Se afișează postările cu eticheta mayasi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mayasi. Afișați toate postările

sâmbătă, 30 aprilie 2016

Despre piercing

   Piercingul a fost practicat de-a lungul secolelor în diferite culturi.Se estimează că această tehnică este veche de aproape 5.000 de ani.
   De obicei, piercingul era o formă de a reprezenta diferite calități, precum bogăția, curajul și puterea.
   Romanii asociau bijuteriile purtate în ureche cu bogăția și luxul.Romanii care aveau piercing în urechi erau considerați bogați, iar cei care nu aveau erau considerați săraci.Soldații romani își făceau piercing la sfârcuri ca semn al virilității.Faraonii egipteni își făceau piercing în buric, ca ritual inițiatic.
   Mayașii își făceau piercing pe limbă, ca ritual spiritual, în timp ce persoanele de ambele sexe ce aparțineau casei regale Victoriene alegeau piercingul la sfârcuri și în zona genitală.
   Se știe de asemenea că piercingul efectuat în nas își are originea în Orientul Mijlociu, cu 4.000 de ani în urmă, iar începând de atunci popularitatea lui s-a raspândit în India, unde multe femei își împodobeau nasurile cu bijuterii scumpe din aur.Tipurile de bijuterii pe care le purtau le diferenția ca rang și statut în cadrul societății.
   Portul de bijuterii în diferitele părți ale corpului, în scopul identificării apartenenței la o anumită categorie socială, era o practică extrem de răspândită în antichitate.
   În Egiptul antic, faraonii și familiile regale erau singurele persoane cărora li se permitea să poarte bijuterii în buric, deoarece acestea reprezentau poziția lor supremă pe care o ocupau în societate.
   Toți oamenii simpli care încălcau această regulă erau omorâți, cu excepția cazului când buricul lor era considerat perfect, fapt pentru care aveau șansa de a-și îmbunătăți situația socială.


   Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au simțit nevoia să-și decoreze și să-și schimbe înfățișarea corpului în cele mai diferite feluri.Piercingul este una dintre cele mai vechi și mai interesante forme de modificare a aspectului corpului.Numai că, în prezent, motivele pentru care se realizează acesta s-au schimbat, fiind vorba mai degrabă despre o modă, decât despre o tradiție culturală.
   Această tehnică a fost adoptată și adaptată în diferite culturi din întreaga lume.
   Este dificil de stabilit unde și când a luat naștere piercingul, pentru că era o practică extrem de comună în sânul multor civilizații din antichitate.

   Istoria piercingului poate fi privită din multe unghiuri și are numeroase versiuni în toate culturile.
   Cultura modernă americană a dezvoltat popularitatea piercingului în ureche (mai ales pentru bărbați) în timpul erei hippie la sfârșitul anilor ’60 și a mișcării punk rock din anii ’70.
   Piercingul continuă să câștige teren și azi, când societatea devine din ce în ce mai receptivă la acest aspect.




   Piercingul era practicat în toată lumea.Triburile din America de Sud și Africa își făceau piercing în ureche și apoi lărgeau orificiul rezultat.Cu cât acesta era mai mare, cu atât rangul social era mai înalt.
   În triburile de băștinași din America Centrală se făceau diferite tipuri de piercing, ca parte a ritualului de trecere la maturitate.Printre acestea se numără și perforarea buzei de jos, care era mai apoi lărgită  pentru a se introduce plăcuțe de lemn.
   Aztecii și mayașii își decorau buzele cu labrete din aur.
   De asemenea, în templele antice, preoții și samanii azteci și mayași cu rang înalt își făceau piercing în limbă ca ritual de comunicare cu zeii lor.
   În timpurile străvechi, piercingul era folosit din cu totul alte motive decât este folosit în prezent, iar acum tehnica s-a schimbat considerabil.În acele vremuri oamenii foloseau bucăți ascuțite de lemn și os, în timp ce în prezent procedura se aseamănă mult cu una de ordin medical, folosindu-se numai ace sterile și de unică folosință, iar mediul în care se efectuează este extrem de curat și în siguranță.

ShareThis