Se afișează postările cu eticheta ochi obosiți. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ochi obosiți. Afișați toate postările

joi, 28 mai 2015

Retușuri prin make-up

   Se știe că femeile sunt veșnic nemulțumite de ceva, că mereu apelează la trucuri pentru a-și acoperi defectele.Micile retușuri, îndeplinite așa cum trebuie, îți pot oferi un ten cu care să te poți mândri.
   Să vedem care sunt cele mai des întâlnite probleme și cum le îndreptăm prin make-up.

   Nas prea lat:

   După ce aplicăm fondul de ten sau pudra în nuanța obișnuită, se trasează o linie verticală de la radacină până la vârful nasului cu pudră într-o nuanță mai deschisă. Pe ambele laturi ale nasului se aplică o nuanță închisă (umbră), apoi se acoperă întreg nasul cu o undă ușoară de pudră în nuanța normală. Efectul este uimitor. 

   Ochi obosiți:

   Pentru ca ochii să nu mai aibă un aspect obosit, ne putem apăsa ușor 5 minute pleoapele cu palmele. Astfel, ne vom recăpăta echilibrul, iar ochii se vor odihni. 

   Maxilar pronunțat:

   Pentru a face ca maxilarul să nu pară atât de pronunțat, folosim pudră și culori utilizate la umbrirea pleoapelor. Se obține un efect vizual aplicând pe mijlocul bărbiei o pată de pudră deschisă la culoare. Astfel este distrasă atenția de la maxilar spre bărbie. Efectul este și mai bun dacă aplicăm pudră mai închisă la culoare, cum ar fi ocru, de la ureche spre bărbie. 




   Puțin roșu discret se poate adăuga de la ureche spre colțul gurii. Să nu uităm însă ca toate petele de culoare vor fi atenuate dinspre centru către margini, astfel încit să nu se vadă dungi sau pete, ci doar culori pale, pierdute. 

   Pleoape căzute:

   Se conturează pleoapele chiar la rădăcina genelor, se estompează treptat fardul spre partea exterioară a pleoapelor, apoi se aplică un ușor fard ocru în zona unde pleoapa este mai căzută. 

   Buze prea subțiri:

   Acest defect se poate corecta cu ajutorul creionului pentru conturarea buzelor. Nu trebuie să exageram însă: conturul desenat nu va depăși linia buzelor decât cu maximum 1mm. Pentru ca totul să pară cât mai natural și să se mențină în timp, la mijlocul buzei superioare conturul se desenează cu creion alb. Peste toate liniile se aplică rujul, buzele părând astfel mai pline într-un mod cât se poate de natural. 

   Alte mici trucuri:

   Dacă sprâncenele sunt prea coborâte asupra ochilor, putem smulge câteva fire de la partea inferioară a sprâncenelor, pentru a mări distanța de la sprâncene la pleoapa superioară. 

   Distanța între sprâncene, la rădăcina nasului, trebuie sa fie egală cu lățimea însumată a degetelor mijlociu și inelar.

   Dacă avem sprâncene groase și la partea superioară unele fire rebele, acestea trebuie îndepărtate.



  

ShareThis