50% etc.
   - 55-60% carbohidrați (4-8 g|kg corp|zi), conținuți de: zahăr - 100%, paste făinoase - 70%, pâine - 50%, leguminoase uscate - 40-50%, legume și fructe - 10-20% etc.