În plus, se caracterizează printr-o talie relativ redusă (10-30) și frunzele, întotdeauna în număr de două.Ele se ridică imediat de deasupra solului, atingând o lungime de până la 25 cm.
Inflorescența este un racem, iar florile sunt formate din 6 petale și din 6 stamine, de culoare albastră-violacee.
Fructul este o capsulă.
Vioreaua se înmulțește preponderent prin bulbi , aceștia au o dimensiune de 1- 3 cm și sunt acoperiți cu o coajă cafenie.
Vioreaua iubește pădurile umbrite de foioase , crește în desișuri cu soluri afânate.
În tradiţia populară:
Florile se foloseau pentru vopsit în albastru.
Ceaiul din rădăcini se lua contra tusei.
Rădăcina se dădea copiilor să o roadă pentru calmarea durerilor de gingii când ieșeau dinții.
Frunzele ca şi a altor specii înrudite se foloseau pentru răni.
Planta înflorește primăvara devreme, la începutul lunii martie.
Compoziţia chimică: ulei eteric, saponine, glicozizi flavonici.
Vioreaua conține o substanță toxică numită scillitoxină, alături de un glicozid cardiotonic (scilaina), precum și mucilagii și saponine iritante.
Florile conțin uleiuri volatile.
Acţiune farmaceutică: florile se foloseau ca expectorant şi sudorific, dar mai ales în cosmetică pentru parfum.
Ca plantă medicinală, se adresează mai mult industriei farmaceutice.
Prezintă proprietăți emetice, purgative, expectorante și diuretice, precum și în bronșita cronică, în afecțiunile renale cronice și în bolile cardiace.
