Se afișează postările cu eticheta pufulita cu flori mici. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pufulita cu flori mici. Afișați toate postările

miercuri, 3 iunie 2015

Ademon de prostată

   O afecțiune care deranjează foarte mulți bărbați, mai devreme sau mai târziu și care poate fi tratată medicamentos, dar și cu ajutorul plantelor este ademonul de prostată.
   Două astfel de plante sunt ghimpele și pufulița cu flori mici, cu care se pot prepara tincturi sau infuzii.Să vedem în detaliu, cum se vor consuma cele două plante.

   Tinctura de ghimpe se obține din plantă uscată, măcinată și macerată cu alcool de 70 de grade.Mai exact, se ia un borcan de 800 gr, se umple jumătate cu plantă mărunțită, peste plantă se adaugă alcool până la umplerea borcanului și acesta se închide cu un capac ermetic.Se lasă la macerat timp de 15 zile, apoi se filtrează prin tifon și se păstrează în sticluțe mici, de culoare închisă. 

   Din acest tratament se ia câte o linguriță diluată în jumătate de pahar de apă, de patru ori pe zi.Tinctura se poate lua în combinație cu cea de pufuliță, pentru rezultate mult mai bune.Din cele două tincturi se ia câte o linguriță de patru ori pe zi, înainte de masă cu o jumătate de oră.Primele rezultate pot apărea după circa 10 zile, iar după o lună îmbunătățirile sunt considerabile.



   O primă etapă a tratamentului este indicat să dureze 3 luni, în care se administrează neîntrerupt, după care se urmează cura timp de 10 zile pe lună.În timpul tratamentului nu se consumă alcool, este indicat să fie redus consumul de carne, nu sunt indicate sosurile iuți sau foarte condimentate, sarea ar trebui eliminată pe cât se poate, la fel și hrana conservată.

   Cura cu pufuliță cu flori mici durează 10 zile și este indicat consumul acestei plante sub formă de infuzie.O linguriță de plantă se opărește cu 250 gr apă clocotită și se lasă la infuzat 5 minute.Se beau 2 căni pe zi, una dimineața, una seara, cu o jumătate de oră înainte de masă.În timpul curei, nu se consumă alcool și este indicat să se renunțe la cafea.Planta se găsește în magazinele naturiste și se poate prepara și tinctură, la fel ca și cea de ghimpe, pentru a urma tratamentul cu tincturi combinate, așa cum am descris mai sus.

ShareThis