Se afișează postările cu eticheta tub digestiv. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tub digestiv. Afișați toate postările

luni, 28 septembrie 2015

Cura cu struguri

   Pentru reușita acestei cure, trebuie să fie îndeplinite câteva condiții referitoare la alegerea strugurilor, pregătirea, precum și modul cum se consumă cantitatea respectivă pe durata unei zile.

   Cantitatea de struguri ce se consuma într-o zi, în timpul curei de struguri, este de până la 1 kg (3 porții), atunci când cura are loc fără reducerea dietei de bază sau 3 kg (4 porții), atunci când strugurii reprezintă singura hrană zilnică (deci nu se mai consumă alte alimente).
   În primul caz, durata curei poate fi de circa trei săptămâni, iar în al doilea caz, de maximum două săptămâni.
 

   Pentru cură trebuie folosiți struguri copți, sănătoși.

   Cantitatea respectivă de struguri se spală bine cu apă pentru a se îndepărta substanțele folosite la stropitul viei, care sunt dăunătoare sănătății.




   Începutul curei se face cu cantități mici: în prima și a doua zi se consumă 300, respectiv 500 grame struguri.
   În zilele următoare, doza se mărește treptat până ce se ajunge la cantitatea stabilită (1 sau 3 kg).

   După atingerea acestei cantități, consumul rămâne la nivelul respectiv timp de 1—3 săptămâni.

   Cu câteva zile înainte de terminarea curei se revine treptat la regimul normal de alimentare.

   Nu este bine ca începutul curei să se facă cu cantități prea mari sau prea mici de struguri, deoarece în cazul întâi se pot produce deranjamente pe traiectul tubului digestiv, iar în cel de al doilea, este necesar un timp prea îndelungat pentru adaptarea organismului.

   Este important să se știe faptul că porția de struguri trebuie servită cu 2 ore înainte de masă, pe stomacul gol.
 

   Greșit se crede că strugurii ce se consumă după masă, ca desert, au același efect ca cei serviți înainte de masă.
 

   Persoanele care au tendință de diaree este bine să consume strugurii fără semințe sau acestea se vor îndepărta în timpul consumului.

ShareThis